Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Sentința nr. 396/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 396/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 396/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul A. C., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 337 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 09.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr._/P/2012 emis la data de 23.02.2015 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._/299/2015 din data de 24.02.2015, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 08.12.2012, în jurul orei 01:00, inculpatul A. C. a condus autovehiculul marca BMW cu nr._ pe drumurile publice (.) și, după ce a fost depistat de lucrătorii de poliție și condus la sediul INML, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare (f. 7-8 d.u.p.); imprimat alcooltest (f. 9 d.u.p.); cerere de analiză și buletin de analiză clinică ale INML în cuprinsul cărora se consemnează refuzul inculpatului (f. 10-11 d.u.p.); declarațiile inculpatului (f. 15-20 d.u.p.); declarația martorilor R. C. A. și B. C. G. (f. 21-214 d.u.p.).
Având în vedere faptul că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal), precum și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul de procedură penală), prin încheierea de cameră preliminară din data de 07.04.2015, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2012 emis la data de 23.02.2015 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe inculpatul A. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În baza aceluiași text de lege s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A. C..
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul a dorit soluționarea cauzei în baza prevederilor art. 374 alin. (4), art. 375 respectiv art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, declarația acestuia de recunoaștere în totalitatea a faptelor reținute prin rechizitoriu fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei. Totodată, inculpatul și-a dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în situația în care se va dispune.
La dosar a fost depusă, la solicitarea din oficiu a instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului actualizată.
Inculpatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând la dosar, în copie, adeverință emisă de S.C. ASESOFT INTERNAȚIONAL S.A., certificat de căsătorie, certificatele de naștere ale celor doi copii minori, certificat de deces al tatălui său, cupon de pensie emis pe numele mamei sale, acte medicale ale mamei sale, diploma de licență și de bacalaureat.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 08.12.2012, în jurul orei 01:00 inculpatul A. C. a condus autovehiculul marca BMW cu nr._ pe drumurile publice (.) și ulterior a fost oprit în trafic pentru control de un echipaj al poliției rutiere.
Întrucât emana vapori de alcool în aerul expirat, organele de poliție, în prezența martorului R. C. A., au procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a constatat că la ora 01:04 inculpatul avea o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat (imprimat alcooltest fila 9 d.u.p.).
După ce organele de poliție l-au condus la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice și i-au adus la cunoștință metodologia de prelevare de mostre biologice și consecințele refuzului de a se supune prelevării, inculpatul, în prezența medicului legist, a martorului asistent R. C. A. și a lucrătorului de poliție – martorul B. C. G., a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Această situație de fapt se probează cu proces verbal de depistare (f. 7-8 d.u.p.); imprimat alcooltest (f. 9 d.u.p.); cerere de analiză și buletin de analiză clinică ale INML în cuprinsul cărora se consemnează refuzul inculpatului (f. 10-11 d.u.p.); declarațiile inculpatului (f. 15-20 d.u.p.); declarația martorilor R. C. A. și B. C. G. (f. 21-24 d.u.p.).
Totodată, situația de fapt reținută de instanță se probează și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei comise, date în timpul judecății și declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 15-20 din dosarul de urmărire penală). Astfel, deși inculpatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice în ziua de 07.12.2012 (între orele 17:-21:00 aproximativ 500 ml. vin cu aport alimentar) și că în data de 08.12.2012 – ora 01:00 a condus pe drumurile publice autovehiculul marca BMW cu nr._, precum și faptul că a refuzat la solicitarea legitimă a organelor de poliție să se supună prelevării de mostre biologice, însă a precizat că a refuzat din cauza oboselii și a sentimentului de frică de înțepături de ace. Totodată, acesta a arătat că organele de poliție nu i-au adus la cunoștință faptul că refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice constituie infracțiune și că ar fi și alte modalități de prelevare a acestor probe.
În drept, fapta inculpatului A. C. constând în aceea că în data de 08.12.2012, în jurul orei 01:00 a condus auto BMW cu nr._ pe drumurile publice (.), iar după ce lucrătorii de poliție l-au condus la sediul INML, inculpatul a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Sub aspectul încadrării juridice, instanța reține că în mod corect în cursul urmăririi penale Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. C. din infracțiunea prevăzută în art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) în infracțiunea prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
În același sens, și instanța de judecată apreciază că legea penală mai favorabilă în acest caz este reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, din următoarele considerente:
În primul rând, raportat la limitele speciale ale pedepsei închisorii cuprinse în cele două reglementări penale succesive, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014. Astfel, conform art. 337 din Codul penal, limitele speciale de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de 1 an închisoare (minimul) și de 5 ani închisoare (maximul); pe de altă parte, infracțiunea corespondentă, care era prevăzută în art. 87 alin. (5) din O.u.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Și în funcție de modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii legea nouă este mai favorabilă inculpatului. Sub acest aspect, instanța va analiza, în concret, care dintre cele două instituții de drept penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii prevăzute în art. 81 din Codul penal din 1969 sau amânarea aplicării pedepsei prevăzute în art. 83 din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014 este mai favorabilă inculpatului.
Sub acest ultim aspect, în abstract, instanța reține că, dacă se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor O.u.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul de conducere al inculpatului se va anula, inculpatul putând să obțină un nou permis de conducere după trecerea unei perioade de 1 an de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri. Dacă s-ar dispune amânarea aplicării pedepsei, pe lângă celelalte măsuri de supraveghere și obligații – inclusiv munca neremunerată în folosul comunității (spre deosebire de suspendarea condiționată a executării pedepsei, unde nu se pot dispune astfel de obligații), instanța ar aplica și dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal (care din punctul de vedere al instanței, având în vedere natura infracțiunii săvârșite, s-ar impune în fiecare caz în parte) ar însemna ca inculpatul să nu conducă vehicule pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani stabilit de lege. În acest context, raportat la aceste aspecte (existența dreptului de conducere a autovehiculului pe drumurilor publice fiind un aspect de interes pentru orice cetățean, chiar și în prezența unor obligații, dintre cele prevăzute în art. 85 din Codul penal, care să-i limiteze oarecum libertatea de mișcare), în abstract, legea penală mai favorabilă aplicabilă în cazul săvârșirii unei asemenea infracțiuni ar fi de fiecare dată reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) și Codul penal din 1969.
Cu toate acestea, în cazul concret dedus judecății, instanța observă că data săvârșirii faptei este 08.12.2012, dată de la care inculpatului i-a fost ridicat permisul de conducere, eliberându-i-se o dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulație. Din actele dosarului, rezultă că de la data săvârșirii faptei nici inculpatul nu a solicitat organelor judiciare prelungirea dreptului de a conduce autovehicule în baza art. 111 alin. (6) din O.u.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca atare, în speță nu s-ar impune aplicarea prevederilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instituirea obligației de a nu conduce vehicule pe o perioadă de 2 ani peste perioada de aproximativ 2 ani și 6 luni în care inculpatul nu a condus vehicule (dată fiind cercetarea inculpatului în prezentul dosar), ar reprezenta o perioada nerezonabilă în raport de gravitatea acuzației ce se impută inculpatului.
În acest context, în concret, raportat la aspectele învederate anterior, ținând cont și de faptul că permisul de conducere îi poate fi de un real folos inculpatului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și în interes familial, instanța reține că legea penală mai favorabilă este Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană urmată de refuzul acelei persoane de a se supune solicitării legitime a organelor de poliție de a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Sub acest aspect, instanța constată că inculpatul a condus un vehicul pe drumurile publice și ulterior a refuzat să se supună solicitării legitime a organelor de poliție de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel cum reiese din ansamblul probator analizat mai sus.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre aceasta și elementul material rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. b) din Codul penal (art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul penal din 1969), întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că a condus un vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și faptul că a refuzat recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și, de asemenea, a cunoscut faptul că acest refuz constituie infracțiune, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice. Referitor la susținerile inculpatului din faza de urmărire penală în sensul că nu a cunoscut și organele de poliție nu i-au adus la cunoștință faptul că refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie infracțiune, instanța reține că necunoașterea legii penale nu poate fi invocată drept temei de exonerarea de răspundere penală; în orice caz, cazuri similare sunt prezentate zilnic pe posturile de televiziune, ca de altfel și consecințele refuzului – întocmirea dosarelor de cercetare penale, astfel că, raportat tocmai la circumstanțele personale ale inculpatului, invocate în circumstanțiere – faptul că are studii superioare, faptul că este Director General și Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. ASESOFT INTERNAȚIONAL S.A., nu se poate susține nicio clipă că inculpatul nu ar fi avut reprezentarea consecințelor faptelor sale. În aceste condiții, reținând și faptul că fobia de ace, precum și existența posibilității de a se recolta probe biologice și pe altă cale nu prezintă relevanță penală, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută în norma de incriminare.
Procedând în continuare la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. (1) si alin. (2) din Codul penal., respectiv gradul de pericol social al faptei, conduita după săvârșirea infracțiunii, nivelul de educație și situația socială a inculpatului.
Referitor la limitele de pedeapsă stabilite de legea penală pentru infracțiunea săvârșită, instanța reține că art. 337 din Codul penal prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii de 1 la 5 ani. Prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, incidente în cauză, noile limite devin de la 8 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare, urmând ca instanța să orienteze pedeapsa între aceste limite.
În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (împrejurările comiterii faptei, locul și timpul în care aceasta a fost săvârșită), instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta la o oră înaintată (noaptea, în jurul orei 1:00), oră la care traficul rutier nu este la fel de aglomerat ca în timpul zilei, iar fapta nu a avut ca urmare producerea unor pagube materiale sau vătămări corporale.
Raportat la circumstanțele personale ale inculpatului A. C., instanța reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel cum reiese din fișa de cazier existentă la dosarul cauzei, inculpatul a recunoscut constant fapta reținută în sarcina sa, are vârsta de 35 de ani, are studii superioare, este Director General și Președinte al Consiliului de Administrație al S.C. ASESOFT INTRENAȚIONAL S.A., este căsătorit și are doi copii minori în întreținere.
Referitor la conduita după săvârșirea infracțiunii, instanța reține că atât în cursul urmăririi penale, cât si în faza de judecată, inculpatul A. C. a recunoscut în totalitate fapta săvârșită. Cu toate acestea, instanța atrage atenția inculpatului asupra faptului că inclusiv în situații excepționale nu ar trebui să se ajungă la încălcarea normelor penale, deoarece astfel de conduite pot avea o finalitate de nedorit, cum ar fi producerea de vătămări sau de pagube materiale.
Prin raportare la criteriile analizate, instanța apreciază că se impune stabilirea unei pedepse cu închisoarea, în cuantumul ce se va arăta ulterior.
Instanța nu poate da curs solicitărilor inculpatului de a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei raportat la valoarea mare a concentrației de alcool pur în aerul expirat astfel cum rezultă din imprimatul alcooltestului și refuzul inculpatului de a se supune prelevării mostrelor biologice tocmai pentru stabilirea reală a alcoolemiei în sânge, aspecte care în opinia instanței fac că nu fie îndeplinită în cauză condiția prevăzută în art. 80 alin. (1) lit. a) din Codul penal privind gravitatea redusă a faptei săvârșite, în acest context neprezentând relevanță (pentru analizarea îndeplinirii acestei condiții) circumstanțele personale ale inculpatului.
Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat puțin peste minimul special prevăzut de lege. Instanța apreciază că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare, de natură să atragă reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiune.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, va stabili în sarcina inculpatului A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută în art. 337 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, o pedeapsă de 1 an închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce urmează a i se stabili inculpatului, având în vedere însă că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.
Astfel, potrivit art. 83 alin. (1) din Codul penal, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 83 din Codul penal, pedeapsa stabilită fiind de 1 an închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, acesta și-a dat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, infracțiunea fiind pedepsită cu pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, având în vedere și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat în regim de detenție a pedepsei stabilite - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului astfel cum acestea au fost arătat în considerentele anterioare, instanța, în baza art. 83 din Codul penal va dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal.
În baza art. 85 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de către acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului său de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Prahova.
În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din Codul penal, va impune inculpatului A. C. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 83 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, va atrage atenția inculpatului A. C. asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecința aplicării pedepsei și executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de supraveghere, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul A. C. la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (350 lei din faza de urmărire penală și 150 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, stabilește în sarcina inculpatului A. C. (fiul lui N. și F., născut la data de 06.04.1981, în mun. Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în mun. Ploiești, . C, jud. Prahova, cetățean român, căsătorit, doi copii minori în întreținere, fără antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_) pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice”.
În baza art. 83 din Codul penal amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal.
În baza art. 85 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de către acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului său de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune Prahova.
În baza art. 85 alin. (2) lit. c) din Codul penal, impune inculpatului A. C. obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 83 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenția inculpatului A. C. asupra dispozițiilor art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei cu consecința aplicării pedepsei și executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul A. C. la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (350 lei din faza de urmărire penală și 150 lei din faza de cameră preliminară și judecată).
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.
Președinte,
M. M. O.
Grefier,
M. R.
Redactat / tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/14.07.2015.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 308/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
