Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Sentința nr. 327/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 327/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 327/2015
Ședința publică din data de 15 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: J. M. I.
GREFIER: P. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror S. A..
Pe rol pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe inculpatul CÎLȚEA G., având ca obiect-revocarea suspendării executării pedepsei (art. 583 NCPP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 15.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
La data de 07.11.2014, sub nr._/312/2014, a fost înregistrat dosarul având ca obiect sesizarea Judecătorului delegat la Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Sector 1 București privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată persoanei condamnate CÎLȚEA G., fiul lui I. și E., născut la data de 02.08.1994 în mun. Focșani, jud. V., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V., CNP_, aflat în stare de deținere în altă cauză, prin sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, defintivă prin neapelare la data de 19.02.2014.
Astfel, Judecătorul delegat la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Sector 1 București a arătat că prin sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 19.02.2014, intimatul condamnat Cîlțea G. a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g alin. 3 lit. c C. pen. cu aplic. art. 320 ind. 1 alin. 7 C. pr. pen.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de încercare inculpatului i-au fost impuse respectarea următoarelor obligații:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V. la datele fixate de consilierul de probațiune;
- va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 863 alin. 3 lit. a C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va respecta următoarea obligație:
- să urmeze cursurile unei instituții de învățământ astfel cum va fi stabilit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul V..
În baza art. 359 C.pr.pen. i s-a atras atentia inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C.pen. a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii.
În baza art. 350 alin. 1 lit. b C.p.p. s-a dipus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea MAP nr. 277/UP/12.11.2013 emis de către Judecătoria Sector 1 București, dacă nu este arestat în altă cauză.
P. adresa Serviciului de Probațiune V. cu nr. 8820/30.10.2014 a fost înaintat Judecătorului delegat la Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Sector 1 București raportul privind desfășurarea supravegherii numitului Cîlțea G. în perioada 19.02.2014 – 29.10.2014, raport din care reiese că persoana condamnată a refuzat să dea curs solicitării consilierului de probațiune responsabil de caz de a se prezenta și continua programul de supraveghere, deși au avut loc întrevederi în cuprinsul cărora consilierul de probațiune a explicat pe larg necesitatea participării persoanei condamnate la punerea în executare a hotărârii judecătorești.
Atașat acestei adrese a fost înaintat raportul cu nr. 8510/29.10.2014 întocmit de Serviciul de Probațiune V..
La dosarul cauzei a fost atașată sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sector 1 București, cu mențiuni privind data rămânerii definitive.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
P. sentința penală nr. 150/12.03.2015 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin dec. penală nr. 619/A/22.04.2015 – retragere apel, intimatul condamnat Cîlțea G. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b) si d) si alin 2 lit. b din Cod penal cu aplic 75 alin. 2 lit. b și art. 77 lit. a și d C. pen., cu aplic art. 41 alin 1 din C.pen. art. 374 alin. 4 C.pr.pen și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., la pedeapsa închisorii de 11 (unsprezece) luni.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 72 din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul penal_/299/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București definitivă prin nerecurare la data de 18.02.2014.
În temeiul art. 16 alin.1 din Legea 187/2002 aplică prevederile art. 864 C.pen. din 1969 rap. la art. 83 C.pen. din 1969 s-a dispus revocarea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii de 3 ani aplicată prin Sentința penală nr. 72 din data de 29.01.2014 pronunțată în dosarul penal_/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București definitivă prin nerecurare la data de 18.02.2014 și s-a dispus ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani și 11 (unsprezece) luni închisoare.
În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata în care inculpatul a fost reținut și arestat, respectiv de la data de 20.11.2014 la zi.
În temeiul art. 399 C.pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive.
În aceste condiții, constatând că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată intimatului condamnat Cîlțea G. prin sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, defintivă prin neapelare la data de 19.02.2014, a fost revocată și ulterior alăturarea acesteia pedepsei de 11 luni închisoare aplicată prin penală nr. 150/12.03.2015 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin dec. penală nr. 619/A/22.04.2015 – retragere apel, dispunându-se executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante, instanța apreciază că solicitarea judecătorului delegat la biroul executări penale de revocare a aceleiași pedepse de 3 ani închisoare pentru neexecutarea obligațiilor impuse condamnatului apare ca fiind rămasă fără obiect în raport de cele anterior menționate.
Așadar, din moment ce beneficiul executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere a fost revocat prin sentința penală nr. 150/12.03.2015 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin dec. penală nr. 619/A/22.04.2015 – retragere apel, apare ca fiind lipsită de obiect analizarea prezentei cereri din aceeași perspectivă, respective revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, chiar și pentru alte temeiuri decât cele care au fost avute în vedere la adoptarea sentinței penale cu nr. 150/12.03.2015 a Judecătoriei Sector 1 București.
Astfel, În baza art. 583 alin. 1 C. pr. pen. va respinge ca rămasă fără obiect sesizarea Judecătorului delegat la Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Sector 1 București având ca obiect cererea Serviciului de Probațiune V. de revocare a executării pedepsei sub supraveghere aplicată persoanei condamnate CÎLȚEA G., fiul lui I. și E., născut la data de 02.08.1994 în mun. Focșani, jud. V., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V., CNP_, aflat în stare de deținere în altă cauză, prin sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, defintivă prin neapelare la data de 19.02.2014.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată în cuantum de 100 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/24.03.2015, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 583 alin. 1 C. pr. pen. respinge ca rămasă fără obiect sesizarea Judecătorului delegat la Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Sector 1 București având ca obiect cererea Serviciului de Probațiune V. de revocare a executării pedepsei sub supraveghere aplicată persoanei condamnate CÎLȚEA G., fiul lui I. și E., născut la data de 02.08.1994 în mun. Focșani, jud. V., domiciliat în mun. Focșani, ., jud. V., CNP_, aflat în stare de deținere în altă cauză, prin sentința penală nr. 72/29.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București, defintivă prin neapelare la data de 19.02.2014.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată în cuantum de 100 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/24.03.2015, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015.
P., Grefier
J. M.-I. P. M.
Red./dact. JMI/PM
2ex. 03.07.2015
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr.... | Modificarea/încetarea obligaţiilor. Art.73, 48, 57, 61 Legea... → |
|---|








