Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 594/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 594
Ședința publică din data de 04.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: F. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fost reprezentat de procuror C. M.
Pe rol judecarea cauzei penale de față având ca obiect contestația la executare formulată de condamnații B. C. și C. E. C..
Fără citarea părților, conform rezoluției judecătorului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au atașat fișele ANP ale condamnaților, după care:
Instanța, având în vedere obiectul cererii formulate de condamnați, relațiile atașate dosarului cu privire la pedepsele pe care le execută aceștia, ținând cont că prioritate are verificarea competenței, ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererii, apreciază că nu se impunea pentru verificarea competenței citarea condamnaților, aducerea acestora la instanță și desemnarea unui apărător din oficiu. Față de actele dosarului pune în discuție disjungerea cauzei privind contestația la executare formulată de către condamnata C. E. C. și formarea unui dosar separat privind-o pe aceasta. De asemenea, în ceea ce privește ambele contestații la executare invocă, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că este de acord cu disjungerea și solicită admiterea excepției puse în discuție de instanță. Totodată, precizează că cei doi contestatori au fost condamnați prin aceeași hotărâre penală de către Judecătoria Sectorului 2 București, însă, la momentul formulării contestației condamnatul B. se afla în Penitenciarul Rahova, iar condamnata C. în Penitenciarul Târgșor. Astfel, solicită declinarea soluționării cauzelor în favoarea instanțelor competente, respectiv la Judecătoria Sectorului 5 București – pentru contestator și la Judecătoria Ploiești – pentru contestatoare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 03.07.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sub nr._/301/2015 contestația la executare formulată de condamnații B. C. și C. E. C..
În fapt, contestatorii au menționat că au fost condamnați la o pedeapsă cu închisoarea, fără a se ține cont de circumstanțele atenuante și personale ce trebuiau aplicate la individualizarea pedepsei.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 598 al. 1 lit. d C.p.p.
La termenul de judecată de astăzi, 04.08.2015, instanța, din oficiu, a pus în discuție disjungerea contestației formulate de condamnata C. E. C. și a invocat pentru amândouă contestațiile excepția de necompetență teritorială.
Prin Sentința penală nr. 590/04.08.2015 pronunțată în dosarul nr._/301/2015 s-au dispus următoarele:
,,În baza art. 46 C.p.p. disjungecontestația la executare formulată de condamnatul B. C. de:
- contestația la executare formulată de condamnata C. E. C..
Dosarul cu nr. de mai sus_/301/2015 va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul B. C., iar pentru contestația la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Admite excepția necompetenței teritoriale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul B. C. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.’’
Urmare disjungerii dispuse in dosarul nr._/301/2015, pentru contestația la executare formulată de condamnata C. E. C. s-a format dosarul cu numărul de mai sus, respectiv_ .
Cu privire la această contestație la executare, astfel cum rezultă din practica, s-a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:
Contestatoarea C. E. C. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 660/19.08.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție. În baza acestei sentințe, după rămânerea definitivă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1370/27.11.2013 în executarea căruia condamnata se află la Penitenciarul Târgșor.
Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.
În cauza de față instanța constată că instanța de executare este Judecătoria Sectorului 2 București și că instanța corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere este Judecătoria Ploiești.
Având în vedere acestea și constatând că Judecătoria Sectorului 3 București nu este niciuna dintre instanțele prev. de art. 598 C.p.p., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnata C. E. C. în favoarea Judecătoriei Ploiești.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
Președinte, Grefier,
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 620/2015.... → |
---|