Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 588/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 588/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 588
Ședința publică din data de 04.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: F. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fost reprezentat de procuror C. M..
Pe rol judecarea cauzei penale de față având ca obiect contestația la executare formulată de condamnații D. Lieselotte și R. B. M..
Fără citarea părților, conform rezoluției judecătorului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au atașat fișele ANP ale condamnaților, după care:
Instanța, având în vedere obiectul cererii formulate de condamnați, relațiile atașate dosarului cu privire la pedepsele pe care le execută aceștia, ținând cont că prioritate are verificarea competenței, ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererii, apreciază că nu se impunea pentru verificarea competenței citarea condamnaților, aducerea acestora la instanță și desemnarea unui apărător din oficiu. Față de actele dosarului pune în discuție disjungerea cauzei privind contestația la executare formulată de către condamnatul R. B. M. și formarea unui dosar separat privindu-l pe acesta. De asemenea, în ceea ce privește ambele contestații la executare invocă, din oficiu, excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că este de acord cu disjungerea și solicită admiterea excepției puse în discuție de instanță. Totodată, precizează că, deși cei doi contestatori au fost condamnați prin sentința penală nr. 215/2015 a Tribunalului București – Secția I Penală, la momentul formulării contestației condamnatul R. se afla în Penitenciarul Rahova, iar condamnata D. în Penitenciarul Târgșor. Astfel, solicită declinarea soluționării cauzelor în favoarea instanțelor competente, respectiv la Tribunalul București – pentru contestator și la Tribunalul Prahova – pentru contestatoare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 25.06.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sub nr._ contestația la executare formulată de condamnații D. Lieselotte și R. B. M..
În fapt, contestatorii au menționat că au formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei emis de către Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, precizând că limitele de pedeapsă în noul cod penal sunt mult mai mici și nici nu au beneficiat de disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., art. 74 C.pen., iar perioada în care au fost arestați nu a fost dedusă din durata pedepsei, fiind o eroare de procedură.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La termenul de judecată de astăzi, 04.08.2015, instanța, din oficiu, a pus în discuție disjungerea contestației formulate de condamnatul R. B. M. și a invocat pentru amândouă contestațiile excepția de necompetență materială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la disjungerea contestațiilor la executare:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost formulată contestație la executare de către condamnații D. Lieselotte și R. B. M. care, potrivit relațiilor atașate dosarului, sunt condamnați prin aceeași sentință penală nr. 915/2015 a Tribunalului București, dar la momentul formulării contestației se aflau în penitenciare diferite.
Față de acestea, având în vedere obiectul contestației la executare, astfel cum acesta este reglementat prin art. 598. C.p.p., precum și faptul că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de indivizibilitate sau de conexitate prevăzute de art. 43 C.p.p., instanța, în baza art. 46 C.p.p., va disjunge contestația la executare formulată de condamnata D. Lieselotte de contestația la executare formulată de către condamnatul R. B. M..
Dosarul cu nr. de mai sus_ va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnata D. Lieselotte, iar pentru contestația la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:
Contestatoarea D. Lieselotte a fost condamnată ultima dată prin Sentința penală nr. 915/05.06.2015 a Tribunalului București la o pedeapsă de 2 închisoare cu executare în regim de detenție. Până în prezent, această sentință încă nu a rămas definitivă, nefiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, însă condamnata se află în Penitenciarul Târgșor, fiind arestată preventiv în dosarul nr._ al Tribunalului București.
Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.
În cauza de față instanța constată că instanța de executare este Tribunalul București și că instanța corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere este Tribunalul Prahova.
Având în vedere acestea și constatând că Judecătoria Sectorului 3 București nu este niciuna dintre instanțele prev. de art. 598 C.p.p., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 46 C.p.p. disjungecontestația la executare formulată de condamnata D. Lieselotte de:
- contestația la executare formulată de condamnatul R. B. M..
Dosarul cu nr. de mai sus_ va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnata D. Lieselotte, iar pentru contestația la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Admite excepția necompetenței materiale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnata D. Lieselotte în favoarea Tribunalului Prahova.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
Președinte, Grefier,
← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 695/2015.... → |
---|