Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 386/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 386/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI – SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 386

Ședința publică din data de 30.04.2015

Judecător: A. E. C.

Grefier: M. M. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fot reprezentat de procuror C. V..

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect contestația la executare formulată de constestatoarea M. G. C., dosar disjuns din dosarul nr._/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea contestatoarei.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei a fost atașată fișa din aplicația ANP privind mandatul de executare a pedepsei închisorii în executarea căreia se află condamnata, după care:

Instanța, având în vedere că prioritate are verificarea competenței ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererii, apreciază că nu se impune citarea/prezența contestatorei în fața instanței și nici desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure asistența juridică a acesteia. Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de împrejurarea că în prezent contestatoarea se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 376/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, iar la momentul formulării cererii contestatoarea se afla încarcerat în Penitenciarul Târgșor, din oficiu, în temeiul art. 598 alin. 2 Cpp, pune în discuție excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și declinarea competenței în favoarea instanței competente.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea cauzei în favoarea instanței competente, respectiv Judecătoria Ploiești, care este instanța de executare.

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 08.04.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală a fost înregistrată sub nr._/301/2015 contestația la executare formulată de contestatorii I. V. și M. G. C..

În motivarea cererii contestatorii precizează că înțeleg să conteste pedepsele în executarea cărora se află în prezent, întrucât la aplicarea pedepselor nu s-a ținut cont de circumstanțele atenuante și persoanale, dar și faptul că trebuia aplicată redozarea pedepsei atât în timp cât și în periodicitatea pedepsei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p..

Urmare a dispozițiilor instanței, la dosarul cauzei au fost atașate fișe din aplicația ANP privind mandatele de executare a pedepsei închisorii în executarea cărora se află contestatorii.

La termenul de judecată din 30.04.2015, instanța, în baza art. 46 C.p.p., a dispus disjungerea contestației la executare formulată de contestatoarea M. G. C. de contestația la executare formuată de contestatorul I. V. și formarea de către Serviciul Registratură din cadrul instanței a unui dosar separat pentru contestatoarea M. G. C., cu termen de judecată la data de astăzi, 30.04.2015, urmare a disjungerii formându-se prezenta cauză ce are ca obiect contestația la executare formulată de contestatoarea M. G. C..

Tot la termenul de judecată de astăzi, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială a acestei instanței cu privire la contesația la executare formulată de contestatorul I. V..

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:

Condamnata M. G. C. a fost condamnată prin sentința penală nr. 376/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție. În baza acestei sentințe penale, după rămânerea definitivă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 418/17.02.2014, în executarea căruia condamnata se află la Penitenciarul Târgșor.

Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.

În cauza de față instanța constată că la momentul formulării contestației la executare condamnata era încarcerată în Penitenciarul Târgșor. În situația în care condamnatul este încarcerat, instanța competentă este exclusiv cea din raza locului de deținere, în cazul de față Judecătoria Ploiești, competența în această situație fiind imperativă, iar nu alternativă.

Faptul că în cazul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. a), b),d) C.p.p. competența este absolută rezultă din interpretarea literală și sistematică a art. 598 alin. 2 C.p.p. și art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p. Astfel, alin. 1 are în vedere numai situația în care condamnatul este liber, competența revenind instanței de executare, iar alin. 6 prevede situația în care condamnatul este încarcerat, competența revenind numai instanței din raza locului de deținere, egală în grad cu instanța de executare. În cursul unor transferări succesive din locul de deținere, competența teritorială se stabilește în funcție de data formulării cererii.

Văzând că la data formulării cererii condamnata Marinscu G. C. era încarcerată în Penitenciarul Târgșor, ținând cont și de faptul că Judecătoria Sectorului 3 București nu este instanță de executare și nici instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, Judecătoria Ploiești fiind și instanță de executare.

În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive

în numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu.

În baza art. 50 C.p.p. rap. la art. 598 alin.2 C.p.p., declină competența de soluționare a cererii contestatoarei M. G. C. (fiica lui V. și C., născută la data de 17.04.1987, încarcerată la Penitenciarul Târgșor) la instanța competentă – Judecătoria Ploiești.

În baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina satului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.

Judecător Grefier

A. E. C. M. M. C.

Red: A.E.C.

Dact: M.M.C.

2 ex./11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 386/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI