Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 312/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 312/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 312
Ședința publică din data de 15.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. U.
Grefier: L. B.
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect sesizarea formulată de condamnatul R. F. M. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns condamnatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței comunicarea la dosar a fișei cu situația juridică a condamnatului, din care rezultă că în cauză, contestatorul se află în executarea mandatului emis de Judecătoria Sectorului 4 București, fiind încarcerat la Penitenciarul Spital Tg. Ocna.
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția necompetentei teritoriale a instanței, solicitând admiterea acesteia și art. 50 C.p.p. rap. la art. 595 C.p.p., declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, având în vedere faptul că în cauză, contestatorul se află încarcerat la Penitenciarul Spital Tg. Ocna.
Asupra excepției instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 01.04.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sesizarea formulată de condamnatul R. F. M. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 01.04.2015, sub nr._ .
În motivarea cererii, petentul arată că a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208-art. 209 C.p. anterior, de către Judecătoria Sectorului 4 București, în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul Spital Tg. Ocna.
Întrucât pedeapasa aplicată este mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă, având în vedere persoana și conduita sa, petentul solicită reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, în vederea soluționării excepției invocate, instanța reține următoarele:
Contestatorul a formulat o cerere având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa pe care o execută.
Instanța a constatat că petentul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4510 din 23.09.2014 emis de către Judecătoria Sectorului 4 București în baza sentinței penale nr. 2980/10.09.2014 a aceleiași instanțe, în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul Spital Tg. Ocna.
Competența reprezintă sfera atribuțiilor pe care le are de îndeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal, iar competența teritorială constituie criteriul cu ajutorul căruia se stabilește care dintre organele judiciare de același grad este competent să soluționeze o anumită cauză penală.
Potrivit art. 595 alin. 2 teza a II-a C.p.p., instanța competentă să se pronunțe asupra cererii, în cazul prev. de art. 595 alin. 1, este instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
În speță, contestatorul se află în executarea pedepsei la Penitenciarul Spital Tg. Ocna, instanța de executare este Judecătoria Sectorului 4 București, iar instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere este Judecătoria Onești.
Având în vedere că petentul-condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Spital Tg. Ocna, instanța competentă în sensul art. 595 alin. 2 C.p.p., este Judecătoria Onești, ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar nu Judecătoria Sectorului 3 București.
Constatând că dispozițiile relative la competență sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 280 C.p.p., instanța va admite excepția invocată în cauză și în temeiul art. 47 rap. la art. 50 C.p.p. cu aplic. art. 595 C.p.p., va declina competența soluționării cauzei privind cererea formulată de contestatorul R. F. M., în favoarea Judecătoriei Onești.
Potrivit art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul proces penal vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.
În baza art. 47 rap. la art. 50 C.p.p. cu aplic. art. 595 C.p.p. declină competența soluționării cauzei privind cererea formulată de petentul condamnat R. F. M. (fiul lui P. și A., născut la data de 31.03.1991, în prezent aflat la Penitenciarul Spital Tg. Ocna), în favoarea Judecătoriei Onești.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2015.
Ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de contestatoarea M. G. C. (fiica lui V. și C., născută la data de
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. U. L. B.
Redactat: judecător A. U.
Tehnoredactat: grefier L. B.
08.05.2015; 2 ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 355/2015.... | Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 801/2015.... → |
---|