Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 690/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 690/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 690

Ședința publică din data de 23.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. U.

Grefier: L. B.

* * * * * * * * * * *

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror E. I..

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, privind pe inculpatul B. A. L., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr._/P/2012 din data de 03.08.2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana vătămată C. C. personal, lipsind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, persoana vătămată C. C. se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_ și învederează instanței că își retrage plângerea, aspect consemnat și în cuprinsul unei cereri pe care o depune la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, solicită instanței încetarea procesului penal, în baza art. 16 lit. g C.p.p. cu aplic. art. 396 alin. 6 C.p.p., ca urmare a retragerii plângerii prealabile. Conform art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. solicită obligarea persoanei vătămate la cheltuieli judiciare către stat.

Persoana vătămată având cuvântul, solicită încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr._/P/2012 din data de 03.08.2015, a fost trimis în judecată inculpatul B. A. L., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1, 2 C.p., cu aplic. art. 5 C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 03.08.2015 sub nr._ .

În actul de sesizare se reține că în noaptea de 26/27.06.2012, în timp ce se afla în clubul Revenge, situat în București, .-11, sector 3, pe fondul unor discuții contradictorii, inculpatul B. A. L. l-a lovit pe C. C. cu o sticlă în antebrațul drept, pricinuindu-i acestuia vătămări care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu declarațiile inculpatului, declarațiile persoanei vătămate, certificatul medico-legal nr. A_, precum și cu declarațiile martorilor P. A., V. Ș., C. D., C. E. și G. F..

La termenul de judecată de azi, respectiv 23.09.2015, persoana vătămată C. C. se prezintă și învederează faptul că își retrage plângerea, solicitând instanței să ia act de voința sa.

Potrivit art. 158 alin. 1 C.p., retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, iar conform art. 196 alin. final C.p., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

De asemenea, potrivit art. 158 alin. 2 C.p., retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.

Având în vedere că persoana vătămată și-a retras plângerea, instanța va dispune încetarea procesului penal, conform art. 16 lit. g C.p.p. cu aplic. art. 396 alin. 6 C.p.p.

Potrivit art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. va obliga persoana vătămată la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În baza art. 16 lit. g C.p.p. cu aplic. art. 396 alin. 6 C.p.p. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. A. L. (fiul lui G. și I., născut la data de 13.06.1988 în Ploiești, județul Prahova, cu domiciliul în Ploiești, ., județul Prahova, CNP_, cetățean român, studii superioare, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., la plângerea persoanei vătămate C. C. cu domiciliul în București, ., sector 5, CNP_, ca urmare a retragerii plângerii.

În baza art. 25 alin. 5 C.p.p., lasă nesoluționată acțiunea civilă.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p. obligă persoana vătămată la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. U. L. B.

Redactat: judecător A. U.

Tehnoredactat: grefier L. B.

23.10.2015; 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 690/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI