Art. 189 Cod penal Lipsirea de libertate în mod ilegal INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
| Comentarii |
|
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI
Art. 189
Lipsirea de libertate în mod ilegal
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancţionează şi lipsirea de libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei.
Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.
Dacă faptele prevăzute la alin. 1-4 se săvârşesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. 1, închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. 2 şi 3, închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. 4.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Tentativa faptelor prevăzute la alin. 1-4 se pedepseşte.
Constituie tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute la alin. 4.
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 169/2002 - privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 10 aprilie 2002, Monitorul Oficial 261/2002;
| ← Art. 188 Cod penal Avortul INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII,... | Art. 190 Cod penal Sclavia INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII... → |
|---|
Citește mai mult
vanatai si teste psihiatrice si psihologice in urma carora urmeaza tratamente !► Art. 205 "(1) Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.
(3) Dacă fapta este săvârşită:
a) de către o persoană înarmată;
b) asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei,
pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea
Citește mai mult
exercitării unor drepturi.(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte."
Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-205
Citește mai mult
nici o masina , nu pot sa va ajut cu nimic ~ Vi se pare corect acest raspuns ? mai ales ca fapta poate fii inclusa in TENTATIVA DE PRIVARE DE LIBERTATE . MultumescFiind condamnaţi pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 189 alin. 2 C. pen.) şi proxenetism (art. 329 C. pen.), inculpaţii susţin, în recurs, că nu se fac vinovaţi de cea dintâi dintre infracţiunile sus-menţionate, deoarece partea vătămată a fost de acord să meargă cu ei la Alexandria ca să se
Citește mai mult
distreze.Din momentul în care victima a fost luată în autoturism, fiind indusă în eroare, în sensul că merge în Alexandria, pentru distracţie, şi nu la Bucureşti, pentru a se prostitua, infracţiunea de lipsire de libertate a existat în mod obiectiv, indiferent dacă persoana vătămată era conştientă sau nu că i s-a anihilat ori i s-a restrâns posibilitatea de mişcare; eroarea în care se afla victima nu echivalează cu consimţământul său.
Pentru existenţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal nu interesează dacă victimei i s-a lăsat ori nu libertatea de mişcare într-un perimetru restrâns, prin voinţa inculpaţilor, nici dacă locul unde s-a produs privarea de libertate era închis sau deschis, stabil sau mobil (autoturism); de asemenea nu prezintă interes nici faptul dacă regimul la care a fost supusă victima după ajungerea la Bucureşti a fost mai blând sau mai riguros, ori dacă acesteia i s-au îngăduit unele libertăţi, aşa cum susţin inculpaţii.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1017/1998
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 306/1998
Notă: Punctul de vedere exprimat în mod implicit prin decizia de mai sus - acela că lipsirea de libertate este absorbită în mod natural în conţinutul infracţiunii de viol, dar numai în limitele în care
Citește mai mult
este necesară realizării raportului sexual, astfel că dacă durata ei depăşeşte în mod semnificativ timpul necesar săvârşirii violului, infracţiunile prevăzute în art. 189 şi 197 C. pen. se află în concurs real - este majoritară în doctrină şi jurisprudenţă (v.: O. Loghin, TudorelToader, Drept penal român, Partea specială, Casa de editură şi presă "Şansa" Bucureşti, 1997, p. 135; Gh. Diaconescu, Infracţiunile în Codul penal, Editura Oscar Prinţ, Bucureşti, 1997, p. 239; Gh. Nistoreanu ş. a., Drept penal, Partea specială, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997, p. 141-142; G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, vol. III. Editura Academiei, Bucureşti, 1992, p. 83; TS, C7, dec. nr. 43/1976, R. 2, p. 240; TS, sp., dec. nr. 2127/1972, RRD nr. 2/1973, p. 170). într-o altă opinie, se consideră că lipsirea de libertate se absoarbe întotdeauna şi în mod integral în infracţiunea de viol, ceea ce exclude de plano posibilitatea existenţei unui concurs. în justificarea acestui punct de vedere se arată, în esenţă, că violenţa fizică - ca acţiune adiacentă din cadrul elementului material al infracţiunii de viol - se poate concretiza nu numai într-o faptă contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, dar şi într-o faptă contra libertăţii psihice a acesteia, cum este lipsirea de libertate în mod ilegal; de aceea, odată îndeplinită cerinţa de a se afla într-un raport de la mijloc la scop cu acţiunea principală, această faptă este încorporată în conţinutul infracţiunii de viol (situaţia este similară şi în cazul tâlhăriei), nemaiputând constitui o infracţiune de sine stătătoare (v.: C. B u l a i, Tâlhăria şi lipsirea de libertate în mod ilegal: infracţiune sau concurs de infracţiuni, RDP nr. 2/1994, p. 130).Ne alăturăm primului punct de vedere. Ni se pare că, odată ce violul s-a consumat, adică odată ce lipsirea de libertate şi-a epuizat finalitatea, încetând de a reprezenta un mijloc de săvârşire a violului, privarea victimei de libertate, în continuare, se autonomizează, disociindu-se de activitatea anterioară a făptuitorului şi realizând, în măsura în care îndeplineşte condiţiile de incriminare, conţinutul unei infracţiuni independente, în concurs cu cea de viol.
împrejurarea, invocată în speţă de inculpat (condamnat pentru viol şi lipsire de libertate), că într-un loc public (cimitir) şi într-o perioadă scurtă de timp nu poate fi realizată o infracţiune de lipsire de libertate, persoana vătămată având posibilitatea de a se manifesta într-un mod care să-i permită scăparea, este fără relevanţă în ce priveşte
Citește mai mult
existenţa faptei penale; ceea ce prezintă importanţă, din punct de vedere obiectiv, este faptul că inculpatul a imobilizat victima, împotriva voinţei sale. Nu importă nici împrejurarea că privarea de libertate s-a săvârşit în asemenea condiţii încât dacă ar fi făcut oarecare sforţări şi ar fi recurs ia oarecare abilităţi, partea vătămată s-ar fi putut elibera şi nici dacă, în raport cu aceleaşi condiţii de fapt, aceasta a avut oarecare libertate de acţiune ori a fost complet imobilizată. Cât priveşte durata acţiunii (inacţiunii) ce realizează elementul material al infracţiunii, în principiu, nu există nici o limită minimă sau maximă, acestea putând diferi, în funcţie de mobilul şi scopul urmărit de inculpat, de condiţiile şi mijloacele de săvârşire.Sub aspectul posibilei absorbiri a infracţiunii de lipsire de libertate în infracţiunea de viol - care este de neconceput fără o oarecare privare de'libertate - este de observat că, în speţă, o asemenea absorbţie nu a operat deoarece durata lipsirii de libertate a persoanei vătămate a depăşit în mod semnificativ timpul absolut necesar realizării actului sexual, astfel că infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi-a păstrat autonomia şi se află în concurs real cu cea de viol.
b) în ceea ce priveşte infracţiunea de viol, este ştiut că, sub aspectul laturii obiective, aceasta implică un raport sexual realizat prin constrângere sau profitând de neputinţa victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Constrângerea poate fi fizică sau morală iar aptitudinea forţei fizice sau a ameninţării de a conduce la rezultatul urmărit se stabileşte în concret, în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta.
Dacă, faţă de aceste împrejurări, partea vătămată şi-a dat seama că orice împotrivire este zadarnică şi, în consecinţă, nu a opus rezistenţă, fapta constituie infracţiune de viol, deoarece cerinţa legii se referă la exercitarea constrângerii, nu la împotrivirea părţii vătămate.
C. Apel Bucureşti, s. II-a pen., dec. nr. 200/1996
NOTĂ. Pentru consumarea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este suficient, sub aspectul duratei acţiunii sau inacţiunii constitutive, ca aceasta să se fi prelungit atâta timp cât a fost necesar pentru ca persoana vătămată să fie efectiv împiedicată de a se deplasa şi a acţiona în mod liber (v.: G. Antoniu în Codul penal al RSR comentat şi adnotat. Partea specială, voi. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 165).
în problema coexistenţei infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal cu infracţiunea de viol sau cea de tâlhărie, în doctrina şi jurisprudenţă s-au formulat mai multe puncte de vedere.
Potrivit unuia dintre ele, infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi cea de tâlhărie - soluţia fiind identică, desigur, şi în caz de viol - se află întotdeauna în concurs, cu excluderea posibilităţii ca cea dintâi să-şi piardă vreodată autonomia prin absorbţie în cea de-a doua. Argumentul principal, adus în susţinerea acestei teze, este acela că, incriminând tâlhăria şi făcând, din punerea victimei în situaţia de a nu se putea apăra, una dintre variantele acţiunii adiacente ce intră în compunerea elementului material al acestei infracţiuni, legiuitorul nu a prevăzut, în mod expres, absorbirea lipsirii de libertate în mod ilegal - ca modalitate a punerii victimei în neputinţă de a se apăra - în conţinutul normativ al tâlhăriei. "Păsţrându-şi atributul de componentă adiacentă a elementului material al tâlhăriei, lipsirea ilegală de libertate îşi păstrează autonomia infracţională, din moment ce legea, creând complexitatea juridică, nu a prevăzut absorbirea ei de către aceasta. Lipsirea de libertate în mod ilegal, când a servit ca mijloc la săvârşirea tâlhăriei, întregeşte elementul material al acesteia fără ca, prin aceasta, să-şi topească, aşa cum s-a susţinut, substanţa, în noua alcătuire juridică complexă" (H. Diaconescu, Există concurs între infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal?, Dr. nr. 9/1995, p. 64). Acestui argument i s-a adăugat acela că, în situaţia în discuţie, este realizată ipoteza, reglementată prin art 33 lit. b) C. pen., care arată că există concurs - ideal - de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni (ibidem).
Formulând o opinie diamentral opusă, prof. C. Bulai -fără a introduce vreo rezervă sau circumstanţiere în exprimarea punctului său de vedere - este de părere că, în cazul infracţiunilor de tâlhărie şi viol, lipsirea de libertate reprezintă, ca şi violenţa sau ameninţarea, acţiunea adiacentă ce foce parte din elementul material al acestei infracţiuni şi, ca atare, nu se poate afla în concurs cu tâlhăria sau violul. "Câtă vreme s-a stabilit - spune autorul citat - că făptuitorul s-a folosit de lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane, în vederea comiterii unei fapte de furt sau de viol, aşa cum s-ar fi putut folosi, în acelaşi scop, de violenţă asupra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, nu există nici un temei pentru crearea unei situaţii speciale pentru lipsirea de libertate care, deşi absorbită şi ea, ca şi lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, în conţinutul infracţiunii complexe, să fie reţinută, totuşi, ca infracţiune aparte, în concurs cu infracţiunea complexă în compunerea căreia intră" (C. Bulai, Tâlhăria şi lipsirea de libertate în mod ilegal: infracţiune unică sau concurs, RDP nr. 2/1994, p. 131). în acelaşi sens, v. şi C. Apel Constanţa, dec. nr. 104/1993, RDPnr. 1/1994, p. 140.
într-o a treia opinie - exprimată în legătură cu infracţiunea de viol dar care poate fi extinsă şi la cea de tâlhărie -se consideră că există situaţii în care lipsirea de libertate, însoţind o altă infracţiune, este absorbită în mod natural de aceasta, astfel că, în cazurile de acest fel, ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni, şi anume infracţiunea absorbantă. Violul constituie un exemplu edificator în acest sens, căci el nu poate fi conceput fără lipsirea de libertate a persoanei vătămate ceea ce implică realizarea, prin constrângere, a raportului sexual. Dar - şi acest lucru trebuie subliniat - violul absoarbe, în conţinutul său, numai lipsirea de libertate care este necesară înfăpturirii, în condiţiile arătate, a actului sexual (v.: O. Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură şi presă Şansa, Bucureşti, 1994, p. 127; Ts. sp., dec. nr. 2255/1986, RRD nr. 4/1987, p. 77); în măsura în care depăşeşte această necesitate, lipsirea de libertate constituie infracţiunea - autonomă - prevăzută în art. 189 C. pen., aflată în concurs real cu violul (v. O. Loghin, Tudorel Toader, op. cit., p. 127; TS, c7, dec. nr. 73/1976, R. 2, p. 240; TS, sp., dec. nr. 2127/1972, RRD nr. 2/1973, p. 170, G. Antoniu ş.a., Practica judiciară penală, voi. III, Editura Academiei, Bucureşti, 1992, p. 83).
împărtăşim acest punct de vedere, exprimat - prin decizia examinată - şi de instanţa de recurs. Observăm, însă că, din cuprinsul motivării, nu rezultă modul în care s-au desfăşurat faptele şi nici justificarea afirmaţiei că durata lipsirii de libertate a persoanei vătămate a depăşiL în mod semnificativ, timpul absolut necesar realizării actului sexual'. în aceste condiţii, reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 189 C. pen., ca infracţiune autonomă, concurentă cu violul, trebuie privită cu rezerve.
în speţă, inculpatul, în urma unei neînţelegeri cu tatăl său, l-a trântit pe patul din bucătărie şi, imobilizându-1 prin apăsarea toracelui cu genunchiul, i-a
Citește mai mult
legat mâinile şi picioarele cu două bucăţi de sfoară, după care, astfel legat, l-a dus în pivniţă, unde după aproximativ o oră, victima a decedat, moartea sa producându-se - conform concluziilor expertizei medico-legale - ca urmare a hemoragiei consecutivă traumatismului, cu ruptură de splină, produs prin comprimarea toraco-abdominală.în aceste condiţii, decesul victimei nefiind urmarea directă a lipsirii de libertate, ci consecinţa violenţelor exercitate de inculpat cu ocazia imobilizării acesteia, în mod greşit inculpatul a fost condamnat în baza art 189 alin. 4 C. pen.; încadrarea juridică corectă a faptei era în art. 189 alin. 2 şi art. 183 C. pen., cu aplicarea art 33 lit. a) C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 40/A/1996