Art. 668-673 cod procedura civila Beneficiul de inventar Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni

Codul de procedura civila actualizat 2012
Capitolul VII
Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni

Secţiunea VII
Beneficiul de inventar

Art. 668-673

Abrogate.


Art. 6731

Judecarea oricărei cereri de împărţeală privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de faţă, în afara cazurilor în care legea stabileşte o altă procedură.


Art. 6732

Reclamantul este obligat să arate în cererea de partaj persoanele între care urmează a avea loc împărţeala, titlul pe baza căruia se cere împărţeala, toate bunurile supuse împărţelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.


Art. 6733

La prima zi de înfăţişare, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va cere declaraţii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse împărţelii şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor, locul unde se află şi valoarea acestora.


Art. 6734

(1)În tot cursul procesului, instanţa va stărui ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială.

(2)Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit învoielii lor. Împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi se află minori sau persoane puse sub interdicţie, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.

(3)În cazul în care înţelegerea priveşte împărţirea numai a anumitor bunuri, instanţa va lua act de această învoială şi va pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru celelalte bunuri.

(4)Dispoziţiile art. 271-273 sunt aplicabile.


Art. 6735

(1)Dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, precum şi sarcinile moştenirii.

(2)Instanţa va face împărţeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. (1), ea procedează la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă în bani.


Art. 6736

(1)Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. (1), întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.

(2)Raportul de expertiză va arăta evaluarea şi criteriile avute în vedere la stabilirea acesteia, va indica dacă bunurile pot fi comod partajabile în natură şi în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.


Art. 6737

În cazul în care, după pronunţarea încheierii prevăzute de art. 6736 alin. (1), dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de împărţeală se constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărţelii, fără ca, privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri, să fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanţa va putea da o nouă încheiere, care va cuprinde, după caz, şi coproprietarii sau bunurile omise. În aceleaşi condiţii, instanţa poate, cu consimţământul tuturor coproprietarilor, să scoată un bun care a fost cuprins din eroare în masa de împărţit.


Art. 6738

Încheierile prevăzute la art. 6736 alin. (1) şi art. 6737 pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra fondului procesului.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OUG 65/2004 - pentru modificarea Codului de procedură civilă din 9 septembrie 2004, Monitorul Oficial 840/2004;


Art. 6739

La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;


Art. 673 10

(1)În cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute la art. 6739. Prin încheiere, ea va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul este obligat să depună sumele ce reprezintă cotele-părţi cuvenite celorlalţi coproprietari.

(2)Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul depune, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra fondului procesului, îi va atribui bunul.

(3)În cazul în care coproprietarul nu depune în termen sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar, în condiţiile prezentului articol.

(4)La cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să-i atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalţi coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească.


Art. 673 11

(1)În cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială, ori de către executorul judecătoresc.

(2)Dacă s-a dispus ca vânzarea bunului să se facă de părţi prin bună învoială, instanţa va stabili şi termenul în care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului, părţile vor prezenta instanţei dovada vânzării.

(3)În cazul în care vânzarea prin bună învoială nu se realizează în termenul prevăzut de alin. (2), instanţa, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.

(4)Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat cu apel. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului o dată cu hotărârea asupra fondului procesului.


Art. 673 12

(1)După rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la licitaţie publică.

(2)Executorul va fixa termenul de licitaţie, care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzării.

(3)Pentru termenul de licitaţie a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen.

(4)În cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de licitaţie.

(5)Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la orice preţ oferit de participanţii la licitaţie.

(6)Dispoziţiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Capitolelor II, III şi IV din Cartea a V-a privind vânzarea la licitaţie a bunurilor mobile şi imobile.


Art. 673 13

La cererea uneia dintre părţi, instanţa poate proceda la împărţeala bunurilor pentru care nu a dispus vânzarea potrivit art. 673 11.


Art. 673 14

(1)În toate cazurile, asupra cererii de împărţeală instanţa se va pronunţa prin hotărâre.

(2)Sumele depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalţi, precum şi cele rezultate din vânzare vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

(3)În cazul în care împărţeala nu se poate realiza în niciuna din modalităţile prevăzute de lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului.


Pagina contine: Art. 668, Art. 669, Art. 670, Art. 671, Art. 672, Art. 673
← Art. 657-667 cod procedura civila Împărţiri şi licitaţii...  Art. 674 cod procedura civila Cererile privitoare la posesiune →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 668-673 cod procedura civila Beneficiul de inventar Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni




franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^14

1. Cheltuieli de judecată. 1) Cheltuielile de judecată vor fi suportate, în principiu, de către toţi copărtaşii, potrivit cotei ce revine fiecăruia (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1085/1972, în I.G. Mihuţă, Repertoriu II, p. 378, nr. 148);

2) Dacă un copărtaş a formulat cereri care s-au dovedit a fi nefondate, cheltuielile ocazionate de acestea vor fi suportate exclusiv de acea parte (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1410/1976, în C.D. 1976, p. 242);

2. Hotărârea de partaj. Caracter executoriu. Hotărârea de partaj, rămasă definitivă, constituie
Citește mai mult titlu executoriu şi este susceptibilă de executare silită, indiferent dacă în cererea de partaj s-a solicitat sau nu predarea efectivă a bunului şi chiar dacă instanţa nu a dispus această predare, nefiind necesară introducerea unei cereri în revendicare de către copărtaşul căruia i s-a atribuit bunul împotriva copărtaşului care îl deţine şi refuză să i-l predea. Executarea cu privire la predarea bunurilor împărţite poate fi cerută înăuntrul termenului de prescripţie (C.A. Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 1012/02004, în C.P.J. 2004).

Notă: Exprimarea instanţei este inexactă. Hotărârea rămasă definitivă nu este titlu executoriu, ci poate fi învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), prin procedura prevăzută de art. 373^3 alin. (1^1) şi deveni, astfel, titlu executoriu susceptibil de executare silită.

3. Predarea bunurilor. Executarea cu privire la predarea bunurilor împărţite poate fi cerută înăuntrul termenului de prescripţie. După expirarea acestuia, copărtaşul interesat poate revendica bunurile de la copărtaşul care le deţine, dovedindu-şi dreptul de proprietate prin hotărârea de partaj care i l-a recunoscut şi care nu-şi pierde puterea de lucru judecat în ceea ce priveşte calitatea de copărtaşi a părţilor, masa partajabilă, cotele ce se cuvin, atribuirea bunurilor (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 103/1984, în C.D. 1984, p. 128; decizia nr. 2223/1985, în R.R.D. nr. 9/1986, p. 65).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^11

1. Dreptul de proprietate privată.

Art. 673^11C. proc. civ. este constituţional în raport cu prevederile art. art. 41 alin. (1) şi (2) [art. 44 alin. (1) şi (2) în urma republicării - n.a.] din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului. Reglementările din Declaraţia universală a drepturilor omului nu sunt incidente în cauză, întrucât drepturile omului prevăzute în aceste reglementări sunt diferite de cele la care se referă art. 673" C. proc. civ. Dispoziţiile legale criticate instituie un
Citește mai mult tratament juridic egal pentru toţi coproprietarii, stabilind aceleaşi drepturi pentru toţi, în ele negăsindu-se vreun privilegiu sau vreo discriminare. De asemenea, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 673^11 C. proc. civ. ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deţinut în codevălmăşie. Vânzarea bunului prin buna învoială a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivă echitabilă pentru toţi, dar şi aceasta trebuie realizată în cadrul unei limite de timp, stabilită de legiuitor la 6 luni, iar opoziţia unuia dintre coproprietari, pentru motivul că preţul ce se poate obţine nu este suficient de bun, ar putea leza drepturile şi interesele celorlalţi. Nerealizarea vânzării prin bună învoială nu poate împiedica finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune, ci, dimpotrivă, constituie un motiv ce justifică aplicarea procedurilor executării silite (C.C., Decizia nr. 138/2002, M. Of. nr. 370 din 31 mai 2002).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^10

I. Procedură

1. Partaj prin atribuire. Principiul în materie de partaj este ca, păstrându-se drepturile cuvenite fiecărui părtaş, instanţa să evite fărâmiţarea excesivă a terenurilor, care poate duce la diminuarea valorii lor economice sau la atribuirea unor loturi neconstruibile, când este vorba de locuri de casă. Pe de altă parte, partajul prin atribuire se impune şi în cazul în care unul dintre copărtaşi a construit pe terenul indiviz în timpul stării de indiviziune şi este posibilă formarea loturilor, pe întreaga avere indiviză, în aşa fel încât să se poată
Citește mai mult lăsa acestui copărtaş imobilul cu terenul aferent (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 419/1957, în C.D. 1957, p. 162);

2. Divorţ. în caz de divorţ, dacă soţii nu s-au înţeles cu privire la atribuirea locuinţei ce a constituit domiciliul comun, nu sunt copii minori rezultaţi din căsătorie, căsătoria a fost desfăcută din vina ambilor soţi, iar împărţirea locuinţei
în natură nu este posibilă sau nu este indicată, cum este cazul în speţă, instanţa va stabili căruia dintre soţi i se va atribui locuinţa, luând în considerare mai multe criterii, cum sunt: starea sănătăţii şi veniturile fiecărui soţ, greutăţile familiale, posibilitatea fiecăruia de a-şi procura o locuinţă sau de a locui cu propria sa familie ori cu alte persoane, faptul că unul dintre ei o foloseşte efectiv, precum şi alte împrejurări similare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2726/1991);

3. Depunerea sultei. Susţinerile recurentului în sensul că prin nedepunerea recipisei de consemnare a sumei cu titlu de sultă la executorul judecătoresc ori la casa de valori a instanţei i-au fost prejudiciate grav interesele sunt neavenite. De altfel, recurentul nu invocă în concret în ce constă prejudiciul. Ceea ce prezintă relevanţă în procesul de partaj este consemnarea propriu-zisă a sumei cu titlu de sultă la dispoziţia creditorului.

Formulând critici sub aspectul condiţiilor de formă pentru procedura specială a ofertei de plată urmată de con-semnaţiune, recurentul a ignorat faptul că oferta reală de plată a fost făcută în cadrul unui proces de partaj, ceea ce atrage particularităţile impuse de procedura specială a partajului judiciar.

Recipisa de consemnare a sumei a fost depusă în faţa instanţei de partaj, întrucât acesteia îi revenea competenţa de a lua act de achitarea sultei în procedura atribuirii provizorii a bunului imobil supus partajării, faţă de consecinţele îndeplinirii acestei obligaţii procesuale asupra cursului procedurii partajului judiciar, după cum acesteia îi revine şi competenţa de a dispune asupra predării recipisei către creditorul obligaţiei de plată a sultei, la cererea acestuia, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de partaj (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 253/R/2005, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 318);

4. Atribuirea provizorie. Aplicabilitatea în cazul copărtaşilor care primesc loturi inegale ca valoare. Raţiunea atribuirii provizorii este aceea de a asigura protecţia copărtaşilor care nu au beneficiat de atribuirea în favoarea lor a bunului, căci prin consemnarea la CEC a sumei ce corespunde sultelor ce li se datorează se asigură certitudinea că beneficiarul atribuirii are posibilitatea de a plăti sulta, neajungându-se în situaţia
ca, ulterior partajului, copărtaşii cărora li s-au acordat sulte să întâmpine dificultăţi în executarea creanţei lor ori chiar să suporte eventuala lipsă de lichidităţi a debitorului sultei.

Prin urmare, dispoziţiile art. 673^10 alin. (1)C. proc. civ. suntedictateîn beneficiul părţilor ce urmează a primi sultă, nesocotirea lor fiind de natură a le aduce, potrivit celor deja expuse, o vătămare susceptibilă de a atrage nulitatea hotărârii pronunţate, în sensul art. 105 alin. (2)C. proc. civ.

Pentru identitate de raţiune, trebuie considerat că dispoziţiile art. 673'° C. proc. civ. sunt aplicabile chiar şi atunci când bunul este partajabil în natură, însă copărtaşilor nu li se pot atribui loturi de egală valoare, caz în care, fiind necesară plata de sulte, intenţia de protecţie avută în vedere de prevederile legale în discuţie este necesar a fi reţinută în beneficiul creditorilor sultei.

în cauza de faţă, această din urmă situaţie este incidenţă, căci, deşi prima instanţă a preferat o împărţeală în natură a imobilului, socotindu-l comod partajabil, nu s-au putut alcătui loturi egale valoric, ajungându-se la stabilirea unei sulte de 4.462,50 lei în favoarea reclamanţilor şi în sarcina pârâtului.

Or, într-o atare situaţie prima instanţă era datoare a face aplicarea dispoziţiilor art. 673^10 C. proc. civ. sus-evocate, hotărând atribuirea provizorie a loturilor şi obligarea pârâtului la consemnarea sultei.

Neprocedând astfel, s-a ajuns la vătămarea reclamanţilor, ceea ce atrage, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea sentinţei şi obligă, în temeiul art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rejudecarea în fond a procesului (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2119/A/2004, în B.J. 2004, p. 332);

Notă: Deşi raţiunile pentru care au fost edictate normele din art. 673w C. proc. civ. au fost corect identificate, credem că nu se putea imputa primei instanţe că nu a aplicat aceste dispoziţii legale, prin analogie, într-o altă situaţie decât cea vizată de text.

Astfel, pentru situaţia în care instanţa face împărţeala în natură, iar loturile nu sunt egale ca valoare, art. 673^5 alin. (2) prevede doar că acestea se vor întregi printr-o sumă de bani (numită, în limbaj juridic, sultă).

Textul nu prevede nimic în legătură cu termenul consemnării acestei sume de bani şi consecinţele nerespectării acestuia, iar sentinţa prin care instanţa a dispus această modalitate de împărţire în natură a respectat întocmai dispoziţiile legale incidente.
Art. 673^10 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, tocmai pentru că bunul nu poate fi împărţit în natură, el urmează a fi atribuit unui singur coproprietar. în atare situaţie, textul vorbeşte de o încheiere prin care bunul se atribuie provizoriu şi se stabileşte un termen de plată a sumelor cuvenite celorlalţi coproprietari.

Sancţiunea nerespectării termenului este adaptată acestei modalităţi de împărţire în sensul că, potrivit alin. (3), instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar. Această sancţiune ar fi inoperantă în cazul în care s-a hotărât împărţirea în natură.

Art. 673^10 alin. (4) prevede şi posibilitatea ca, fără a proceda la o atribuire provizorie condiţionată de consemnarea sultei într-un termen fixat de instanţă, aceasta să pronunţe direct o sentinţă asupra fondului procesului. în acest din urmă caz, nerespectarea termenului de plată a sumelor de bani către ceilalţi copărtaşi este sancţionată, conform art. 673^11 cu scoaterea la vânzare a bunului, or, nici această sancţiune nu s-ar putea aplica, prin analogie, atunci când bunul a fost împărţit în natură.

II. Constituţionalitate

5. Dreptul la apărare. Art. 673^10 C. proc. civ. este constituţional în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie. Potrivit unei exigenţe fundamentale de tehnică legislativă, în condiţiile existenţei unei reglementări de drept comun, o
prevedere expresă, în aceeaşi materie, cu referire la un caz particular, este necesară numai atunci când instituie o reglementare diferită, derogatorie de la dreptul comun, având deci caracter de excepţie. Aşa a procedat legiuitorul când, în art. 673^8 şi art. 673^11 alin. (4) C. proc. civ., a prevăzut că încheierile acolo menţionate pot fi atacate cu apel „mai înainte de pronunţarea hotărârii" sau „separat" de aceasta, tocmai pentru că prevederile respective sunt derogatorii de la regula generală instituită prin art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Cum în cazul art. 673^10 C. proc. civ. nu s-au prevăzut
dispoziţii derogatorii, este evident că voinţa legiuitorului a fost aceea ca încheierea prin care instanţa procedează la atribuirea provizorie a bunului să poată fi supusă căii de atac a apelului numai odată cu hotărârea asupra fondului (C.C., Decizia nr. 52/2003, M. Of. nr. 153 din 10 martie 2003).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^9

1. Criterii de atribuire. Imobil-locuinţă. Art. 673^9 C. proc. civ. enumeră, cu caracter exemplificativ, criteriile de care instanţa va ţine seama la atribuire în partajul judiciar. Enumerarea nu are caracter limitativ, dimpotrivă, la finalul textului este folosită expresia „altele asemenea", ceea ce permite concluzia că instanţa poate, în afara criteriilor expres menţionate, să ţină cont şi de alte criterii de ordin familial, social, material sau moral, în funcţie de specificul fiecărei cauze.

Valoarea lucrărilor de construcţie efectuate de tatăl pârâtului de 10%
Citește mai mult din valoarea de circulaţie a imobilului nu reprezintă în sine un criteriu determinant care să justifice atribuirea imobilului în favoarea pârâtului.

Situaţia familială a reclamanţilor, faptul că au doi copii minori, de 13 şi 3 ani, că locuiesc într-un canton, într-o singură cameră încălzită cu lemne, justifică atribuirea imobilului în favoarea acestora (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 957/R/2004, în B.J. 2004, p. 328);
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^7

1. Intervenţie principală. Intr-un proces de partaj, un terţ poate să facă o cerere de intervenţie principală şi după ce s-a dat încheierea de admitere în principiu, până la închiderea dezbaterilor care preced hotărârea finală a procesului (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1357/1967, în R.R.D. nr. 1/1968, p. 151).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^6

1. Pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu. Caracterul normei.

1) Cu toate că, aparent, textul art. 673^6 este formulat în termeni imperativi, interpretarea pur literală nu este utilă, în condiţiile în care clasificarea în funcţie de caracterul normei este legată de scopul urmărit de legiuitor prin prescripţia legală, interesând, aşadar, interpretarea teleologică a normei, dublată de una sistematică, prin raportare la alte dispoziţii normative relevante.

Prin art. 673^6 se urmăreşte asigurarea unei judecăţi eficiente a cererilor de împărţeală, în sensul
Citește mai mult nu numai al stabilirii certe a cadrului de administrare a proba-toriilor, înlăturându-se dubiul de formulare a obiectivelor în raport de toate pretenţiile supuse judecăţii şi eventuala multitudine a variantelor concluziilor experţilor, corespunzător pretenţiilor părţilor cu interese contrare, însă şi al posibilităţii de corectare a eventualelor erori asupra elementelor descrise de art. 673^5, până la încheierea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 6737 C. proc. civ.

Asemenea finalitate preconizată de legiuitor este corelată cu un grad sporit de complexitate a cauzei, din perspectiva elementelor prevăzute de art. 673^5 C. proc. civ., în caz contrar ajungându-se la o fragmentare a judecăţii nejustificată în unele situaţii, când ar fi posibilă o soluţionare rapidă şi eficientă a cauzei chiar şi în absenţa încheieri i interlocutorii prevăzute de art. 673^6 C. proc. civ.

Date fiind aceste elemente, se apreciază că prevederile legale în discuţie au caracter dispozitiv, şi nu imperativ, cu consecinţa conturării unui anumit regim juridic al excepţiei procesuale prin care se valorifică neregularitatea constatată: astfel, excepţia nulităţii decurgând din încălcarea unei norme supletive este relativă, putând fi invocată doar la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate, în speţă prin motivele de apel în condiţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., fiind vorba despre însăşi nulitatea sentinţei; or, în speţă, excepţia a fost invocată abia în faza recursului, fapt posibil doar dacă excepţia ar fi avut caracter de ordine publică, fiind de reţinut atitudinea procesuală a recuren-tei-pârâte care nu s-a prevalat de prevederile art. 673^5în cursul judecării fondului, dimpotrivă, a propus probe la termenul la care s-ar fi putut da încheierea în discuţie.

Pe de altă parte, nulitatea decurgând din prevederile legale invocate de către recurentă este virtuală, nefiind expres prevăzută de legiuitor, ca atare vătămarea pricinuită prin actul procedural pretins nul nu se prezumă, ci trebuie dovedită. Or, în cauză, nu numai că aceasta nu s-a probat, însă nici nu s-a indicat în ce constă presupusa vătămare, motiv pentru care excepţia invocată este neîntemeiată şi din atare perspectivă (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 193/R/2005, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 313);

2) Deşi prima instanţă nu a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, o asemenea împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea sentinţei.

La data promovării acţiunii civile (4 iulie 2000) procedura de judecată a partajului se situa sub incidenţa prevederilor art. 4 alin. (2) ale Legii nr. 603/1943, potrivit cărora judecătorul era dator a pronunţa, prealabil hotărârii finale, o încheiere de admitere în principiu a cererii de partaj. Neîndeplinirea acestei cerinţe de natură formală nu putea însă atrage nulitatea hotărârii finale decât dacă, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., s-ar fi dovedit că i s-a cauzat vreuneia dintre părţi o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii de partaj (C.A. Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1307/2005, în B.J. 2004, p. 325);

Notă: Şi în actuala reglementare, art. 673^6 alin. (1) prevede obligaţia instanţei de a da o încheiere (denumită în practică „de admitere în principiu")
în situaţia în care pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente.

Credem că soluţia rezumată îşi menţine actualitatea şi în contextul noii reglementări.

2. încheierea de admitere în principiu. 1) încheierea de admitere în principiu trebuie motivată (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1522/1986, în R.R.D. nr. 6/1987, p. 72);

2) încheierea de admitere în principiu este susceptibilă de a fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., în cazul în care cuprinde unele greşeli materiale (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2102/1975, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 144);

3) încheierile interlocutorii pronunţate în condiţiile art. 673^6C. proc. civ.sunt expresia unei activităţi de judecată, ele îndeplinesc condiţiile unei hotărâri judecătoreşti şi, prin urmare, sunt susceptibile de „lămurire", în înţelesul art. 2811 C. proc. civ. (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 839/2002, în B.j. 2002, p. 181);

4) Dacă hotărârea de partaj a fost casată numai parţial, în ceea ce priveşte formarea şi atribuirea loturilor, instanţa care rejudecă fondul după casare nu va mai pronunţa o altă încheiere de admitere în principiu (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 119/1976, în C.D. 1976, p. 150);

3. Expertiza. 1) în cazul încuviinţării unei expertize pentru formarea şi distribuirea loturilor, expertul trebuie să se deplaseze pe teren şi să citeze părţile, dându-le posibilitatea să facă obiecţii şi să dea indicaţii cu privire la formarea loturilor supuse împărţelii (Trib. Reg. Bucureşti, colegiul al III-lea civil, decizia nr. 1909/1956, în Legalitatea populară nr. 9/1956, p. 1145);

2) Raportul expertului trebuie să cuprindă bazele estimative, indicând în ce chip se vor forma loturile ce urmează să fie trase la sorţi sau atribuite. Formarea loturilor trebuie făcută de către expert cu respectarea dispoziţiilor art. 741 C. civ., adică dându-se în fiecare lot, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de imobile de aceeaşi valoare, evitându-se însă diviziunea peste măsură a fondurilor (Trib. Reg. Calaţi, decizia nr. 752/1956, în Legalitatea populară nr. 12/1956, p. 1517, cu notă de Al. Velescu);

4. Onorariul de expert. Dacă prin încheierea de admitere în principiu reclamantul a fost obligat să depună onorariul pentru efectuarea expertizei, refuzul de a depune acest onorariu duce la respingerea acţiunii de ieşire din indiviziune (Trib. Reg. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 357/1959, în Legalitatea populară nr. 6/1959, p. 112, cu notă critică de A. Twers, notă explicativă de C. Pietruşinschi şi notă critică de I. C. Popescu);

5. Evaluarea bunurilor.

1) Dacă nu există un acord al părţilor cu privire la
valoarea bunurilor supuse partajului, acestea se evaluează la valoarea lor de circulaţie. Luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul partajului face ca diminuarea valorii prin uzura fizică sau morală, ori sporul de valoare dobândit, în măsura în care nu sunt rezultatul intervenţiei unuia dintre copărtaşi, să se impute asupra drepturilor tuturor, respectiv să profite tuturor. în situaţia în care uzura sau sporul de valoare sunt determinate de activitatea unuia dintre copărtaşi, diminuarea valorică a bunurilor sau sporul de valoare influenţează numai drepturile acelui copărtaş (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1474/1987, în R.R.D. nr. 4/1988, p. 67);

2) După abrogarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenurile au reintrat în circuitul civil, astfel încât este greşită evaluarea acestora după alte criterii decât valoarea lor de circulaţie. Pentru a se efectua o corectă preţuire a terenurilor, este necesar a se avea în vedere toate criteriile necesare pentru determinarea valorii reale a acestora, corespunzător categoriei de folosinţă şi clasei, importanţei lor social-economice, diferenţiat după cum sunt construibile sau arabile. De asemenea, pot fi avute în vedere criterii privind natura şi proprietăţile solului, gradul lor de fertilitate, relief, distanţa faţă de localităţile urbane şi a căilor de comunicaţii, expoziţie, eventualele procese de degradare, amplasamentul construcţiilor, precum şi preţul ce se practică în zonă pentru terenuri similare (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 498/1992, nepublicată);

6. Decesul soţului. Dacă s-a solicitat partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei, iar unul dintre soţi decedează în cursul procesului, judecata nu
continuă între soţul supravieţuitor şi alţi moştenitori ai soţului decedat, ci dosarul se va închide, iar drepturile moştenitorilor vor fi valorificate în cadrul procedurii succesorale (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 294/1973, p. 251).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^5

1. Partaj în natură. Partajul în natură constituie regula (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 475/1978, în C.D. 1978, p. 24; decizia nr. 710/1981, în R.R.D. nr. 1/1982, p. 57; decizia nr. 449/1985, în I.C. Mihuţă, Repertoriu IV, p. 128-129, nr. 294. în acelaşi sens: C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 49/1990);

2. Partaj în natură. Teren. Relativ la modalitatea de partajare aleasă de instanţa de fond şi confirmată în apel, curtea constată că în mod just s-a optat pentru partajarea în natură a imobilului şi, prin urmare, a aplicat dispoziţiile art. 673^5 alin.
Citește mai mult (2) C. proc. civ., cu reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 673^9C. proc. civ. care conţin criteriile privind formarea loturilor în natură.

Din conţinutul raportului de expertiză a rezultat punctul de vedere al specialistului privind dificultatea formării celor două loturi în natură pornind de la forma triunghiulară a terenului, însă, cu toate acestea, expertul a fost în măsură a propune şi patru variante de lotizare în natură, instanţa de fond optând pentru cea de-a doua, ca soluţie optimă pentru situaţia de fapt dedusă judecăţii şi întemeindu-se pe solicitarea intimatului căruia i-ar fi revenit lotul cel mai puţin atractiv, decurgând şi din cota minoritară a acestuia.

Recurentul face trimitere la neîntru-nirea exigenţelor Regulamentului general de urbanism aprobat prin H.C. nr. 525/1996 în ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 30, pentru fiecare lot în parte.

Curtea a apreciat că aplicarea acestui text nu este o chestiune care să intereseze modalitatea de partajare pentru care se optează în cauză. Hotărârea judecătorească nu se poate pronunţa în considerarea unei situaţii viitoare sau a unei virtualităţi, ci trebuie să se întemeieze pe împrejurări de fapt dovedite, certe şi concrete. Or, textul vizează o eventuală posibilitate ulterioară de obţinere a unor aprobări urbanistice în vederea ridicării unei noi construcţii sau efectuării unor lucrări supuse autorizării în condiţiile regulilor disciplinei în construcţii.

în plus, cele două construcţii ce fac parte din lotul fiecărei părţi beneficiază de intrări separate, se pot exploata ca locuinţe în mod distinct cu minime investiţii privind branşarea sau separarea branşamentelor a căror lipsă recurentul o reclamă.

Aceste aprecieri nu constituie argumente pentru scăderea importantă a valorii economice a imobilului sau modificarea păgubitoare a destinaţiei lui, ci, dimpotrivă, prin branşarea separată a celor două loturi la utilităţi şi amenajarea dependinţelor, va creşte valoarea economică a fiecărui lot cu menţinerea indiscutabilă a destinaţiei lor de locuinţă (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 71/2005, in C.P.J.Civ. pe 2005, p. 412);

3. Soţi. în situaţia împărţirii bunurilor comune ale soţilor, se va stabili în prealabil contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune. Prezumţia că ambii soţi au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2024/1987, Tn R.R.D. nr. 6/1988, p. 56);

4. Succesiune. în cadrul procesului pentru partajarea succesiunii, instanţa trebuie să constate, pe de o parte, persoanele cu vocaţie la moştenire şi cota lor succesorală, iar, pe de altă parte, masa completă a succesiunii care urmează să fie împărţită. Constatările din certificatul de moştenitor nu au puterea lucrului judecat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1733/1957, în C.D. 1957, p. 166);

5. Procedură notarială. în cadrul cererii de ieşire din indiviziune nu se pot discuta drepturile stabilite cu ocazia dezbaterilor succesorale pe baza declaraţiilor moştenitorilor. Declaraţiile făcute în cadrul dezbaterilor succesorale notariale pot fi numai anulate, dacă se dovedeşte că au fost urmarea unui viciu de consimţământ (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 43 l/l 956, în C.D. 1956, p. 352; decizia nr. 1533/1957, în C.D. 1957, p. 164);

6. Succesor cu titlu particular.

Persoana care a cumpărat un bun determinat din succesiune, de la unul din coerezi, pe timpul cât aceasta se găsea nedivizată, este succesor cu titlu particular al eredelui vânzător şi are, deci, interesul să intervină în procedura partajului (C.S.J., colegiul civil, decizia nr. 1352/1949, în Justiţia Nouă nr. 5/1950, p. 664, cu notă de I. Stoenescu. în acelaşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1325/1956, în C.D. 1956, p. 361).

7. Atribuirea loturilor. Omisiunea de obligare a intimatei, sancţionată în baza art. 703 C. civ., la predarea sumei ascunse către recurent încalcă şi dispoziţiile art. 6735 C. proc. civ., dina căror interpretare rezultă că împărţeala în natură implică formarea loturilor şi atribuirea lor, prin atribuire urmând a se tranşa şi problema posesiunii bunurilor, ceea ce
se realizează prin stabilirea în sarcina posesorului a obligaţiei de predare efectivă a bunurilor către partea în al cărei lot au fost incluse.

Stabilirea expresă de către instanţă a obligaţiei de predare în sarcina posesorului neproprietar asigură realizarea finalităţii hotărârii de partaj, aceea de desocotire definitivă a comoştenitorilor cu privire la averea succesorală şi, în acelaşi timp, înlătură eventualele piedici la executare, piedici ce s-ar putea ivi atunci când în dispozitivul titlului executoriu se prevede generic doar atribuirea loturilor formate (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 360/2006, în Buletinul Curţii de Apel Bucureşti, nr. 1/2006, p. 86).

Notă: Este discutabil dacă instanţa a încălcat dispoziţiile art. 6735 alin. (3) C. proc. civ., deoarece textul se referă strict la formarea şi atribuirea loturilor.

Cu toate acestea, când bunurile atribuite în lotul uneia din părţi se află -în tot sau în parte-în posesia părţii adverse, soluţia propusă de instanţă este, într-adevăr, menită să preîntâmpine şi eventualele piedici cu ocazia executării.
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^4

1. Lipsa capacităţii de exerciţiu. în cazul în care printre copărtaşi se află şi persoane lipsite de capacitate, împărţeala se poate face şi prin bună învoială,
însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Dacă părţile nu sunt de acord asupra împărţelii, modul de împărţeală se va stabili de către instanţa judecătorească (Trib. Reg. Oradea, secţia civilă, decizia nr. 1021/1955, în Legalitatea populară nr. 7/1955, p. 810);

2. Moştenitori majori. Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi majori, se
pot împărţi între dânşii prin partaj voluntar, fără îndeplinirea
Citește mai mult vreunei formalităţi (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2233/1956, în C.D. 1956, p. 349).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^3

1. Cerere orală. Cu prilejul judecării unei acţiuni de ieşire din indiviziune, pornită de o parte reclamantă înaintea instanţei judecătoreşti, pârâtul din aceeaşi acţiune poate cere şi oral instanţei să oblige pe reclamant să aducă la masa de împărţit anumite bunuri care sunt în posesiunea sa, dar fac parte din masă (Trib. Reg. Bucureşti, decizia nr. 356/1952, în Justiţia Nouă nr. 1/1953, p. 129);

2. Cerere de includere în masa partajabilă a unui bun. Apărare de fond.

Pârâtul nu trebuie să formuleze cerere reconvenţională pentru a cere reclamantului sau oricărui alt
Citește mai mult participant la partaj să aducă la masa de împărţit şi alte bunuri neincluse în cererea introductivă, aceasta având caracterul unei apărări (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 702/R/2005, în C.P.J.Civ. pe 2005, p. 197).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
Practică juridică Art. 673^1

1. Partaj. Potrivit art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indivi-ziune (Trib. Reg. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 3608/1956, în Legalitatea populară nr. 3/1957, p. 368, cu notă de D. Bălbieru);

2. Drept de proprietate comună.

Stabilind că autoarea pârâtului a beneficiat doar de un drept de uzufruct viager asupra imobilului succesoral, care s-a stins de altfel la moartea acesteia, şi nu de o cotă-parte din imobil, aşa cum se menţionase în certificatul de moştenitor ce va fi anulat, instanţa va respinge cererea de partaj succesoral ca rămasă fără
Citește mai mult obiect (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1754/1996);

3. Succesiune. Moştenitorii, în caz de neînţelegere, se pot adresa direct instanţei de judecată, fără a fi necesară procedura prealabilă notarială, care are caracter necontencios, neexistând niciun impediment ca unul dintre moştenitori să ceară însăşi împărţirea bunurilor pe cale judecătorească (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 884/1958, în C.D. 1958, p. 214);

4. Cerere reconvenţională. Cererea reconvenţională este în strânsă legătură cu cererea principală, întrucât are ca obiect pretenţiile pârâtei cu privire la compunerea masei succesorale, întinderea drepturilor comoştenitorilor şi modalitatea de împărţire. Soluţia disjungerii cererii reconvenţionale în procesele de ieşire din indiviziune este potrivnică intereselor moştenitorilor (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1997/1991, nepublicată);

5. Sechestru judiciar. Odată cu partajul sau după introducerea cererii de partaj, se poate solicita şi înfiinţarea unui sechestru judiciar, dacă se dovedeşte că măsura este utilă pentru părţi şi este menită să înlesnească efectuarea actelor de conservare sau de administrare asupra bunurilor supuse partajului, însă, simpla existenţă a procesului de partaj nu justifică, prin ea însăşi, înfiinţarea sechestrului judiciar (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1453/1970, în R.R.D. nr. 10/1976, p. 171).
Răspunde
irina.bianca 12.01.2013
Jurisprudenta art. 673 ind. 2

Partaj.

Potrivit art. 728 C. civ., nimeni nu poate fi obligat să rămână în indivi-ziune (Trib. Reg. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 3608/1956, în Legalitatea populară nr. 3/1957, p. 368, cu notă de D. Bărbieru)

Drept de proprietate comună.

Stabilind că autoarea pârâtului a beneficiat doar de un drept de uzufruct viager asupra imobilului succesoral, care s-a stins de altfel la moartea acesteia, şi nudeocotă-partedin imobil, aşa cum se menţionase în certificatul de moştenitor ce va fi anulat, instanţa va respinge cererea de partaj succesoral ca rămasă fără obiect
Citește mai mult (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1754/1996);

Succesiune.

Moştenitorii, în caz de neînţelegere, se pot adresa direct instanţei de judecată, fără a fi necesară procedura prealabilă notarială, care are caracter necontencios, neexistând niciun impediment ca unul dintre moştenitori să ceară însăşi împărţirea bunurilor pe cale judecătorească (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 884/1958, în C.D. 1958, p. 214);

Cerere reconvenţională.

Cererea reconvenţională esteîn strânsă legătură cu cererea principală, întrucât are ca obiect pretenţiile pârâtei cu privire la compunerea masei succesorale, întinderea drepturilor comoştenitorilor şi modalitatea de împărţire. Soluţia disjungerii cererii reconvenţionale în procesele de ieşire din indiviziune este potrivnică intereselor moştenitorilor (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1997/1991, nepublicată);

Sechestru judiciar.

Odată cu partajul sau după introducerea cererii de partaj, se poate solicita şi înfiinţarea unui sechestru judiciar, dacă se dovedeşte că măsura este utilă pentru părţi şi este menită să înlesnească efectuarea actelor de conservare sau de administrare asupra bunurilor supuse partajului, însă, simpla existenţă a procesului de partaj nu justifică, prin ea însăşi, înfiinţarea sechestrului judiciar (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1453/1970, în R.R.D.nr. 10/1976, p. 171).
Răspunde
franco p. 13.01.2013
1. Persoanele interesate.

în materie de ieşire din indiviziune, chemarea în instanţă a tuturor persoanelor interesate este obligatorie. în virtutea rolului activ, instanţa are îndatorirea să pună în vedere reclamantului obligaţia de a introduce în cauză toate persoanele interesate (Trib. Reg. Galaţi, secţia civilă, decizia nr. 446/1956, fn Legalitatea populară nr. 10/1956, p. 1252);

2. Minor. Când la o moştenire copilul minor vine în concurs cu unul sau cu ambii părinţi, trebuie să se numească, de către autoritatea tutelară, un curator spre a reprezenta, respectiv asista pe minor.

Prezenţa
Citește mai mult curatorului este necesară atât în cursul procedurii succesorale notariale, cât şi în instanţa judecătorească, în cazul în care cauza succesorală a ajuns în faţa acesteia. Numirea curatorului este necesară şi în orice litigiu de ieşire din indiviziune, chiar dacă indivi-ziunea nu provine din succesiune, dacă printre coindivizari, alături de copilul minor, figurează unul sau ambii părinţi ai acestuia. Dacă sunt mai mulţi copii minori care au între ei interese contrare, pentru fiecare se va numi un curator (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 623/1959, în C.D. 1959, p. 27).

Notă: Soluţia este discutabilă în privinţa organului ce va numi pe curatorul special. Potrivit art. 44 C. proc. civ., dacă există contrarietate de interese între reprezentant şi reprezentat, instanţa poate să numească un curator special. Cum art. 132 şi art. 152 C. fam., conform cărora numirea curatorului se face de către autoritatea tutelară, reprezintă norme generale faţă de textul înscris în Codul de procedură civilă, înseamnă că acesta din urmă nu a fost modificat, aplicându-se deci cu prioritate, deoarece o normă specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală fără o prevedere în acest sens;

3. Raportul donaţiilor. în cazul în care indiviziunea rezultă din moştenire, este normal ca cererea de împărţeală să cuprindă întreaga avere rămasă de la defunct, inclusiv bunurile supuse raportului, deoarece în acest proces între co-moştenitori se lichidează, fiind conexe, toate pretenţiile reciproce dintre ei cu privire la averea succesorală (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 2549/1955, în C.D. 1955, p. 189; decizia nr. 172/1956, în C.D. 1956, p. 355);

4. Acţiunea oblică. Creditorul poate intenta acţiunea de partaj al unei averi succesorale, dacă debitorul său, îndreptăţit a o face, rămâne în inacţiune (C.S.J., decizia nr. 914/1949, în Justiţia nouă nr. 9/1949, p. 1032).
Răspunde