Art. 296 Cod Fiscal Dispoziţii finale

CAPITOLUL XIV
Dispoziţii finale


Art. 296

Dispoziţii tranzitorii

(1) Până la data de 31 decembrie 2004, nivelul impozitelor şi taxelor prevăzute în prezentul titlu este cel stabilit prin hotărârile consiliilor locale adoptate în anul 2003 pentru anul 2004, potrivit legii, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 267, 268 şi art. 271.

(2) Pentru anul 2004, nivelul taxelor prevăzute la art. 267, 268 şi 271 va fi stabilit prin hotărâri ale consiliilor locale, adoptate în termen de 45 de zile de la data publicării prezentului Cod fiscal în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Prevederile art. 258 alin. (6) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar prevederile art. 287, începând cu data de 1 ianuarie 2005.

(4) Taxele speciale adoptate de consiliile locale, până la data de 31 mai 2003, pentru anul fiscal 2004, care contravin prevederilor art. 282, îşi încetează valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului cod.


 

Art. 2961

(1) Constituie infracţiuni următoarele fapte:

a) abrogată;

b) producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă;

c) achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit titlului VII;

d) abrogată;

e) abrogată;

f) livrarea produselor energetice prevăzute la art. 20616 alin. (3) lit. a)-e) din antrepozitele fiscale către cumpărători, persoane juridice, fără deţinerea de către antrepozitul fiscal expeditor a documentului de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată;

g) abrogată;

h) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel;

i) refuzul sub orice formă al accesului autorităţilor competente cu atribuţii de control pentru efectuarea de verificări inopinate în antrepozitele fiscale.

j) livrarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile, altfel decât se prevede la titlul VII;

k) achiziţionarea reziduurilor de produse energetice pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile, altfel decât se prevede la titlul VII;

l) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;

m) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate.

n) eliberarea pentru consum, deţinerea în afara unui antrepozit fiscal, transportul inclusiv în regim suspensiv de accize, utilizarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea, pe teritoriul României, a produselor energetice prevăzute la art. 20616 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor, nemarcate şi necolorate sau marcate şi colorate necorespunzător, cu excepţiile prevăzute la art. 20669 alin. (15);

o) marcarea şi/sau colorarea produselor energetice prevăzute la art. 20616 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor cu alte substanţe decât cele prevăzute la art. 20669 alin. (16) şi (18);

p) folosirea de substanţe şi procedee care au ca efect neutralizarea totală sau parţială a colorantului şi/sau marcatorului prevăzuţi/prevăzut la art. 20669 alin. (16) şi (18) utilizaţi la marcarea şi colorarea produselor energetice prevăzute la art. 20616 alin. (3) lit. g) sau asimilate acestora din punct de vedere al nivelului accizelor.

(2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel:

a) cu închisoare de la 1 an la 4 ani, cele prevăzute la lit. c), i), l), m), n), o) şi p);

b) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. b), f) şi h);

c) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani cele prevăzute la lit. j) şi k).

(3) În cazul constatării faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c), f), h), i), k), n)-p), organul de control competent dispune oprirea activităţii, sigilarea instalaţiei în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalaţiei şi înaintează în termen de 3 zile actul de control autorităţii fiscale care a emis autorizaţia, cu propunerea de suspendare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat sau expeditor înregistrat, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 24/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, Monitorul Oficial 384/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 54/2010 - privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010;

OUG 123/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 noiembrie 2004, Monitorul Oficial 1154/2004;


 

Art. 2962

Sfera contribuţiilor sociale

În sensul prezentului titlu, contribuţiile sociale definite la art. 2 alin. (2) sunt contribuţii sociale obligatorii.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2963

Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz:

Contribuabilii sistemelor de asigurări sociale sunt, după caz:

a) persoanele fizice rezidente, care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;

b) persoanele fizice nerezidente care realizează veniturile prevăzute la lit. a), cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;

c) abrogată;

d) pensionarii cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei;

e) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori, precum şi entităţile asimilate angajatorului care au calitatea de plătitori de venituri din activităţi dependente, atât pe perioada în care persoanele prevăzute la lit. a) şi b) desfăşoară activitate, cât şi pe perioada în care acestea beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;

f) instituţiile publice care calculează, reţin, plătesc şi, după caz, suportă, potrivit prevederilor legale, contribuţii sociale obligatorii, în numele asiguratului, respectiv:

1. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială ori de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, şi pentru care dispoziţiile legale prevăd plata de contribuţii sociale din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

2. Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care administrează şi gestionează prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3. Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care administrează şi gestionează prestaţiile sociale acordate de la bugetul de stat, prin agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, pentru persoanele care beneficiază de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

4. Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi casele sectoriale de pensii, pentru persoanele prevăzute la lit. d), precum şi pentru persoanele preluate în plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

5. entităţile care plătesc venituri din pensii, altele decât Casa Naţională de Pensii Publice, pentru persoanele prevăzute la lit. d);

6. Ministerul Justiţiei, pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi pentru persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

7. Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;

8. Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru personalul monahal al cultelor recunoscute, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse;

9. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate subordonate, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), la art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 339/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

10. unităţile trimiţătoare, pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru soţul/soţia care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu şi pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice;

11. autorităţile administraţiei publice locale, pentru persoanele, cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

g) orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2964.

Baza de calcul al contribuţiilor sociale individuale

(1) Baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale individuale obligatorii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), reprezintă câştigul brut realizat din activităţi dependente, în ţară şi în străinătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, care include:

a) veniturile din salarii, în bani şi/sau în natură, obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege. În situaţia personalului român trimis în misiune permanentă în străinătate, veniturile din salarii cuprind salariile de bază corespunzătoare funcţiilor în care persoanele respective sunt încadrate în ţară, la care se adaugă, după caz, sporurile şi adaosurile care se acordă potrivit legii;

b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

c) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

d) drepturile de soldă lunară acordate personalului militar, potrivit legii;

e) remuneraţia administratorilor societăţilor comerciale, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie;

f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile comerciale administrate în sistem dualist, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege;

g) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea;

h) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;

i) sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;

j) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii;

k) sumele reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;

l) indemnizaţiile lunare de neconcurenţă prevăzute în contractele individuale de muncă, în condiţiile legii;

m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine.

m1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;

n) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

o) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de angajator, potrivit legii;

p) indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

q) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de angajator, potrivit legii;

r) indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, suportate de la Fondul naţional de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii;

s) ajutoarele lunare şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;

ş) ajutoarele lunare şi plăţile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, fără drept la pensie, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;

t) veniturile reprezentând plăţi compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă;

ţ) veniturile acordate la momentul disponibilizării, venitul lunar de completare sau plăţile compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii;

u) orice alte sume de natură salarială sau avantaje asimilate salariilor în vederea impunerii.

(2) În situaţia în care totalul veniturilor prevăzute la alin. (1) este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon, pe fiecare loc de realizare a venitului.

(3) Câştigul salarial mediu brut prevăzut la alin. (2) este cel utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2965

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate de angajatori, entităţi asimilate angajatorului şi orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor

(1) În sistemul public de pensii, în cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 2963lit. e) şi g), baza lunară de calcul o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b). Baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor pentru care angajatorul datorează contribuţie diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă, din luna pentru care se calculează această contribuţie datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, şi valoarea corespunzătoare a de 5 ori câştigul salarial mediu brut. În situaţia depăşirii acestui plafon, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), care datorează contribuţie la bugetul asigurărilor sociale de stat, diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă, baza de calcul la care se datorează această contribuţie, corespunzătoare fiecărei condiţii de muncă, se stabileşte proporţional cu ponderea, în total bază de calcul, a câştigurilor salariale brute realizate în fiecare dintre condiţiile de muncă.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), corectată cu excepţiile prevăzute la art. 29615 şi art. 29616 lit. b). În baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate se includ şi veniturile prevăzute la art. 29617 alin. (6).

(21) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), corectată cu excepţiile prevăzute la art. 29615 şi art. 29616 lit. e). În baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se includ şi veniturile prevăzute la art. 29617 alin. (7). Baza lunară de calcul al contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul asiguraţilor din luna pentru care se calculează contribuţia şi valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe ţară garantate în plată.

(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări pentru şomaj prevăzută de lege reprezintă suma câştigurilor brute acordate persoanelor prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), asupra cărora există, potrivit legii, obligaţia de plată a contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj.

(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. e), care pot să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, care au, cu excepţia instituţiilor publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de a plăti lunar contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, baza lunară de calcul a acestei contribuţii reprezintă suma câştigurilor brute realizate de salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă, potrivit legii, inclusiv de salariaţii care cumulează pensia cu salariul, în condiţiile legii, cu excepţia veniturilor de natura celor prevăzute la art. 29615.

(5) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurare la accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă suma câştigurilor brute realizate lunar de persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), respectiv salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.

(6) La stabilirea bazei lunare de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la alin. (1)-(5) şi art. 2966-29613, se au în vedere excepţiile prevăzute la art. 29615 şi 29616.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2966

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 1

(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 1, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al contribuţiei datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate reprezintă cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, respectiv indemnizaţia de şomaj, cu excepţia situaţiilor în care potrivit dispoziţiilor legale se prevede altfel.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 1, baza lunară de calcul pentru contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate o constituie totalitatea drepturilor reprezentând indemnizaţii de şomaj.

(3) Prevederile art. 2964alin. (2) şi (3), respectiv cele ale art. 2965, referitoare la plafonarea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 1.

(4) Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în cazul şomerilor, se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii şi se stabileşte în cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor acordate pe perioada respectivă reprezentând indemnizaţia de şomaj.

(5) Contribuţia de asigurări sociale pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.

(6) Pe perioada în care şomerii beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 2964alin. (3), corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, iar contribuţia de asigurări sociale se suportă la nivelul cotei stabilite pentru condiţii normale de muncă.

(7) Contribuţia de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii acordate potrivit legii din bugetul asigurărilor pentru şomaj se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, la nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale, cu excepţia cazurilor în care, potrivit prevederilor legale, se dispune altfel.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2967

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 2

Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 2, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă indemnizaţia pentru creşterea copilului. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2968

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 3

Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 3, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se stabileşte asupra ajutorului social acordat. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 2969.

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. d) şi de cele care primesc indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale

(1) Pentru persoanele cu venituri din pensii care depăşesc 740 lei, prevăzute la art. 2963lit. d), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte nivelul de 740 lei.

(2) Pentru persoanele preluate în plată de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi de către casele sectoriale de pensii, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 15/2012 - privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice din 8 mai 2012, Monitorul Oficial 306/2012;

OUG 15/2012 - privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice din 8 mai 2012, Monitorul Oficial 306/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29610

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 6, 7 şi 8

Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 6, 7 şi 8, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29611

Baza de calcul al contribuţiilor sociale pentru veniturile sub forma indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate

Pe perioada în care persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), precum şi cele prevăzute la art. 1 alin. (2), la art. 23 alin. (2) şi la art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 339/2006, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concedii medicale şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat este suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 2964alin. (3), corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29612

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 10

(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 10, baza lunară de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat reprezintă:

a) câştigul salarial brut lunar în lei, corespunzător funcţiei în care personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, de către persoanele juridice din România, este încadrat în ţară;

b) ultimul salariu avut înaintea plecării, care nu poate depăşi plafonul de 3 salarii de bază minime brute pe ţară, în cazul soţului/soţiei care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate şi căruia/căreia i se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu;

c) totalitatea drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de încadrare în cazul membrilor corpului diplomatic şi consular al României, cărora li se suspendă raporturile de muncă ca urmare a participării la cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o durată care depăşeşte 90 de zile calendaristice.

(2) Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 10, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat este totalitatea sumelor care reprezintă baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum este prevăzută la lit. a)-c). Prevederile art. 2964alin. (2) şi (3), respectiv cele ale art. 2965alin. (1), referitoare la plafonarea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, se aplică şi în cazul persoanelor prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 10, excepţie fiind în cazul soţului/soţiei care însoţeşte personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, pentru care plafonarea bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale se face la 3 salarii de bază minime pe ţară.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29613

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 11

Pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. f) pct. 11, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Contribuţia se suportă de la bugetul de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29614

Baza de calcul al contribuţiilor sociale datorate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. c)

Abrogat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29615

Excepţii generale

Nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii, prevăzută la art. 2964, următoarele:

a) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

b) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie nu intră în baza de calcul, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei;

b1) ajutoarele de deces, indemnizaţiile acordate urmaşilor personalului militar din armată decedat ca urmare a participării la acţiuni militare şi indemnizaţiile lunare de invaliditate acordate personalului militar din armată ca urmare a participării la acţiuni militare;

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul dintre localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

g1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării şi detaşării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

g2) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;

h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;

j) sumele sau avantajele primite de către persoane fizice rezidente din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte;

k) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului în legătură cu activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;

l) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

m) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestuia;

n) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite;

o) tichetele de masă, tichetele de vacanţă, tichetele cadou şi tichetele de creşă, acordate potrivit legii;

p) următoarele avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă:

1. utilizarea unui vehicul din patrimoniul afacerii, în vederea deplasării de la domiciliu la locul de muncă şi invers;

2. cazarea în unităţi proprii;

3. hrana acordată potrivit legii;

4. permisele de călătorie pe orice mijloc de transport, acordate în interes de serviciu;

5. contribuţiile plătite la fondurile de pensii ocupaţionale, contribuţiile plătite la fondurile de pensii facultative, primele aferente asigurărilor profesionale şi asigurărilor voluntare de sănătate, suportate de angajator pentru salariaţii proprii, în limitele de deductibilitate prevăzute de lege, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29616.

Excepţii specifice

Se exceptează de la plata contribuţiilor sociale următoarele venituri:

a) la contribuţia de asigurări sociale, veniturile prevăzute la art. 2964alin. (1) lit. l), q), r), s) şi ţ), precum şi la lit. o) şi p) pentru partea care depăşeşte nivelul prevăzut la art. 29611; de asemenea, se exceptează indemnizaţiile de şedinţă primite de consilierii locali, judeţeni sau ai municipiului Bucureşti, precum şi prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat;

b) la contribuţia de asigurări sociale de sănătate, veniturile prevăzute la art. 2964alin. (1) lit. o), p) şi ţ);

c) la contribuţia de asigurări pentru şomaj:

c1. veniturile prevăzute la art. 2964alin. (1) lit. d), e), g), h), j), l), n), p), r), s), ş), t) şi ţ);

c2. prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat;

c3. veniturile obţinute de pensionari;

c4. veniturile realizate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b) care nu se mai regăsesc în raporturi juridice cu persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), dar încasează venituri ca urmare a faptului că au avut încheiate raporturi juridice şi respectivele venituri se acordă, potrivit legii, ulterior sau la data încetării raporturilor juridice; în această categorie nu se includ sumele reprezentând salarii, diferenţe de salarii, venituri asimilate salariilor sau diferenţe de venituri asimilate salariilor, asupra cărora există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurare pentru şomaj, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;

c5. compensaţiile acordate, în condiţiile legii ori ale contractelor colective sau individuale de muncă, persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă ori de serviciu sau care, potrivit legii, sunt trecute în rezervă ori în retragere;

c6. veniturile aferente perioadei în care raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au încheiat astfel de raporturi sunt suspendate potrivit legii, altele decât cele aferente perioadei de incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite ori de accidente în afara muncii şi perioadei de incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii profesionale, în care plata indemnizaţiei se suportă de unitate, conform legii;

c7. drepturile de salariu lunar acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, potrivit legii;

d) la contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale:

d1. veniturile prevăzute la art. 2964alin. (1) lit. c), d), e), g), h), j), l), n), q), r), s), ş) şi ţ);

d2. veniturile realizate de poliţişti, funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;

d3. prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat;

e) la contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate:

e1. veniturile acordate, potrivit legii, cadrelor militare în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;

e2. veniturile prevăzute la art. 2964alin. (1) lit. g), h), j), l), n), p), s), ş), t) şi ţ);

f) la contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, veniturile care nu au la bază un contract individual de muncă, precum şi prestaţiile suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat sau Fondul naţional unic pentru asigurări de sănătate, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29617.

Prevederi specifice privind contribuţiile de asigurări sociale de sănătate

(1) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează pentru indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) pentru indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate din fondurile proprii ale acestora.

(2) Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii nu se datorează pentru indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii datorate de persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) pentru indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suportate din fondurile proprii ale acestora, şi, respectiv, pentru indemnizaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(3) Se datorează contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, survenită ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate persoanelor prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările ulterioare.

(4) Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (3) se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, survenită ca urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, şi se suportă de către persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) ori din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, constituit în condiţiile legii, după caz.

(5) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) vor reţine din contribuţia datorată fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sumele calculate potrivit alin. (4).

(6) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), calculată asupra:

a) sumelor reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară de muncă, suportate de angajator;

b) sumelor reprezentând indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă, survenită ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară de muncă, suportate de angajator.

(7) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), calculată asupra:

a) sumelor reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai pentru zilele de incapacitate temporară de muncă, suportate de angajator;

b) sumelor reprezentând indemnizaţii de incapacitate temporară de muncă, survenită ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, acordate în baza Legii nr. 346/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

(8) Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (7) lit. b) se stabileşte prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă, survenită ca urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale, şi se suportă de către persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) ori din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, constituit în condiţiile legii, după caz.

(9) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. e) şi g) vor reţine din contribuţia datorată fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sumele calculate potrivit alin. (8).

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29618

Calculul, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale

(1) Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, precum şi entităţile prevăzute la art. 2963lit. f) şi g) au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira lunar contribuţiile de asigurări sociale obligatorii.

(2) Abrogat.

(3) Cotele de contribuţii sociale obligatorii sunt următoarele:

a) pentru contribuţia de asigurări sociale:

a1) 31,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individual şi 20,8% pentru contribuţia datorat de angajator;

a2) 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individual şi 25,8% pentru contribuţia datorat de angajator;

a3) 41,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 30,8% pentru contribuţia datorată de angajator;

b) pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate:

b1) 5,5% pentru contribuţia individuală;

b2) 5,2% pentru contribuţia datorată de angajator;

c) 0,85% pentru contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;

d) pentru contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj:

d1) 0,5% pentru contribuţia individuală;

d2) 0,5% pentru contribuţia datorată de angajator;

e) 0,15%-0,85% pentru contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, diferenţiată în funcţie de clasa de risc, conform legii, datorată de angajator;

f) 0,25% pentru contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de angajator.

(4) Cotele prevăzute la alin. (3) se pot modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi prin legea bugetului de stat, după caz, cu excepţia cotei contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale în cazul şomerilor, prevăzută la art. 2966, care se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se datorează pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii, conform prevederilor art. 80 alin. (2) din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată.

(5) Calculul contribuţiilor sociale individuale se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra bazei lunare de calcul prevzute la art. 2964, corectată cu veniturile specifice fiecărei contribuţii în parte, cu excepţiile prevăzute la art. 29615 şi, după caz, la art. 29616.

(51) În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii acestora, contribuţiile sociale datorate potrivit legii se calculează şi se reţin la data efectuării plăţii şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume.

(6) În cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 2964alin. (3), cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului.

(7) În situaţia persoanelor prevzute la art. 2963lit. c), calculul contribuţiei individuale de asigurări sociale şi al contribuţiei individuale la bugetul asigurărilor pentru şomaj se realizează prin aplicarea cotelor contribuţiilor sociale individuale respective, prevăzute la alin. (3), asupra bazei de calcul stabilite potrivit art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, cu modificările ulterioare.

(8) Calculul contribuţiilor sociale datorate de angajator şi de entitţile prevăzute la art. 2963lit. f) şi g) se realizează prin aplicarea cotelor prevăzute la alin. (3) asupra bazelor de calcul prevzute la art. 2965-29613, după caz.

(9) Contribuţiile sociale individuale calculate şi reţinute potrivit alin. (1) se virează la bugetele şi fondurile cărora le aparţin până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează sau până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, după caz, împreună cu contribuţia angajatorului ori a persoanelor asimilate angajatorului datorată potrivit legii.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OG 30/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29619

Depunerea declaraţiilor

(1) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 2963lit. e), la care îşi desfăşoară activitatea sau se afl în concediu medical persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), şi entităţile prevăzute la art. 2963lit. f) şi g) sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţiile, Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2), în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului, depun trimestrial Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate aferentă fiecărei luni a trimestrului, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului.

(12) Depunerea trimestrială a declaraţiei prevăzute la alin. (1) constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru.

(13) Numărul mediu de salariaţi se calculează ca medie aritmetică a numărului de salariaţi din declaraţiile prevăzute la alin. (1) depuse pentru fiecare lună din anul anterior.

(14) Pentru persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (11), venitul total se stabileşte pe baza informaţiilor din situaţiile financiare ale anului anterior.

(15) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (11) pot opta pentru depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate în condiţiile alin. (1), dacă depun declaraţia privind opţiunea până la data de 31 ianuarie inclusiv.

(16) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (11) care au optat pentru depunerea declaraţiei în condiţiile alin. (1) pot trece la regimul de declarare prevăzut la alin. (11) începând cu luna ianuarie a anului pentru care s-a depus opţiunea.

(17) Persoanele şi entităţile prevăzute la alin. (11), cu excepţia persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi persoanelor fizice care exercită profesii libere, precum şi a asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care, potrivit legii, folosesc personal angajat, care se înfiinţează în cursul anului, aplică regimul trimestrial de declarare începând cu anul înfiinţării dacă, odată cu declaraţia de înregistrare fiscală, declară că în cursul anului estimează un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv şi, după caz, urmează să realizeze un venit total de până la 100.000 euro.

(18) Ori de câte ori în cursul trimestrului persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b) beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2), în calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaraţia prevăzută la alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calităţii de asigurat. În acest caz, declaraţia/declaraţiile aferentă/aferente perioadei rămase din trimestru se depune/se depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.

(19) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b) care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa regulamentelor Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială sau din state cu care România nu are încheiate acorduri ori convenţii în domeniul securităţii sociale şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor depun declaraţia prevăzută la alin. (1), direct sau printr-un reprezentant fiscal/împuternicit, şi achită contribuţiile sociale ale angajatorului şi cele individuale, numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul; aceleaşi obligaţii le au şi persoanele fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, în cazul în care misiunile şi posturile respective nu optează pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată a contribuţiilor sociale.

(110) Persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b), care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii de la angajatori nerezidenţi care nu au sediul social sau reprezentanţă în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii pentru salariaţii lor, potrivit instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, au obligaţia să depună declaraţia prevăzută la alin. (1) şi să achite contribuţiile sociale ale angajatorului şi pe cele individuale numai dacă există un acord încheiat în acest sens cu angajatorul.

(111) Angajatorii prevăzuţi la alin. (19) şi (110) au obligaţia să transmită organului fiscal competent informaţii cu privire la acordul încheiat cu angajaţii.

(112) Dacă între angajatorii prevăzuţi la alin. (19) şi (110) şi persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b) nu au fost încheiate acorduri, obligaţia privind achitarea contribuţiilor sociale datorate de angajatori, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale individuale, precum şi depunerea declaraţiei prevăzute la alin. (1) revine angajatorilor. Declaraţia se poate depune direct sau printr-un reprezentant fiscal/împuternicit.

(113) În cazul în care angajatorii prevăzuţi la alin. (19) nu îşi îndeplinesc obligaţiile menţionate la alin. (112), persoanele prevăzute la art. 2963lit. a) şi b) care obţin venituri sub formă de salarii de la aceşti angajatori depun declaraţia prevăzută la alin. (1) lunar, direct sau printr-un reprezentant fiscal/împuternicit, şi achită contribuţiile sociale individuale, iar contribuţiile sociale ale angajatorilor cad în sarcina acestora.

(2) În situaţia persoanelor prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. f) şi i), pentru care plătitorul de venit are obligaţia reţinerii la sursă a contribuţiilor sociale, declararea se face de către plătitorul de venit, prin depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, potrivit prevederilor alin. (1) sau alin. (11), după caz, cu respectarea prevederilor alin. (18).“

(3) Abrogat.

(4) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, iar declaraţia privind opţiunea se depune pe suport hârtie, la sediul autorităţii fiscale competente.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la data de 1 iulie 2011, declaraţia prevăzută la alin. (1) se poate depune la organul fiscal competent sau la oficiile acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, în format hârtie, semnat şi ştampilat, conform legii, însoţit de declaraţia în format electronic, pe suport electronic.

(6) Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi ministrului sănătăţii.

(7) Evidenţa obligaţiilor de plată a contribuţiilor sociale datorate de angajatori şi asimilaţii acestora se ţine pe baza codului de identificare fiscală, iar cea privind contribuţiile sociale individuale, pe baza codului numeric personal.

(8) Declaraţia prevăzută la alin. (1) va cuprinde cel puţin:

a) codul numeric personal;

b) numele şi prenumele;

c) date privind calitatea de asigurat;

d) date referitoare la raporturile de muncă şi activitatea desfăşurată;

e) date privind condiţiile de muncă;

f) date privind venituri/indemnizaţii/prestaţii;

g) date de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune declaraţia.

(9) Datele cu caracter personal cuprinse în declaraţia prevăzută la alin. (1) sunt prelucrate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

(10) Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile competente, furnizează gratuit date cu caracter personal necesare punerii în aplicare a prezentului titlu, actualizate, pentru cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene şi ai statelor membre ale Spaţiului Economic European, Elveţia şi pentru străinii care au înregistrată rezidenţa/şederea în România.

(11) Conţinutul, modalităţile şi termenele de transmitere a informaţiilor prevăzute la alin. (9) se stabilesc prin protocoale încheiate între beneficiarii acestora şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date sau Oficiul Român pentru Imigrări, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 16/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OG 30/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29620

Prevederi speciale

(1) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 2963lit. e) şi g), precum şi instituţia publică prevăzută la art. 2963lit. f) pct. 1 sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, până la 15 februarie 2011, Declaraţiainventar privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aflată în sold la 31 decembrie 2010 şi neachitată până la 31 ianuarie 2011, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.

(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) va cuprinde şi soldul sumelor de recuperat de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru care au fost depuse cereri de restituire în termen, şi care nu au fost restituite până la 31 ianuarie 2011.

(3) Modelul şi conţinutul declaraţiei prevăzute la alin. (1) vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

(4) Dispoziţiile prezentului titlu referitoare la contribuabilii prevăzuţi la art. 2963lit. c) şi obligaţiile de plată a contribuţiilor individuale de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale, corespunzătoare veniturilor profesionale, altele decât cele de natură salarială, plătite acestor persoane, se completează cu prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, cu modificările ulterioare.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;


 

Art. 29621.

Contribuabili

(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz:

a) întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;

b) membrii întreprinderii familiale;

c) persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;

d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;

e) persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă;

f) persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului, din activităţi de natura celor prevăzute la art. 52 alin. (1), precum şi cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e);

g) persoanele care realizează venituri din activităţile agricole prevăzute la art. 71 alin. (1);

h) persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (2) şi (5).

i) persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) datorează contribuţii sociale obligatorii pentru veniturile realizate, numai dacă aceste venituri sunt impozabile potrivit prezentului cod.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 16/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29622.

Baza de calcul

(1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) este venitul declarat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig; contribuabilii al căror venit rămas după deducerea din venitul total realizat a cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestui venit, respectiv valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub nivelul minim menţionat, nu datorează contribuţie de asigurări sociale.

(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.

(21) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut, diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut.
(22) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, este diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia. Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut.“

(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. g), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate reprezintă valoarea anuală a normei de venit, determinată potrivit prevederilor art. 73, raportată la cele 12 luni ale anului.

(4) Pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. f), baza de calcul al contribuţiilor sociale este venitul brut stabilit prin contractul încheiat între părţi, diferenţa dintre venitul brut şi cheltuiala deductibilă prevăzută la art. 50, venitul din asociere, valoarea comisioanelor sau onorariile stabilite potrivit legii în cazul expertizelor tehnice judiciare şi extrajudiciare şi orice alte venituri obţinute, indiferent de denumirea acestora, pentru care se aplică reţinerea la sursă a impozitului.

(41) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. h) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, raportată la cele 12 luni ale anului.

(5) Pentru persoanele prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. f), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.

(6) În cazul persoanelor care realizează numai venituri de natura celor prevăzute la art. 71 alin. (1), (2) şi (5) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.

(7) Pentru persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a)-c), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut în legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 16/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29623.

Excepţii specifice

(1) Persoanele care realizează venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură prevăzute la art. 71 alin. (1), (2) şi (5), venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 61, venituri dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV1, care nu generează o persoană juridică, precum şi cele care realizează venituri din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) nu datorează contribuţie de asigurări sociale.

(2) Persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează venituri de natura celor menţionate la cap. I, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natura celor menţionate la art. 29621 alin. (1) lit. a)-d), g) şi h), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e).

(3) Persoanele care realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la cap. I, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natura celor menţionate la art. 29621 alin. (1) lit. a)–d), g), h) şi i), art. 52 alin. (1) lit. b)–d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e), datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate asupra tuturor acestor venituri.“

(4) Persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, venituri din pensii şi venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, nu datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 29621 alin. (1).

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29624.

Plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale

(1) Contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. a)–e), h) şi i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale.

(2) În cazul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, plăţile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei de venit estimat/norma de venit sau a declaraţiei privind venitul realizat, după caz. În cazul contribuţiei de asigurări sociale, obligaţiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 29622 alin. (1).

(3) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. a)-e) se evidenţiază lunar, iar plata acestei contribuţii se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(4) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. a)–e), h) şi i), cu excepţia celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole şi a celor care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, în scop turistic, menţionaţi la art. 63 alin. (3), se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

(41) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, stabilite pe bază de normă anuală de venit sau care optează pentru determinarea venitului în sistem real, precum şi pentru cei care închiriază în scop turistic, în cursul anului, un număr mai mare de 5 camere de închiriat în locuinţe proprietate personală, menţionaţi la art. 63 alin. (3), se evidenţiază lunar, iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 iulie inclusiv şi 25 noiembrie inclusiv.
(42) Contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului datorează contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate în cursul anului, plătitorii de venituri având obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumelor respective cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (21)–(25).“

(5) Contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. f) datorează contribuţii sociale individuale în cursul anului, sub forma plăţilor anticipate, plătitorii de venituri având obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumelor respective în conformitate cu prevederile art. 52 şi 34, după caz.

(51) Plătitorii de venit calculează, reţin şi virează contribuţiile sociale numai pentru persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. f), altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistrate fiscal potrivit legislaţiei în materie.

(52) Prin excepţie de la prevederile alin. (51), plătitorii de venit calculează, reţin şi virează contribuţiile sociale pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de agent.

(6) Contribuţiile reţinute potrivit alin. (5) se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, respectiv a lunii următoare trimestrului în care s-a plătit venitul, în funcţie de perioada fiscală aleasă de plătitorul de venit.

(7) Pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 52 alin. (1) lit. a)-c), obligaţiile reprezentând contribuţia individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei de contribuţie asupra veniturilor prevăzute la art. 29622, se reţin şi se virează de către plătitorul de venit, acestea fiind obligaţii finale.

(8) Pentru contribuabilii care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. f), obligaţiile reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de contribuţie asupra veniturilor prevăzute la art. 29622 alin. (4), se reţin şi se virează de către plătitorul de venit.

(9) Pentru contribuabilii care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 29621 alin. (1) lit. i), încadrarea în plafonul maxim prevăzut la art. 29622 alin. (21) se face de către organul fiscal prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2), iar încadrarea în plafonul maxim prevăzut la art. 29622 alin. (22) se face de către plătitorul de venit la momentul plăţii venitului.

(10) Pentru contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reţinere la sursă a impozitului, obligaţiile reprezentând contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de contribuţie asupra bazei de calcul prevăzute la art. 29622 alin. (22), se reţin şi se virează de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29625

Declararea, definitivarea şi plata contribuţiilor sociale

(1) Declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiilor sociale se realizează prin depunerea unei declaraţii privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, precum şi a declaraţiei de venit estimat/norma de venit prevăzută la art. 81 şi a declaraţiei privind venitul realizat prevăzută la art. 83, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

(2) Obligaţiile anuale de plată ale contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se determină pe baza declaraţiilor menţionate la alin. (1), prin aplicarea cotei prevăzute la art. 29618 alin. (3) lit. b1) asupra bazelor de calcul prevăzute la art. 29622.

(21) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. g), obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se determină pe baza declaraţiei prevăzute la art. 74 alin. (2), prin aplicarea cotei prevăzute la art. 29618 alin (3) lit. b1) asupra bazei de calcul prevăzute la art. 29622 alin. (3). Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere prevăzută la art. 74 alin. (4), iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 octombrie inclusiv şi 15 decembrie inclusiv.

(22) În cazul contribuabililor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole care optează pentru determinarea venitului net din arendă în sistem real, obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se determină pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei prevăzute la art. 29618 alin. (3) lit. b1) asupra bazei de calcul prevăzute la art. 29622 alin. (21). Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se evidenţiază lunar în decizia de impunere.

(3) La determinarea venitului anual bază de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale prevăzute la art. 80.

(4) Stabilirea obligaţiilor anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi încadrarea în plafonul minim prevăzut la art. 29622 alin. (2), (21), (22), (5) şi (6) se realizează de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală.

(41) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 29621 alin. (1) lit. i), stabilirea obligaţiilor anuale de plată ale contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi încadrarea în plafonul maxim prevăzut la art. 29622 alin. (21) şi (22), se realizează de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală prevăzută la art. 84 alin. (71).“

(5) Obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt cele stabilite prin decizia de impunere prevăzută la art. 29624 alin. (3).

(6) Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

(7) Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind venitul asigurat la sistemul public de pensii prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;
  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;


 

Art. 29626

Cotele de contribuţie

(1) Cotele de contribuţie pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 29621 sunt cele prevăzute la art. 29618 alin. (3), respectiv:

a) cota integrală, pentru contribuţia de asigurări sociale, corespunzătoare condiţiilor normale de muncă, potrivit legii;

b) cota individuală, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

(2) Contribuabilii cu regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit datorează contribuţia individuală de asigurări sociale.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29627

Contribuabilii

(1) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează şi de către persoanele care realizează venituri din:

a) abrogat;

b) investiţii;

c) premii şi câştiguri din jocuri de noroc;

d) operaţiunea de fiducie, potrivit titlului III;

e) alte surse, astfel cum sunt prevăzute la art. 78.

(2) Persoanele care nu realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la cap. I, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natura celor menţionate la art. 29621 alin. (1) lit. a)-d), g) şi h), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e) au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor prevăzute la alin. (1).

(3) Persoanele care realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la alin. (1) plătesc contribuţia asupra tuturor acestor venituri. Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29628.

Stabilirea contribuţiei

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 29627 alin. (1) se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din declaraţia privind venitul realizat sau din declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, precum şi pe baza informaţiilor din evidenta fiscală, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29629.

Baza de calcul

(1) abrogat.

(2) Pentru veniturile din investiţii, astfel cum sunt menţionate la art. 65, baza de calcul al contribuţiei este cea prevăzută la art. 66.

(3) Pentru veniturile din premii şi câştiguri din jocuri de noroc, astfel cum sunt menţionate la art. 75, baza de calcul al contribuţiei este cea prevăzută la art. 76.

(4) Pentru veniturile din operaţiunea de fiducie, baza de calcul al contribuţiei este cea prevăzută la art. 421.

(5) Pentru veniturile din alte surse, astfel cum sunt menţionate la art. 78, baza de calcul al contribuţiei este, potrivit art. 79, venitul brut realizat.

(6) La determinarea venitului/câştigului anual bază de calcul al contribuţiei sociale de sănătate prevăzute la alin. (2)–(5) nu se iau în considerare pierderile prevăzute la art. 80 şi 801.

Codul Fiscal actualizat prin:

  • OG 88/2013 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29630.

Calculul contribuţiei

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 29627 alin. (1) se calculează în anul următor, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazelor de calcul menţionate la art. 29629.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29631.

Plata contribuţiei

Sumele reprezentând obligaţiile anuale de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilite prin decizia de impunere anuală se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;


 

Art. 29632.

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care nu realizează venituri

(1) Persoanele care nu realizează într-un an fiscal venituri de natura celor menţionate la cap. I-III, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, precum şi venituri din pensii mai mici de 740 lei şi nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, pentru a dobândi calitatea de asigurat, au obligaţia plăţii contribuţiei individuale lunare de asigurări sociale de sănătate.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă valoarea salariului minim brut pe ţară.

(3) Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) se efectuează lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 125/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 296 Cod Fiscal Dispoziţii finale

Comentarii despre Art. 296 Cod Fiscal Dispoziţii finale