Art. 193 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Promovarea calităţii în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică
Comentarii |
|
CAPITOLUL IX
Promovarea calităţii în învăţământul superior şi în cercetarea ştiinţifică
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 193
(1) Evaluarea universităţilor se realizează în scopul:
a) autorizării provizorii şi acreditării;
b) ierarhizării programelor de studii şi clasificării universităţilor.
(2) Evaluarea în scopul autorizării provizorii şi acreditării se realizează de către ARACIS sau de altă agenţie înscrisă în EQAR şi are loc potrivit legii şi standardelor internaţionale în domeniu.
(3) Evaluarea în scopul ierarhizării programelor de studii şi a clasificării universităţilor se realizează pe baza unei metodologii de evaluare propuse de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului, în maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aplicarea acestei metodologii intră în răspunderea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Evaluarea este realizată periodic.
(4) Universităţile se clasifică, pe baza evaluării prevăzute la alin. (3), în 3 categorii:
a) universităţi centrate pe educaţie;
b) universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică;
c) universităţi de cercetare avansată şi educaţie.
(5) Evaluarea prevăzută la alin. (3) se face de către un consorţiu format din: ARACIS, incluzând reprezentanţi ai studenţilor, CNCS, CNATDCU şi un organism internaţional cu competenţe în domeniul ierarhizării şi clasificării instituţiilor de învăţământ selectat pe bază de concurs.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), prima evaluare de după intrarea în vigoare a prezentei legi, făcută conform prevederilor alin. (3), se face numai de către un organism internaţional cu competenţă în domeniul ierarhizării şi clasificării instituţiilor de învăţământ superior sau de către o agenţie de asigurare a calităţii înregistrată în EQAR, din străinătate.
(7) Pentru programele de licenţă, master şi doctorat, finanţarea instituţiilor de învăţământ superior de stat, din surse publice, se face pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale prin consultare cu CNFIS şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(8) Statul poate finanţa programele de excelenţă în cercetare şi educaţie din orice categorie de universităţi.
(9) Programele de excelenţă prevăzute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluării prevăzute la alin. (3).
(91) Prin excepţie de la prevederile alin. (9), în anul universitar 2012–2013, programele de excelenţă prevăzute la alin. (8) se stabilesc pe baza evaluării prevăzute la alin. (3).
(10) Abrogat.
(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (10), în anul universitar 2012–2013 sunt finanţate din fonduri publice, ţinând cont de evaluarea realizată conform alin. (3), programe de licenţă, master şi doctorat în universităţile de stat menţionate la alin. (4).
Legea nr. 1/2011 a educației naționale, actualizată prin:
- OUG nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, Monitorul Oficial 843/2013
- OUG nr. 92/2012 - privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie–31 decembrie 2013, Monitorul Oficial 864/2012
← Art. 192 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Promovarea... | Art. 194 Legea 1/2011 Dispoziţii generale Promovarea... → |
---|