Ordinul ANRE nr. 28/2017 - aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică
Comentarii |
|
AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ORDIN
privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică
Având în vedere prevederile art. 13 alin. (1) şi (4) şi ale art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările ulterioare, şi ale art. II alin. (2) şi art. V din Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi ale art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Art. 1. — Se aprobă Regulamentul pentru acordarea licenţelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu
energie termică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Operatorii economici care solicită acordarea, modificarea, suspendarea sau retragerea, după caz, a unei licenţe în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
Bucureşti, 5 aprilie 2017.
Nr. 28.