Art. 164 Noul cod civil Condiţii Ocrotirea interzisului judecătoresc

CAPITOLUL III
Ocrotirea interzisului judecătoresc

Art. 164

Condiţii

(1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.

(2) Pot fi puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 164 Noul cod civil Condiţii  Ocrotirea interzisului judecătoresc

Comentarii despre Art. 164 Noul cod civil Condiţii Ocrotirea interzisului judecătoresc

     

# Avocat Alexandru Surdescu 20-Ianuarie-2013
Din art. 211 al Legii 71/2011 rezultă că prin alienaţie mintală ori debilitate mintala se întelege o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Prin sentinţa civilă nr. 3738 (02.10.2012), Judecătoria Caracal a fost investită cu o cerere prin care sora unei persoane diagnosticată cu schizofrenie paranoică să fie pusă sub interdicţie, solicitând instanţei desemnarea unui curator, în vederea reprezentării acesteia la notar pentru dezbaterea succesiunii mamei.

Instanţa a apreciat că, având în vedere diagnosticul pus sorei bolnave de către medic, aceasta se încadreaza în rândul persoanelor pentru care trebuie efectuate verificări în vedere punerii sub interdictie.

Art. 167 din C.civ., reglementeaza posibilitatea numirii în caz de nevoie şi pâna la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie a unui curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

Instanţa a apreciat în speţă că cererea petentei de numire a unui curator special pentru pârâta pâna la solutionarea cererii de punere sub interdicţie, îndeplineşte numai în parte condiţiile cerute de art. 167 C.civ., deoarece pârâta este în nevoie, fiind diagnosticată cu schizofrenie paranoică, se află sub procedura punerii sub interdicţie şi are nevoie de cineva să-i reprezinte interesele pentru dezbaterea succesiunii autoarei sale, motiv pentru care a numit în aceasta calitate un curator.

În schimb, instanta a apreciat ca acesta nu poate fi numit în calitate de curator special al pârâtei şi pentru vânzarea bunurilor succesorale ce vor fi moştenite de aceasta, deoarece nu s-au depus la dosar dovezi cu privire la faptul că s-a deschis un cont pe numele acestei pârâte, cont în care sa fie virat preţul obţinut din aceasta vânzare sau dovezi în sensul că un astfel de cont nu poate fi deschis pe numele acesteia, în lipsa ei.

Citiţi mai mult: legeaz.net/.../...
Răspunde
 
# mihaela stroe 28-Decembrie-2013
Reglementarea anterioară

C. fam.: Art. 142. (1) Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie. (2) Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii.
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
Legislaţie conexă:

Art. 104 NCC
Interesul persoanei ocrotite

(1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileşte numai în interesul acesteia.
(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se ţină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile sale.

Art. 105 NCC
Persoanele ocrotite

Sunt supuşi unor măsuri speciale de ocrotire minorii şi cei care, deşi capabili, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îşi administreze bunurile şi nici să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare.

Art. 106 NCC
Măsurile de ocrotire

(1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdicţie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

Art. 107 NCC
Instanţa de tutelă

(1) Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă.

(2) În toate cazurile, instanţa de tutelă soluţionează de îndată aceste cereri.


Art. 108 NCC
Ocrotirea persoanei prin tutelă

(1) Ocrotirea persoanei fizice prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în condiţiile prezentului cod, precum şi de către consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2) Consiliul de familie poate fi constituit de către instanţa de tutelă numai la cererea persoanelor interesate.
(3) În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către instanţa de tutelă.

Art. 109 NCC
Ocrotirea persoanei prin curatelă

Ocrotirea persoanei fizice prin curatelă are loc numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.


Art. 2578
Legea aplicabilă ocrotirii majorului

(1) Măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sunt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire.
(2) În mod excepţional, în măsura în care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat, cu care situaţia juridică prezintă cele mai strânse legături.
(3) Legea prevăzută la alin. (1) guvernează şi existenţa, întinderea, modificarea şi stingerea puterii de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu, pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. Aceasta poate însă alege una dintre următoarele legi:
a) legea naţională;
b) legea unei reşedinţe obişnuite anterioare;
c) legea statului unde sunt situate bunurile, în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri.
(4) Măsurile ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
1. Interdicţia judecătorească reprezintă acel mijloc de ocrotire a persoanei fizice care, fiind lipsită de discernământul necesar datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, are ca

efect lipsirea acesteia de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei. Conţinutul alienaţiei şi debilităţii mintale este stabilit de către medicul specialist psihiatru (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 264).

2. Interdicţia judecătorească este acea măsură de ocrotire care poate fi dispusă numai de către instanţa judecătorească atunci când persoana fizică este lipsită de discernământul necesar îngrijirii intereselor sale, datorită alienaţiei sau debilităţii mintale, şi constă în lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei (C.T. Ungureanu p. 398).

3. Chiar dacă produce unele efecte colaterale specifice sancţiunilor - cum ar fi încetarea exerciţiului dreptului de a alege şi de a fi ales punerea sub interdicţie nu trebuie privită ca o sancţiune a celui pus sub interdicţie, ci ca o măsură de protejare a acestei persoane împotriva abuzurilor terţilor, cât şi împotriva propriei nepriceperi sau nesocotinţe. Pe de altă parte, punerea sub interdicţie este şi o măsură de ocrotire a terţilor care, în necunoştinţă de cauză cu privire la sănătatea mintală a celui cu care contractează, încheie acte juridice cu persoane ce sunt lipsite de discernământ datorită alienaţiei sau debilităţii mintale. Or, ulterior încheierii, aceste acte pot fi anulate tocmai la cererea celui lipsit de discernământ; iar anularea, datorită efectelor sale retroactive, poate vătăma interesele celui care, cu bună-credinţă, a contractat cu un alienat ori debil mintal (I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, ed. a 2-a, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008, p. 150-151).

4. Interdicţia judecătorească în sine nu asigură şi ocrotirea bolnavilor psihici, ci creează premisele obligatorii ca autoritatea tutelară să instituie tutela (E. Lupan, Drept civil. Persoana fizică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 249).

5. Interdicţia judecătorească nu trebuie confundată cu tratamentul medical obligatoriu, prin internarea într-o unitate de psihiatrie a persoanei cu tulburări psihice, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 487/2002, principalele deosebiri fiind următoarele: punerea sub interdicţie se dispune numai de instanţa judecătorească, în vreme ce tratamentul medical obligatoriu se dispune, pe cale administrativă, de către o autoritate medicală, iar împotriva măsurii dispuse pe cale administrativă se poate face plângere la instanţa judecătorească; cel pus sub interdicţie devine lipsit de capacitate civilă de exerciţiu, pe când tratamentul medical obligatoriu nu are niciun efect asupra capacităţii civile de exerciţiu a celui în cauză. Punerea sub interdicţie trebuie delimitată şi de diferitele îngrădiri ale capacităţii civile de folosinţă a persoanei fizice, având în vedere că, pe de o parte, aceste incapacităţi speciale de folosinţă se răsfrâng inevitabil şi asupra capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice, în vreme ce interdicţia judecătorească produce efecte numai în privinţa capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice, fără însă a avea vreun efect asupra capacităţii civile de folosinţă, iar, pe de altă parte, incapacităţile speciale de folosinţă operează, de regulă, de drept (direct în temeiul legii), în schimb, punerea sub interdicţie implică, în mod necesar, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, deci are caracter judiciar (G. Boroi p. 425-426).

6. în sensul noului Cod civil, precum şi al legislaţiei civile în vigoare, prin expresiile alienaţie mintală sau debilitate mintală se înţelege o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv privind consecinţele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile (art. 211 din Legea nr. 71/2011).

7. Alienaţia sau debilitatea mintală, prin ea însăşi, nu constituie un caz de incapacitate dacă persoana respectivă nu a fost pusă sub interdicţie (O. Ungureanu, C. Munteanu p. 264).

8. Până la 14 ani, punerea minorului alienat sau debil mintal sub interdicţie nu se justifica, deoarece are acelaşi regim juridic cu interzisul judecătoresc, fiind incapabil. De la 14 ani, măsura de ocrotire a interdicţiei se impune, având în vedere că, altfel, el dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă (C.T. Ungureanu p. 400).

9. Nu pot fi puse sub interdicţie judecătorească persoanele vârstnice care, datorită bătrâneţii şi bolii, îşi pot pierde temporar discernământul sau acelea care suferă de o lipsă pasageră a discernământului, datorită toxicomaniei, alcoolismului sau altor cauze (C.T. Ungureanu p. 400).
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
JURISPRUDENŢĂ

1. Punerea sub interdicţie este o instituţie menită să ocrotească persoana care, din cauza alienaţiei sau debilităţii mintale, nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale. Prevederea legală condiţionează punerea sub interdicţie de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent. Aceasta înseamnă că slăbirea trecătoare a facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză, de unele decepţii trecătoare etc. nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri. Dacă o persoană, deşi capabilă, deci cu discernământ, nu poate să îşi administreze bunurile şi să îşi apere interesele în condiţii mulţumitoare din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, nu sunt întrunite condiţiile pentru punerea sub interdicţie, ci cele pentru instituirea curatelei (I.C.CJ., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 3653/2004).

2. Starea de bătrâneţe sau infirmitatea fizică a unei persoane nu justifică prin ele însele punerea sub interdicţie a acestei persoane, ci numai numirea unui curator (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 459/1957, în Lege 4).

3. Interdicţia poate fi cerută numai în cazurile limitativ prevăzute, care provoacă lipsa de discernământ, iar nu şi pentru alte situaţii sau deficienţe fizice care nu provoacă lipsa de discernământ (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2196/2004).

4. Punerea sub interdicţie nu are drept consecinţă transferarea de drepturi şi în niciun caz nu vizează un drept sau o obligaţie patrimonială ce se poate transmite succesorilor, ci, dimpotrivă, este o măsură de ocrotire a persoanei fizice aflate în dificultate, ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate, şi se instituie numai în folosul acelei persoane (C.A. Craiova, s. min. şi fam., dec. nr. 43/2006, portal.just.ro).

5. Dacă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală rezultă că bolnavul are un randament util conservat, iar sub supraveghere şi tratament este apt de auto îngrijire, având capacitatea de apreciere asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, nu se impune punerea sub interdicţie, ci continuarea tratamentului lunar (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 410/2006, în E. Roşu, D.A.T. Rădulescu, Dreptul familiei. Practică judiciară, ed. o 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 339).

6. în situaţia în care discernământul persoanei este doar diminuat, dar nu abolit, nu se justifică punerea sub interdicţie a acesteia (C.A. Cluj, dec. civ. nr. 232/2003, în B.J. 2003, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 217).

7. Constatarea alienaţiei mintale ori a debilităţii mintale trebuie să rezulte din acte medicale întocmite aşa cum prevăd dispoziţiile legale care reglementează această materie (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 1592/2004, în E. Roşu, D.A.T. Râdulescu p. 347).

8. Capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia. întrucât capacitatea de folosinţă este premisa, necesară şi obligatorie, a capacităţii de exerciţiu, mutotis mutandis, persoana fizică nu poate avea capacitate de exerciţiu fără a avea.

în prealabil, capacitate de folosinţă. Cum prin dispariţia fizică bolnavul a încetat de a mai avea capacitate de folosinţă şi, totodată, capacitate de exerciţiu, a fost respinsă acţiunea în declararea interdicţiei judecătoreşti pentru acest considerent (I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 3524/2004, în E. Roşu,
D.A.T. Râdulescu p. 342).

9. Atunci când printr-o hotărâre definitivă s-a dispus punerea sub interdicţie a persoanei, dar anterior dezbaterii recursului aceasta a decedat, acţiunea a rămas lipsită de obiect, astfel încât menţinerea hotărârii de punere sub interdicţie nu mai are temei legal (I.C.C.J., s. civ., dec. civ. nr. 1225/2004, în E. Roşu, D.A.T. Râdulescu p. 344).
Răspunde
 
# Natalia Vartan 27-Septembrie-2014
Prevederile art. 164 NCC stabilesc expres şi limitativ condiţiile de fond cerute pentru punerea sub interdicţie . condiţii ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ şi constau în: lipsa discernământului ,ca stare de fapt ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă , aceasta să fie cauzată de alienaţia sau debilitatea mintală, imposibilitatea persoanei de a se îngriji singură de interesele sale.

legeaz.net/.../...
Răspunde