Noile norme RCA publicate in Monitorul Oficial

 

Norme RCA asigurare obligatorie 2011 2012Monitorul Oficial nr. 858/2011 de ieri, 6 decembrie, a publicat Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (Normele RCA).

Am analizat pentru dvs. care sunt modificările importante survenite prin acest ordin în comparaţie cu vechiul Ordin nr. 5/2010 al CSA.

O primă diferenţă este că noile norme obligă asigurătorii RCA să asigure accesul potenţialilor clienţi la tarifele de primă practicate pe site-ul fiecărui asigurător RCA, la sediul social al acestuia, precum şi la unităţile teritoriale.

Referitor la situaţiile pentru care asigurătorul nu acordă despăgubiri, acestea au rămas, în mare, la fel, însă s-au mai adăugat următoarele două excepţii:

  • când bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;
  • când bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna

O altă noutate este că, în cazul în care asigurătorul RCA este obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin poliţa de asigurare, asigurătorul este îndreptăţit să recupereze de la asigurat prima de asigurare restituită acestuia la cerere.

A fost eliminată măsură de protecţie impusă prin Ordinul 5/2010 CSA, în contextul instabilităţii financiare, pentru poliţele de asigurare încheiate până la data de 1 iunie 2010, nivelul maxim al comisionului pentru contractarea asigurării RCA nu va depăşi 15% din valoarea primelor de asigurare încasate. per a contrario, acum acest comision poate depăşi 15%.

Modificări importante au survenit şi în capitolul care reglementează despăgubirile. Mai exact, prin completările aduse Art. 36, asigurătorul RCA este obligat acum în termen de cel mult 3 luni de când partea prejudiciată sau asiguratul au avizat producerea evenimentului, după caz:

  • să răspundă cererii părţii solicitante, formulând o ofertă de despăgubire justificată, când se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
  • să notifice părţii prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

Asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii dacă în termen de maxim 3 luni de când partea prejudiciată sau asiguratul au avizat producerea evenimentului asigurat, nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii.

Asigurătorul RCA poate desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, când respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autorităţile publice.

Asigurătorul RCA este obligat să comunice în scris asiguratului şi păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii privind producerea accidentului, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei.

Certificatul privind daunele înregistrate pe care asigurătorul RCA este obligat să-l elibereze asiguratului/utilizatorului va trebui acum să conţină, în mod obligatoriu următoarele informaţii: nume/denumire asigurat, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliţei de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plăţii despăgubirii.

De asemenea s-a dublat şi procentul penalizării pentru cazul în care asigurătorul RCA nu-şi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute de ordin sau le îndeplineşteîndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită. Astfel, această penalizalizare este acum de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere (în loc de 0,1% cum era înainte de intrarea în vigoare a acestui ordin).

În cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, înainte erau opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate numai constatarea avariilor, soluţiile tehnologice adoptate, evaluarea şi stabilirea despăgubirilor sunt opozabile Acum, sunt opozabile, alături de acestea, în mod explicit, şi modul de stabilire a cuantumului;costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul.

A fost eliminat textul legal care prevedea că în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacă autorităţile publice nu au competenţa să constate şi/sau să cerceteze accidentele de vehicule ori nu au reţinut elemente determinante cu privire la cauzele şi la împrejurările producerii accidentului de vehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de probă.

O altă noutate importantă este cea adăugată la Art. 50 conform căreia, în cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia să comunice în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia. Dauna majoră a fost definită prin ordin ca fiind cea pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

În vechiul ordin, coeficienţii de uzură erau stabiliţi doar pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 t şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune nu este mai mare de 9 (15000km) şi pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t şi pentru cele al căror număr de locuri pe scaune este mai mare de 9 (20000km). Noul ordin stabileşte şi coeficientul de uzură pentru motocicluri la 7500km.

De asemenea, sistemul bonus-malus se va aplica şi pentru asiguraţii persoane juridice pentru toate poliţele încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2012.

Acestea sunt principalele modificări şi/sau completări apărute în noile norme RCA. Găsiţi aici şi varianta integrală a noului ordin:Ordinul 14/2011

 

Alte articole recente:

Comentarii despre Noile norme RCA publicate in Monitorul Oficial




ION-augustin Paveleanu 24.09.2013
ÎNTREBARE : dacă proprietarul auto nu are carnet, nu cel care conduce mașina este obligat sa facă o asigurare RCA pe numele sau ??
- trebuie sa existe o posibilitate în vederea întocmirii unui act intre proprietar și posesorul temporal al auto, prin care cel care conduce efectiv autovehiculul și răspunde de felul în care conduce, sa posede o asigurare RCA în funcție de experiența acumulata în anii de conducere respectiv dacă a avut sau nu accidente de circulație.
Răspunde