Art. 87 OUG 195/2002 Infracţiuni şi pedepse

CAPITOLUL VI
Infracţiuni şi pedepse

Art. 87

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

(3) Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

(5) Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Codul Rutier actualizat prin:

Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 87 OUG 195/2002   Infracţiuni şi pedepse

Comentarii despre Art. 87 OUG 195/2002 Infracţiuni şi pedepse

     

# Ruxandra 19-August-2013
Conform prevederilor art. 121 din Legea 187/2012, prezentul articol se va abroga începând cu data de 1 februarie 2014.
Răspunde
 
# MARIO DRAGHICI 13-Noiembrie-2013
Am un dosar penal....dar nu ma gasesc in nici un articol. [art.87al5dino.u.g.195/2002]rezident in ITALIA specific,articolul este incalcat[eu]permis luat italia [recuperare permis,finalizare proces]PE INTELES AM FACUT O PARCARE DINTRO STATIE TAXI[3M]SA NU RAMANA PESTE NOAPTE ACOLO,AM ZGARIAT O BARA LA UN SMECHER,MIA CERUT,AM FOST DEACORD,SINTINDUMA VINOVAT.DUBIOSUL MI-A CERUT O STEA...LA CARE AM DAT SI RASPUNS.STEAUA SA STINS SUNA UNDE VREI.URMARI-ART87
Răspunde
 
# MARIO DRAGHICI 13-Noiembrie-2013
FAPTA MEA MIO ASUM,RESPECT LEGEA..DAR FAPTA LOR LUANDUMI PERMISUL [DIN ITALIA]SI FARA SA FAC NIMIC GRAV,SPECIFICAND IN DECLARATIE,CONSTIENTI SI EI [VINA A FOST A MEA]NU GASESC NICI O STRADUTA SA LE DAU CREZARE.PE CE BAZA AU PUS SECHESTRU PE PERMIS
Răspunde
 
# constantin polonia 02-Februarie-2014
daca nu am permis de conducere in codul nou rutier ce pedeasa sint
Răspunde
 
# dantes.2011 02-Februarie-2014
daca nu posed permis de conducere ce pedeasa este in codul nou rutier 195/2002
Răspunde
 
# lucy 15-Februarie-2014
Nu gasesc nicaieri o explicatie pt Cod penaart.87 al.1.Ce pedeapsa este pt. conducere cu alcoolemie mare,dar fara accident.Ce se intampla cu permisul retinut in Romania,dar emis de o tara UE?
Răspunde
 
# lucy 14-Martie-2014
Este evaziva.Nu da informatii clare privind permisul de conducere-cine decide suspendarea sau anularea,pt.cat timp,ce se intampla cu permisul retinut in Romania,dar emis de un alt stat UE.Cine poate da informatii?
Răspunde
 
# deaconu ion 28-Iunie-2014
cum trebuie sa imi iau din nou permis de conducere
Răspunde