Uz de fals. Art.323 NCP. Decizia nr. 40/2016. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 40/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-01-2016 în dosarul nr. 40/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.40/A/2016

Ședința publică din 15 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. B., judecător

JUDECĂTOR: C. I.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:

V. G.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul D. M. G. împotriva sentinței penale nr.376 din 21 octombrie 2015 a Judecătoriei T., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3074/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev de art 323 alin 1 C pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.M. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av.P. D., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Întrebat fiind inculpatul, dacă își însușește apelul declarat de apărătorul din oficiu de la fond, arată că-și retrage apelul declarat.

Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de retragerea apelului.

Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea apelului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului.

CURTEA

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr.376 din 21 octombrie 2015 a Judecătoriei T., în baza art 323 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 374 alin 4 C. pr. pen., art.396 alin. 10 C. pr. pen. uz de fals, a fost condamnat inculpatul D. M. G. - fiul lui V. si M., născut la data de 06.01.1973 în mun. T., jud. Cluj, cu domiciliul în ., ., jud. Cluj, CNP:_, cetătenie română, căsătorit, fără studii, fără ocupație sau loc de muncă, cu antecedente penale - la o pedeapsa de 8 luni inchisoare.

In baza art 38 alin 1 C. pen. s-a constatat ca prezenta infracțiune este comisa în concurs real cu cele pentru care a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 280 zile amenda, cu ziua amenda de 30 lei prin sentința penală nr 221/2014 a Judecatoriei T., la 1 an 10 luni închisoare – sentința penala nr 407/2014 a Judecatoriei T., la 2 ani 6 luni închisoare – sentința penala nr 383/2014 a Judecătoriei T., pe care le-a contopit cu prezenta conform prevederilor art. 39 alin. 1 lit. e, b, c C. pen., aplicând pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare și 280 zile amenda, cu ziua amenda de 30 lei.

Conform art 72 C pen s-a dedus durata executata din 01.04.2014 la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare anterioare și emiterea unui nou mandate de executare.

Conform art 25 alin 3 C. pr. pen., art 404 alin 4 lit. I C. pr. pen, s-a dispus desființarea inscrisului “permis de conducere “ emis pe numele D. M. G., . J.

Onorariul de 330 lei av S. C. s-a dispus a fi avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În data de 17.12.2014, inculpatul D. M. G. a prezentat în fața instantei de judecata în dos. nr._ al Judecatoriei T. înscrisul contrafacut “permis de conducere “ emis pe numele său, . J pentru a dovedi ca are permis de conducere, faptă ce constituie infractiunea de uz de fals prev. de art. 323 alin. 1 C. pen.

Inculpatul a comis infracțiunea cu intenție, cunoscând ca nu a obținut permisul de conducere de la organele de stat abilitate, în urma unui examen, a urmării cursurilor unei școli pentru șoferi, cunoscând, astfel, că permisul de conducere este falsificat.

La individualizarea judiciară a pedepsei, potrivit art. 74 C. pen., s-a ținut seama de imprejurarile și modul de comitere a infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii, scopul urmărit (în fața instantei de judecata, încercând să înlature acuzatia de conducere fără permis), numeroasele antecedente penale ale inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia.

Împotriva acestei sentințe, la data de 28 octombrie 2015, a declarat apel inculpatul D. M. G., prin apărătorul desemnat din oficiu, apel care nu a fost motivat.

Prezent fiind la termenul de judecată din 15 ianuarie 2016, inculpatul D. M. G. a învederat că înțelege să retragă apelul declarat de apărătorul desemnat din oficiu.

Față de această împrejurare, în temeiul art.415 alin.1 C.pr.pen., Curtea va lua act de retragerea apelului declarat de inculpatul D. M. G. împotriva sentinței penale nr.376/21.10.2015 a Judecătoriei T..

Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 415 Cod procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul D. M. G. împotriva sentinței penale nr. 376 din data de 21 octombrie 2015 a Judecătoriei T..

Stabilește suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial apărător din oficiu av. P. T. D. ce se va avansa din FMJ în favoarea Baroului de avocați Cluj.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER

E. BOTEZANCLAUDIA I. D. S.

C.I./D.S./19.01.2016

6 ex. jud.fond P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uz de fals. Art.323 NCP. Decizia nr. 40/2016. Curtea de Apel CLUJ