Acţiune în constatarea vacanţei succesorale de pe urma proprietarului imobilului, promovată de posesorul imobilului care tinde la dobândirea dreptului real de proprietate prin uzucapiune.
| Comentarii |
|
Interes. Justul echilibru între interesul posesorului şi pasivitatea Statului în a culege moştenirea vacantă
C. civ., art. 680, art. 974 Legea nr. 18/1991, republicată, art. 26 Legea nr. 36/1995, art. 85
Potrivit art. 680 C. civ., în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului. în virtutea acestei dispoziţii legale, averea succesorală a unei persoane decedate trece în proprietatea statului, în cazul în care, fie nu există moştenitori legali sau testamentari, fie, deşi astfel de moştenitori există, vocaţia lor succesorală nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Prin urmare, statul culege moştenirea lăsată de defunct în temeiul unui drept de moştenire izvorât din textul art. 680 C. civ.
Dispoziţiile art. 974 C. civ. referitoare la acţiunile oblice sunt aplicabile prin analogie şi situaţiei posesorului imobilului care tinde la valorificarea unui drept al celui ce ar putea justifica calitatea de proprietar într-o acţiune fondată pe uzucapiune. Pasivitatea moştenitorului, a Statului care culege o moştenire vacantă, îl împiedică şi de această dată pe posesor să îşi valorifice un drept, deci este de natură să îi producă un prejudiciu, în timp ce exercitarea de către persoana care are un interes serios şi legitim a unui drept al moştenitorului nu poate decât să îi aducă acestuia din urmă un folos, cel puţin în mod indirect.
Imposibilitatea formulării unei asemenea acţiuni, împiedicând exercitarea dreptului de proprietate invocat de către posesor, constituie o atingere gravă a acestui drept, pe care îl afectează în substanţa sa. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie asigurat un just echilibru între interesele
aflate în conflict aparţinând unor subiecte de drept diferite, iar recunoaşterea calităţii unei persoane de a formula o acţiune prin care să se constate că Statul este moştenitor al unei alte persoane în raport de care intenţionează să-şi valorifice un interes legitim, îndeplineşte şi condiţia proporţionalităţii ingerinţei în dreptul acestuia de opţiune privind recunoaşterea în justiţie a unui drept subiectiv civil ce îi aparţine.
Trib. Bucureşti, Secţia a V-a civilă, decizia nr. 1191 /A din 5 octombrie 2007, ne publicată
Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. 384/302/2007, reclamantul
G.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să constate vacanţa succesorală a defunctei T.N.; să constate că pârâtul este succesorul defunctei T.N., deccdată în anul 1976, potrivit certificatului de deces nr. 143 din 27 ianuarie 1976 fară moştenitori; să constate că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 5, compus din teren în suprafaţă de 156 mp şi construcţie din paiantă, prin joncţiunea posesiilor cu mama sa, G.M.
Prin sentinţa civilă nr. 2556 din 18 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 384/302/2007, Judecătoria Sectorului 5 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte primele două capete de cerere; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive referitor la cel de-al treilea capăt de cerere; a respins acţiunea formulată de reclamantul G.N. împotriva pârâtului Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, sub aspectul primelor două capete de cerere, având ca obiect constatarea vacanţei succesorale şi constatarea calităţii de succesor a Statului român de pc urma defunctei T.N., ca fiind formulată de
o persoană fară calitate procesuală activă; a respins cel de-al treilea capăt de cercre, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca fiind formulat împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată din oficiu cu referire la primele două capcte de cererc, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare, a reţinut următoarele:
Prin actul sub semnătură privată denumit „chitanţă” din data de 9 mai 1950, T.N. a „vândut” imobilul autoarei reclamantului, G.M. (conform certificatului de moştenitor nr. 1308 din 5 decembrie 1989 întocmit de notariatul de Stat Sector 5) în schimbul sumei de 65.000 lei.
Conform certificatului de deces scria D8 nr. 604371 din 20 martie 2007, eliberat de Primăria Sector 5, T.N. a decedat la data de 26 ianuarie 1976, iar potrivit certificatului nr. 1789 din 27 martie 2007, emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti, nu este înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui notar public procedura succesorală în urma acesteia.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 680 C. civ., în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea
statului. In virtutea acestei dispoziţii legale, averea succesorală a unei persoane decedate trece în proprietatea statului, în cazul în care, fie nu există moştenitori legali sau testamentari, fie, deşi astfel de moştenitori există, vocaţia lor succesorală nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Prin urmare, statul culege moştenirea lăsată de defunct în temeiul unui drept de moştenire izvorât din textul art. 680 C. civ.
Instanţa a mai reţinut că textul art. 85 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 nu exclude constatarea existenţei succesiunii vacante de către instanţa judecătorească, fie pe cale prin-
cipală, fie pe cale incidentală. Insă o astfel de solicitare, atunci când este formulată pe calea cererii de chemare în judecată, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de exerciţiu a acţiunii civile, inclusiv calitatea procesuală activă.
Astfel cum s-a reţinut în considerentele anterioare, titularul dreptului de moştenire afirmat în cererea de chemare în judecată este statul, reclamantul neavând calitatea de subiect îndrituit să solicite constatarea vacanţei succesorale. Reclamantul nu are vocaţie la moştenirea lăsată de defuncta T.N., astfel încât nu justifică legitimarea procesuală activă pentru a solicita dezbaterea succesiunii de pe urma acesteia. Desigur, reclamantul justifică un interes pentru formularea unei astfel de cereri, fiind unicul moştenitor al persoanei căreia i s-a transmis posesia asupra imobilului menţionat în actul sub semnătură privată din 9 mai 1950 de către T.N. Cu toate acestea, instanţa a reţinut că interesul reprezintă o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile distinctă de cerinţa calităţii procesuale active, cele două condiţii trebuind a fi îndeplinite cumulativ.
In ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, a fost analizată de către instanţă numai în privinţa celui de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 5.
In acest sens, instanţa a reţinut că prin prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, legiuitorul a consacrat anumite excepţii de la principiul consacrat de art. 680 C. civ. Astfel, potrivit prevederilor art. 26
din Legea nr. 18/1991, republicată, „terenurile situate în intravilanul localităţii, care au aparţinut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fară moştenitori, trec în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosinţă celor care solicită să-şi construiască locuinţe şi nu au teren, ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute de art. 24 din lege”. S-a observat astfel că, în privinţa terenurilor situate în intravilanul localităţilor, care au aparţinut cooperatorilor şi altor persoane care au decedat fară moştenitori, acestea se află în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale respective. Prin urmare, chiar în caz de succesiune vacantă, statul nu culege toată averea succesorală a defunctului, ci în limitele impuse de prevederile Legii nr. 18/1991 cu referire la terenuri, care sunt în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale prin efectul legii.
împotriva acestei sentinţe la data de 4 iunie 2007 a formulat apel reclamantul G.N., înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, sub nr. 384/302/2007 la 3 februarie 2007, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei
spre rejudecarea fondului. In motivarea apelului, apelantul a arătat că, în ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale active a apelantului pentru primele două capete de cerere, în mod greşit instanţa de fond a constatat că nu are calitate procesuală, câtă vreme are interes, întrucât, potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, or, interesul apelantului este cât se poate de evident în această cauză, întrucât, susţine acesta, este moştenitorul legal al mamei sale care a achiziţionat terenul care face obiectul dosarului. De altfel, instanţa chiar în considerentele acţiunii, recunoaşte faptul că interesul apelantului reclamant este pe deplin dovedit.
In ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind uzucapiunea, solicită să se constate că acesta are calitate procesuală pasivă, tocmai având în vedere faptul că succesoarea de drept a fostului proprietar, iar Legea nr. 18/1991 invocată de către instanţa de fond, potrivit căreia bunul s-ar regăsi în patrimoniul Municipiului Bucureşti, nu îndreptăţeşte unitatea administrativ-teritorială în a avea calitate de succesor a fostului proprietar.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul reţine următoarele:
Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanţa competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel carc ar fi titularul dreptului subiectiv în raportul juridic dedus judecăţii.
Aplicând această regulă în materia succesiunii, principial este deci corect că numai o persoană care vine la moştenire şi care este, pe cale de consecinţă, dobânditorul patrimoniului lăsat de defunct poate solicita instanţei să constate calitatea sa de moştenitor. Legislaţia civilă prevede însă, prin dispoziţiile art. 974 C. civ. şi o altă categorie de acţiuni, şi anume acţiunile oblice, prin intermediul cărora creditorii pot exercita toate drepturile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale. Aşadar, acţiunea oblică este acea acţiune în justiţie pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care
aparţine debitorului său. Intr-un asemenea caz, dreptul subiectiv care se valorifică aparţine debitorului, dar, datorită faptului că debitorul nu acţioncază direct pentru valorificarea lui, pe calea acţiunii oblice o va face creditorul, în numele debitorului, deci indirect.
Este adevărat că, în raport de temeiul juridic al cercrii de chemare în judecată, respectiv uzucapiunea, vechiul proprietar, care ar avea calitatea de pârât, nu are nicio obligaţie faţă de reclamant, situaţie în care părţile nu sunt debitor şi respectiv creditor.
Cu toate acestea, textul de lege trebuie aplicat prin analogie, pentru că pasivitatea moştenitorului îl împiedică şi de această dată pe reclamant să îşi valorifice un drept, deci este de natură să îi producă un prejudiciu, în timp ce exercitarea de către persoana care are un interes serios şi legitim a unui drept al moştenitorului nu poate decât să îi aducă acestuia din urmă un folos, cel puţin în mod direct.
Mai mult decât atât, imposibilitatea formulării unei asemenea acţiuni, împiedicând exercitarea dreptului de proprietate invocat de către reclamant, constituie o atingere gravă a acestui drept, pe care îl afectează în substanţa sa. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie asigurat un just echilibru între interesele aflate în conflict aparţinând unor subiecte de drept diferite, iar conform celor expuse anterior recunoaşterea calităţii unei persoane de a formula o acţiune prin care să se constate că pârâtul este moştenitor al unei alte persoane în raport de care intenţionează să-şi valorifice un interes legitim, îndeplineşte şi condiţia proporţionalităţii ingerinţei în dreptul acestuia de opţiune privind recunoaşterea în justiţie a unui drept subiectiv civil ce îi aparţine.
In consecinţă, Tribunalul reţine că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale active în privinţa primelor două capete de cerere.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, prin care este criticată soluţia dată celui de-al treilea capăt de cerere, se constată că acesta
este neîntemeiat. In mod corect prima instanţă de fond a reţinut că uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietăţii, este o sancţiune îndreptată împotriva vechiului proprietar care, dând dovadă de lipsă de diligentă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, astfel încât acţiunea având un asemenea temei trebuie formulată în contradictoriu cu vechiul proprietar.
Or, în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi de motivarea cererii de chemare în judecată, prin care se invocă o ipoteză reglementată de acest text de lege, respectiv aceea în care o persoană a decedat fară moştenitori, actualul titular al dreptului de proprietate ce a aparţinut acesteia nu poate fi pârâtul chemat în judecată, Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
De asemenea, se reţine că dreptul de proprietate privată asupra terenurilor poate aparţine, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. In lipsa altui criteriu de delimitare a domeniului privat al statului de cel al unităţilor administrativ-teritoriale, se impune aplicarca prin analogie a criteriului de delimitare a domeniului public al statului de cel al unităţilor administrativ-teritoriale, şi anume interesul, naţional sau local, al acestor bunuri, conform art. 3 din acelaşi act normativ. Or, în cauza de faţă, nu exista nicio raţiune pentru a aprecia că bunul care facc obiectul cererii de chemare în judecată ar fi de interes naţional şi deci proprietatea ce poartă asupra acestuia ar aparţine statului.
Prin urmare, în mod legal prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe acest capăt de cerere. Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 şi 297 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, instanţa a soluţionat procesul fară a intra în cercetarea fondului, Tribunalul urmează să admită apelul, să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, să desfiinţeze în parte sentinţa apelată şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea primelor două capete de cerere, menţinând, totodată, dispoziţiile privind capătul 3 de cerere.
| ← Vânzarea de către municipalitate a unui teren într-o... | Imobil. Imposibilitatea exercitării atributului folosinţei... → |
|---|
