Acţiune în contrafacere. Calitate procesuală pasivă. Comerciant. Contract de expediţie

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2) lit. a)

C. com., art. 3 pct. 16

Potrivit art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii poate cere instanţei de judecată să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului, un semn identic mărcii pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, norma citată reprezentând temeiul acţiunii civile în contrafacere.

Din interpretarea literală a textului, rezultă că debitorul obligaţiei de a se supune actelor relative la exerciţiul dreptului aparţinând altei persoane este un comerciant.

Contractul de expediţie constituie un act obiectiv de comerţ, fiind explicit menţionat în art. 3 pct.16 din Codul comercial.

Calitatea pârâtei din cauză este aceea de agent al expediţio-narului, statut ce implică obligaţia principală de organizare a transportului mărfurilor, în numele şi pe seama beneficiarului, având libertatea alegerii cărăuşului.

Ceea ce este caracteristic pentru contractul de expediţie este exercitarea de către expediţionar a unor îndatoriri conexe, respectiv depozitarea mărfii, efectuarea operaţiunilor de import şi export, inclusiv a celor vamale etc., în cadrul şi în limitele instrucţiunilor clientului, inserate în documentul de transport.

Or, din perspectiva actelor comerciale la care expediţionarul este îndreptăţit cu privire la mărfurile confiscate, astfel cum s-a reţinut în cauză, este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă expe-ditionarul a cunoscut sau nu continutul cert al containerelor transportate, dacă şi-a asumat vreo obligaţie de a cerceta conformitatea dintre documentele de însoţire a mărfii şi conţinutul său

concret ori dacă şi-a asumat vreo obligaţie de a deschide containerele.

în sarcina comerciantului care efectuează acte de comerţ cu

privire la bunuri contrafăcute subzistă, în virtutea art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, îndatorirea de a înceta de îndată asemenea acte ce încalcă dreptul exclusiv la marcă al unei alte persoane, drept dobândit prin înregistrare, independent de o eventuală răspundere decurgând din neîndeplinirea obligaţiilor anterior menţionate, ce interesează doar desocotirea părţilor contractante.

C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 1996 din 8 decembrie 2004 , nepublicată

Prin sentinţa nr. 351/7.04.2004 pronunţată în dosar nr. 52/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă şi a admis cererea formulată de reclamanta A.S. A.G., în contradictoriu cu pârâta MSC R.S. SRL.

în consecinţă, a constatat încălcarea dreptului de folosire exclusivă al reclamantei asupra mărcilor „ADIDAS” de către pârâtă şi a obligat pârâta să înceteze imediat activităţile de import, stocare, distribuire, vânzare sau oricare alte activităţi de comercializare a produselor ce poartă în mod ilegal marca „ADIDAS”, Iară cheltuieli de judecată.

In considerentele sentinţei, în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, s-a reţinut că, din probele administrate în cauză, reiese calitatea de exportator a pârâtei pentru mărfurile reţinute de organele vamale, respectiv pentru cele 202 colete a 20 perechi încălţăminte marca „ADIDAS” şi 637 colete a 20 perechi încălţăminte marca „PUMA”.

In raport de situaţia de fapt, Tribunalul a reţinut incidenţa art. 22 din Legea nr. 202/2000 pentru reglementarea măsurilor de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, text care, în forma modificată prin O.G. nr. 59/2002, interzice autorităţii vamale reexportul mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta este titularul mărcilor înregistrate „ADIDAS”, totodată că cele 4040 perechi încălţăminte exportate de pârâtă, confiscate de autoritatea vamală în cauză, sunt contrafăcute, întrucât poartă în mod ilegal semnul „ADIDAS”, fără ca pârâta să conteste caracterul contrafăcut al mărfurilor.

Reclamanta este, astfel, îndreptăţită, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, să solicite instanţei de judecată şi să obţină interzicerea folosirii de către terţi, în activitatea lor curentă, fară consimţământul titularului, un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, a apreciat prima instanţă.

împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele de apel s-a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, respectiv pasive, ambele invocate de pârâtă; totodată, a formulat critici pe fondul cauzei, după cum urmează:

Astfel, cu privire la prima excepţie, respinsă la termenul din 3.03.2004, Tribunalul a confundat excepţia lipsei calităţii procesuale active cu cea a lipsei calităţii de mandatar în persoana R. SA, în condiţiile în care pârâta învederase, în susţinerea excepţiei, faptul că din modul de redactare a cererii introductive, rezultă că R. SA ar sta în judecată şi în nume propriu, nu numai în calitate de mandatar al firmei A.S. A.G.

In privinţa celei de-a doua excepţii, apelanta a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit calitatea de exportator a pârâtei pentru mărfurile confiscate, în fapt, din actele depuse la dosar rezultând calitatea de agent de transport şi comisionar vamal pentru aceste mărfuri.

Astfel, pârâta nu a încheiat niciun contract de transport cu exportatorul mărfurilor, societatea chineză Z.Q.H.C. Co. Ltd., nu are calitatea de importator al acesteia, atât transportul din portul chinez Ningbo la Constanţa, cât şi returul mărfurilor fiind organizat şi contractat direct cu agentul MSC din portul Ningbo.

In fapt, după cum reiese din conosamentul MSCUNI 242677, exportatorul chinez Z.Q.H.C. Co. Ltd. a efectuat un export spre România, fară a indica numele importatorului, deci al beneficiarului mărfii, în rubrica a 2-a a conosamentului fiind trecută menţiunea „to order”, ceea ce, conform practicii şi uzanţelor comerciale internaţionale, înseamnă că exportatorul se obligă să indice ulterior beneficiarul mărfii.

Urmare a faptului că nu a găsit un cumpărător în România pentru mărfurile sale, exportatorul a solicitat, la data de 13.10.2003, prin intermediul agentului MSC din portul Ningbo, returnarea mărfurilor în China, documentele depuse la dosar atestând această solicitare, pre

cum şi răspunderea asumată de exportator pentru riscurile implicate de returnarea containerului.

Cum nu exista un importator desemnat, societatea pârâtă, în calitate de comisionar vamal, a înaintat organelor vamale din portul Constanţa documentele necesare şi proiectul declaraţiei vamale pentru returul containerului.

Apelanta a arătat că a îndeplinit aceste formalităţi în calitate de comisionar vamal, efectuând o serie de acte în relaţia cu autorităţile vamale (prezentarea mărfurilor, depunerea declaraţiei vamale etc.), obligatorii pentru orice transportator sau comisionar vamal şi îndeplinite în numele şi pe seama proprietarului chinez al mărfii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 lit. t), art. 37, art. 62 alin. (1) şi (2) din Codul vamal, context în care statutul pârâtei în legătură cu mărfurile a fost apreciat greşit de către prima instanţă.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a susţinut că între documentele de însoţire a mărfii şi actele întocmite de autorităţile vamale există neconcordanţe, în sensul că în cuprinsul conosamentului, al declaraţiei vamale ori în lista detaliată a conţinutului încărcăturii transportate nu se menţionează că mărfurile transportate ar purta marca „ADIDAS”, menţiune existentă în adresa vămii prin care se anunţă reţinerea mărfurilor şi în adeverinţa de reţinere emisă tot de către autorităţile vamale.

Or, legislaţia vamală nu prevede obligaţia transportatorului sau a comisionarului de a verifica conformitatea dintre documentele de însoţire a mărfii şi conţinutul său concret; de altfel, aceştia nici nu au obligaţia de a deschide containerele, a mai susţinut apelanta.

La termenul din 13.10.2004, Curtea a respins solicitarea apelantei de administrare în cauză a probei cu expertiză vamală, cu motivarea că se tinde la dezlegarea unor probleme juridice, sarcină ce revine instanţei de judecată, şi nu expertului.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Curtea constată că apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu toate că, în petitul cererii de chemare în judecată, numele AS

A.G. şi R. SA sunt alăturate prin conjuncţia „şi”, fapt din care s-ar deduce că cele două persoane juridice împart statutul de reclamant în cauză, în cursul judecăţii, mai precis la termenul din 3.03.2004, acest aspect procesual a fost clarificat, în sensul că legitimare activă în proces are doar AS A.G., cealaltă persoană juridică fiind mandatarul reclamantei.

în aceste condiţii, se poate aprecia că menţiunea din cuprinsul cererii introductive reprezintă o eroare materială, înlăturată prin precizarea verbală consemnată la termenul de judecată sus-arătat, în urma căreia a fost rectificat şi citativul întocmit în cauză.

Astfel, Tribunalul a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte pe R. SA, facându-se referire la actele depuse la dosar, respectiv procura dată de reclamantă agenţiei române de proprietate industrială.

Această referire este utilă, contrar susţinerilor apelantei, care a denunţat o pretinsă confuzie între excepţia invocată şi cea privind calitatea de reprezentant, întrucât din conţinutul înscrisului reiese clar calitatea societăţii germane de titular al dreptului susceptibil de valorificare procesuală şi intenţia acesteia de a împuternici agenţia în vederea reprezentării intereselor sale în prezentul proces, intenţie ce a fost confirmată prin precizarea verbală făcută în şedinţă publică.

în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, Curtea reţine următoarele:

La data de 9.12.2003, în portul Constanţa autorităţile vamale au reţinut 202 colete a 20 perechi încălţăminte sport bărbătească, atât în adeverinţa de reţinere a bunurilor de la acea dată, cât şi în Decizia nr. 71597/11.12.2003 emisă de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin care s-a dispus suspendarea operaţiunii de vămuire şi reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate industrială, menţionându-se că marfa confiscată poartă însemnul „ADIDAS”.

Prin actele depuse la dosar, reprezentând certificate de înregistrare O.M.P.I., reclamanta din cauză a dovedit că este titularul atât al mărcii verbale „ADIDAS” (nr. 487 580), cât şi al mărcii combinate constând dintr-o reprezentare grafică şi semnul „ADIDAS” (nr. 469 033), ambele pentru încălţăminte sport, printre altele.

Conform art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii poate cerc instanţei de judecată să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului, un semn identic mărcii pentru produse identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată, norma citată reprezentând temeiul acţiunii civile în contrafacere, după cum a reţinut şi instanţa de fond în considerente.

Din interpretarea literală a textului, rezultă că debitorul obligaţiei de a se supune actelor relative la exerciţiul dreptului aparţinând altei persoane este un comerciant, urmând a se analiza susţinerile apelantei

potrivit cărora doar proprietarul bunurilor contrafăcute, beneficiarul acestora ori persoana îndreptăţită cu efectuarea operaţiunilor de import sau export ar putea fi chemat în judecată în cadrul unei acţiuni de natura celei de faţă.

In acest context, se impune lămurirea atribuţiilor cu care pârâta a fost însărcinată în legătură cu mărfurile contrafăcute, în sensul stabilirii eventualei calităţi de comerciant.

Din conosamentul MSCUN 1242677 datat 26.05.2003 (depus în traducere legalizată în limba română), rezultă că a fost emis de către MSC SA Geneva pentru transportul unui container MSCUN 8531843 conţinând pantofi bărbăteşti, al cărui proprietar a fost menţionat ca fiind societatea chineză Z.Q.H.C. Co. Ltd., marfa ce urma a fi descărcată în portul Constanţa.

Operaţiunea preconizată a fost realizată la data de 21.06.2003, marfa descărcată fiind preluată de persoana expres indicată în conosament, respectiv pârâta din cauză, care a păstrat marfa în scopul remiterii către beneficiarul ce urma a fi arătat de către proprietar, conosamentul fiind emis „la ordin”, presupunând tocmai indicarea ulterioară a destinatarului.

La data de 24.10.2003, proprietarul a solicitat transportatorului returnarea mărfii în China, întrucât nu a găsit cumpărător în România, emiţând manifestul corector relativ la conosamentul MSCUN 1242677 la data de 5.11.2003, solicitare în urma căreia pârâta a iniţiat formalităţile în acest scop.

Marfa a fost confiscată în vama Constanţa, după cum s-a arătat deja, împiedicându-se returnarea acesteia în China.

Declaraţia vamală pentru mărfurile supuse returnării nu a fost, însă, întocmită de către pârâtă, contrar susţinerilor acesteia, ci de către SC S.S. SRL, persoană menţionată ca declarant în cuprinsul actului, pe care l-a semnat ca atare, formalitate îndeplinită în temeiul solicitării exprese a pârâtei.

Drept urmare, pârâta nu are calitatea de declarant vamal, după cum a susţinut în cursul judecăţii, însă se impune a se analiza conţinutul atribuţiilor exercitate în cadrul operaţiunilor derulate cu privire la marfa confiscată, din perspectiva statutului de comerciant la care se referă art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Din conţinutul clauzelor conosamentului, rezultă că între MSC SA Geneva şi societatea chineză Z.Q.H.C. Co. Ltd. - proprietara mărfurilor confiscate - nu s-a încheiat un contract de transport, astfel cum pretinde apelanta, ci unul de expediţie, care reprezintă o specie a

contractului de comision, reglementat de art. 405-412 din Codul comercial, dispoziţii la care, în mod corect, intimata a făcut referire prin întâmpinarea depusă la dosar în această fază procesuală.

Contractul de expediţie constituie un act obiectiv de comerţ, fiind explicit menţionat în art. 3 pct. 16 din Codul comercial.

Calitatea pârâtei din cauză este, aşadar, aceea de agent al expediţio-narului, statut ce implică obligaţia principală de organizare a transportului mărfurilor, în numele şi pe seama beneficiarului, având libertatea alegerii cărăuşului, în speţă fiind desemnat C.O.S. - A. Ningbo, după cum reiese din conţinutul documentului de transport.

In condiţiile nedepunerii la dosar a înscrisului constatator al convenţiei de expediţie pentru a se determina cu certitudine conţinutul şi natura obligaţiilor asumate de expediţionar, din modul în care pârâta -agent al expediţionarului - a acţionat în cauză se prezumă asumarea de către aceasta a tuturor obligaţiilor anterior menţionate.

Astfel, pârâta s-a ocupat de formalităţile vamale, chiar dacă nu direct, însă a desemnat în acest scop o altă persoană juridică, după cum s-a arătat anterior. Totodată, s-a ocupat de stocarea şi conservarea mărfurilor pe parcursul celor aproape 6 luni scurse între momentul descărcării acestora în portul Constanţa (21.06.2003) şi cel al reţinerii mărfurilor de organele vamale (5.12.2003).

Pe de altă parte, se reţine că documentul de transport (Bill of Loading în original, denumire desemnând un tip de act specific expediţiei, ce echivalează cu un conosament, prin definiţie un titlu de valoare negociabil) este întocmit „la ordin”, fiind transmisibil prin gir.

Caracteristica acestei categorii de documente de transport este aceea că nu se menţionează în cuprinsul lor persoana destinatarului, după cum, în mod corect, a susţinut apelanta-pârâtă, ce urmează a fi fost indicată de către proprietarul mărfii.

Dat fiind caracterul actului, nu pot fi reţinute susţinerile intimatei din întâmpinare, în sensul că, în absenţa indicării a priori a unui destinatar, pârâta însăşi are atare calitate, fiind posesorul conosamentului ce valorează titlu de proprietate asupra mărfurilor în favoarea celui ce îl deţine.

Chiar dacă deţine actul de transport, niciodată acesta nu este de natură să transmită expediţionarului ori cărăuşului dreptul de proprietate asupra mărfurilor, de vreme ce este sarcina acestora de a elibera mărfurile destinatarului ori altei persoane ce pretinde o asemenea calitate (orice dobânditor subsecvent, în virtutea posibilităţii transmisiunii conosamentului prin gir).

Din perspectiva clauzelor specifice titlului la ordin, absenţa indicării unui destinatar, căruia i-ar fi revenit obligaţia efectuării operaţiunilor de import şi export, prezumă că accastă obligaţie a fost asumată de expediţionar.

Faţă de cele expuse, se constată că pârâta are calitatea de comerciant cerută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ca atare are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care se apreciază că prima instanţă a respins în mod corect excepţia cu acest obiect invocată de către pârâtă.

Mai mult, pârâta şi-a asumat obligaţiile pretinse de reclamantă prin cererea introductivă şi confirmate de către instanţa de fond, cu precizarea că interdicţia de a înceta orice activitate de vânzare a mărfurilor vizează generic acte de dispoziţie asupra acestora, în condiţiile în care din actele depuse la dosar nu rezultă asumarea de către expediţionar şi a unei obligaţii de vânzare.

In ceea ce priveşte susţinerea din motivele de apel privind pretinse neconcordanţe între documentele de însoţire a mărfii şi actele întocmite de autorităţile vamale asupra aplicării mărcii „ADIDAS" pe mărfurile transportate, se constată că, în fapt, pârâta nu contestă realitatea menţiunilor înscrise în adresa vămii prin care se anunţă reţinerea mărfurilor şi adeverinţa de reţinere emisă tot de către autorităţile vamale, neformulând o apărare cu acest obiect în cursul judecării fondului.

Or, din perspectiva actelor comerciale la care expediţionarul este îndreptăţit cu privire la mărfurile confiscate, astfel cum s-a reţinut în cauză, este lipsită de relevanţă împrejurarea dacă expediţionarul a cunoscut sau nu conţinutul cert al containerelor transportate, dacă şi-a asumat vreo obligaţie de a cerceta conformitatea dintre documentele de însoţire a mărfii şi conţinutul său concret ori dacă şi-a asumat vreo obligaţie de a deschide containerele.

In sarcina comerciantului care efectuează acte de comerţ cu privire la bunuri contrafăcute subzistă, în virtutea art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, îndatorirea de a înceta de îndată asemenea acte ce încalcă dreptul exclusiv la marcă al unei alte persoane, drept dobândit

prin înregistrare, independent de o eventuală răspundere decurgând din neîndeplinirea obligaţiilor anterior menţionate, ce interesează doar desocotirea părţilor contractante.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că apelul este nefondat şi l-a respins ca atare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.

← Calificarea căii de atac. Acţiune în constatare întemeiată...		Cerere de completare a dispozitivului. Termen de exercitare →

Acţiune în contrafacere. Calitate procesuală pasivă. Comerciant. Contract de expediţie

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în contrafacere. Calitate procesuală pasivă. Comerciant. Contract de expediţie