Decizia civilă nr. 111/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și familie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...) Cod operator 8428
D. CIVILĂ NR. 111/R/2012
Ședința publică din 13 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P.
JUDECĂTOR: C.-M. CONȚ
I.-D. C. GREFIER : A.-A. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. C. jr., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. D.-A., precum și pe pârâta intimată M. O., având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de pârâtul A. C. jr., a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și nu a fost legal timbrat la data înregistrării cererii de recurs.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da părților posibilitatea de a se prezenta la dezbateri, iar pârâtului recurent posibilitatea de a timbra recursul.
Înainte de a doua strigare a cauzei, se prezintă în sala de judecată doamna avocat W. M., care solicită luarea cauzei peste rând.
Având în vedere că la solicitarea instanței, părțile și reprezentanții părților, prezenți în sala de judecată, au arătat că nu se opun la luarea prezentei cauze peste rând, instanța procedează la luarea prezentei cauze.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate M. D.-A., doamna avocat W. M., lipsă fiind părțile personal.
Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o întâmpinare, în 2 exemplare, care a fost expediată prin fax de către doamna avocat W. M., în calitate de reprezentantă a reclamantei intimate, întâmpinare prin care se invocă excepția nulității recursului, potrivit art. 306 C.proc.civ., recursul fiind nemotivat în termenul legal de 15 zile de la data comunicării deciziei atacate și, totodată, solicită admiterea acestei excepții și constatarea nulității recursului, cu obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată în recurs, iar la întâmpinare a fost anexată o copie de pe împuternicirea avocațială, care atestă împrejurarea că reclamanta intimată a împuternicit-o pe doamna avocat W. M. pentru redactarea și susținerea întâmpinării în dosarul nr. (...) al Curții de A. C.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar originalul împuternicirii avocațiale mai sus arătată.
De asemenea, Curtea constată că la data de (...) a fost înregistrată la dosar o cerere, prin care pârâtul recurent, arată că își retrage apelul și solicită ca instanța să ia act de retragerea apelului.
Curtea pune în discuție cererea formulată de către pârâtul recurent.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de către pârâtul recurent și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 500 lei + TVA 120 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 359/(...) pronunțata în dosarul nr. (...) al
Judecătoriei D., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M. D.-A. împotriva pârâților A. C. jr. și M. O., și în consecință:
S-a dispus încredințarea minorei A. M.-E., născută la data de (...), în D. la reclamantă, în vederea creșterii si educării.
S-a dispus obligarea pârâtului nr.1 la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, lunar, în cota de 1/4 parte/lună din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii civile (...), și până la majoratul minorei.
S-a dispus obligarea pârâtului nr.1 la plata cheltuielilor de judecata în favoarea reclamantei în sumă de 4153,3 lei (reprezentând taxă timbru, onorar avocațial, taxă traduceri).
Prin decizia civilă nr. 4. din 05 octombrie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) s-a respins apelul declarat de către pârâtul A. C. împotriva Sentinței civile nr. 359/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei D., care a fost menținută în întregime.
Pârâtul A. C. J. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 4. din (...)pronunțată de Tribunalul Cluj, având ca obiect reîncredințare minor.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adus la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 3 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei (f.4) în conformitate cu dispozițiile art.19 din L. nr.146/1997.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Dispozițiile art. 11 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează : Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.
Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr.
146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin L. fundamentală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).
Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plată până la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anulării recursului în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din L. nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În baza art.274 C.proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei M. D. A. suma de 620 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul A. C. jr., împotriva deciziei civile nr. 4. din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei M. D. A. suma de 620 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A.-A. P. C.-M. CONȚ I. D. C.
Red.IDC Dact.SzM/2ex./(...)
A.-A. M.
GREFIER
← Decizia civilă nr. 3664/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... | Decizia civilă nr. 802/2012, Curtea de Apel Cluj - Minori și... → |
---|