ICCJ. Decizia nr. 1380/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1380/2010
Dosar nr. 442/118/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 442/118/2005 reclamanta P.L.S. a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Administraţiei Publice Locale a Primăriei Constanţa anularea dispoziţiei nr. 742 din 9 aprilie 2003 emisă de pârâtă şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 362, 24 situat în Mamaia, lotul 21, careul 56, iar în subsidiar despăgubiri calculate conform criteriilor precizate de reclamantă.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că terenul în litigiu a fost dobândit de autorul său P.V. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1379 din 6 martie 1936 încheiat cu Primăria Constanţa şi transcris la Grefa Tribunalului Constanţa.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1098 din 7 iunie 2007 a respins ca nefondată contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 742/2003 prin care îi fusese respinsă notificarea.
Pronunţând această soluţie, instanţa a reţinut că dreptul de proprietate asupra terenului, dobândit de autorul contestatoarei a fost afectat de condiţia rezolutorie a edificării de către acesta a unei construcţii în termenul stipulat în contract, astfel cum a fost prelungit. Că, nerealizarea chiar fortuită a obligaţiei asumate, duce la desfiinţarea dreptului cumpărătorului cu efecte retroactive, şi la suportarea riscului contractului în calitate de proprietar şi debitor al obligaţiei imposibil de executat.
La expirarea termenului de şase ani, actul s-a desfiinţat de plin drept, autorul reclamantei pierzând cu efecte retroactive de la data perfectării contractului dreptul de proprietate şi nu prin preluare abuzivă de către Statul Român.
Prin Decizia nr. 325 C din 22 octombrie 2007 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei P.L.S. împotriva sentinţei civile nr. 1048 din 7 iunie 2007 a Tribunalului Constanţa.
În considerentele deciziei s-a reţinut că printr-o clauză contractuală autorul reclamantei s-a obligat ca în timp de patru ani începând cu data autentificării contractului nr. 1379, aceea de 6 martie 1936 să edifice o casă de locuit sau vilă în conformitate cu planurile aprobate de Administraţia Municipală, prin serviciul de specialitate – sub sancţiunea în cazul nerespectării obligaţiei, a rezilierii de plin drept a vânzării, fără somaţie sau altă punere în întârziere şi reintrarea Municipiului Constanţa în posesia bunului vândut.
Că în speţă, dreptul de proprietate al cumpărătorului a fost afectat de condiţia rezolutorie a edificării de către acesta a unei construcţii în termenul stipulat în contract, astfel cum a fost prelungit şi nerealizarea chiar fortuită a obligaţiei conduce la desfiinţarea dreptului cumpărătorului cu efect retroactiv, riscul fiind suportat de acesta ca debitor al obligaţiei imposibil de executat.
Rezoluţiunea contractului a operat de plin drept, reţine instanţa de apel, deoarece în contractul de vânzare-cumpărare se inserase un pact comisoriu de gradul IV pentru neexecutarea obligaţiei cumpărătorului de a construi într-un termen de şase ani, astfel că Decizia nr. 2243/1958 a fostului Sfat popular al oraşului Constanţa nu constituie un act abuziv de naţionalizare, ci manifestarea de voinţă a vânzătorului de a da eficienţă pactului comisoriu, împrejurare faţă de care nici fostul cumpărător al terenului şi nici succesoarea acestuia nu are calitatea de persoană îndreptăţită.
În recursul declarat şi neîncadrat în drept, P.L.S. critica Decizia nr. 325/C din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa prin aceea că instanţa a dat eficienţă desfiinţării unilaterale a contractului deşi nu s-a precizat clauza potrivit căreia rezoluţiunea ar putea opera pentru nerespectarea fortuită sau de forţă majoră a obligaţiilor cumpărătorului.
Condiţia achitării integrale a preţului în sumă de 21731 lei, a fost respectată de către cumpărător, în schimb pentru nerespectarea de către acesta a obligaţiei de edificare a construcţiei în termen de şase ani, operează o cauză fortuită, constând în aceea că autorul contestatoarei, în calitate de medic militar a fost mobilizat între anii 1941 – 1945 la Spitalul Militar Timişoara – perioada de timp în care şi-ar fi putut îndeplini cea de a doua condiţie.
Faţă de motivele de recurs invocate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi sentinţei, admiterea pe fond a contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 742 din 9 aprilie 2003 – şi acordarea măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor.
Recursul este nefondat.
Prin actul autentificat la nr. 1919 din 6 martie 1936 Primăria Municipiului Constanţa a vândut autorului reclamantei, P.V., un teren în suprafaţă de 362,24 mp – lotul 21 din terenul 56 situat în Mamaia cu preţul de 21735 lei şi cu obligaţia cumpărătorului de a edifica începând cu momentul autentificării, o casă de locuit sau vilă în conformitate cu planurile aprobate de administraţia municipală prin serviciul de specialitate.
În contract s-a inserat clauza potrivit căreia nerespectarea de către cumpărător a vreuneia din obligaţiile asumate, atrage rezilierea de plin drept a vânzării fără curs de judecată sau altă punere în întârziere, Municipiul Constanţa intrând de plin drept în posesia terenului, fără nicio altă formalitate, cu pierderea din partea cumpărătorului a tuturor sumelor plătite drept preţ.
Este adevărat că în contract nu s-a prevăzut desfiinţarea unilaterală a acestuia pentru nerespectarea vreunei obligaţii generate de cauze fortuite sau de forţă majoră, dar aceasta nu conferă suport susţinerilor recurentei. În afară de faptul că termenul contractual a fost prelungit, nerealizarea chiar fortuită a obligaţiei duce la suspendarea termenului pe durata de acţiune a cazului fortuit şi nu la înlăturarea acesteia, dacă poate fi executată.
De necontestat, aşa cum rezultă din livretul militar al autorului contestatoarei, depus în dosarul de recurs, acesta a fost mobilizat pe front în perioada 25 octombrie 1939 – 25 mai 1945 şi trecut în retragere pentru limita de vârstă în 1951. Această împrejurare care într-adevăr poate fi calificată un caz fortuit care l-a pus în imposibilitate de a-şi executa obligaţia, justifica suspendarea termenului de şase ani pe o durată de 5 ani şi 7 luni şi în consecinţă prorogarea acestuia până la jumătatea anului 1948.
În cauză însă, Municipiul Constanţa a conferit eficienţă clauzei contractuale de reziliere de plin drept a vânzării pentru nerespectarea obligaţiei asumată de cumpărător de a edifica pe teren o casă sau o vilă, de abia prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a fostului Sfat popular al oraşului Constanţa, abia după mai bine de 14 ani de la încheierea armistiţiului şi mai bine de 7 ani de la pensionarea cumpărătorului – autorul reclamantei, astfel că reclamanta nu poate justifica imposibilitatea fortuită de executare a clauzei contractuale.
Reintrarea imobilului în proprietatea statului ca urmare a rezilierii contractului nu se înscrie printre cauzele de preluare abuzivă prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 astfel că în mod corect prin Decizia contestată, menţinută la fond şi în apel, s-a concluzionat că imobilul nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Pentru cele mai sus expuse recursul declarat de P.L.S. va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.L.S. împotriva deciziei nr. 325 C din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 502/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 50/2010. Civil. Conflict de competenţă. Recurs → |
|---|
