ICCJ. Decizia nr. 1387/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1387/2010
Dosar nr. 4821/62/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 309 S din 20 octombrie 2008 Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată de C.G., C.M., C.L., I.OG, P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. şi B.M.S. în contradictoriu cu Municipiul Făgăraş prin primar, SC A.N. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL şi SC N.T. SRL. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu intervenientele în interes propriu C.M. şi C.M.G. şi în parte acţiunea formulată în dosarul nr. 59/2002 al Tribunalului Braşov la care a fost reunit dosarul nr. 1995/2002 al Judecătoriei Făgăraş formulată de reclamantele C.M. şi C.M.G. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Făgăraş prin primar, SC A.S. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL şi SC N.T. SRL. A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanţii formulate de aceştia în contradictoriu cu intervenienţii în interes propriu C.G., C.M., C.L., I.OG, P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. N. şi B.M.S. şi în consecinţă s-a constatat că reclamanţii C.G., C.M., C.L., I.OG, P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M. şi C.M.G. sunt succesorii proprietarilor tabulari C.G.I., C.O. şi O.C. privind imobilul evidenţiat la data preluării abuzive de Statul Român în C.F. 3508 Făgăraş top. 2838/3/1/1, top. 2839/3/1/1, top. 2838/3/1/2, top. 2839/3/1/2.
Prin sentinţă a fost modificată dispoziţia nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Făgăraş în sensul că pentru suprafaţa de 4285 mp înscrisă în C.F. nr. 3508 Făgăraş top. 2838/3/1/2 şi 2839/3/1/2 şi clădirea cu destinaţie de brutărie existentă pe teren situate în Făgăraş, se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate abuziv. Restul pretenţiunilor reclamanţilor au fost respinse. Reclamanţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3300 lei către SC N. SRL, 4000 lei către SC E. SRL şi 4200 lei către SC C. SRL.
La rândul său, Municipiul Făgăraş, prin primar a fost obligat la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că reclamanţii au solicitat prin notificare, Municipiului Făgăraş restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 17742 mp şi construcţiile situate pe acesta – situat în Făgăraş, şi acelaşi imobil a fost solicitat în natură sau sub forma despăgubirilor de către reclamantele C.M. şi C.M.G. în dosarul conex nr. 596/2002.
Prin dispoziţia nr. 627 din 17 decembrie 2001 emis de Municipiul Făgăraş s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 678 mp din imobilul înscris în C.F. 2838/1/9 către persoanele îndreptăţite C.G., C.M., C.L., I.OG, P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N. şi B.M.S. în cotă de ¼ parte, C.G., C.L., I.OG, P.C.F., P.A.N., M.C.N., B.M.S., C.M. , C.M.G. în cotă de ¾ părţi prin aceeaşi dispoziţie fiind acordate titluri de valoare nominale pentru suprafaţa de 2653,44 mp.
Asupra imobilului care a format obiectul notificării, instanţa a constatat că la data la care a avut loc prima naţionalizare a imobilului , în C.F. 3508 Făgăraş nu erau înscrise topograficele nr. 2838/3/2 şi 2839/3/2 acestea fiind transcrise C.F. nr. 3907 Făgăraş, la data de 19 februarie 1948, şi reprezentând teren în suprafaţă de 1825,2 mp, iar în C.F. nr. 3508 Făgăraş era evidenţiat imobilul – teren cu suprafaţa de 5479,2 mp înscris sub nr. top. 2838/3/1 şi top 2839/3/1.
La data de 16 ianuarie 1958, cota de ¾ din imobilul de mai sus care forma obiectul dreptului de proprietate a lui C.G.I., a fost naţionalizat, iar la 31 octombrie 1958 cota de ¼ din imobilul înscris în C.F. 3508 Făgăraş top 2838/3/1 şi 2839/3/1 proprietatea numiţilor C.O., O.C. şi a reclamantului C.G. a trecut în proprietatea statului tot prin naţionalizare. În 1964 aceste imobile au fost dezmembrate în două loturi, cel cu nr. 2838/3/1/1 şi 2839/3/1/1 în suprafaţă de 512 mp şi transcris pe numele Statului Român, iar lotul cu nr. top. 2838/3/1/2 şi 2839/3/1/2 în suprafaţă de 4963 mp a rămas înscris în C.F. nr. 3508 Făgăraş pe numele Statului Român.
În anul 2000 suprafaţa de 4963 mp dezmembrată într-un număr de nouă loturi din care de la 1 la 7 teren şi construcţii au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare între SC A.S. SA, SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL, SC N.T. SRL.
Instanţa a statuat că terenurile înscrise în C.F. nr. 3508 Făgăraş au doar suprafaţa de 4963 şi nu de 17742 mp aşa cum au susţinut reclamanţii prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a constatat de asemenea că din suprafaţa de 4963 mp, Municipiul Făgăraş mai deţine în proprietate suprafaţa de 3331,44 mp, restul suprafeţei de 1630,75 mp şi construcţiile existente fiind înstrăinate SC N. SRL, SC E. SRL, SC C. SRL şi SC N.T. SRL. Prin contractul autentic nr. 3274 din 7 februarie 2000 SC N.T. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 3508 Făgăraş nr. top. 2838/1/7 compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 136,82 mp, prin contractul autentificat sub nr. 2631 din 28 decembrie 2000 pârâta SC N. SRL a dobândit în proprietate lotul nr. II format din construcţii şi teren în suprafaţă de 469,46 mp. La data de 7 decembrie 2000 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3269 pârâta SC C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. la nr. 3508 Făgăraş – top. 2838/1/3, 2835/1/5 compus din terenul făcând parte din lotul nr. III construcţii şi terenul în suprafaţa de 120,29 mp şi lotul nr. V – teren şi construcţii în suprafaţa de 120,29 mp. În fine, prin contractul autentificat sub nr. 3291 din 14 decembrie 2000 pârâta SC E. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. top. 2838/1/4 şi 2838/1/6 – teren şi construcţii în suprafaţă de 244,72 mp.
Tribunalul a respins capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menţionate, reţinând că dobânditorii au beneficiat de prezumţia bunei credinţe, câtă vreme la momentul încheierii actelor translative de proprietate, Statul Român în calitate de vânzător figura înscris în cartea funciară în calitate de proprietar.
Prin Decizia nr. 26/Ap Curtea de Apel Braşov a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii I.OG, C.G., C.M., C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C.N. şi B.M.S., împotriva sentinţei nr. 309 din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Braşov, reclamanţii fiind obligaţi să plătească pârâţilor SC C. SRL Făgăraş şi SC E. SRL Făgăraş câte 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 627 din 17 decembrie 2001 emisă de Municipiul Făgăraş şi restituirea integrală în natură a imobilului în litigiu, precum şi rectificarea evidenţei din C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate al autorilor lor, şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare prin care societăţile pârâte au dobândit dreptul de proprietate în privinţa unei părţi din imobilul teren şi construcţii şi obligarea acestora la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului.
În dosarul nr. 596/2002 al Tribunalului Braşov conexat la dosarul nr. 447/2002 reclamantele C.M. şi C.M.G. au solicitat constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român, capăt de cerere, soluţionat de tribunal prin hotărârea atacată, astfel că, raportat la obiectul iniţial al sesizării, cererea reclamanţilor sub acest aspect, reprezintă o cerere nouă care excede cadrul devolutiv al apelului.
În demersul judiciar al analizei bunei – credinţe a pârâţilor, instanţa a reţinut că la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare statul nu era înscris în cartea funciară ca titular al dreptului real de proprietate translat în virtutea atributului de dispoziţie, argument la temelia căruia operează forţa probantă a înscrierilor de carte funciară în sistemul real de publicitate imobiliară.
În afară de aceasta, instanţa a luat în consideraţie şi împrejurarea potrivit căreia reclamanţii nu au notat în C.F. existenţa litigiului – în revendicarea imobilului şi nici demersul iniţiat în privinţa acestuia în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel că pârâţii nu au avut cunoştinţă de intenţia succesorilor în drepturi ai foştilor proprietari tabulari de a-şi apropria proprietatea, bunul ce a aparţinut autorilor lor, şi care a fost abuziv preluat de stat, astfel că nu au fost în măsură să răstoarne prezumţia de bună credinţă a cumpărătorilor.
În recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, aceasta este supusă următoarelor critici de nelegalitate:
- Instanţa a reţinut doar preluarea abuzivă a imobilului, omiţând să se pronunţe cu privire la lipsa titlului statului atâta timp cât în cuprinsul acţiunii s-a menţionat că preluarea imobilului s-a făcut prin naţionalizare, deşi activitatea de brutar era desfăşurată de o altă persoană în spaţiul închiriat de antecesorul reclamanţilor;
- Instanţa s-a rezumat a analiza situaţia din cartea funciară fără a analiza susţinerile reclamanţilor şi diligenţele depuse de aceştia pentru recuperarea imobilului, în condiţiile în care cererea reclamanţilor formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost soluţionată, iar vânzarea-cumpărarea imobilului nu se putea realiza în condiţii legale.
- Vânzarea din anul 2000 în temeiul Legii nr. 133/1999 a fost făcută prin fraudarea prevederilor legale în vigoare la acea dată şi prin nesocotirea art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar instanţa nu se referă la acest motiv de nelegalitate evocat şi în apelurile anterioare.
- Instanţa reţine buna credinţă a cumpărătorilor, omiţând să analizeze sub acest aspect semnificaţia demersurilor reclamanţilor de recuperare a imobilului, clauza contractuală de limitare a răspunderii vânzătorului pentru evicţiune şi a răspunderii cumpărătorului pentru desfiinţarea titlului vânzătorului, caracterul neserios şi nelegal al preţului, vizând lipsa cauzei licite, minima diligenţă pe care cumpărătorii trebuiau să o aibă la încheierea contractelor şi faptul că Legea nr. 119/1948 nu era incidentă antecesorului reclamanţilor iar Decretul nr. 218/1960 şi 712/1996 nu puteau constitui titluri pentru dobândirea de către stat a dreptului de proprietate.
- Greşit s-a reţinut că suprafaţa terenului ce trebuie restituit în natură era de 4285 mp când în realitate acesta era de 4.963,91 mp.
Recursul este nefondat.
Legal instanţa de apel a concluzionat ca fiind o cerere nouă formulată în apel, critica referitoare la inexistenţa titlului statului în privinţa imobilului, de vreme ce prin contestaţia formulată, reclamanţii au solicitat doar anularea parţială a dispoziţiei nr. 625 din 17 decembrie 2001 şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 17742 mp teren şi construcţiile aflate pe acesta, rectificarea C.F. şi reiterarea dreptului de proprietate pe numele vechilor proprietari şi a moştenitorilor coproprietarului C.I., precum şi anularea contractelor de vânzare cumpărare, cu obligarea pârâţilor cumpărători la predarea efectivă a imobilului.
Faptul că în motivarea cererii reclamantei au menţionat că preluarea imobilului s-a făcut prin naţionalizare, deşi dispoziţiunile Legii nr. 119/1948 nu îi erau incidente autorului sau nu constituie un argument în sensul că instanţa trebuia să se pronunţe în privinţa inexistenţei titlului statului în privinţa imobilului.
Potrivit art. 129 pct. 6 C. proc. civ., în toate cazurile instanţa hotărăşte numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar acest obiect asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe este stabilit prin cererea de chemare în judecată, neputând depăşi această limită – şi care reprezintă corelativ garanţia aplicării principiului disponibilităţii recunoscut părţii – reclamante. Obiectul pricinii nu poate fi dedus din motivarea acţiunii ci aceasta doar îl sprijină instanţa, neputându-se substitui voinţei reclamantului ci doar interpreta în temeiul art. 84 C. proc. civ. această voinţă, pentru stabilirea temeiului juridic al acesteia.
Faţă de aceste cereri, în mod legal instanţa de apel a calificat solicitările pe care reclamanţii le-au făcut în apel, ca cereri noi, inadmisibile în această fază procesuală faţă de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Corect instanţele au reţinut buna credinţă a cumpărătorilor imobilului, făcând în cauză aplicarea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea reclamanţilor potrivit căreia au formulat cerere de redobândirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 şi că înstrăinarea acestuia a intervenit înainte de soluţionarea acestuia este fără relevanţă de vreme ce o atare dovadă nu s-a făcut, iar dispoziţiunile art. 9 din Legea nr. 112/1995 nu condiţionau vânzarea de soluţionarea unei atari cereri.
Mai mult, demersul reclamanţilor în temeiul Legii nr. 112/1995 nefiind notat în C.F., cumpărătorii nu au avut cunoştinţă de existenţa sa la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare şi nu au fost notificaţi în acest sens încrezându-se în menţiunile cărţii funciare în care statul figura în calitate de proprietar al imobilului, drept care îi conferea prerogativa dispoziţiei acestuia.
În aceste circumstanţe pârâţii nu au avut cunoştinţă de existenţa unor alţi eventuali proprietari în privinţa imobilului, astfel că în raport de forţa probantă a înscrierilor din cartea funciară ce caracterizează sistemul real de publicitate imobiliară, orice alte diligenţe ale acestora în acest sens ar fi fost de prisos.
În condiţiile în care reclamanţii au declanşat procedura administrativ jurisdicţională prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi raportat la prezumţia preluării imobilului cu titlu, faţă de obiectul acţiunii – şi a temeiurilor legale de trecerea acestuia în proprietatea statului, nu se mai poate susţine că în cauză au fost incidente dispoziţiunile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanţa de apel nu a ignorat nici un aspect esenţial legat de conţinutul contractelor a căror anulare s-a cerut, de vreme ce reclamanţii recurenţi nu au precizat textul din Legea nr. 133/1999 pretins fraudat, pentru a fi demonstrat, în timp ce rezervele referitoare la limitarea răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, a asumării răspunderii cumpărătorului privitoare la desfiinţarea titlului vânzătorului vizează raporturile părţilor contractante, care nu numai că nu relevă reaua credinţă a acestora, de vreme ce ele nu sunt supuse unei interdicţii legale, dar nici nu îi legitimează pe reclamanţi să le invoce.
Aşa fiind, corect instanţele au aplicat în cauză prezumţia bunei credinţe a cumpărătorilor imobilului de vreme ce reclamanţii nu au fost în măsură să o înlăture.
Menţinerea dispozitivului privind suprafaţa de 4825 mp teren în loc de 4963,91 mp nu reprezintă o eroare materială, ci diferenţa de teren pentru care s-a propus acordarea despăgubirilor, în condiţiile în care suprafaţa de 678 mp se restituie reclamanţilor în natură.
Aşadar şi sub acest aspect criticile reclamanţilor sunt nefondate, considerente pentru care în cauză se va face aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.O., C.G., C.M., C.L., P.A., P.C.F., P.A.N., M.C. şi B.M.S. împotriva deciziei nr. 26 Ap din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 54/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
