ICCJ. Decizia nr. 1385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1385/2010
Dosar nr. 327/96/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea introductivă reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Gheorghieni prin Primar, anularea dispoziţiei de respingere a notificării nr. 675/E/2001 privind restituirea în natură a vilei B. în prezent vila nr. 9 Tuşnad, situată în staţiunea Lacul Roşu.
După ce pârâtul a depus întâmpinare la dosar, reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând şi anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 368 din 12 octombrie 2000 încheiat între SC A.T. Lacul Roşu SA şi SC D.M.I. SRL privitor la vila nr. 9, iar în cazul se va constata valabilitatea contractului de vânzare cumpărare a solicitat obligarea A.V.A.S. la plata contravalorii vilei.
Prin sentinţa civilă nr. 2736 din 25 noiembrie 2008 Tribunalul Harghita a respins excepţia tardivităţii cererii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocate de pârâta SC D.M.I. SRL, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâta A.V.A.S. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Gheorghieni prin Primar, SC A.T. Lacul Roşu SA, SC D.M.I. SRL şi A.V.A.S.
Reclamanta M.M. a declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea acţiunii. In motivare a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că nu s-a dovedit dreptul de proprietate al antecesorului său, B.I., asupra vilei, neţinând seama că prin dispoziţia nr. 376/2.10/2003 a Primăriei Gheorghieni, prin care i s-a restituit terenul în suprafaţă de 1.135 mp situat în staţiunea Lacul Roşu s-a reţinut că terenul solicitat a fost proprietatea lui B.I., tatăl lui B.E. şi că pe acest teren se află vila B. A mai arătat că actul de vânzare cumpărare intervenit între cele două nu este apt de întabulare întrucât vânzătorul este un non dominus.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia civilă nr. 79A din 2 iunie 2009 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a dispus trimiterea spre rejudecare la prima instanţă.
In considerentele deciziei s-a reţinut că tribunalul nu era competent material să soluţioneze şi capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare, care trebuia disjuns şi trimis spre soluţionare la instanţa comercială, fiind încheiat între două societăţi comerciale şi având ca obiect un activ comercial, iar soluţionarea celorlalte petite trebuia suspendată.
Pentru a nu lipsi părţile de un grad de jurisdicţie s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că petitul având ca obiect anularea contractului de vânzare cumpărare este accesoriu cererii principale şi, potrivit art. 17 C. proc. civ., trebuie soluţionat de instanţa investită cu cererea principală.
Recursul nu este fondat.
In speţă, reclamanta a investit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni complexe privind anularea dispoziţiei de refuz a restituirii în natură a vilei nr. 9 Tuşnad din staţiunea Lacul Roşu şi anularea contractului de vânzare cumpărare a acestui imobil intervenit între SC A.T. Lacul Roşu SA şi SC D.M.I. SRL.
Prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată o competenţă materială specială, în favoarea secţiilor civile ale tribunalelor, anume aceea de a soluţiona în primă instanţă contestaţia formulată de persoanele îndreptăţite împotriva deciziilor sau, după caz, a dispoziţiilor emise de entităţile deţinătoare.
Instituind aceste dispoziţii legiuitorul nu a înţeles să reglementeze o competenţă materială specială şi pentru acţiunile în anularea contractelor de vânzare – cumpărare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a legii.
Referitor la aceste acţiuni este de observat că ele nu pot fi calificate drept cereri accesorii ori incidentale în raport de contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, dimpotrivă chestiunea anulării contractelor de vânzare – cumpărare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, este o chestiune prejudicială, întrucât soluţia ce se va da asupra contestaţiei depinde de modul în care a fost rezolvată această chestiune.
Ca atare, acţiunile în anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 prezintă caracterele unor acţiuni principale care trebuie soluţionate de instanţa competentă potrivit dreptului comun.
In consecinţă, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare în primă instanţă a capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare aparţine instanţei comerciale în funcţie de valoarea obiectului dedus judecăţii
Faţă de aceste considerente recursul se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 79 A din 2 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 54/2010. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 510/2010. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... → |
---|