ICCJ. Decizia nr. 1419/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1419/2010
Dosar nr. 3653/89/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3653 din 17 noiembrie 2008, Consiliul local Vaslui, Primăria şi Primarul municipiului Vaslui au solicitat, în contradictoriu cu intimata B.H.A.J., revizuirea sentinţei civile nr. 822 din 26 iunie 2007 a acestui tribunal şi în consecinţă, respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Vaslui.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că prin dispoziţia primarului s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat la adresa menţionată, apreciindu-se că notificatoarea nu a făcut dovada proprietăţii asupra imobilului; că, în cadrul procedurii judiciare, deşi expertul a stabilit că nu există identitate între imobilul trecut în actul de vânzare-cumpărare din 1913 şi cel a cărui restituire s-a cerut, totuşi, în mod nelegal instanţele au dispus restituirea acestuia.
S-a susţinut că din unele acte eliberate de Arhivele Naţionale rezultă că imobilul cunoscut sub denumirea Casa Ghica a aparţinut numitului H.T., care l-a vândut ulterior S.O.N.F.R., indicându-se în acest sens adresele nr. 32745 din 17 octombrie 2008 şi nr. 33343 din 28 octombrie 2008.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 208 din 17 februarie 2009 a Tribunalul Vaslui cererea de revizuirea fost respinsă, reţinându-se în considerente că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru retractarea hotărârii.
Aceasta, întrucât înscrisul invocat ca fiind nou a fost eliberat de Arhivele Naţionale pe baza cererii formulate de revizuent după pronunţarea sentinţei; nu s-a făcut nicio dovadă a imposibilităţii administrării acestei probe cu ocazia primei judecăţi şi în plus, nici nu este vorba de un înscris cu valoare probantă, câtă vreme vizează un imobil din Vaslui, în timp ce sentinţa a cărei revizuire s-a cerut se referă la imobilul cunoscut sub denumirea Casa Ghica.
Apelul declarat de către revizuenţi împotriva sentinţei a fost respins conform deciziei nr. 101 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect tribunalul a constatat că nu sunt date în cauză cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea fi primită calea de atac a revizuirii.
Astfel, înscrisul nou invocat de revizuent s-a aflat la Arhivele Naţionale, la dispoziţia părţilor interesate, neputându-se reţine că nu a putut fi depus la dosar dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Simplul fapt că au fost descoperite anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu sunt înfăţişate împrejurări de forţă majoră care să fi împiedicat partea să şi le procure în timpul procesului.
Împotriva deciziei au declarat recurs revizuenţii, care au susţinut caracterul nelegal al soluţiei, în condiţiile în care au aflat despre documentele de la Arhivele Naţionale, făcând verificări în legătură cu un alt dosar.
În plus, ceea ce i-a determinat pe revizuenţi să solicite aceste documente au fost articole de presă care relatau istoricul şi situaţia juridică a imobilului.
Ca atare, hotărârea este lipsită de temei legal, nefiind luate în considerare toate dovezile administrate, care duceau la alte consecinţe în legătură cu situaţia juridică a imobilului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerii recurenţilor, instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., atunci când au constatat că nu sunt întrunite exigenţele acestui text pentru a face posibilă revizuirea.
Astfel, în încercarea de a obţine retractarea unei hotărâri şi reluarea judecăţii, revizuenţii se prevalează de înscrisuri eliberate de Arhivele Naţionale ulterior definitivării judecăţii, înscrisuri care în opinia acestora ar releva o altă situaţie juridică a imobilului.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a fi posibilă însă, repunerea în discuţie a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, este necesar ca înscrisurile să nu fi putut fi înfăţişate de parte dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore.
Revizuenţii nu invocă însă, asemenea împrejurări atunci când se folosesc de înscrisuri eliberate de Arhivele Statului (instituţie care prin statutul ei este depozitara unor asemenea documente, pe care le poate pune la dispoziţia părţilor interesate), ci dimpotrivă, se prevalează de propria culpă în neadministrarea lor.
Astfel, potrivit susţinerii făcute de recurenţii înşişi, au aflat despre respectivele documente în urma unor articole de presă ori cu ocazia verificărilor efectuate în legătură cu un alt dosar.
Raţiunea reglementării motivului de revizuire prev. de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este însă aceea de a da părţilor posibilitatea să valorifice mijloace de probă lăsate neadministrate din culpa lor, ci de a asigura retractarea unor hotărâri întemeiate pe mijloace de probă insuficiente şi denaturând realitatea, datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţilor.
Altminteri, ar însemna să se pună în discuţie hotărâri irevocabile intrate în puterea lucrului judecat şi să se aducă astfel atingere drepturilor câştigate ale părţilor, confirmate jurisdicţional şi stabilităţii circuitului juridic.
Este ceea ce în fapt tind să obţină revizuenţii, care pretind nejustificat retractarea unei hotărâri devenite irevocabile, pe motiv că ulterior desăvârşirii judecăţii au intrat în posesia unor înscrisuri care s-au aflat în păstrarea Arhivelor Naţionale şi de unde le puteau solicita şi obţine oricând.
În consecinţă, se va constata că într-adevăr, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a face posibilă revizuirea, aprecierea în acest sens a instanţelor anterioare fiind corectă.
Ca atare, criticile nu pot fi primite, iar recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenţii Consiliul local Vaslui, Primarul municipiului Vaslui şi Primăria municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 101 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 789/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 779/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
