ICCJ. Decizia nr. 15/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 15/2010
Dosar nr. 5948/1/2009
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 mai 2009, T.J., a învestit Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu o contestaţie în anulare formulată în contradictoriu cu intimata B.A., împotriva deciziei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Contestatoarea a arătat că hotărârea pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat îi încalcă dreptul de proprietate, ocrotit de Codul Civil, Codul Penal şi de Constituţia României.
Cu privire la Decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, contestatoarea a arătat că în mod nejustificat i s-a anulat recursul, invocându-se neîncadrarea în cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ.
In drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 şi art. 319 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, la solicitarea instanţei făcută în temeiul principiului rolului activ reglementat de art. 129 alin. (4) C. proc. civ., contestatoarea şi-a precizat cererea, în sensul ca aceasta vizează două hotărâri judecătoreşti şi anume sentinţa civilă nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi Decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
In raport de precizarea făcută de contestatoare, la acelaşi termen de judecată, din oficiu, în temeiul art. 137 şi art. 158 C. proc. civ. rap. la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva sentinţei civile nr. 140 din 4 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat.
Totodată, reţinând că anterior, contestatoarea a mai formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, întemeiată pe motive identice, Curtea, în temeiul art. 137 C. proc. civ. rap. la art. 321 C. proc. civ. a invocat şi a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea contestaţiei în anulare împotriva acestei decizii.
Prin Decizia nr. 555 din 15 iunie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei pentru soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva sentinţei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Rămnicu Sărat, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea T.J., împotriva sentinţei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat şi a respins ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea T.J., împotriva deciziei civile nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea le Apel Ploieşti, hotărâre dată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru declinarea de competenţă. Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa a avut în vedere următoarele:
- referitor la excepţie de necompetenţă materială, s-a reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect contestaţia în anulare împotriva sentinţei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 aparţine Judecătoriei Râmnicu Sărat, conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ., care statuează principiul conform căruia contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
- cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, instanţa a constat că în cauză îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., potrivit cărora, „nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi". La data de 9 iunie 2009, contestatoarea T.J., a investit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs, împotriva deciziei nr.555 din 15 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
În motivarea recursului, contestatoarea este nemulţumită de faptul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., cu toate că avea posibilitatea de a apela la art. 25 C. proc. civ., la momentul când i-a fost înaintată cauza pentru judecare.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, la judecarea pe fond, instanţa a omis că modificarea deciziei pronunţată de Judecătoria Râmniciu Sărat a fost dată de Tribunalul Buzău prin Decizia nr. 162 din 12 mai 2008. Pe de altă parte, referitor la inadmisibilitatea contestaţiei în anulare a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008, contestatoarea susţine că cererea care cuprinde motive identice, a fost făcută de reclamanta B.A. şi nu de pârâta T.J.
De asemenea se susţine că, prin excepţiile invocate, instanţa nu a ţinut seama de aplicarea dispoziţiilor codului de procedură civilă, cu toate că art. 158 alin. (2) C. proc. civ. permite instanţei să treacă la judecarea pricinii.
În continuare, recurenta, este nemulţumită de faptul că nu au fost analizate pretenţiile sale raportat la situaţia de fapt şi probele administrate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 475 alin. (1), art. 480, art. 481 C. civ. şi art. 304 alin. (1), (9) C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată, în limita criticilor formulate, prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul de faţă nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează faptul că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., cu toate că avea posibilitatea de a apela la art. 25 C. proc. civ., la momentul când i-a fost înaintată cauza pentru judecare, Înalta Curte constată că nu este întemeiat deoarece, în cazul contestaţiei în anulare, nu există incompatibilitate pentru judecătorii care, fără să analizeze fondul cauzei, verifică doar dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Or, în cazul de faţă, prin Decizia recurată, judecătorii nu s-au pronunţat asupra fondului cauzei, soluţionând dosarul pe cele două excepţii.
Motivul al doilea de recurs, este de asemenea nefondat, faţă de împrejurarea că la termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, la solicitarea instanţei, contestatoarea şi-a precizat cererea, în sensul ca aceasta vizează două hotărâri judecătoreşti şi anume sentinţa civilă nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat şi Decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Referitor la capătul de cerere privind contestaţia în anulare formulată împotriva sentinţei civile nr. 140 din 29 ianuarie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ. care statuează principiul conform căruia contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv, în cazul de faţă, Judecătoria Râmnicu Sărat.
Motivul de recurs ce vizează inadmisibilitatea contestaţiei în anulare a deciziei nr. 776 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, nu poate fi primit, motivat de faptul că art. 321 C. proc. civ. prevede că "nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi", fără a distinge însă dacă a fost formulată de aceeaşi parte.
Prin Decizia nr. 776 din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a constatat nulitatea recursurilor declarate de reclamanta B.A. şi de pârâta T.J., împotriva deciziei nr. 162 din 12 mai 2998 a Tribunalului Buzău.
Prima contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei de mai sus, a vizat tocmai faptul că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale, săvârşită de instanţă prin confundarea unor date materiale ale dosarului, (ceea ce ar fi implicat, reanalizarea situaţiei de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, iar controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitelor impuse de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.) aşa cum se susţine şi de către T.J. în contestaţia în anulare formulată împotriva aceleiaşi decizii.
Chiar dacă contestatoarea a fost în eroare atunci când a afirmat că a formulat o nouă contestaţie în anulare, astfel cum rezultă din practicaua deciziei recurate, (fila 23 dosar 102011/287/2007, Curtea de Apel Ploieşti) şi în realitate prima contestaţie în anulare a fost formulată de reclamanta B.A., dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., îşi găsesc pe deplin aplicabilitatea.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat, soluţia instanţei de apel fiind pronunţată cu corecta încadrare a situaţiei de fapt şi aplicarea riguroasă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea T.J. împotriva deciziei nr. 555 din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1072/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
