ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1500/2010
Dosar nr. 10740/3/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 martie 2008 reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i oblige în solidar pe pârâţi la plata sumei de 1 miliard Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnarea pe nedrept de către regimul comunist, în baza unei înscenări, fiind în realitate deţinut politic.
Prin sentinţa civilă nr. 1649 din 31 octombrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca prescrisă acţiunea reclamantului cu următoarea motivare:
Acţiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999, art. 1000 şi art. 1003 C. civ., ale Constituţiei României şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar în ceea ce priveşte prescripţia, este guvernată de prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală cu privire la fapte care s-au petrecut în anul 1952, reclamantul a cunoscut prejudiciul încă de la data săvârşirii faptelor incriminate, respectiv de la data condamnării pe nedrept, a suportării condiţiilor grele şi periculoase de detenţie şi muncă şi a intervenirii accidentului nefericit în care şi-a pierdut ambele picioare şi, tot de la aceeaşi dată, a cunoscut şi răspunzătorul pentru această faptă în persoana Statului Român.
Or, din august 1952 şi până la data formulării acţiunii a trecut un interval de timp mai mare de 3 ani.
Şi dacă s-ar aprecia că în cauză cursul prescripţiei a fost suspendat potrivit art. 13 lit. din Decretul nr. 167/1958, întrucât regimul comunist împiedica intentarea unor astfel de acţiuni, situaţie care poate fi asimilată forţei majore, această cauză de suspendare a încetat la data înlăturării regimului comunist, 22 decembrie 1989.
Împrejurarea că reclamantul a făcut demersuri pentru a proba persecuţia suferită din partea statului comunist, sens în care invocă adeverinţa nr. 1966/2007 eliberată de C.N.S.A.S. este nerelevantă în cauză, întrucât nu aceste demersuri au făcut ca reclamantul să cunoască dimensiunea suferinţelor fizice ori psihice ori pe autorul acestora.
Prin Decizia civilă nr. 430 din 6 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reţinând în fapt şi în drept aceleaşi argumente ca şi tribunalul.
Astfel, reclamantul nu a făcut nicio dovadă din care să reiasă că a cunoscut prejudiciul şi pe făptuitor în ultimii trei ani anteriori formulării acţiunii de faţă.
Împrejurarea că reclamantului i s-a recunoscut calitatea de persoană persecutată de regimul comunist printr-o decizie din 31 august 2007, dată în baza Decretului Lege nr. 118/1990 republicat, are relevanţă doar pentru stabilirea drepturilor ce reveneau apelantului în virtutea respectivului act normativ.
În plus, curtea de apel a mai reţinut că, în mod legal şi temeinic a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, care nu poate fi un reprezentant al statului, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată că la data formulării acţiunii nu exista niciun act normativ care să reglementeze legal situaţia sa, dar că, atât timp cât i-a fost recunoscută calitatea de persoană persecutată politic de regimul comunist abia la 1 iunie 2007, termenul legal de prescripţie nu putea să curgă înainte de această dată.
Este adevărat că la data de 22 decembrie 1989 a fost înlăturat regimul comunist, dar nu există niciun temei de drept potrivit căruia de la această dată să se fi putut formula acţiuni cu obiectul cererii de faţă.
În opinia sa, statul trebuie să-l despăgubească pentru că a fost condamnat pe nedrept pentru motive politice şi urmare a executării pedepsei închisorii, în decursul căreia a suferit şi un grav accident, pierzându-şi ambele picioare, a fost toată viaţa nevoit să suporte un handicap fizic dar şi sufletesc.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Aşa cum susţine recurentul, la data intentării acţiunii nu exista un act normativ care să reglementeze dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în timpul regimului comunist de a se adresa justiţiei pentru constatarea unor atare situaţii şi de a fi despăgubite pentru prejudiciul suferit.
Analizând pricina exclusiv sub aspectul prescripţiei, prin raportare la textele legale privitoare la răspunderea civilă delictuală, invocate în drept de reclamant, instanţele au stabilit că reclamantul se putea adresa justiţiei pentru repararea prejudiciului cel mai târziu într-un termen de trei ani de la data de 22 decembrie 1989.
Nu există însă niciun indiciu că un atare demers, odată dovedite susţinerile în fapt ale reclamantului, ar fi avut şanse de câştig faţă de stadiul legislaţiei naţionale din decembrie 1992 şi de împrejurarea că nici dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu erau incidente la acel moment, pe de o parte pentru că România încă nu devenise membră a Consiliului Europei, iar pe de altă parte pentru că dispoziţiile Convenţiei nu pot fi invocate pentru încălcări ale drepturilor omului petrecute anterior ratificării.
Pe parcursul judecării apelului, la data de 2 iunie 2009 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar la data de 11 iunie 2009 legea a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 396.
Prin acest act normativ, legiuitorul a înţeles să definească ce se înţelege prin „condamnare cu caracter politic" [art. 1 alin. (1)], a enumerat faptele considerate a fi atras condamnări cu acest caracter [art. 1 alin. (2)], a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege [art. 1 alin. (3)] şi, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care consideră că au suferit o condamnare de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4), art. 4].
În art. 5 lit. a) al legii s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că Legea nr. 221/2009 este actul normativ prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea şi temeinicia pretenţiilor reclamantului, inclusiv sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Acest act normativ a intrat în vigoare pe parcursul soluţionării cauzei şi este de imediată aplicare, întrucât reglementează un raport juridic în curs de desfăşurare, fiind expresia voinţei statului român de a repara o anumită categorie de erori săvârşite în perioada regimului comunist.
Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul şi să modifice Decizia, iar în baza art. 297 C. proc. civ. să admită apelul, să desfiinţeze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, care urmează a verifica dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru constatarea caracterului politic al condamnării suferite de reclamant şi pentru despăgubirea acestuia pentru prejudiciul moral pretins a fi fost suferit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 430 A din 6 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia recurată, în sensul că admite apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 1649 din 31 octombrie 2008 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1077/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
