ICCJ. Decizia nr. 6589/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6589/2012
Dosar nr. 808/63/2007*
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Dolj la 16 ianuarie 2007, reclamanţii P.C., P.G. şi M.P.C. au solicitat anularea dispoziţiei nr. D1. din 14 decembrie 2006 a Consiliului Judeţean Dolj, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, solicitând restituirea în natură a suprafeţei de teren de 6789,75 m.p., situată în Craiova, Str. I.J.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea terenului respectiv, ce a aparţinut autorilor lor, P.C. şi P.A. şi a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
S-a susţinut că, în prezent, pe o parte din terenul situat la adresa menţionată se află Casa de Oaspeţi Vila J., suprafaţa în litigiu fiind liberă şi nefolosită şi, prin urmare, susceptibilă de restituire în natură.
Pârâtul Consiliul Judeţean Dolj a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Dolj faţă de dispoziţiile Legii nr. 215/2001. Pe fondul cauzei, s-a arătat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, întregul imobil fiind inclus în domeniul public al Judeţului Dolj, afectat bunei funcţionări a Centrului de Cooperare Europeană.
Prin cererea înregistrată sub nr. 833/63/2007, reclamanta P.I.F. a formulat contestaţie împotriva aceleiaşi dispoziţii nr. D1./2006 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, arătând că este posibilă restituirea parţială în natură a terenului neafectat de detalii de urbanism.
Prin încheierea de la 20 februarie 2007 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 833/63/2007 la Dosarul nr. 808/63/2007 al Tribunalului Dolj, avându-se în vedere că ambele contestaţii vizează aceeaşi dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Consiliului Judeţean Dolj, SC P.C. SA Craiova, care a arătat că este o societate pe acţiuni, având ca unic acţionar Judeţul Dolj prin Consiliul Judeţean Dolj şi că are în administrare bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al judeţului.
La termenul din 2 octombrie 2007, reclamanţii M.P.C. şi P.G. şi-au întregit contestaţia, chemând în judecată şi pe SC P.C. SA şi solicitând obligarea acesteia, alături de ceilalţi pârâţi la restituirea terenului în suprafaţă de 6789,75 m.p. în natură.
La termenul din 6 noiembrie 2007, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de SC P.C. SA, în interesul pârâtului Consiliului Judeţean, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 11 decembrie 2007, s-a luat act de transmisiunea calităţii procesuale active de la reclamanta P.I.F., decedată în timpul procesului, la 27 noiembrie 2007, către moştenitoarea sa U.M.A., calitatea sa de succesoare fiind atestată de certificatul de moştenitor nr. MO1. din 7 decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 265 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj s-au respins contestaţiile conexe formulate de reclamanţii P.C., P.G., M.P.C. şi U.M.A. împotriva dispoziţiei nr. D1. din 14 decembrie 2006 a Consiliului Judeţean Dolj şi s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC P.C. SA Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pe terenul aferent vilei nu se află nicio construcţie care să fi aparţinut notificatorului, Casa J. fiind edificată după naţionalizare şi că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de construcţii afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, căi de acces şi centrală termică destinate uzului public. S-a mai precizat că, în absenţa terenului aferent, Vila J., în prezent Centrul de Cooperare Europeană, ar rămâne fără căi de acces, fiind amplasată în mijlocul terenului.
Prima instanţă a apreciat că proba cea mai concludentă în determinarea suprafeţei de teren ce a aparţinut autorilor reclamanţilor este raportul de expertiză întocmit iniţial de expertul M.A., care a delimitat suprafaţa de 2775,29 m.p. prin punctele 2 - 36 - 28 - 27 - 35, pe care se găsesc construcţiile C1., C2. şi C3., edificate după naţionalizare.
Expertul a avut în vedere faptul că în actul autorilor din 1903 nu sunt precizate suprafaţa terenului, configuraţia loturilor sau dimensiunile acestora, ci doar vecinătăţile, din suprafaţa iniţială totală de 8930 m.p. menţionată în foaia de date pentru cartea funciară din 1940 înstrăinându-se în 1948, 720 m.p., 126,25 m.p., 204 m.p., iar în 1949 - 411 m.p.
Tribunalul a constatat că, din analiza actelor, a schiţelor şi a planurilor de situaţie ale terenurilor expropriate în anul 1965, anexa nr. 6 la raportul de expertiză, rezultă că loturile nr. L4. şi L5. din terenurile expropriate, ce au făcut parte din fosta proprietate Poenaru, se situează chiar în aproprierea terasei C3., aflate în prelungirea construcţiei C1. pe terenul în litigiu. Prin urmare, s-a reţinut că limita estică a acestui teren, care coincide cu limita vestică a terenurilor expropriate, a fost corect determinată în raportul de expertiză iniţial, neputând fi primită susţinerea reclamanţilor că o parte din terenul rămas neidentificat ar fi situat în partea de est a terenului identificat, o suprafaţă mai mare pe latura estică ducând la o suprapunere cu terenurile expropriate în 1965, terenuri ce nu au fost însă preluate prin naţionalizare de la autorii reclamanţilor, situaţie în care s-a constatat că terenul de 1131,01 m.p., evidenţiat în schiţa anexă la răspunsul la obiecţiuni, face parte din terenurile expropriate în 1965 şi nu a aparţinut autorului reclamanţilor.
S-a înlăturat ca nefiind concludent raportul de expertiză extrajudiciară efectuat la cererea reclamantei U.M.A. de un expert agricol evaluator şi s-a concluzionat că suprafaţa de teren de 2775,29 m.p. identificată prin expertiză ca aparţinând autorilor reclamanţilor nu poate fi restituită în natură faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât pe aceasta a fost edificată construcţia având în prezent destinaţia de Centru de Cooperare Europeană.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, instanţa a constatat că întregul teren de 2775,29 m.p. este afectat normalei utilizări a construcţiei principale, aleile betonate şi parcelele de spaţiu verde (parc) formând un tot unitar cu construcţia şi având regimul juridic de teren aferent al clădirii.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii P.C., P.G., M.P.C. şi U.M.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita reţinere a imposibilităţii restituirii în natură a terenului, pe care nu se află un parc, ci doar vegetaţie şi câţiva copaci şi unde au fost amenajate căi de trecere. S-a susţinut că terenul este astfel amplasat şi structurat încât poate fi delimitată porţiunea destinată utilizării clădirii şi accesului la stradă de partea de teren ce se poate restitui în natură, având la rândul său acces direct la calea publică.
Apelanta - reclamantă moştenitoare U.M.A. a criticat sentinţa susţinând că sesizarea instanţei de fond s-a făcut de către reclamanţi cu o contestaţie împotriva modalităţii de restituire stabilite prin dispoziţia intimatului pârât Consiliul Judeţean Dolj şi ca atare, Tribunalul Dolj nu se putea pronunţa asupra întinderii dreptului.
Apelanţii reclamanţi P.C. şi P.G. nu au depus motive de apel, cererea acestora fiind examinată prin prisma dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 333 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile reclamanţilor ca nefondate, reţinând că îndreptăţirea apelanţilor de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul solicitat, în suprafaţă de 6789,75 m.p. a fost stabilită prin dispoziţia contestată şi, ca atare, aspectele ce trebuie rezolvate în speţă vizează numai modalitatea concretă în care acest teren este susceptibil de restituire.
Având în vedere concluziile contraexpertizei efectuate în apel, s-a apreciat că terenul preluat de stat nu poate fi restituit decât prin echivalent, deoarece, în caz contrar, faţă de amplasamentul său, ar fi încălcată finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001, care nu poate consta în ruperea justului echilibru între interesele individuale ale proprietarilor deposedaţi abuziv şi interesele generale ale societăţii.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii U.M.A. şi M.P.C.
Prin decizia nr. 4898 din 1 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile şi a casat decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Prin considerentele deciziei menţionate s-a apreciat că, reţinând o suprafaţă mai mică decât cea la care s-a raportat intimatul Consiliul Judeţean Dolj, tribunalul le-a agravat reclamanţilor situaţia în propria cale de atac, limitându-le un drept deja câştigat.
Totodată, s-a constatat că, atâta vreme cât restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat reprezintă regula prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent, subsidiarul, înlăturarea măsurii restituirii în natură nu poate fi decât efectul valorificării impedimentelor legale prevăzute prin dispoziţiile exprese ale actului normativ reparatoriu. Ca atare, s-a reţinut că se impune lămurirea chestiunilor legate de calificarea legală de utilitate publică a amenajărilor în discuţie, în raport de legile cadru în fiecare dintre domenii (Legea nr. 241/2006, Legea Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sau Legea nr. 13/2007, legea energiei electrice), şi de Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, pentru a se confirma incidenţa art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat, de asemenea, că se impune determinarea terenului aferent construcţiei, astfel cum acesta este definit de art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007, text introdus prin H.G. nr. 923/2010.
Totodată, în legătură cu calificarea terenului de 3076 m.p. ca având destinaţia de parc s-a considerat că excede chiar apărărilor intimatului, noţiunile de amenajare de utilitate publică şi cea de teren aferent excluzându-se în mod egal.
Cu ocazia rejudecării după casare, s-a suplimentat probatoriul cu o expertiză tehnică având ca obiective: stabilirea suprafeţei libere din cei 3076 m.p. identificaţi prin raportul de expertiză depus la 28 octombrie 2009, în Dosarul nr. 808/63/2007 al Curţii de Apel Craiova, deducerea suprafeţei afectate de utilităţi şi individualizarea suprafeţei ocupate cu amenajări, stabilirea dacă utilităţile deservesc strict complexul de clădiri din perimetrul Casei J. şi H.P., determinarea terenului aferent absolut necesar utilizării normale a construcţiei potrivit destinaţiei sale şi determinarea căii de acces la imobile, din suprafaţa ce se va determina ca fiind liberă şi s-au înaintat adrese către C.A.O., D.S.R.G. şi SC C.D. SA pentru a se comunica dacă utilităţile ce deservesc Casa J. sunt de utilitate publică sau privată.
Curea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 381 din 12 decembrie 2011, a admis apelurile reclamanţilor, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte contestaţia formulată de M.P.C., a modificat în parte dispoziţia nr. D1./2006 emisă de Consiliul Judeţean Dolj şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1335 m.p. identificată prin punctele 95, 58, 2, 35, 77, 62, 86, 85, 99, 98, 97 şi 305 m.p., identificată prin punctele 96, 61, 21, 20, 80, 81, 95, 96 din anexa 8 a suplimentului la raportul de expertiză, teren situat în Craiova, fost Str. I.J.
S-a constatat dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 5149,75 m.p.
S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta SC P.C. SA şi a fost obligat pârâtul Consiliul Judeţean Dolj la 2000 RON cheltuieli de judecată către M.P.C.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, urmare a efectuării suplimentului la raportul de contraexpertiză, coroborat cu răspunsurile înaintate de regiile şi companiile de utilităţi, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a suprafeţelor de 1603 m.p., 405 m.p., 205 m.p., identificate de experţi (reclamantul M.P.C.) şi a suprafeţelor de 1603 m.p., 455 m.p., 205 m.p. şi 619 m.p. teren (reclamanta U.M.A.) prin concluziile scrise.
Curtea de Apel Craiova a apreciat că, pentru a se da eficienţă pe deplin dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pentru a permite utilizarea în bune condiţii a imobilului construcţie Casa J. şi a se valorifica în bune condiţii terenul aferent clădirii astfel cum este definit de art. 7.3 din H.G. nr. 923/2010, se pot restitui în natură doar terenurile în suprafaţă de 1355 m.p. şi 305 m.p., astfel cum au fost identificate, prin expertiză, deducându-se din suprafeţele solicitate suprafeţele afectate de utilităţi.
S-a înlăturat apărarea pârâtului referitoare la destinaţia de parc a terenului de 3076 m.p., precum şi aceea privind lipsa calităţii procesuale pasive, câtă vreme acesta este organul emitent al dispoziţiei nr. 695/2006 ce face obiectul litigiului.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi reclamanţii U.M.A. şi P.C. şi P.G.
Prin recursul lor, pârâţii Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj au criticat decizia ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea şi aplicarea greşită a legii, urmare a interpretării restrictive a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, astfel cum a fost completat prin art. 7.3 din H.G. nr. 923/2010.
S-a susţinut, astfel, că în mod eronat instanţa de apel a ajuns la concluzia că, fiind libere, cele două suprafeţe de teren de 1335 m.p. şi 305 m.p. pot fi restituite în natură reclamanţilor, în realitate întreaga suprafaţă de 3076 m.p. fiind strict necesară utilizării construcţiei Centrului de Cooperare Europeană (fosta Vilă J.).
S-a învederat că, din schiţele topo anexate rapoartelor de expertiză rezultă că suprafeţele de teren restituite au fost delimitate forţat, artificial, fără să se aibă în vedere, pe de o parte, că nu au acces la drumul public, iar, pe de altă parte că fac parte dintr-o incintă împrejmuită, individualizată urbanistic ca zonă verde, aferentă clădirilor, cu alei betonate, vegetaţie şi gazon.
S-a susţinut, totodată, că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea apărărilor pârâţilor formulate prin concluziile scrise, prin care s-a susţinut că terenul de 3076 m.p. este teren aferent construcţiilor, necesar bunei utilizări a Centrului de Cooperare Europeană, a Hotelului Parc, a birourilor, centralei termice şi anexelor acestora.
Reclamanta U.M.A. a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a apelului şi restituirii în natură a suprafeţei de 3076 m.p.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a criticat decizia, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru aplicarea greşită a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 alin. (1) din acest act normativ.
S-a susţinut, astfel, că, în mod contrar faţă de concluziile suplimentului la expertiză, instanţa de apel a reţinut că nu pot fi restituite suprafeţele de 268 m.p. şi 150 m.p., pretins afectate de utilităţi, respectiv de reţeaua de apă pentru robinete curte şi reţeaua electrică pentru stâlpii de iluminat incinta.
De asemenea, s-a precizat că în mod eronat nu s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 209 m.p., reţinându-se că aceasta este afectată de reţeaua de apă şi canalizare şi este inclusă în suprafaţa de 1018 m.p., contrar concluziilor experţilor care au apreciat că se poate dispune restituirea acestei suprafeţe. S-a învederat că această porţiune de teren se află în continuarea suprafeţei de 455 m.p. liberă şi cu acces la calea publică.
S-a solicitat să se constate că reţelele de apă şi electricitate menţionate deservesc strict şi în mod exclusiv clădirile edificate pe suprafaţa de 3713 m.p., nefiind de utilitate publică. Prin urmare, s-a susţinut că s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, încălcându-se îndrumările obligatorii ale deciziei nr. 4898 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin motivarea valorificării în bune condiţii a terenului aferent clădirii şi nu prin afectarea de utilităţi publice.
Recurenţii - reclamanţi P.C. şi P.G. au solicitat modificarea deciziei în sensul restituirii în natură a terenului de 3076 m.p., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanţii au arătat că suprafaţa identificată S2, de 205 m.p. nu s-a restituit, deşi aceasta reprezintă singura cale de acces spre suprafaţa S1 (de 1335 m.p.) restituită, şi care ar rămâne izolată.
De asemenea, reclamanţii P.C. şi P.G. au criticat decizia recurată pentru nerespectarea îndrumărilor din decizia de casare nr. 4898/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La 18 octombrie 2012, pârâţii - recurenţi Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean au depus la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 305 C. proc. civ., învederând că au obţinut un înscris nou, respectiv adresa nr. A1. din 2 februarie 2012, emisă de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, ca răspuns la solicitarea lor nr. S1. din 20 ianuarie 2012, din care rezultă că trebuie să se facă aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr. 250/2007 şi completate prin H.G. nr. 923/2010, respectiv a art. 10 pct. 3.
S-a susţinut că terenul restituit prin decizia recurată este afectat în totalitate de instalaţiile necesare asigurării de telecomunicaţii speciale în sensul Legii nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, informaţiile referitoare la aceste reţele fiind clasificate.
Curtea va constata că „dezvoltarea motivelor de recurs” depusă de pârâţi la 18 octombrie 2012 nu poate fi primită, având în vedere că prin aceasta se invocă un motiv nou de recurs, neformulat prin cererea iniţială, respectiv afectarea terenului restituit de reţele de telecomunicaţii speciale.
Acest motiv, ce tinde la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel la pronunţarea deciziei recurate, este invocat cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi încălcarea dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., care instituie obligaţia motivării recursului prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.
De altfel, înscrisul nou invocat în condiţiile art. 305 C. proc. civ. a fost obţinut la solicitarea recurenţilor pârâţi, ulterior declarării căii de atac a recursului, respectiv la 3 februarie 2012.
Prin urmare, curtea va constata că motivul menţionat nu poate fi examinat, cu atât mai mult cu cât cauza a fost rejudecată în apel urmare a casării cu trimitere, parcurgând astfel mai multe cicluri procesuale, în decursul cărora pârâţii puteau invoca apărarea menţionată.
Examinând motivele de recurs invocate de recurenţii pârâţi Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Ceea ce invocă pârâţii în susţinerea imposibilităţii restituirii în natură a celor două suprafeţe de teren de 1335 m.p., şi, respectiv, 305 m.p. se referă, în realitate, nu la afectarea acestora unor utilităţi publice, ci la împrejurarea că acestea ar face parte dintr-o incintă împrejmuită, individualizată urbanistic ca zonă verde, aferentă clădirilor, organizată şi administrată ca un parc.
Or, în condiţiile în care, aşa cum a rezultat din suplimentul la expertiză efectuat cu ocazia rejudecării apelului reclamanţilor, urmare a îndrumărilor obligatorii trasate prin decizia de casare, terenurile în discuţie nu sunt afectate de utilităţi publice, restituirea în natură se impune ca măsură prioritară prevăzută de Legea nr. 10/2001, art. 10 alin. (1) teza I raportat la art. 1 alin. (1) din lege.
Împrejurarea că terenurile de 1335 m.p. şi 305 m.p., a căror restituire s-a dispus fac parte dintr-o incintă împrejmuită nu este consacrată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilităţii restituirii în natură, astfel că nu se poate reţine incidenţa art. 10 alin. (2).
Contrar susţinerilor pârâţilor recurenţi, dispoziţiile art. 10 nu stabilesc reguli prohibitive pentru restituirea în natură, fiind necesar şi suficient să se determine terenul aferent construcţiei, în înţelesul dat de H.G. nr. 923/2010 de modificare şi completare a dispoziţiilor H.G. nr. 250/2007 (art. 7.3), dispoziţiile legale menţionate fiind respectate de instanţa de apel prin faptul că a dedus din terenurile solicitate suprafeţele în discuţie, urmare a răspunsurilor comunicate de C.A.O., SC C.D. SA şi D.S.R.G.
Critica referitoare la organizarea şi administrarea incintei, în mod cutumiar, ca un parc nu va fi examinată, în condiţiile în care această chestiune a fost dezlegată irevocabil prin decizia de casare, nr. 4898 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a constatat, pe de o parte, că această apărare excedea chiar apărărilor intimaţilor pârâţi la acel moment, iar, pe de altă parte, că suprafaţa în litigiu nu a fost amenajată pentru agrement printr-un act al administraţiei locale, fiind utilizată doar de persoanele care au acces la construcţia folosită potrivit afectaţiunii stabilite de Consiliul Judeţean Dolj (Centrul de Cooperare Europeană).
De asemenea, nici împrejurarea că terenurile în discuţie nu ar avea acces la domeniul public nu este consacrată prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilităţii restituirii în natură.
Stabilirea unei servituţi de trecere pe un teren proprietate publică nu este interzisă de lege conform art. 13 din Legea nr. 213/1998.
Pentru aceleaşi considerente se va constata că nici critica formulată prin ultimul motiv de recurs vizând nemotivarea înlăturării apărărilor formulate prin concluziile scrise în sensul calificării terenului de 3076 m.p. ca teren aferent construcţiilor, nu este întemeiată.
Instanţa de apel a examinat cauza în limitele fixate prin motivele de apel cu care a fost investită şi cu respectarea îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, conform art. 315 C. proc. civ., nefiind obligată să răspundă unor apărări formulate prin concluziile scrise depuse de pârâţi, cu atât mai mult cu cât această chestiune, a calificării terenului ca fiind aferent construcţiilor a fost dezlegată irevocabil de instanţa de recurs.
Referitor la recursul reclamanţilor U.M.A. şi P.C. şi P.G., ce vor fi examinate unitar având în vedere criticile similare, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Este neîntemeiată critica reclamantei referitoare la nerespectarea, decât formală, a îndrumărilor deciziei de casare, în sensul nestabilirii caracterului public sau privat al utilităţilor raportat la actele normative din fiecare domeniu, respectiv Legea nr. 241/2009, Legea nr. 13/2007 şi Legea nr. 351/2004.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ca impediment la restituirea în natură a avut în vedere caracterul de utilitate publică a reţelelor de transport şi distribuţie a apei potabile şi a reţelelor de canalizare (adresa nr. A2. din 19 mai 2011 a C.A.O. însoţită de schiţa anexă), a reţelei de joasă tensiune (adresa nr. A3. din 23 mai 2011 a SC C.D. SA) şi a branşamentului şi postului de reglare măsurare aparţinând D.S.R.G. (adresa nr. A4. din 16 iunie 2011).
Instanţa de apel a avut, astfel, în vedere concluziile experţilor formulate în suplimentul la raportul de expertiză şi schiţele anexă, apreciind că se impune deducerea din terenurile libere (S1 - 1603 m.p. şi S2 - 455 m.p.) a suprafeţelor afectate de utilităţi, S5 (194 m.p.) şi S6 (438 m.p.), conform planului de situaţie (anexă 7).
Prin urmare este neîntemeiată critica referitoare la greşita aplicare a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce priveşte terenurile de 1603 m.p. şi 455 m.p., terenuri ce nu sunt integral libere în sensul legii, ci parţial afectate de utilităţi publice.
Este nefondată şi critica vizând suprafaţa de 205 m.p., denumită de experţi „cale de acces” şi, propusă a fi restituită ca atare prin raportul de expertiză întocmit de experţii G., D. şi Ş.
Această suprafaţă nu poate fi considerată liberă, fiind traversată de o reţea de apă şi două de canalizare, ce deservesc Casa J. şi H.P.
Pentru aceleaşi considerente expuse şi în analiza recursului pârâţilor vizând posibilitatea instituirii unei servituţi de trecere pe terenul proprietate publică, se va respinge şi critica referitoare la inexistenţa unei căi de acces către suprafaţa S1, critică formulată de reclamanţii P.C. şi P.G.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursurile declarate de reclamanţi şi pârâţi sunt nefondate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii U.M.A. şi P.C., precum şi de pârâţii Consiliul Judeţean Dolj şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj împotriva deciziei nr. 381 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7300/2012. Civil. Acţiune în declararea... | ICCJ. Decizia nr. 6160/2012. Civil → |
|---|
