ICCJ. Decizia nr. 4781/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4781/2011
Dosar nr. 1233/1/2011
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea supusă contestaţiei în anulare
Prin decizia civilă nr. 5697 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de T.C. împotriva sentinţei civile nr. 388 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi ca inadmisibilă cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa de control judiciar a reţinut că r ecurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ certificatul decizie medicală din 1 noiembrie 2006 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Medicală şi ordinul din 30 noiembrie 2006 emis de Comandantul Brigăzii Speciale de Intervenţie „V.T.” a Jandarmeriei.
A apreciat Înalta Curte că soluţia instanţei de fond, care a respins acţiunea recurentului-reclamant ca tardiv formulată, reţinând că demersul judiciar s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni şi chiar şi a termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este legală în raport de probele administrate: înscrisul de la dosar care atestă sub semnătura recurentului, primirea unui exemplar al certificatului decizie medicală din 1 noiembrie 2006, chiar la data de 1 noiembrie 2006.
De asemenea, prin adresa din 30 noiembrie 2006, i s-au adus la cunoştinţă recurentului măsurile dispuse prin ordinul din 30 noiembrie 2006, ordin emis în baza certificatului decizie medicală menţionat.
În plus, la solicitarea recurentului, la data de 22 decembrie 2006 s-a emis adeverinţa de către UM X. Bucureşti, care se referă, de asemenea, la ambele acte administrative atacate, prin prisma dreptului la pensie, a vechimii în serviciu şi a grupei de muncă.
Ca urmare, a constatat instanţa de recurs, este cert că recurentul a luat cunoştinţă despre cele două acte în perioada noiembrie-decembrie 2006, motiv pentru care dreptul la acţiune concretizat prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 18 septembrie 2008, era prescris. De asemenea, fiind împlinit termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era şi decăzut din dreptul de a mai formula acţiune judiciară.
Înalta Curte a mai apreciat că împrejurarea că recurentul-reclamant a continuat să adreseze diverse memorii Ministerului Administraţiei şi Internelor dar şi altor instituţii publice în perioada 2006-2010 ori că actele administrative examinate i-au fost recomunicate la data de 13 ianuarie 2009 este nerelevantă, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile art. 103 C. proc. civ. pentru a opera o repunere în termenele de formulare a acţiunii.
Respingând ca inadmisibilă cererea recurentului T.C. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a arătat că, deşi formal aceste dispoziţii „au legătură cu soluţionarea cauzei”, după cum dispune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în realitate nu se impune sesizarea instanţei de control constituţional, câtă vreme textul atacat este scos din contextul Legii nr. 554/2004, acreditându-se, fără nici un temei, ideea că autoritatea publică ar putea prelungi sine die termenul de soluţionare a plângerii prealabile.
2. Calea extraordinară de atac exercitată
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul T.C., pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate şi fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului său.
În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că instanţa a calculat eronat termenul până la care putea fi atacat certificatul medical emis abuziv, fără a lua în considerare data la care s-a emis ultimul document medical care contesta acest înscris, respectiv adeverinţa medicală din data de 8 octombrie 2007.
A arătat contestatorul că o cerere de chemare în judecată se introduce după ce se eliberează ultimul document ce justifică un interes legitim, în speţă documente medicale ce dovedesc pensionarea abuzivă a contestatorului, finalizate la data de 8 octombrie 2007 şi că, pe de altă parte, instanţa ar fi trebuit să ia în considerare numeroasele plângeri îndreptate împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor.
A mai arătat că a semnat sub presiune adresa din 30 noiembrie 2006 şi că ordinul din 30 noiembrie 2006 i-a fost comunicat abia în data de 13 ianuarie 2009.
Instanţa de judecată, a susţinut contestatorul, a soluţionat greşit excepţiile tardivităţii şi cea a prematurităţii acţiunii.
La termenul din 12 aprilie 2011 contestatorul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asigurării asistenţei prin avocat, invocând dispoziţiile art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, cerere care a fost respinsă de către Înalta Curte prin încheierea cu aceeaşi dată.
Solicitarea contestatorului de reexaminare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar a fost, la rândul său, respinsă la 29 iunie 2011 ca tardiv formulată.
3. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata UM X. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în condiţiile în care motivele contestaţiei au fost depuse, prin Registratura Curţii, la 14 iunie 2011, iar în ceea ce priveşte contestaţia formulată, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei formulate
Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de către intimata Jandarmeria Română, UM X1, Înalta Curte constată că este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., „c ontestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau lit. c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”
În speţă, decizia contestată a fost pronunţată la data de 16 decembrie 2010, termenul pentru formularea unei contestaţii în anulare expirând cel târziu la 16 decembrie 2011.
În aceste condiţii, contestaţia înregistrată la 14 februarie 2011 şi motivată la 14 iunie 2011 apare ca formulată în termenul fixat de lege, excepţia invocată de către intimată urmând a fi respinsă.
Examinarea contestaţiei în anulare
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de contestator, Înalta Curte constată prezenta contestaţie în anulare nefondată, pentru argumentele expuse în continuare.
Contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi limitativ exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Aceste dispoziţii au în vedere greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli comise prin omiterea sau confundarea unor elemente esenţiale sau date materiale.
Examinarea înscrisurilor dosarului nu a relevat existenţa erorilor materiale învederate de către contestator, constatându-se că instanţa de control judiciar a reţinut corect datele materiale relevante în speţă.
De asemenea, analizând argumentele contestatorului, se constată că acesta critică, de fapt, interpretarea dată, de către instanţă, a ansamblului probator depus în cauză şi modul în care aceasta a înţeles să aplice dispoziţiile legale incidente, reluând argumentele dezvoltate în recurs.
Aceste argumente poartă, astfel, către netemeinicia deciziei contestate, aspect ce nu poate face obiectul unei contestaţii în anulare, vizându-se, practic, prin reaprecierea probelor şi reexaminarea fondului, transformarea acesteia într-un recurs la recurs.
2. Soluţia dată contestaţiei în anulare
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestaţie în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către T.C. împotriva deciziei civile nr. 5697 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3174/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3178/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
