ICCJ. Decizia nr. 4763/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4763/2011
Dosar nr. 6516/2/2010
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC E.F.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziilor C.N.A. din 2 decembrie 2009 şi din 14 ianuarie 2010, precum şi suspendarea executării deciziei din 2 decembrie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 12.500 RON pentru încălcarea art. 261din Legea nr. 504/2002 şi art. 11 din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, decizie comunicată prin poştă reclamantei la data de 7 decembrie 2009, care a formulat contestaţie împotriva acesteia, în termenul legal, la data de 7 ianuarie 2010.
Reclamanta a mai susţinut că a respectat dispoziţiile art. 261 din Legea nr. 504/2002 şi art. 11din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, oferind tuturor candidaţilor în competiţiile electorale, în mod egal, spaţii de promovare electorală şi posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul C.N.A. a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, faţă de dispoziţiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de către reclamanta SC E.F.M. SRL ca tardiv introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că decizia din 2 decembrie 2009 a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 3 decembrie 2009 şi prin scrisoare recomandată la data de 4 decembrie 2009, iar la data de 6 ianuarie 2010 reclamanta a formulat procedură prealabilă prin care a solicitat pârâtei revocarea acestei decizii.
Evocând dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care prevăd că deciziile de sancţionare emise de către C.N.A. pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, prima instanţă a constatat acţiunea reclamantei, introdusă la data de 20 iulie 2010, ca tardivă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC E.F.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie, procedura reglementată de aceste dispoziţii fiind derogatorii în raport cu aceea reglementată prin Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că Decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 este netemeinică întrucât în difuzarea emisiunilor de promovare electorală au fost respectate principiile de echitate, echilibrare şi de informare corectă a publicului, oferind tuturor candidaţilor, în mod egal spaţii de promovare electorală şi posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale, astfel că au fost respectate atât prevederile art. 261 din Legea audiovizualului cât şi cele ale art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, respectiv a făcut toate diligenţele pentru reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat şi imparţial pentru toţi candidaţii.
Pe de altă parte, recurenta a susţinut că în raport de data comunicării Deciziei C.N.A. nr. 1028 din 2 decembrie 2009, respectiv 7 decembrie 2010, contestaţia acesteia a fost formulată în termen, aceasta fiind transmisă prin fax, la data de 7 ianuarie 2010, invocând dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată, nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 93 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Sancţiunile pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de consiliu sau Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (…)”.
(2) Deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu, în conformitate cu prevederile art. 90 şi 91 îşi produc efectele de la data comunicării.
(3) Actele emise în condiţiile prevăzute de alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.
(4) Actele emise în condiţiile alin. (1) şi neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu.
Din perspectiva acestor prevederi legale, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a cadrului legal, respectiv a reglementării speciale instituite prin Legea nr. 504/2002, reţinând nerespectarea termenului legal de contestare de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispoziţiile art. 93 alin. (3) şi constatând tardivitatea contestaţiei formulate în cauză.
Susţinerile recurentei potrivit cărora dispoziţiile art. 93 alin. (3) nu ar reprezenta o normă imperativă ci una dispozitivă întrucât legiuitorul a utilizat sintagma „pot fi atacate” şi nu a stabilit nici o sancţiune pentru urmarea procedurii generale prevăzute de Legea contenciosului administrativ sunt nefondate.
În fapt, astfel cum rezultă din examinarea textului legal mai sus menţionat prin folosirea sintagmei respective legiuitorul a lăsat la alegerea părţii interesate exercitarea dreptului său de a ataca sau nu în instanţă actul respectiv, fără a modifica caracterul imperativ al dispoziţiei privind termenul pentru formularea acestei contestaţii, respectiv termenul de 15 zile ca şi modalitatea de a exercita acest drept, „direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel” excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la procedura prealabilă obligatorie.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă cu privire la neindicarea căii de atac, a termenului de contestare şi a instanţei competente în cuprinsul actului atacat, ca elemente obligatorii pentru validitatea acesteia, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât în cauză nu sunt aplicabile aceste condiţii de formă impuse de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, în cauză fiind aplicabil prevederile Legii nr. 504/2002, regimul sancţionator reglementat prin acest act normativ special, fiind derogator de la prevederile legii generale în materia contravenţiilor.
Cu privire la celelalte critici formulate de recurentă pe fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât prin sentinţa recurată instanţa de fond a admis în mod corect, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii situaţiei în care verificarea acestor susţineri de către instanţa de control judiciar nu poate fi efectuată, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Astfel fiind, reţinând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către SC E.F.M. SRL împotriva sentinţei civile nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3282/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
