ICCJ. Decizia nr. 4701/2011. Anulare acte administrative fiscale. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4701/2011
Dosar nr. 744/54/2009
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 412/2010 pronunţată la data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC T.M.K.A. SA Slatina în contradictoriu cu pârâta Primăria Slatina, Direcţia Generală de Venituri şi Cheltuieli şi a anulat în parte actele administrative fiscale contestate, respectiv decizia de soluţionare a contestaţiei din 13 februarie 2009, decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată din 29 decembrie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2008, în ceea ce priveşte suma de 333.160 RON impozit pe clădiri şi accesorii ale acestuia şi suma de 24.525 RON impozit pe teren şi accesoriile acestuia.
A fost obligată pârâta la 276.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2009 şi decizia de impunere fiscală cu acelaşi număr din 29 decembrie 2008, organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei suma de 140.491 RON impozit pe clădiri şi accesorii aferente acestuia, precum şi suma de 141.036 RON impozit pe teren şi accesorii, contestaţia formulată împotriva acestor acte administrativ-fiscale fiind respinsă prin decizia din 13 februarie 2009.
Motivul de nulitate absolută al deciziei de impunere, invocat de reclamantă, deoarece organul fiscal nu a precizat calitatea persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal, a fost respins ca neîntemeiat de către instanţa de fond, cu motivarea că formularul aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 972/2006 nu cuprinde menţiuni cu privire la calitatea persoanelor ce au întocmit decizia de impunere, ci doar cu privire la numele persoanelor care l-au întocmit, în speţă, persoanele care au întocmit decizia de impunere fiind aceleaşi cu cele care efectuat inspecţia fiscală, fiind îndeplinite astfel prevederile art. 2 din ordinul amintit.
Nici celelalte aspecte de nelegalitate ale deciziei de impunere din 29 decembrie 2009, respectiv neredarea bazei legale pentru sumele menţionate în decizia de impunere, inexistenţa detalierii pentru sumele menţionate de organele fiscale şi neprecizarea modului în care s-au obţinut diferenţele de impozit pe clădiri şi impozit pe teren, nu au fost reţinute de instanţa de fond ca şi motive care să lipsească de eficienţă juridică actul administrativ fiscal.
Dimpotrivă, instanţa de fond a reţinut că atât decizia de impunere cât şi raportul de inspecţie fiscală sunt motivate în fapt şi în drept, impozitele şi diferenţele constatate au fost defalcate pe ani, baza de impozitare fiind diferită de la un an la altul, în plus contestatoarea nu a dovedit că prin eventualele neregularităţi invocate i s-ar fi produs vreo vătămare în drepturile sale, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii actelor administrativ-fiscale.
Cât priveşte impozitul pe clădiri, dobânzile şi penalităţile aferente, instanţa de fond a reţinut că organul fiscal în mod eronat a constatat că societatea contestatoare nu a respectat prevederile H.G. nr. 403/2000, art. 1 alin. (6) potrivit cărora nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale care au ieşit din patrimoniul agenţilor economici după data de 31 decembrie a anului precedent, precum şi cele aflate în conservare şi art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 1553/2003 care prevăd că nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale trecute în conservare, precum şi cele care au ieşit din patrimoniul agenţilor economici între data de 1 ianuarie 2004 şi data aprobării situaţiilor financiare ale anului 2003.
Aplicabil este Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, în baza căruia s-a realizat diminuarea valorii activului hală S.M.T.I.P. de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, în lista cuprinzând agenţii economici care aplică prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, la pct. 7 figurând reclamanta SC T.M.K.A. SA Slatina.
Reţine instanţa de fond că, în mod corect comisia de inventariere a procedat la inventarierea şi reevaluarea mijloacelor fixe, printre care şi clădirea S.M.T.I.P., iar prin procesul parţial din 26 septembrie 2001 s-a procedat la diminuarea valorii de inventar de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON.
Cum contestatoarea a respectat prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 92/2001, aceasta fiind printre persoanele nominalizate expres şi limitativ de acest act normativ, instanţa de fond a apreciat, având în vedere şi lucrarea de expertiză contabilă efectuată, că organul fiscal în mod nelegal a stabilit că impozitul suplimentar pe clădiri în cuantum de 140.491 RON şi accesorii în sumă de 192.669 RON (330.160 RON în total) este datorat de aceasta.
Cât priveşte impozitul pe teren, având în vedere raportul de expertiză topografică, instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren de 21.967,27 mp, iaz decantare, poate fi inclus cel mult în zona de impozitare D şi nu în zona B, cum a stabilit organul fiscal, diferenţa de impozit între cele două tipuri de teren fiind de 14.298 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente în sumă de 10.276 RON, deci în total 24.526 RON.
Instanţa de fond a concluzionat că este întemeiată în parte contestaţia formulată de reclamantă şi a anulat în parte actele administrativ fiscale contestate şi atacate în instanţă, pentru suma de 333.160 RON impozit pe clădiri şi accesorii ale acestuia şi suma de 24.525 RON impozit pe teren şi accesoriile acestuia.
Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi, reclamanta SC T.M.K.A. SA şi pârâta Primăria Municipiului Slatina, Direcţia Generală de venituri şi cheltuieli, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
1. Criticile formulate de recurenta-reclamantă se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”. Ele se referă exclusiv la excepţia nulităţii actului administrativ fiscal, motivată de lipsa semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, atât raportul de inspecţie fiscală cât şi decizia de impunere fiscală fiind semnate numai de către doi dintre cei trei inspectori care au efectuat controlul, cât şi de neprecizarea, în decizia de impunere din 29 decembrie 2008 a calităţii persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal.
Recurenta-reclamantă arată că în mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale contestate, fiind evidentă încălcarea art. 46 din O.G. nr. 92/2003, C. proc. fisc., precum şi prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 972/2006 privind aprobarea formularului, care în art. 2 prevede că „competenţa de a emite decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, revine organelor de inspecţie fiscală care au efectuat inspecţia fiscală”.
În plus, precizează recurenta-reclamantă, vătămarea ce i s-a produs prin încheierea unor astfel de acte administrativ fiscale şi care nu au respectat condiţiile de formă la întocmirea lor este evidentă vătămarea ce se prezumă şi care nu trebuie dovedită.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei şi a anulării în întregime a actelor administrativ fiscale contestate.
Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Slatina, judeţul Olt, Direcţia Venituri şi Cheltuieli, prin Primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii”, iar art. 46 din aceeaşi ordonanţă, prevede că „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ fiscal sau a persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia”.
Raportat la motivele de nulitate invocate de recurenta-reclamantă în continuare prin criticile formulate, se constată, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că actele administrativ fiscale contestate, inclusiv decizia de impunere, cuprind toate elementele prevăzute de lege, inclusiv cele referitoare la calitatea persoanelor care au întocmit actul şi semnătura persoanei împuternicite a organului fiscal.
Aceste dispoziţii ale codului de procedură fiscală, astfel cum reţine corect şi instanţa de fond, se completează cu cele ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 972/2006, în considerarea art. 228 alin. (3) C. proc. fisc. referitoare la acte normative de aplicare, conform căruia „formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative şi Ministrului Economiei şi Finanţelor”, prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 972/2006 fiind aprobat formulatul „Decizie de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală”.
Astfel, cum în mod just a reţinut prima instanţă, instrucţiunile prevăzute în Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 972/2003 nu prevăd obligaţia completării în formular a calităţii membrilor echipei de inspecţie fiscală, ci doar numele persoanelor care l-au întocmit, acesta fiind avizat de şeful de serviciu şi aprobat de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, aspecte ce au fost avute în vedere la completarea deciziei de impunere emisă în urma inspecţiei fiscale.
Cât priveşte susţinerea recurentei în sensul că vătămarea ce i s-a produs ce prezumă şi nu trebuie dovedită, trebuie arătat că nu este întemeiată.
Sancţiunea nulităţii unui act administrativ fiscal este o sancţiune procedurală extremă şi ea intervine numai atunci când vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În speţă, însă, recurenta-reclamantă nu a dovedit că prin eventualele neregularităţi invocate i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Dar înainte de toate, trebuie amintit că, astfel cum s-a analizat mai sus, criticile vizând nulitatea actului pentru vicii de formă sunt neîntemeiate, aşa încât, în mod corect instanţa a respins susţinerile reclamantei în acest sens.
Ca atare, recursul declarat de reclamantă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina, judeţul Olt, Direcţia Generală de Venituri şi Cheltuieli, este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., criticile formulate referindu-se la faptul că:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în mod nelegal au fost calculate diferenţe de impozit pe clădiri şi accesorii aferente, motivat de faptul că societatea a procedat în mod corect la diminuarea valorii de inventar a imobilului-hală S.M.T.I.P., în conformitate cu Ordinul ministrului fiananţelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 403/2000 şi H.G. nr. 1553/2003, acte normative care interzic efectuarea reevaluării imobilelor aflate în conservare, imobilul-hală S.M.T.I.P. fiind dat în conservare începând cu 1 ianuarie 2001 şi până în luna octombrie a anului 2005.
Mai mult, susţine recurenta-pârâtă, deprecierea acestui imobil este reversibilă ca urmare a modernizării şi punerii în funcţiune a lui, astfel că elementul activ trebuia menţinut în contabilitate la valoarea de intrare, respectiv 8.633.640 RON, conform pct. 5.13 lit. c) şi nu trebuia efectuată reevaluarea, aspecte de care în mod greşit instanţa de fond nu a ţinut cont.
- în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind reducerea cheltuielilor de judecată, acestea fiind nepotrivit de mari în raport de tarifele unice minimale, faţă de dificultatea, complexitatea şi noutatea litigiului ori de munca depusă în dosar.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii reclamantei, iar în subsidiar, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se dispună micşorarea onorariului de avocat.
Reclamanta a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de pârâtă şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs referitor la diferenţele de impozit clădiri şi accesoriile aferente, recurenta-reclamantă criticând sentinţa în sensul că în mod eronat instanţa de fond a considerat că nu se datorează de către societatea reclamantă impozit suplimentar de 140.491 RON şi accesorii aferente de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P., este neîntemeiat.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă, lucrare ce a fost făcută de expert contabil P.C. şi care a avut ca obiectiv şi verificarea corectitudinii obligaţiilor fiscale stabilite conform raportului de inspecţie fiscală din 29 decembrie 2009: 140.491 RON, impozit pe clădiri cu accesoriile aferente-dobânzi şi penalităţi în sumă de 129.669 RON, concluzia expertului fiind aceea că inspecţia fiscală a stabilit în mod incorect obligaţia de plată a acestor sume.
În urma verificărilor efectuate, expertul contabil a stabilit că imobilul în cauză, clădirea-hală S.M.T.I.P., proprietate a SC T.M.K.A. SA Slatina, pusă în funcţiune la 31 martie 1988, cu valoare de inventar 11.999 RON, a fost reevaluat de mai multe ori, prin procesul-verbal din 26 septembrie 2001 comisia de inventar procedând la inventarierea şi reevaluarea mijloacelor fixe, printre care şi acest imobil a cărei valoare a fost diminuată de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, aplicându-se în mod corect Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, fiind aplicabile dispoziţiile acestui act normativ întrucât societatea a fost nominalizată în anexa nr. I la ordin.
Or, astfel cum corect susţine intimata-reclamantă, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, reglementările prevăzute la art. 1 se aplică începând cu situaţiile financiare ale anului 2000 de societăţile comerciale cotate la Bursa de Valori Bucureşti, unele regii autonome, companii şi societăţi naţionale, alte întreprinderi de interes naţional, precum şi de unele categorii specifice de societăţi ce operează pe piaţa de capital, conform listei anexate care face parte integrantă din acest ordin.
Deci, aşa cum reţine şi expertul contabil, societatea reclamantă avea obligaţia, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, de a retrata situaţiile financiare ale anului 2000, retratare care s-a făcut cu respectarea tuturor procedurilor cu privire la retratarea situaţiilor financiare, aceste situaţii urmând a fi depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până la data de 30 septembrie ale anului următor celui de raportare.
Ca atare, în mod corect a reţinut şi instanţa de fond că contestatoarea, respectiv intimata-reclamantă a procedat la reevaluarea activului şi implicit diminuarea valorii în raport de starea acestuia, în baza dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 92/2001, cât timp aceasta a fost nominalizată expres şi limitativ în anexa la Ordinul nr. 94/2001.
Aşadar, organul fiscal a stabilit nelegal, aplicând eronat dispoziţiile H.G. nr. 403/2001 şi ale H.G. nr. 1553/2003, că societatea datorează obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 140.491 RON şi accesorii de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P.
Nu-i mai puţin adevărat că, aşa cum precizează intimata-reclamantă, prin actele administrativ fiscale încheiate anterior, respectiv raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere din 5 iunie 2006 (anexate la acţiunea introductivă) în urma inspecţiei fiscale nu au fost stabilite diferenţe la impozitul pe profit generate de amortizarea calculată pentru imobilul „Clădire-hală S.M.T.I.P.”, imobil care aşa cum s-a precizat mai sus a fost de mai multe ori supus reevaluării.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs referitor la exonerarea sau în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului de avocat în sumă de 26.398 RON suportate de către societate, instanţa de control judiciar consideră că şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
În raport de complexitatea litigiului, valoarea acestuia fiind de peste 500.000 RON, probele administrate pe parcursul acestuia, inclusiv cele două expertize, topografică şi contabilă, ce s-au efectuat în cauză, părţile formulând şi obiecţiuni, faptul că litigiul s-a derulat pe o perioadă de aproximativ de 2 ani, concluzia ce se desprinde este că munca îndeplinită de avocat nu îndreptăţeşte instanţa, astfel cum de altfel s-a procedat la fond, să constate că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu munca depusă de avocat.
Aşadar, nu se impune reducerea onorariului de avocat, deci nu este aplicabil art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cum de altfel a apreciat în mod corect şi instanţa de fond.
Pentru toate considerentele expuse, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina, judeţul Olt, prin Primar, este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC T.M.K.A. SA Olt şi de pârâta Primăria Municipiului Slatina, Direcţia Venituri împotriva sentinţei nr. 412 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3282/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 4764/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
