ICCJ. Decizia nr. 3342/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3342/2011
Dosar nr. 10545/2/2009
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.I.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Unitatea de Finanţare Centrală şi Contracte şi Ministerul Finanţelor Publice anularea Deciziei nr. 66 din 08 mai 2009 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Raportului din 10 februarie 2009.
În motivarea cererii, reclamanta, în esenţă, a arătat, că în anul 1998 a încheiat cu C.F.C.U. Contractul de servicii PHARE cu titlul „Asistenţă pentru Elaborarea Legislaţiei Secundare pentru Reglementarea Pieţei de Energie" (denumit în cele ce urmează „Contractul"), care a fost semnat la data de 13 Martie 2000. Pentru derularea Contractului a fost acordat un buget de 1-399.650 euro, finanţat exclusiv din fonduri PHARE.
Potrivit Contractului, SC I.I.C. SA avea obligaţia să furnizeze către A.N.R.E. produsele IT prevăzute de art. 1 din Contract. Mai arată reclamanta că s-a organizat o licitaţie publică pentru subcontractarea produselor furnizate iar, în urma licitaţiei a fost desemnată câştigătoare S.B.A. Negru - Germania, aceasta urmând ca pentru bunurile furnizate să încaseze suma de 114.375 euro. Ulterior desemnării societăţii câştigătoare, SC I.I.C. SA a încheiat un contract de servicii cu această societate, contract ce a fost avizat de către C.F.C.U. şi A.N.R.E..
Produsele contractate de la societatea din Germania au fost livrate către A.N.R.E., potrivit facturii din 11 iulie 2001. Pentru produsele livrate furnizorul a comunicat, de asemenea, certificatele de origine emise la Munchen la data de 11 iulie 2001.
În urma finalizării tuturor obligaţiilor asumate de reclamantă contractul a încetat la data de 13 septembrie 2001.
În fine, reclamanta a susţinut că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, iar ulterior nu s-a primit din partea A.N.R.E. nicio reclamaţie cu privire la calitatea, cantitatea sau cu privire la nefuncţionalitatea acestor produse, la data de 10 februarie 2009, C.F.C.U. emite Raportul Oficial din 16 februarie 2009 prin care se reţine faptul că reclamanta ar fi livrat produse ce nu respectă normele privind certificatele de origine, iar, în aceste condiţii, subscrisa nu este îndreptăţită să primească suma de 114.375 euro.
În ceea ce priveşte decizia atacată, reclamanta a susţinut că s-au încălcat dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, art. 3 din Regulamentul CE nr. 2988/95, art. 111 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător şi a dispoziţiilor Codului Vamal Comunitar (Regulamentul CE nr. 2913/92).
În cazul de faţă, controlul efectuat de D.L.A.F. a fost efectuat în baza O.G. nr. 79/2003, act normativ ce a fost publicat în M. Of. nr. 622/2003. Totodată trebuie menţionat faptul că acest; act normativ a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2004.
Argumentează reclamanta că potrivit O.G. nr. 79/2003, termenul de prescripţie este suspendat sau prescris în condiţiile impuse de normele de drept comun, dar şi de normele comunitare.
Nicio autoritate, internă sau comunitară, nu a comunicat reclamantei faptul că s-a început o anchetă administrativă sau judiciară, şi, totodată, nu a intervenit nici un eveniment stabilit de legea română care să atragă întreruperea sau suspendarea termenului de prescripţie, astfel că Raportul Oficial a fost emis după împlinirea termenului de prescripţie.
Conchide reclamanta, arătând că Conform H.P., echipamentele livrate au fost fabricate în Franţa.
Acest fapt rezultă din compararea numărului de serie al producătorului ce se regăseşte pe produsele livrate către A.N.R.E. şi incluse pe certificatele de origine cu cele incluse pe pagina producătorului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
Prin programul PHARE, Uniunea Europeană a acordat României, încă din anul 1991, asistenţă pentru dezvoltare instituţională, consolidarea legislaţiei necesare asigurării compatibilităţii cu acquis-ul comunitar, investiţii şi asigurarea coeziunii economice şi sociale. În cadrul fiecărui program anual Phare s-au finanţat proiecte care să asigure pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană, urmărindu-se domeniile prioritare, aşa cum au fost acestea identificate în Parteneriatul de aderare, grupate pe criterii politice, economice, de întărire a capacităţii administrative şi a capacităţii de asumare a obligaţiilor de stat membru (adoptarea acquis-ului comunitar în diferite domenii). Alinierea la normele şi standardele Uniunii Europene a presupus investiţii pentru dotarea instituţiilor cheie, a căror capacitate de a monitoriza sau aplica corpul legislativ comunitar trebuia întărită.
Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.
Regulamentul financiar al Uniunii Europene, împreuna cu regulile de implementare ale acestuia, stabilesc principiile şi procedurile care guvernează gestionarea bugetului uniunii şi controlul asupra resurselor financiare ale comunităţilor europene.
Comisia Europeană a emis Nota de debit din 01 iulie 2009, prin care suma de 114.375 euro a fost declarata neeligibila din fonduri europene.
Aceasta suma a fost totuşi plătită de către statul roman Comisiei Europene, prin reţinerea din plăţile pe care reclamanta era îndreptăţită sa le primească in cadrul contractului aferent măsurii ISPA 2001/RO/16/P/014
Prin Nota de informare D.L.A.F. a reţinut următoarele: În data de 07 decembrie 1999 a fost încheiat contractul de asistenta tehnica aferent proiectului "Asistenta pentru Elaborarea Legislaţiei Secundare pentru Reglementarea Pieţei de Energie", intre SC I.I.C. SA in calitate de Contractor, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE în calitate de Autoritate Contractanta, Ministerul Industriei şi Comerţului în calitate de Autoritate de Implementare, şi Comisia Europeană.
Prin contract a fost prevăzut un buget pentru achiziţionarea de echipamente IT - echipamente de calcul şi software - în valoare de 120.000 de euro.
Câştigător al licitaţiei a fost desemnata S.B.A Negru -Germania, cu o oferta de 114.375 euro.
În urma licitaţiei, la data de 18 iunie 2001, a fost încheiat contractul de furnizare de bunuri, prin care s-a prevăzut livrarea unui număr de 14 computere desktop HP şi un server tip HP.
În urma livrării bunurilor, in data de 06 august 2001 A.N.R.E. a emis certificatul de acceptanta provizorie a bunurilor.
Departamentul de Lupta Antifraudă a solicitat asistenta tehnica O.L.A.F. în vederea verificării autenticităţii celor doua certificate de origine prezentate de furnizorul S.B.A Negru în cadrul operaţiunilor de vămuire şi pentru dovedirea îndeplinirii condiţiei de origine a bunurilor.
Prin adresa din 21 august 2008, O.L.A.F. a comunicat faptul ca "certificatele sunt false, semnătura şi stampila emitentului fiind diferite de cele originale".
Oficiul de Plaţi şi Contractare PHARE a emis procesul verbal de control din 16 februarie 2009, în condiţiile O.G. nr. 70/2003 şi a H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, in care au fost menţionate constatările verificării modului de respectare a prevederilor legale şi contractuale referitoare la modalitatea de utilizare a fondurilor comunitare.
Având la bază constatările O.L.A.F. referitoare la natura certificatelor de origine folosite de către furnizor, Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE a considerat ca plata produselor a fost făcuta in mod nelegal de către Contractor, acesta utilizând in mod nelegal fondurile europene.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a stabili obligaţii de plată, pârâta a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007, "Termenul de prescripţie prevăzut de art. 112 alin. (1) din ordonanţă începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plăţii finale în cadrul programelor de preaderare şi al programelor operaţionale".
Atâta timp cât nu exista o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene, termenul de prescripţie de 5 ani nu a început sa curgă, astfel ca nu a intervenit prescripţia dreptului de a stabili obligaţii de plată.
În concluzie, pârâta a arătat că, după transmiterea de către D.L.A.F. a actului de control, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente va proceda la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea titlului de creanţă, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F..
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- hotărârea instanţei nu cuprinde motivele pe care se sprijină, limitându-se a menţiona exclusiv argumentele invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fără a mai argumenta şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice;
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor aferente utilizate necorespunzător ar fi fost aplicată retroactiv, verificarea având loc după intrarea în vigoare a acestui act normativ;
- în mod greşit instanţa de fond a considerat că ar fi intervenit prescripţia dreptului de a stabili obligaţii de plată conform art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, deoarece acest termen începe să curgă de la data închiderii programului, iar nu de la momentul finalizării implementării acestuia;
- în mod nejustificat instanţa a constatat caracterul conform al acestor bunuri, deşi organul abilitat în a efectua verificări cu privire la aceste aspecte - O.L.A.F. - a constatat că certificatele de provenienţă sunt false.
În drept, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. .
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut, în principal, excepţia prescripţiei dreptului de a stabili obligaţia de plată, motivând printr-o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 şi a art. 11 alin. (5) din norma metodologică de aplicare a ordonanţei, în sensul că termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţia de plată începe să curgă la data efectuării de către Comisia Europeană a plăţii finale în cadrul programului respectiv.
Potrivit art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 „Termenul de prescripţie prevăzut de art. 112 alin. (1) din ordonanţă începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plăţii finale în cadrul programelor de preaderare şi al programelor operaţionale”.
Prin urmare, cele două momente de început al termenului de prescripţie sunt prevăzute alternativ, fiind în mod evident greşită susţinerea recurentei potrivit căreia atâta timp cât nu exisă o confirmare a închiderii programului din partea Comisiei Europene, termenul de prescripţie nu a început să curgă.
Faţă de considerentele expuse, nu se confirmă criticile recurentului privind lipsa motivării hotărârii atacate sau netemeinicia acesteia, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la caracterul conform al unor bunuri, analiza acestuia este inutilă faţă de impedimentul procedural reţinut, al prescripţiei dreptului de a constata obligaţii de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 4236 din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4923/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4924/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
