ICCJ. Decizia nr. 3397/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3397/2011
Dosar nr. 1368/54/2010
Şedinţa publică de la 10 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1 Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.C., D.A. şi C.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtului să emită şi să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. AA/2001 situat în Craiova, jud. Dolj, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata de daune cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere până la data emiterii deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat în Craiova, jud. Dolj, iar nesoluţionarea dosarului nici până la această dată este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, susţinând că dosarul lor nu a fost soluţionat din cauza unor neconcordanţe privind data decesului autorului lor şi calităţii de renunţător la succesiune a reclamantului C.D..
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 442 din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte formulată de reclamanţii D.C., D.A. şi C.D., în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să emită şi să comunice reclamanţilor decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă imobilului construcţie imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. AA/2001, situat în Craiova, judeţul Dolj.
Totodată, Curtea de apel a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi obligarea la daune cominatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că reclamanţii, prin formularea unei notificări în anul 2001, au solicitat, ca în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, iar prin dispoziţia din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul mai sus precizat, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Având în vedere perioada de timp care a trecut de la demararea procedurii de recuperare a bunului ori a contravalorii acestuia, precum şi faptul că nici în prezent, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, Curtea de apel a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil la care se referă art. 6 parag. 1 din CEDO, iar împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanţilor.
Referitor la cererea de obligare la daune cominatorii, instanţa de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ, trebuie să aducă la îndeplinire această obligaţie, prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiat şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva sentinţei Curţii de apel a formulat recurs, în termen legal, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ..
După prezentarea cadrului normativ general în care îşi desfăşoară activitatea, recurenta îşi expune nesistematizat criticile la adresa hotărârii primei instanţe.
În esenţă, acestea vizează două aspecte, respectiv:
3.1. Ignorarea aspectelor obiective care au împiedicat soluţionarea dosarului de despăgubiri.
La acest punct, recurenta reiterează motivele întâmpinării formulate la curtea de apel, susţinând că procedura administrativă nu a putut fi finalizată întrucât există neclarităţi în privinţa datei decesului autorului reclamanţilor şi nu s-a depus o nouă declaraţie de renunţare la succesiune a reclamantului C.D..
3.2. Sentinţa nu poate fi pusă în executare
Potrivit recurentei, impunerea obligaţiei de a emite decizia în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, obligând-o la executare în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, deşi executarea nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori.
4. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 mai 2011 intimaţii D.C., D.A. şi C.D. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă, intimaţii susţin că dosarul lor de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova judeţul Dolj, trenează nejustificat din culpa recurentei care a invocat motive nepertinente, încălcându-şi competenţele prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj, notificat sub nr. AA/2001, corelativ constatării că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului aferent.
Necontestat, dreptul la despăgubiri a fost recunoscut prin dispoziţia din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova care a fost înaintată la recurentă, împreună cu întreaga documentaţie, la data de 2 mai 2006, dosarul astfel constituit primind numărul de înregistrare 12929/CC.
Până la data soluţionării recursului de faţă, 10 iunie 2011, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În acest condiţii, Înalta Curte îşi însuşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, începută în anul 2001 şi nefinalizată încă în iunie 2011, constituie o încălcare clară a principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, principiu care guvernează şi etapa administrativă anterioară celei judiciare.
Răspunzând punctual criticilor recurentei, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la inadvertenţele semnalate de recurentă
Pentru a justifica faptul că nu a finalizat procedura administrativă reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 într-un termen rezonabil, recurenta a invocat existenţa unor neclarităţi în dosarul intimaţilor, respectiv neconcordanţe referitoare la data decesului autorului lor C.D., precum şi împrejurarea că C.D. este succesibil renunţător.
Înalta Curte remarcă mai întâi că aceste aspecte au fost invocate abia pe parcursul soluţionării cauzei la prima instanţă, regăsindu-se în cuprinsul adreselor trimise Primăriei municipiului Craiova şi Camerei Notarilor Publici Craiova la data de 18 mai 2010, data redactării întâmpinării, ceea ce le conferă un pronunţat caracter pro causa.
Un alt aspect esenţial derivă din prevederile art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care conferă recurentei numai atribuţia de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a examina dispoziţia emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective ce intrau exclusiv în competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării şi, ulterior, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, a instanţelor civile.
Cu alte cuvinte, în lipsa unor prerogative legale care să-i stabilească atribuţiile pe care şi le arogă, recurenta nu poate justifica în nici un mod refuzul de a parcurge etapa evaluării conform alin. (5) şi (6) ale art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deşi excede analizei încălcării termenului rezonabil pe care curtea de apel a realizat-o în mod coerent şi convingător, Înalta Curte reţine că cele două pretinse inadvertenţe, în sine, nu erau de natură a justifica „blocarea” procedurii administrative.
Astfel, în privinţa datei decesului autorului intimaţilor-reclamanţi, aceasta este 27 iunie 1975 şi rezultă chiar din certificatul de deces indicat de recurentă. Împrejurarea că în certificatul de moştenitor din 1976 s-a trecut din eroare o altă dată nu este relevantă, câtă vreme legea civilă nu recunoaşte acestui înscris caracter autentic în privinţa datei decesului pe care o consemnează.
De altfel, prin încheierea nr. 1461 din 2 iunie 2010 notarul public a îndreptat (rectificat) eroarea materială evidentă în discuţie.
Cât priveşte împrejurarea că intimatul-reclamant C.D. ar fi străin de succesiunea tatălui său întrucât a renunţat la drepturile sale în anul 1976 conform declaraţiei înregistrată, aceasta nu poate fi valorificată în stadiul de faţă al procedurii.
Pe lângă argumentul de drept anterior enunţat care împiedică recurenta să pună sub semnul întrebării (nelegalităţii) dispoziţia entităţii notificate, Înalta Curte mai reţine că aceasta din urmă a fost emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 9836 din 28 iunie 1999 a Judecătoriei Craiova, irevocabilă prin decizia nr. 5356/2000 a Curţii de Apel Craiova) dar şi că în cazul concret examinat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate justifica nicio vătămare.
Într-adevăr, chiar dacă s-ar da eficienţă dispoziţiilor pct. 4.6. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora succesibilii renunţători nu beneficiază de prevederile legii, recurenta s-ar găsi în aceeaşi situaţie pentru că potrivit art. 697 C. civ. „partea renunţătorului profită coerezilor săi” şi, deci, obligaţia sa legală de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru întregul imobil, subzistă.
1.2. Referitor la problemele legate de executarea sentinţei
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „executarea hotărâri definitive şi irevocabile se face, (…), în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.
Cum recurenta, încă de la data pronunţării sentinţei, 15 octombrie 2010, trebuia să întreprindă toate demersurile pentru rezolvarea dosarului, întrucât soluţia instanţei de recurs era previzibilă, Înalta Curte consideră că nu există nici un temei pentru a reţine că dispozitivul sentinţei este imposibil de executat în termenul legal.
În fine, critica privind caracterul nelegal al obligaţiei impuse prin dispozitivul sentinţei - „obligare direct de emitere a deciziei” - este, de asemenea, nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile administrative premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului prin care se finalizează procedura administrativă, întreaga durată a acesteia fiind calificată ca nerezonabilă prin sentinţa atacată.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 442 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4837/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4836/2011. Contencios. Controlul averilor... → |
|---|
