ICCJ. Decizia nr. 3344/2011. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3344/2011
Dosar nr. 384/109/2010
Şedinţa publică de la 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă şi declinată la secţia contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, reclamanţii F.E. şi Biroul Executorului Judecătoresc F.E., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 2.700.000 ROL, actualizată cu coeficientul inflaţiei la data plăţii efective, reprezentând suma de bani pe care ar fi realizat-o în perioada 30 septembrie 2003-5 mai 2006, când a fost suspendat din funcţia de executor judecătoresc şi implicit a fost suspendată şi activitatea biroului executorului judecătoresc.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 10.000.000 ROL.
La data de 25 ianuarie 2008, reclamanţii au completat cererea solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, sumă ce reprezintă penalităţi de întârziere, conform actului constatator din 19 martie 2003 emis de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Vămilor şi penalităţile de întârziere conform certificatului de atestare fiscală din 17 februarie 2005 emis de D.G.F.P. Argeş - Administraţia Finanţelor Publice Piteşti ca şi contravaloarea chiriei achitată în perioada 12 decembrie 2006 până la zi, conform contractului de închiriere.
În motivarea acţiunii, reclamantul F.E. a susţinut, în esenţă, că prin rechizitoriile de trimitere în judecată în perioada 2003-2006, a suferit daune materiale - activitatea Biroului executorului judecătoresc a fost întreruptă ca şi activitatea soţiei reclamantului care era secretară la acest birou, motiv pentru care, în temeiul art. 504 C. proc. pen., a solicitat recuperarea pagubelor materiale şi morale.
A mai arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş nr. 672/R/2003 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui F.E., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar prin Ordinul Ministrului justiţiei nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 s-a dispus suspendarea din funcţia de executor judecătoresc a sa, ordin care a fost revocat ulterior de către emitenţi.
La data de 21 noiembrie 2003, acelaşi minister a emis Ordinul nr. 32226/C prin care s-a dispus din nou suspendarea din funcţie a lui F.E., iar prin Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost anulat acest ordin.
Mai arată reclamantul că a treia oară a fost suspendat din funcţie prin Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004 care a fost anulat prin sentinţa nr. 12/F/C din 12 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
În fine, arată reclamantul că, prin sentinţa penală nr. 1460 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei Braşov a fost achitat astfel că, deşi a fost repus în drepturi, la trei zile prin Ordinul nr. 3155/C (enunţat anterior) a fost din nou suspendat din funcţie.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Biroului Executorului Judecătoresc F.E.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
La data de 4 februarie 2008 reclamanţii şi-au completat acţiunea, în sensul majorării cuantumului pretenţiei cu suma de 110.000 RON, reprezentând onorariile ce ar fi urmat să le încaseze conform celui de-al doilea tabel de predare a dosarelor de executare silită, predare determinată de ultima suspendare din funcţie.
La data de 10 martie 2008 reclamanţii au formulat cerere de precizare şi completare a acţiunii prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2.810.000 ROL (Onorarii neacordate în perioada 30 septembrie 2003 - 05 mai 2006); 82.000 RON (contravaloarea apartamentului); 11.840 RON (indemnizaţia de şedinţă a Camerei Executorilor Judecătoreşti); 200.000 RON (penalităţi de întârziere); 42.250 RON (contravaloarea chiriei achitate pentru sediul biroului) şi 10.000.000 ROL cu titlu de daune.
La data de 26 ianuarie 2010, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâţilor la despăgubiri, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, prejudicierea producându-se prin nerecunoaşterea dreptului la apărare şi a prezumţiei de nevinovăţie. Totodată, s-a stabilit cadrul procesual în sensul că potrivit art. 13 din Legea nr. 29/1990, plata daunelor poate fi suportată de autoritatea administrativă, sens în care instanţa, prin încheierea din 9 aprilie 2010 Tribunalul Argeş a pus în vedere reclamanţilor să precizeze acţiunea, astfel că au înţeles să cheme în judecată şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 236/F-C din 22 octombrie 2010, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Biroului Individual Judecătoresc - F.E. şi a respins cererea faţă de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti constatând prescris dreptul la acţiune.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Pârâta D.G.F.P. Argeş, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, iar pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat, prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Biroului Individual Executor Judecătoresc F.E., susţinând că nu are personalitate juridică precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Instanţa a constatat, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a Direcţiei Generale a funcţionarilor publici Argeş, că acestea nu pot sta în judecată în calitate de pârâţi, pentru lipsa raportului juridic dintre aceştia şi reclamanţi, sens în care a admis excepţia.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a Biroului Executorului Judecătoresc F.E., instanţa a constatat că nu este entitate juridică ci o formă de organizare a activităţii de executare silită desfăşurată de executorul judecătoresc, sens în care a admis-o potrivit art. 41 alin. (2) din C. proc. civ..
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamanţilor, instanţa a admis-o, având în vedere că din data de 28 septembrie 2004 şi până la 4 iunie 2010 au trecut 6 ani, iar de la 31 iulie 2007 şi până la 4 iunie 2010 au trecut 3 ani şi 5 luni, astfel că, potrivit art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 este prescris dreptul la acţiune al reclamanţilor faţă de Ministerul Justiţiei cu privire la daunele suferite prin emiterea celor trei ordine.
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate, au declarat recurs reclamanţii F.E. şi Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. prin reprezentant F.E., recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanţa a aplicat greşit legea - şi art. 3041 C. proc. civ., conform căruia, neputând fi atacată cu apel, sentinţa instanţei de fond atacată cu recurs poate fi examinată sub toate aspectele.
Criticile formulate de reclamanţi sunt în esenţă următoarele:
1) în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţii şi nu a intrat în cercetarea fondului.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. în mod greşit a fost admisă, deoarece acesta este constituit şi funcţionează potrivit Legii nr. 188/2000, fiind deci constituit în conformitate cu o lege specială şi îşi desfăşoară activitatea pe baza şi sub auspiciile acestei legi, deci are capacitate procesuală activă;
2) în mod greşit s-a considerat de instanţa de fond că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea faţă de acesta, pentru că orice pretenţii materiale se pot judeca numai în contradictoriu cu acesta, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi opozabilităţii, fiind şi deţinător unic al fondurilor;
3) curgerea termenului de prescripţie a fost calculată în mod eronat de către instanţa de fond, în mod corect momentul de la care a început să curgă acest termen prevăzut de art. 11 cu trimitere la art. 19 din Legea contenciosului administrativ, fiind data de 31 iulie 2007 când a fost pronunţată decizia nr. 563 din 31 iulie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a anulat ultimul ordin nr. 3155/C din 31 noiembrie 2004 emis de Ministerul Justiţiei, celelalte ordine emise fiind succesive, ca de altfel şi anularea acestora. În raport de data de 31 iulie 2007, acţiunea a fost introdusă în termenul de 1 an prevăzut de textul de lege şi anume la data de 12 octombrie 2007;
4) termenul de la care trebuie calculată prescripţia extinctivă faţă de Ministerul Justiţiei este cel din faţa Curţii de Apel Piteşti, instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, la 10 septembrie 2010, celelalte acte de procedură îndeplinite până atunci fiind nule, întrucât au fost făcute de un complet de judecată necompetent.
Ministerul Justiţiei, susţine recurentul-reclamant, a fost introdus în cauză ulterior precizării temeiului de drept al acţiunii - Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - art. 19, anterior fiind vorba de o cercetare întemeiată pe art. 504 C. pen..
Intimaţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Cele două excepţii: a lipsei calităţii procesuale active a Biroului Individual Executor Judecătoresc F.E. şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român - Ministerul Economiei şi Finanţelor, precum şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, au primit o rezolvare corectă la instanţa de fond.
Într-adevăr, Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. este constituit şi funcţionează potrivit Legii nr. 188/2000, potrivit art. 12 „activitatea executorilor judecătoreşti se desfăşoară în cadrul unui birou în care pot funcţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti asociaţi, cu personal auxiliar corespunzător”.
Astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, Legea nr. 188/2000 reglementează înfiinţarea acestor birouri numai ca o formă de organizare a activităţii de executare, Legea acordând personalitate juridică numai Camerei Executorilor Judecătoreşti şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, constituite în circumscripţia fiecărei Curţi de apel, respectiv la nivel naţional.
Biroul executorului judecătoresc nu are un patrimoniu propriu, patrimoniul aparţinând titularului biroului, ca de altfel şi veniturile şi fondurile obţinute din activitatea depusă în exercitarea acestei activităţi.
Mai mult decât atât, în cazul unei acţiuni în contencios administrativ se pune problema vătămării unei persoane „într-un drept al său ori într-un interes legitim” potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, or, în speţă, cel vătămat este în exclusivitate recurentul-reclamant F.E. ca persoană fizică în calitate de fost executor judecătoresc.
Cât priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, respectiv a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş, instanţa de fond a apreciat în mod corect că aceştia nu au calitate procesuală pasivă pentru că nu sunt emitenţii actelor administrative vătămătoare, respectiv Ordinele Ministrului Justiţiei nr. 2799/C; nr. 3426/C şi nr. 3155/C, a căror anulare a solicitat-o, cererea de despăgubire formulată fiind una accesorie şi ulterioară cererii de anulare, în temeiul art. 19 din Legea contenciosului administrativ.
Într-un astfel de litigiu, în mod just a reţinut prima instanţă, Statul prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, nu este implicat în nici un fel de raport juridic, deci nu poate fi făcut răspunzător pentru obligaţiile de plată ale autorităţii publice.
Cât priveşte excepţia prescrierii dreptului la acţiune, instanţa de fond în mod corect a apreciat că termenul de prescripţie prevăzut de art. 11 cu trimitere la art. 19 din Legea nr. 554/2004, acela de 1 an, a fost împlinit şi a respins acţiunea în baza acestei excepţii.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea contencios administrativ nr. 554/2004 „când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”. Alin. (2) al aceluiaşi text de lege stipulează că „cererile se adresează instanţei de contencios administrativ competente, în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2)”.
Astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei de la momentul la care au fost anulate definitiv şi irevocabil Ordinele nr. 2799/C din 30 septembrie 2003 şi nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, prin Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în ce priveşte Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004, de la data de 31 iulie 2007 când a fost pronunţată Decizia nr. 563/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins ca rămas fără obiect recursul declarat de Ministerul Justiţiei, în considerentele deciziei reţinându-se că prin sentinţa nr. 12/F/C din 6 iulie 2006 Curtea de Apel Piteşti a dispus anularea Ordinului nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004 emis de Ministrul Justiţiei, anterior pronunţării deciziei Înaltei Curţi, fiind emis Ordinul nr. 1097/C din 5 mai 2006 prin care Ministerul Justiţiei a dispus încetarea măsurii suspendării dispusă prin Ordinul nr. 3155/C din 24 noiembrie 2004.
În recursul formulat, reclamantul F.E., într-o primă ipoteză acceptă ideea că, calculul termenului de prescripţie începe din momentul pronunţării Deciziei nr. 563 din 31 ianuarie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi susţine că a introdus acţiunea în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dar raportează acest termen la data de 12 octombrie 2007 când acesta a introdus prima cerere de chemare în judecată, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. pen. şi în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, acţiunea fiind introdusă iniţial la Tribunalul Argeş, secţia de contencios administrativ, cauza fiind trimisă apoi la un complet de drept civil în cadrul aceleiaşi instanţe şi apoi declinată la Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, după precizarea de acţiune din 26 ianuarie 2010 - în sensul „obligării părţilor la despăgubiri, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990” şi după solicitarea din 4 iunie 2010 de a fi introdus în cauză Ministerul Finanţelor Publice.
Nu poate fi primită această susţinere a recurentului-reclamant, de vreme ce precizarea de acţiune vizează indicarea unui nou temei de drept - art. 19 din Legea nr. 554/2004, în raport de care s-a impus a preciza că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, care a şi fost introdus în cauză.
Precizarea de acţiune din 4 iunie 2010 prin care şi-a schimbat temeiul de drept al acţiunii şi a chemat în judecată un nou pârât - Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, echivalează, fără doar şi poate, cu o nouă acţiune, acesta fiind momentul în raport de care se apreciază dacă acţiunea formulată este în termenul de prescripţie de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calculat de la momentul cunoaşterii sau luării la cunoştinţă despre prejudiciul produs prin cele trei ordine anulate, moment care, astfel cum s-a precizat mai sus, se situează cel mult la data de 31 iulie 2007, dacă se are în vedere şi susţinerea recurentului cum că ordinele au fost emise succesiv, tot astfel fiind şi anularea lor.
Or, de la data de 31 ianuarie 2007 şi până la data de 4 iunie 2010, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, au trecut peste 3 ani, fiind depăşit cu mult termenul de 1 an de introducere a acţiunii prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ.
Într-o a doua ipoteză, recurentul-reclamant susţine că trebuia luată ca dată de începere a cursului prescripţiei, data de 10 septembrie 2010 când a avut loc primul termen stabilit la Curtea de Apel Piteşti, după declinarea competenţei de către Tribunalul Argeş.
Nu are nicio relevanţă o astfel de susţinere a recurentului-reclamant câtă vreme momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, dată care în mod cert se soluţionează cel mai târziu, la data pronunţării Deciziei nr. 563 din 31 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dimpotrivă, se constată că o astfel de susţinere nu-i este favorabilă.
Astfel cum susţine intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, s-ar putea admite că recurentul-reclamant a cunoscut efectiv întinderea pagubei la data de 2 decembrie 2008, când a studiat raportul de expertiză întocmit în cauza formulată iniţial la Tribunalul Argeş, însă nici acest aspect nu este favorabil recurentului, de vreme ce precizarea acţiunii prin care şi-a schimbat temeiul de drept bazat pe prevederile Legii contenciosului administrativ s-a făcut abia la 26 ianuarie 2010, respectiv la 4 iunie 2010 când a cerut şi introducerea în cauză a Ministerului Justiţiei, adică la 1 an şi 6 luni de la data de 2 decembrie 2008.
Toate celelalte susţineri ale recurentului-reclamant vizând luarea în considerare de către instanţa de fond a unor probe efectuate de o instanţă civilă necompetentă material, ceea ce atrage nulitatea lor sau faptul că nu a luat cunoştinţă de Decizia nr. 7240 din 28 septembrie 2004 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost anulare primele Ordine nr. 2799/C din 30 septembrie 2003, respectiv nr. 3426/C din 21 noiembrie 2003, sunt lipsite de relevanţă, din considerentele expuse mai sus rezultând fără echivoc că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile Legii contenciosului administrativ cu privire la prescripţia dreptului la acţiune - art. 11 alin. (2) şi art. 19 alin. (1) şi alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamanţii F.E. şi Biroul Executorului Judecătoresc F.E. prin reprezentant F.E., se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.E. şi Biroul Individual Executor Judecătoresc F.E. împotriva sentinţei nr. 236 din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4926/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4837/2011. Contencios → |
|---|
