ICCJ. Decizia nr. 3422/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3422/2011
Dosar nr. 7078/2/2009
Şedinţa publică de la 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2670 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul M.V., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfăşurat-o se circumscrie definiţiei date de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 noţiunii de colaborator al Securităţii, reţinând, în esenţă, următoarele:
Pârâtul a furnizat informaţii privind persoanele aflate în atenţia Securităţii cu privire la comportamentul şi concepţiile acestora, viaţa de familie, legături între persoane, dorinţa de a pleca în străinătate iar legea sancţionează denunţarea unor asemenea activităţi şi atitudini, considerate de regimul totalitar comunist potrivnice acestuia.
Informaţiile despre diferitele persoane au vizat îngrădirea dreptului la viaţa privată, libertatea de exprimare şi libera circulaţie, drepturi şi libertăţi prevăzute în Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (art. 19, 17 şi 12) şi art. 28 din Constituţia României de la acea data.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. întrucât nu s-a dispus din oficiu probe şi nu a administrat toate probele necesare soluţionării juste a cauzei.
Totodată recurentul a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, reţinând fără a fi dovedită îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Recurentul a invocat şi motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C. proc. civ. susţinând că instanţa nu i-a admis cererea privind audierea în cauză în calitate d martor a ofiţerului de securitate însă această cerere i-a fost respinsă iar hotărârea atacată se bazează pe o apreciere eronată a probelor administrate fiind pronunţată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii penale.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat în cauză, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Principalele critici ale recurentului vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susţinerile recurentului fiind însă nefondate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Acest text de lege mai sus menţionat se interpretează foarte clar în sensul că denunţurile respective vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că recurentul-pârât a fost recrutat în anul 1986, sub numele conspirativ „M.”, în vederea asigurării supravegherii informative a unor elemente pretabile a acte de dezordine publică cu intenţii de evaziune, furnizând informaţii privind persoanele aflate în atenţia Securităţii, pentru intenţii de evaziune, relaţii cu cetăţeni străini sau români stabiliţi în străinătate precum şi aspecte legate de viaţa privată a acestora, comentarii şi manifestări necorespunzătoare legate de aspecte ale activităţii organelor de partid şi de stat, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul legal anterior menţionat pentru a se reţine calitatea de colaborator al fostei Securităţi a recurentului-pârât astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Susţinerile recurentului privitoare la constatarea eronată a faptului că prin informaţiile furnizate ar fi fost denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist nu pot fi primite, întrucât intenţia de a părăsi teritoriul României în epoca respectivă era considerată o atitudine ostilă regimului totalitar comunist.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentului potrivit cărora informaţiile furnizate nu au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, întrucât astfel cum a reţinut corect şi instanţa de fond, informaţiile furnizate de acesta despre diferite persoane vizau îngrădirea dreptului la viaţă privată, libertate de exprimare precum şi la libera circulaţie consacrat de dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, cât şi dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 pct. 1 din acelaşi pact.
În ceea ce priveşte criticile recurentului invocate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C. proc. civ., instanţa de control judiciar nu le va examina, constatând că aceste prevederi au fost abrogate prin dispoziţiile O.U.G. nr. 38/2000, iar pe de altă parte, sentinţa atacată a fost examinată sub toate aspectele, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ..
Astfel fiind, reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul M.V. împotriva sentinţei nr. 2670 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4836/2011. Contencios. Controlul averilor... | ICCJ. Decizia nr. 4835/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
---|