ICCJ. Decizia nr. 3441/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3441/2011
Dosar nr. 644/45/2010
Şedinţa publică de la 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 263/CA din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iaşi, prin care solicita anularea deciziei nr. 116 din 31 august 2010 şi a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010, în partea referitoare la poziţia 8, anexa 2 - privind suma de 1.541,89 RON, ce i-a fost imputată, din care 845 RON cheltuieli diurnă şi 696,89 RON majorări pentru deplasările efectuate în perioada 2007-2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal de control din 23 iulie 2010, încheiat de compartimentul de control al D.G.F.P. Iaşi, în urma controlului efectuat la Primăria comunei Sireţel, s-a dispus recuperarea sumei totale de 15.538 RON, cu majorări de 10.727,53 RON, de la primar, viceprimar şi personalul din aparatul de specialitate al primarului, cu titlu de diurnă încasată necuvenit, reclamanta figurând la poziţia 8 din tabelul de la fila 14 dosar, cu suma de 845 RON şi 699,89 RON majorări, calculul sumelor fiind prevăzut în anexa 2/8 la procesul-verbal.
S-a reţinut faptul că deplasările în localităţile respective au avut loc cu autoturismul proprietate personală, pentru care au fost acordate cheltuieli de transport, însă delegaţiile erau pentru o singură zi, pentru sarcini punctuale, ce nu implicau necesitatea ca reclamanta să se încadreze în programul de lucru al acestor instituţii, astfel că nu se justifică reţinerea unei durate a deplasării de 12 ore/zi, cu plata diurnei prevăzută de lege.
Contestaţia formulată de reclamantă privind această sumă a fost respinsă prin decizia nr. 116 din 31 august 2010, pentru considerentele din procesul verbal de control, cu menţiunea că pe unele ordine de deplasare a fost aplicată o ştampilă dreptunghiulară sau pătrată, ce nu era a instituţiei unde a avut loc deplasarea, şi o semnătură oarecare, ceea ce contravine art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, care prevăd obligativitatea obţinerii vizei şi ştampilei conducătorului unităţii sau a înlocuitorului, cu precizarea orei de sosire şi plecare.
Or, reţine prima instanţă, din cuprinsul ordinelor de deplasare depuse în copie la dosar, rezultă că acestea nu respectă prevederile art. 9, 11, 18 şi 46 din H.G. nr. 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în alte localităţi, pentru a se putea justifica plata diurnei întrucât: nici unul dintre actele respective nu prevede obiectul concret al deplasării, pentru a se putea aprecia durata acesteia, în toate fiind menţionat dosar „interes serviciu”; nici reclamanta nu menţionează pe verso-ul ordinului activităţile pe care le-a întreprins, pentru a se determina durata efectivă a deplasării; chiar luând în considerare durata menţionată pe aceste ordine, de 7,30 ore, faţă de distanţa Iaşi-Sireţel şi Paşcani-Sireţel, menţionată a fi de 100 km, tot nu poate fi justificată o durată a deplasării de 4,30 ore, pentru a fi îndeplinită durata minimă de 12 ore pentru plata diurnei; susţinerea reclamantei, potrivit căreia deplasările s-ar fi făcut la mai multe instituţii în aceeaşi zi, nu poate fi luată în considerare, în condiţiile în care pe ordinul respectiv nu apar mai multe confirmări în aceeaşi zi de deplasare.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta B.E..
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat în esenţă că în mod neîntemeiat s-a respins contestaţia sa cu privire la suma de 845 RON reprezentând diurna şi 696,84 RON reprezentând majorări de întârziere.
Instanţa de fond nu a ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar, respectiv ordinele de deplasare aprobate şi vizate de primar care este ordonator principal de credite, fiind respectate prevederile art. 46 din H.G. nr. 1860/2006.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurenta nu a dovedit prin înscrisurile depuse că durata delegării a fost de cel puţin 12 ore pe zi pentru a putea beneficia de indemnizaţia zilnică de deplasare în conformitate cu prevederile art. 9 şi 11 din H.G. nr. 1860/2006.
Deşi recurenta susţine că au fost respectate dispoziţiile art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, pe adresele de deplasare depuse nu există viza şi ştampila conducătorului unităţii sau a înlocuitorului acestuia , indicând ora sosirii şi a plecării cu atât mai mult cu cât recurenta spune că a fost la mai multe instituţii.
De asemenea nu se prevede nici obiectivul concret al deplasării pentru a se putea determina durata deplasării pentru a verifica dacă se confirmă durata de 12 ore pe zi pentru a beneficia de plata diurnei conform cu prevederile art. 11 din H.G. nr. 1860 din 21 decembrie 2006 - privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor pe perioada delegării şi detaşării în alte localităţi.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva sentinţei nr. 263/CA din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4791/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4796/2011. Contencios → |
|---|
