ICCJ. Decizia nr. 3539/2011. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3539/2011
Dosar nr. 9270/2/2009
Şedinţa publică de la 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC P. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. TC/3339 din 10 septembrie 2009 emisă de pârâtă.
Prin aceeaşi cerere, reclamanta a solicitat şi calcularea tarifului de monitorizare datorat de la încetarea calităţii de furnizor de servicii de comunicaţii electronice.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 mai 2009 a notificat pârâta că încetează calitatea sa de furnizor de servicii de comunicaţii electronice şi a transmis o parte din documentele necesare, iar la data 10 septembrie 2009 pârâta a comunicat reclamantei faptul că a fost depăşit termenul legal de transmitere a documentelor necesare pentru calculul tarifelor de monitorizare datorat la încetarea calităţii de furnizor, drept pentru care a fost emisă Decizia nr. TC/3339 din 10 septembrie 2009
A mai arătat reclamanta că O.U.G. nr. 79/2002 nu prevede niciun termen limită de comunicare a documentelor, pe cale de consecinţă, pârâta trebuia să solicite SC P. SRL plata tarifului de monitorizare ca şi cum calitatea de furnizor de servicii de comunicaţii electronice nu ar fi încetat.
Prin întâmpinare pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 2612 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că din analiza dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2002 şi a art. 8 alin. (4) din Decizia nr. 2892/2007 privind procedura de determinare a anumitor obligaţii financiare ale furnizorilor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice şi ale furnizorilor de reţele sau servicii poştale către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, rezultă că furnizorii care au optat pentru plata tarifului de monitorizare în funcţie de altă bază de calcul decât cifra de afaceri, au obligaţia de a plăti tariful datorat la încetarea calităţii, tarif ce trebuie stabilit pe baza unor documente din care să reiasă veniturile obţinute din activităţi de furnizare de reţele sau servicii de comunicaţii electronice şi/sau servicii poştale.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că actele normative analizate prevăd, în pofida celor susţinute de reclamantă, termenul în care se depun documentele pe baza cărora se stabileşte tariful, respectiv odată cu cererea de renunţare.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că netrasmiterea documentelor necesare pentru determinarea tarifelor concomitent cu cererea renunţare, are drept consecinţă stabilirea tarifului în funcţie de cifra de afaceri, astfel că pârâta a calculat, în mod corect tariful datorat, pe baza cifrei de afaceri.
Recursul declarat de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ..
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, prin reluarea motivelor de nelegalitate pentru care a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. TC/3339 din 10 septembrie 2009, emisă de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, şi obligarea acestei autorităţii să calculeze tariful de monitorizare datorat la încetarea calităţii de furnizor de servicii de comunicaţii electronice având în vedere doar veniturile obţinute din activităţi de furnizare de reţele sau servicii de comunicaţii electronice şi nu raportat la întreaga cifră de afaceri.
Astfel la data de 15 mai 2009 in calitate de furnizor de relele/servicii de comunicaţii electronice, a notificat Autoritatea Naţionala pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii asupra faptului că încetează calitatea de furnizor de relele şi o data cu cererea de renunţare la calitatea de furnizor de reţele a transmis către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii şi o parte din documentele a căror comunicare este necesară la încetarea calităţii furnizor. Susţine că intimata-pârâtă i-a adus la cunoştinţă ce documente trebuie să depună atât în vederea stabilirii tarifului de monitorizare la încetarea calităţii de furnizor de servicii/reţele de comunicaţii electronice, cât şi documentele necesare pentru luarea în calcul la stabilirea acestui tarif a veniturilor efective obţinute din activitatea de furnizare de servicii şi/sau reţele de comunicaţii electronice.
Cu privire la existenţa unui termen de depunere a documentelor menţionează că O.U.G. nr. 79/2002 nu prevede nici un termen limită de comunicare a documentelor, ci doar că, până la data transmiterii acestora, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, va stabili în sarcina celui căruia îi încetează calitatea de furnizor de servicii, obligaţia de plată a tarifului de monitorizare anual, ca şi cum nuar fi încetat calitatea de furnizor.
Apreciază totodată că din moment ce autoritatea intimată ia solicitat să depună anumite documente „după expirarea termenului de depunere”, s-a acordat în mod expres o prelungire a termenului prevăzut de O.U.G. nr. 79/2002.
Cum prin decizia contestată (TC/3339 din 10 septembrie 2009) i s-a stabilit tariful calculat la cifra de afaceri - fără a se lua în considerare opţiunea manifestată de a determina tariful în funcţie de veniturile rezultate din furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice - în mod evident ea este nelegală.
4.Apărarea intimatei.
Prin întâmpinarea formulată, în temeiul art. 115 şi urm. C. proc. civ. intimata Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei curţii de apel prin care s-a reţinut că Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a determinat în mod corect tariful de monitorizare datorat la încetarea calităţii de furnizor de reţele/servicii de comunicaţii electronice în funcţie de cifra de afaceri cumulată a recurentei (cea realizată în anul anterior în care a avut calitatea de furnizor - 2008, cât şi în lunile în care a avut această calitate din cursul anului în care a avut loc încetarea acestei calităţi - ianuarie-aprilie 2009), iar nu în funcţie de veniturile acesteia obţinute din furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, având în vedere că SC P. SRL nu a comunicat documentele necesare în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 485 din O.U.G. nr. 79/2002 şi art. 8 alin. (4) din Decizia preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2892/2007.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii cu controlul de legalitate al Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii nr. TC/3339 din 10 septembrie 2009, comunicată recurentei la data de 14 septembrie 2009, prin care SC P. SRL a fost obligată la plata tarifului de monitorizare datorat la încetarea calităţii de furnizor de reţele/servicii de comunicaţii electronice, în cuantum de 26.253 RON.
Soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei împotriva Deciziei nr. TC/3339 din 10 septembrie 2009 emis de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, este legală, în cauză fiind incidente dispoziţiile normative invocate.
Astfel, potrivit art. art. 483 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002, (1) la încetarea calităţii de furnizor, indiferent de forma acesteia, orice furnizor are obligaţia de a achita un tarif de 1 monitorizare stabilit astfel:
a) în cazul în care încetarea calităţii de furnizor are loc înainte de determinarea tarifului de monitorizare anual potrivit art. 482 alin. (2) (cum este cazul SC P. SRL n.ns.), furnizorul datorează un tarif de monitorizare ce reprezintă produsul dintre procentul stabilit de A.N.R.C. în condiţiile art. 481 alin. (4) pentru anul anterior şi cifra de afaceri realizată în anul anterior sau în lunile din anul anterior în care acesta a avut calitatea de furnizor,cumulată cu cifra de afaceri realizată în lunile în care a avut această calitate din anul în cursul căruia are loc încetarea.
(...)
(2) Persoanele care datorează tariful de monitorizare prevăzut la alin. (1) au obligaţia de a transmite A.N.R.C., odată cu încetarea calităţii de furnizor, o situaţie privind cifra de afaceri realizată în anul anterior sau în lunile din anul anterior în care a avut calitatea de furnizor, cumulată cu cifra de afaceri realizată în lunile în care a avut această calitate din anul în cursul căruia are loc încetarea sau, respectiv, privind cifra de afaceri realizată în lunile în care a avut această calitate din anul în cursul căruia are loc încetarea, în condiţiile stabilite de A.N.R.C.".
Totodată şi în Decizia preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2892/2007 la art. 8 alin. (2) s-a prevăzut că transmiterea către A.N.R.C.T.I. a documentelor prevăzute la alin. (1) se realizează de către furnizor odată cu cererea de renunţare la dreptul de a furniza toate tipurile de reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori de servicii poştale pentru care a fost autorizat.
În consecinţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurenta-reclamantă avea obligaţia ca, în vederea determinării tarifului de monitorizare datorat la încetarea calităţii de furnizor de reţele/servicii de comunicaţii electronice, odată cu cererea de renunţare formulată la data de 15 mai 2009, să depună documentele menţionate în decizie iar sancţiunea aşa cum arată intimata prin întâmpinare care intervine în cazul în care furnizorul care îşi încetează activitatea şi nu depune formularele prevăzute de Decizia preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2892/2007, aceasta este faptul că, la determinarea obligaţiilor financiare de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, va fi avută în vedere cifra de afaceri, iar nu veniturile din activitatea de furnizare de reţele sau servicii de comunicaţii electronice.
Astfel deşi recurenta-reclamantă şi-a exprimat anterior opţiunea privind calcularea tarifului de monitorizare în funcţie de veniturile obţinute din furnizarea de reţele/servicii de comunicaţii electronice această opţiune nu produce efecte juridice în lipsa celorlalte două formulare prevăzute în Decizia preşedintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2892/2007 respectiv Anexa nr. 2 - Declaraţia şi Anexa nr. 3 - Centralizatorul.
În raport de prevederile normative invocate sunt lipsite de relevanţă juridică aspectele arătate de recurenta-reclamantă privind solicitarea documentelor ulterior depunerii cererii de renunţare din 15 mai 2009, termenul de predare fiind deja depăşit şi totodată nu pot constitui motive de nulitate a actului administrativ contestat sau apreciate ca un abuz de drept din partea autorităţii pârâte.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2612 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4641/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4643/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
