ICCJ. Decizia nr. 3541/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3541/2011
Dosar nr. 1254/36/2010
Şedinţa publică de la 17 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta Z.L. a chemat în judecată Guvernul României, urmând a fi citat şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea H.G. nr. 737/2010. Totodată, reclamanta a solicitat şi suspendarea actului administrativ atacat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 şi 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile.
Prin sentinţa civilă nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de către reclamanta Z.L., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţia instanţa de fond a reţinut că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie obligaţia, în cazul acţiunilor întemeiate pe legea contenciosului administrativ, de a solicita autorităţii emitente revocarea actului. Această obligaţie există şi în cazul actelor administrative normative, legea nestabilind în cazul acestora un termen în care plângerea prealabilă poate fi formulată.
Reţinându-se că reclamanta nu s-a adresat anterior formulării acţiunii în justiţie emitentului actului pentru a cere revocarea sa, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, iar acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Z.L. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că motivul respingerii cererii a fost lipsa plângerii prealabile, respectiv solicitarea autorităţii emitente de a revoca actul.
Având în vedere că Legea nr. 554/2004 instituie această obligaţie dar nu stabileşte vreun termen în care aceasta să fie formulată, recurenta a anexat dovada trimiterii cererii de revocare a H.G. nr. 737/2010 către emitentul actului.
Recurenta prin motivele de recurs reiterează criticile formulate în faţa instanţei de fond.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţia instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Conform art. 7 alin. (1): „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 7 alin. (11): „În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că, în cauză, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Prin urmare, neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a acestei obligaţii a fost corect constatată de către instanţa de fond în soluţionarea excepţiei invocate de pârâţi.
Înscrisurile noi depuse, în recurs, nu constituie dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Petiţia adresată de recurenta-reclamantă autorităţii pârâte a fost înregistrată la data de 16 februarie 2011, ulterior datei la care a fost sesizată instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în anulare, respectiv 22 septembrie 2010.
Susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia Legea nr. 554/2004 nu stabileşte un termen în care plângerea prealabilă să fie formulată este neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Din interpretarea logico-juridică a textului legal sus citat rezultă că plângerea prealabilă trebuie formulată anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.
Chiar denumirea acesteia indică faptul că trebuie adresată emitentului actului „în prealabil”, deci, înainte de introducerea acţiunii.
De altfel, n-ar avea nicio raţiune să se formuleze o astfel de plângere în timpul procesului, poate numai în încercarea de a se soluţiona amiabil litigiul.
Având în vedere faptul că instanţa de fond a respins acţiunea pe o excepţie, care se constată de către instanţa de recurs că este întemeiată, nu se mai impune a fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Z.L., împotriva sentinţei civile nr. 387/CA din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4644/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4646/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
