ICCJ. Decizia nr. 4643/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4643/2011
Dosar nr. 48915/3/2009
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantei
Prin acţiunea formulată, reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., A.I., T.C. şi V.N., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 6.678 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin fapta culpabilă a acestora.
2. Apărările pârâtei
Prin întâmpinările formulate pârâţii B.D.C. şi T.C. au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal al persoanei semnatare a cererii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 16 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, în contradictoriu cu pârâţii B.D.C., T.C., A.I. şi V.N. şi a respins cererea pârâţilor B.D.C. şi T.C. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în situaţia în care autoritatea sau instituţia publică apreciază că au fost produse pagube patrimoniului instituţiei, se impune emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare în persoana funcţionarilor publici consideraţi vinovaţi de producerea respectivelor pagube, act administrativ care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
În cauza dedusă judecăţii, având ca obiect pretenţii decurgând din raporturile de serviciu ale pârâţilor, în calitate de funcţionari publici în cadrul instituţiei publice reclamante, nu a fost emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina pârâţilor, în baza constatărilor comisiei de anchetă, cuprinse în raportul întocmit la data de 16 noiembrie 2009, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de către aceştia prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ numai în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile create prin emiterea unor acte administrative nelegale, situaţie care nu se regăseşte în speţă, curtea de apel a apreciat că prezenta acţiune în pretenţii formulată de reclamantă pentru obligarea pârâţilor la plata unei sume reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă a acestora, este inadmisibilă.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a arătat că prin procesul-verbal de control al Curţii de Conturi a României întocmit în temeiul Legii nr. 94/1992 şi înregistrat la data de 17 iulie 2009 s-au constatat o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, prin decizia din 3 septembrie 2009 stabilindu-se în sarcina recurentei obligaţia în vederea recuperării prejudiciului creat de persoanele vinovate de producerea acesteia la pct. 6 al deciziei constatându-se o pagubă în valoare de 6.678 RON produsă de intimaţii-pârâţi, prin diminuarea nelegală a veniturilor instituţiei, ca urmare a neactualizării cu rata inflaţiei a tarifelor pentru eliberarea autorizaţiilor şi certificatelor sanitar-veterinare, aşa cum se stabilise prin Ordinul nr. 276/2006 emis de recurentă.
S-a învederat că pentru punerea în executare a deciziei din 2009 a Curţii de Conturi s-a constituit comisia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi a persoanelor vinovate prin Ordinul nr. 69274/2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, raportul Comisiei înregistrat din 16 noiembrie 2009 prin care s-a stabilit vinovăţia intimaţilor pentru prejudiciul în valoare de 6.678 RON fiind înaintat preşedintelui recurentei pentru a dispune măsurile legale, motiv pentru care s-a promovat acţiune la Tribunalul Bucureşti, care şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 1252 din 16 aprilie 2010.
A concluzionat recurenta că în mod greşit că această acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ. a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 1882 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, deoarece textele invocate în hotărârea recurată, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care instituie posibilitatea recuperării pagube produse unei autorităţi sau instituţii publice, prin emiterea unor ordine de imputare, nu înlătură posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale pentru recuperarea prejudiciului de la cei vinovaţi.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, Curţii de Apel Bucureşti.
2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Problema de drept dedusă judecăţii de către recurentă constă în a se stabili dacă răspunderea funcţionarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăţie instituţiilor la care aceştia sunt angajaţi poate fi atrasă atât în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi în baza art. 998-art. 999 C. civ., texte care reglementează condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.
Textele legale incidente sunt:
Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici
Art. 84 - Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art. 85 - (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi lit. b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condiţiile şi procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăţie instituţiilor sau autorităţilor publice în care îşi desfăşoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcţionarilor publici, nu există un drept de opţiune între incidenţa acestor norme şi cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcţionar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.
Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina intimaţilor, de către conducătorul recurentei, în baza deciziei din 2009 a Curţii de Conturi, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acţiunea prin care se solicita angajarea răspunderii intimaţilor în temeiul art. 998-art. 999 C. civ., în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima instanţă, care a aplicat corect legea la soluţionarea cauzei.
3. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împotriva sentinţei civile nr. 1182 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3539/2011. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 3540/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|