ICCJ. Decizia nr. 3542/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3542/2011
Dosar nr. 4149/2/2009
Şedinţa publică de la 17 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul N.I. a solicitat instanţei anularea deciziei de imputare din 06 decembrie 2006 emisă de comandantul UM XY Bucureşti şi a deciziei Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării din 26 aprilie 2007.
În motivare contestatorul a arătat că, în urma cercetării administrative efectuate împotriva sa şi a altor colegi, s-a stabilit, prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2006, că se face vinovat de producerea unui prejudiciu în cuantum de 5.258,57 RON, ca urmare a confirmării unor foi de parcurs a autobuzelor ce fac transport de persoane între UM XY Bucureşti şi UM XZ Clinceni, şi s-a emis decizia de imputare din 06 decembrie 2007.
Contestatorul a mai susţinut că cercetarea administrativă efectuată în cauză de către comisie nu îşi produce efectele, deoarece cercetarea s-a făcut cu încălcarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, ce începea să curgă de la data când comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de producerea pagubei. Data luării la cunoştinţă a prejudiciului a fost 27 octombrie 2005, menţionat chiar în Hotărârea comandantului UM XY din 31 mai 2007.
Prin întâmpinare pârâul a solicitat respingerea cererii, arătând că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul reclamantului este 20 iulie 2006, dată la care unitatea a primit şi înregistrat Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din 05 iulie 2006 prin care s-a dispus trimiterea spre cercetare a dosarului cauzei şi s-a dispus refacerea cercetării administrative.
Prin sentinţa civilă nr. 1615 din 2 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a anulat în parte decizia jurisdicţională din 2007 şi decizia de imputaţie din 2006 cu privire la reclamant, a dispus restituirea către reclamant a sumelor reţinute din salarii în baza deciziei de imputaţie anulate, a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele morale şi a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, potrivit celor reţinute în hotărârea comandantului UM XY Bucuresti, din 31 mai 2007 - prejudiciul a fost cunoscut la data de 27 octombrie 2005 - data la care a fost înregistrat raportul de audit întocmit de Secţia de Audit Intern, Organe Centrale din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare a executării misiunii de audit intern în perioada 01 august-28 septembrie 2005, astfel ca decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după mai bine de un an de la data constatării pagubei - apare ca fiind emisă cu încălcarea termenelor imperative prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind judicioasă susţinerea intimatului, în sensul că termenul de 60 de zile, prevăzut ce art. 23 din O.G. nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de la data de 20 iulie 2006.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că acest petit este neîntemeiat, în raport de împrejurările cauzei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului se arată că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant este 20 iulie 2006. dată la care unitatea a primit şi înregistrat hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din 05 iulie 2006. consemnată în ordinul de zi pe unitate din 24 iulie 2006. prin care s-a trimis spre recercetare dosarul cauzei şi s-a dispus refacerea cercetării administrative.
Astfel, recurentul consideră că paguba nu a putut fi cunoscută atât sub aspectul întinderii sale, cât şi cu privire la persoanele vinovate, fapt susţinut şi de hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din 05 iulie 2006 prin care s-a dispus refacerea cercetării administrative „extinderea răspunderii materiale în sarcina şi a altor persoane responsabile verificarea datelor înscrise în foile de parcurs" ceea ce a determinat introducerea cauză şi a reclamantului ca fiind o persoană cu responsabilităţi în verificarea foilor de parcurs şi care, dacă ar fi făcut un control temeinic, ar fi prevenit producerea pagubei.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurentul a apreciat că suma de 3.500 de RON este foarte mare, raportată la valoarea prejudiciului (5.258.57 RON) solicitând diminuarea acestora la o valoare rezonabilă în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ..
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Intimatul-reclamant a îndeplinit în cadrul UM XY Bucureşti funcţia de comandant subunitate. La data de 06 decembrie 2006 comandantul UM XY Bucureşti a emis decizia de impunere din 06 decembrie 2006, în considerarea constatărilor, concluziilor şi propunerilor din procesul-verbal de cercetare administrativă din 15 noiembrie 2006, prin care se imputa reclamantului suma de 5.258,57 RON din totalul valorii pagubei constatate în sumă de 48.090,80 RON. S-a reţinut că paguba produsă, reprezentând consumarea de carburanţi (motorina) peste normele de consum prevăzute de lege, s-a datorat aplicării eronate a coeficienţilor de corecţie pentru întreaga distanţă, fără a se evidenţia distinct parcursul din afara municipiului Bucureşti şi ca urmare a completării, verificării, prelucrării certificării neregulamentare a foilor de parcurs pentru autobuzele care au efectuat curse pe traseele UM XY Bucureşti, UM XZ Clinceni şi retur în perioada octombrie 2002-septembrie 2005, decizia de imputare susmenţionată fiind menţinută de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării, care a respins prin decizia din data de 26 aprilie 2007 plângerile formulate de contestator şi alţi salariaţi.
Astfel cum rezultă din hotărârea comandantului UM nr. XY Bucuresti, din 31 mai 2007 - prejudiciul a fost cunoscut la data de 27 octombrie 2005 - dată la care a fost înregistrat raportul de audit întocmit de Secţia de Audit Intern, Organe Centrale din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare a executării misiunii de audit intern în perioada 01 august-28 septembrie 2005.
Prin urmare, decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după mai bine de un an de la data constatării pagubei - este emisă cu încălcarea termenelor imperative prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind întemeiată susţinerea reurentului în sensul că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de la data de 20 iulie 2006
Instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, a considerat că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare se calculează de la data de 27 octombrie 2005 pentru că aceasta este data de la care comandantul unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.
Însă, recurentul susţine că acel termen trebuie să curgă de la data de 20 iulie 2006 când s-a dispus refacerea cercetării administrative.
În rezolvarea acestei probleme a datei de la care curge termenul, se vor analiza prevederile legale incidente pricinii.
Astfel, potrivit 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 „Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispun, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative”, iar conform art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ „termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei”. Art. 23 alin. (2) prevede că „pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris”.
Aceste texte dovedesc faptul că soluţia instanţei de fond nu este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii pentru că legea se referă la data când comandantul a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi nu de data la care s-au identificat persoanele vinovate de producerea acesteia.
Prin lege au fost stabilite termene precise tocmai pentru ca cercetarea administrativă să fie riguros efectuată, pentru stabilirea vinovaţilor de producerea ei.
Faptul că, iniţial, cercetarea administrativă nu a fost efectuată corespunzător şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Apărării Naţionale a fost nevoită să dispună refacerea cercetării administrative în legătură cu paguba produsă nu poate conduce la concluzia că data la care comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de producerea pagubei ar fi o altă dată decât cea de 27 octombrie 2005.
Pentru că dosarul a fost trimis spre recercetare, nu presupune că la acea dată - 20 iulie 2006, comandantul unităţii a luat la cunoştinţă despre existenţa pagubei pentru că, de fapt, aceasta s-a întâmplat încă din 2005 când a dispus prima cercetare administrativă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 1615 din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4646/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4647/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
