ICCJ. Decizia nr. 3540/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3540/2011
Dosar nr. 2977/1/2011
Şedinţa de la 16 iunie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2593 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul P.D., acţiunea având ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că din probele administrate în cauză nu se poate stabili situaţia premisă prevăzută de textul de lege - art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv punerea la dispoziţie în mod voluntar a locuinţei pârâtului pentru folosirea acesteia ca o casă de întâlniri pentru Securitate, iar în condiţiile în care pârâtul a avut şi calitatea de urmărit informativ este cu atât mai puţin plauzibil caracterul voluntar al unei eventuale încredinţări a locuinţei organelor de securitate.
2.Recursul reclamantului şi procedura derulată în faţa instanţei de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 2593 din 1 iunie 20103490 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, în sensul constatării calităţii de colaborator al Securităţii a intimatului-pârât, potrivit art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008.
3.Decizia pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 1738 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2593 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului P.D., născut la 9 octombrie 1930, în comuna A., judeţul Gorj.
În motivarea soluţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut, în esenţă,.că din Nota de constatare emisă în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, rezultă faptul că în anii 1966-1967 colonelul P.D. a fost folosit în calitate de „gazdă de întâlniri, organul de securitate folosindu-i locuinţa"şi de asemenea că intimatul-pârât în perioada anilor 1960-1970, a fost „casă gazdă de întâlniri şi în mai multe rânduri, din proprie iniţiativă, a furnizat organelor de Securitate informaţii de interes operativ".
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că, astfel cum susţine şi recurentul-reclamant, consemnările din rapoartele întocmite de ofiţerii de securitate se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate, nefiind necesară coroborarea lor cu alte mijloace de probă.
Concluzionând, instanţa învestită cu soluţionarea recursului a constatat că, nefiind răsturnată prezumţia de veridicitate a acestor rapoarte, în mod greşit Curtea de apel nu le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, iar calitatea de urmărit de Securitate a intimatului-reclamant, în perioada 1982-1986 când acesta era comandantul Batalionului Construcţii Energetice Craiova, fiind verificat pe „linia apărării secretului de stat în baza Legii nr. 23/1971", nu exclude calitatea de colaborator al Securităţii, începând cu anul 1986, deci ulterior perioadei de urmărire prin Direcţia Urmărire Informativă.
4. Exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare.
Împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul P.D. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., respectiv greşeala materială.
În concret, contestatorul afirmă că data consemnată în raportul maiorului B.V., ofiţer de contrainformaţii militare, respectiv „anii 1966-1967” reprezintă o evidentă eroare materială, câtă vreme persoana respectivă a avut răspunderi legate de unitatea unde funcţiona P.D. abia din anul 1984.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Potrivit primei teze a art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator:
„Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale”.
În doctrină dar şi în jurisprudenţă s-a arătat că prin greşeală materială trebuie înţelese erori evidente de fapt în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, neputând fi circumscrise acestei sintagme aspecte care ţin de modul de interpretare ori de apreciere a probelor administrate.
Ceea ce se solicită în cauză este tocmai reevaluarea raportului unui ofiţer de contrainformaţii militare care a consemnat că: „(…) în anii 1966-1967 l-am folosit pe colonel P.D. în calitate de gazdă casă de întâlniri folosindu-i locuinţa (...)”, în contextul în care contestatorul afirmă că în perioada respectivă ofiţerul nu putea avea atribuţii în ceea ce îl priveşte iar intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii susţine că referirea la perioadă priveşte instituţia Securităţii iar nu pe raportorul însuşi. Cu alte cuvinte, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii susţine că pronumele eliptic este „noi”- Securitatea, iar nu „eu”- ofiţerul.
Prin urmare, pentru lămurirea aspectului invocat este necesară reaprecierea probei cu înscrisul respectiv din perspectiva enunţată, cu luarea în considerare a întregului context factual al dosarului, operaţiune complexă care nu poate fi îndeplinită în limitele procedurii restrictive de faţă.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c România şi Stanca Popescu c România), ceea ce nu este cazul în speţă.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. 5 din decizie, în temeiul art. 319 şi 320 din C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare de faţă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.D. împotriva Deciziei nr. 1738 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4643/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4644/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
