ICCJ. Decizia nr. 3554/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3554/2011
Dosar nr. 734/45/2010
Şedinţa publică de la 17 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.L.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69585 din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcţia publică de conducere deţinută, reintegrarea pe post, precum şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre salariul de care ar fi beneficiat şi salariul realizat, majorat şi indexat, plus cheltuielile de judecată aferente, invocând în susţinerea cererii procedura prevăzută de art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea actului normativ invocat de pârâtă ca temei al eliberării sale din funcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 14 februarie 2011 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea introdusă de reclamanta S.(fostă M.)L.R., a anulat Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009, emis de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în baza O.U.G. nr. 37/2009, a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui, a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre salariul indexat, majorat şi recalculat, de care cea în cauză ar fi beneficiat în funcţia publică de conducere deţinută anterior datei emiterii Ordinului nr. 69585 din 23 aprilie 2009 şi salariul pe care aceasta l-a primit pentru exercitarea funcţiei publice de execuţie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, ce se vor calcula de la data eliberării efective din funcţia publică de conducere ocupată şi până la reintegrarea ei efectivă în această funcţie şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.288 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituţională a reţinut că „prin reglementările sale, O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate”, că „prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că cererea reclamantei de anulare a actului administrativ emis în baza unei ordonanţe de urgenţă constatată a fi neconstituţională trebuie să aibă aceeaşi soartă pe care a avut-o însăşi legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, pentru raţionamentele reţinute de Curtea Constituţională, întrucât nici un argument sau situaţie de fapt nu poate fi primit în susţinerea cererii de păstrare a efectelor actelor emise în aplicarea unei norme juridice elaborate cu încălcarea regimului constituţional.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. (9) din C. proc. civ..
Recurenta consideră că instanţa de fond a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009 a fost emis în aplicarea art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/200, act normativ care a fost declarat neconstituţional, iar temeiul legal al emiterii ordinului a cărui anulare s-a solicitat au fost dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la acea dată.
Recurenta mai susţine că a procedat în conformitate cu aceste dispoziţii legale imperative, în vigoare la acel moment, cu respectarea întocmai şi în tot a termenelor şi condiţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 37/200, instituţia publică neavând un drept de opţiune astfel încât desfiinţarea funcţiei s-a produs „ope legis", cu consecinţa încetării raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante.
Prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu.
A nu executa ordonanţă de guvern, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce întru-un stat de drept este de neconceput.
Una dintre aceste excepţii de la principiul neretroactivităţii normei, juridice este ultraactivitatea legii, definită ca acea situaţie în care actul normativ poate să producă efecte juridice şi după ieşirea din vigoare a legii, numai în cazurile expres prevăzute de legiuitor.
În materie civilă, legea veche supravieţuieşte pentru rezolvarea situaţiilor juridice pendiente, care rămân deci guvernate de legea sub imperiul căreia s-au născut.
Recurenta mai arată că nu se poate aprecia că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unei ordonanţe de Guvern ar retroactiva şi pentru perioada anterioară momentului publicării deciziei în M.Of., întrucât acest aspect nu rezultă din dispoziţiile art. 147 din Constituţia României.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 69585 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, intimata-reclamantă, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vaslui.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatei-reclamante din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentei referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine că legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost constatată ca neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Având în vedere soluţia pronunţată, Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ..
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 69 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ..
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4651/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4652/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
