ICCJ. Decizia nr. 4651/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4651/2011
Dosar nr. 848/39/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.L.C. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, anularea deciziei de preaviz din 31 august 2010, emisă de acesta şi reintegrarea sa pe funcţia anterioară.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat în principal nulitatea deciziei pentru încălcarea condiţiilor de formă prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în sensul că în mod contrar acestor prevederi, pârâtul nu a emis o decizie de eliberare din funcţie, ci o decizie de preaviz.
În cauză, pârâtul a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii, faţă de situaţia că actul atacat a fost emis de o autoritate publică, în prezent desfiinţată.
Excepţiile au fost respinse de instanţă, prin încheierea din 10 decembrie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Considerentele de anulare a deciziei pentru nerespectarea cerinţelor formale, invocate de reclamantă, cu trimitere la prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, nu pot fi reţinute.
Decizia contestată respectă întru totul prevederile art. 99 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul că termenul de preaviz de 30 de zile s-a respectat, la împlinirea lui reclamanta fiind eliberată din funcţia de consilier asistent 2 din cadrul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, C.E.F.I.D.E.C.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta de C.L.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:
Conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, Agenţia Naţională a Zonei Montane a fost desfiinţată, fără însă ca în anexa nr. 1 la pct. 4, unde se face referire la Agenţie să se precizeze de către ce compartiment se preia activitatea acestei agenţii, cum este precizat la alte instituţii desfiinţate.
În art. 15 din H.G. nr. 72572010, privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltări Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, se precizează că ministerul preia în cadrul D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R. din aparatul propriu un număr de 33 de posturi vacante în urma desfiinţării Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, însă la 1 septembrie 2010 a primit decizia de preaviz emisă de Agenţie, unitate desfiinţată din 30 iunie 2010. Aşadar, preavizul este lovit de nulitate absolută, fiind emis de o unitate desfiinţată. Potrivit H.G. nr. 725/2010, personalul ar fi trebuit preluat de D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R., iar preavizul ar fi trebuit să fie emis de acest comportament, nu de o instituţie desfiinţată.
În 7 septembrie s-a anunţat examen în cadrul reorganizării Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi nu de către D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R., în care se scoteau la concurs 12 posturi, conform H.G. nr. 725/2010, şi deşi reorganizarea ministerului s-a făcut în scopul eficientizării muncii şi realizării de economii, din modul în care s-a desfăşurat această reorganizare nu rezultă acest lucru, deoarece s-au păstrat doar posturile cu salarii mari, consilierii asistenţi neavând acces la examen.
Instanţa de fond a tratat superficial acest caz, după cum reiese şi din motivarea sumară a sentinţei. Practic, instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului că decizia de preaviz a fost emisă de o instituţie care a fost desfiinţată, şi a respins argumentele aduse spunând că directorul Agenţiei avea competenţa de a emite decizia deoarece a fost numit de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziţii referitoare la actul de destituire, în considerarea art. 93 din acest act normativ, se aplică prevederile art. 268 C. muncii, text legal care sancţionează cu nulitatea absolută menţionarea în decizie a descrierii faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică măsura, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă.
Nu au fost luate în considerare prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se cere de la Agenţia Naţională a funcţionarilor publici lista funcţiilor publice vacante pentru a beneficia de transfer în interesul serviciului sau la cerere, după cum nu s-a avut în vedere nici art. 6 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 329/2009, text legal ce impunea ca măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale, situaţie în care se află şi reclamanta.
S-a asigurat, de asemenea, activitatea reclamantei în cadrul instituţiei, fiind preferate persoane care nu sunt de specialitate şi care nu au participat la toate activităţile.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru argumentele expuse în continuare:
În primul rând, recurenta critică hotărârea primei instanţe, în sensul că judecătorul fondului a ignorat împrejurarea că actul administrativ contestat decizia de preaviz din 31 august 2010 a fost emisă de Agenţia Naţională a Zonei Montane, unitate desfiinţată prin O.U.G. nr. 70/2010, în loc de, susţine recurenta, D.G.D.R., A.M.-P.N.D.R.
Critica respectivă, constată Înalta Curte, nu poate fi primită, în sensul că, şi dacă ar fi întemeiată, acest fapt nu poate conduce la desfiinţarea deciziei de preaviz contestată în prezenta cauză.
Spre deosebire de contenciosul administrativ obiectiv, în care pentru a se obţine desfiinţarea actului atacat, pe cale judecătorească, este suficient să se demonstreze neconformitatea acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speţă, cel ce contestă un act infralegislativ, în baza Legii nr. 554/2004, trebuie să demonstreze atât vătămarea sa directă şi personală într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege), cât şi nelegalitatea actului. Or, în speţă, decizia contestată a pus în executare, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, prevederile H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, şi ale O.U.G. nr. 70/2010, act normativ care a desfiinţat Agenţia Naţională a Zonei Montane. Cu alte cuvinte, prin decizia din 31 august 2010 reclamanta a fost eliberată din funcţie, ca urmare a desfiinţării agenţiei în care şi-a desfăşurat activitatea până în momentul respectiv, fiind irelevant, din punctul de vedere al validităţii juridice a deciziei, cine este emitentul acesteia, Agenţia Naţională a Zonei Montane sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Mai exact, reclamanta nu a fost vătămată direct şi personal prin actul de eliberare din funcţie numai pentru că acesta a fost emis de o autoritate publică în loc de alta.
În fine, nici celelalte critici nu pot fi primite deoarece se referă la examenul organizat pentru personalul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, în vederea preluării sale în structurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform prevederilor H.G. nr. 725/2010, examen la care recurenta reclamantă nu a participat şi a cărui rezultate nu au fost contestate de către aceasta.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei că, în speţă, nu au fost respectate prevederile art. 268 C. muncii, Înalta Curte constată că aceste prevederile legale nu sunt incidente în cauză. Prevederile legislaţiei muncii se aplică complementar funcţionarilor publici, numai în măsura în care legislaţia specifică acestora nu conţine dispoziţii într-o anumită materie, situaţie în care se aplică normele de dreptul muncii, dar, în ceea ce priveşte eliberarea din funcţie, Legea nr. 188/1999 conţine prevederi exprese, făcând inaplicabile dispoziţiile C. muncii.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 40 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3552/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3554/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
