ICCJ. Decizia nr. 4652/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4652/2011
Dosar nr. 891/39/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul P.C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata drepturilor băneşti în sumă de 30.787 RON, actualizată la zi în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective, ca urmare a trecerii în rezervă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada 1987-2009 a fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar începând cu luna octombrie 2005 şi până în martie 2009 a lucrat la Serviciul Anticorupţie Suceava, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
În luna martie 2009 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, pensionarea anticipată şi acordarea drepturilor băneşti compensatorii în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 şi art. 14 lit. a) din Legea nr. 179/2004.
Prin decizia din 18 mai 2009 emisă de Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administraţiei şi nternelor a fost pensionat anticipat, fără a-i fi achitate în totalitate drepturile băneşti care i-au fost calculate conform art. 27 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.G. nr. 38/2003.
Referitor la chemarea în garanţie a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice consideră că acesta este întemeiată în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare şi alimentării cu fonduri a conturilor Direcţia Generală Anticorupţie de către Ministerul Finanţelor Publice, cea dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele datorate.
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu invocată de pârâta Direcţia Generală Anticorupţie, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul P.C.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei Şi Internelor Direcţia Generală Anticorupţie şi Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie să plătească reclamantului drepturi băneşti în sumă de 30.787 RON actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale, invocată de pârâta Direcţia Generală Anticorupţie, că în materia contenciosului administrativ, pentru verificarea capacităţii nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice emitente ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.
Pârâta Direcţia Generală Anticorupţie are calitatea de ordonator terţiar de credite având obligaţia stabilirii şi plăţii drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor angajaţi în cadrul acestei unităţi, deci are capacitate de drept administrativ.
Instanţa de fond a apreciat că nu este întemeiată nici excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Este adevărat că reclamantul a fost angajat al pârâtei Direcţia Generală Anticorupţie dar pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor are calitatea de ordonator principal de credite.
Ordonatorul terţiar de credite stabileşte drepturile salariale ale angajaţilor şi le plăteşte dar, numai în măsura în care ordonatorul principal de credite aprobă şi repartizează sumele necesare.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că pârâtul are calitate procesuală pasivă întrucât are obligaţia repartizării creditelor bugetare necesare achitării drepturilor salariale ale reclamantului.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice instanţa de fond a constatat că aceasta este întemeiată, apreciind că ministerul are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că reclamantul a fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 1987-2009. Începând cu luna octombrie 2005 şi până în luna martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, reclamantul a fost angajat al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Odată cu cererea de pensionare anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcţia Generală Anticorupţie şi plata drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Pârâta, în urma calculului făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 şi 10.262 RON la data de 29 aprilie 2010 (adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor).
Deoarece, de la data pensionării reclamantului (18 mai 2009) şi până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie refuză plata drepturilor băneşti restante, instanţa de fond a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 30.787 RON actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Ministerul Administraţiei şi Internelor în motivele de recurs susţine că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală deoarece nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, calculul şi plata oricăror drepturi băneşti către intimatul-reclamant s-a făcut exclusiv de către Direcţia Generală Anticorupţie, unitate al cărei director are calitatea de ordonator terţiar de credite.
Aşadar, stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie sunt în competenţa exclusivă a directorului acestei unităţi, care este ordonator terţiar de credite.
Fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor prevăzute la art. 27 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate Ministerului Administraţiei şi Internelor prin Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiare-fiscale şi O.G. nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare efectuate în acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins solicitările de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu restante pentru anul 2008 şi cele aferente încetării raporturilor de serviciu în perioada ianuarie-februarie şi, parţial, martie 2009.
Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale şi pe cele ale art. 14 alin. (3) din legea menţionată, potrivit cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare, precum şi actuala situaţie financiară care reclamă constrângeri de ordin bugetar, se arată că la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidenţă sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite cadrelor militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere, pentru a fi alocate în funcţie de fondurile bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Administraţiei şi Internelor prin legea bugetului de stat.
Recurentul-pârât precizează că drepturile băneşti cuvenite intimatului-reclamant la încetarea raporturilor de serviciu, au fost calculate potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind în sumă de 73.301 RON, din care până în prezent s-au efectuat plăţi în sumă de 42.514 RON, în funcţie de creditele bugetare repartizate.
Direcţia Generală Anticorupţie în motivarea recursului arată că potrivit art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual. Întrucât Direcţiei Generale Anticorupţie nu i-au fost alocate fonduri cu această destinaţie, se arată că este neîntemeiată obligarea unităţii la plata drepturilor băneşti solicitate.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, Direcţia Generală Anticorupţie (al cărei director general are calitatea de ordonator terţiar de credite în finanţarea directă a ordonatorului principal de credite) a solicitat, lunar, ordonatorului principal de credite, repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor, însă din lipsă de fonduri acestea nu au putut fi alocate.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Administraţiei şi Internelor
Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acţiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluţionat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.
În virtutea principiului disponibilităţii părţii, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligaţii corelative unor drepturi, atât drepturile, cât şi obligaţiile fiind necesar a forma un conţinut reglementat de anumite norme juridice.
Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii
Având în vedere că într-un proces, calitatea de pârât poate aparţine numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, în cauza de faţă, în raport de obiectul acţiunii şi de motivarea în fapt şi în drept a acesteia, rezultă că Ministerul Administraţiei şi Internelor are calitate procesuală pasivă, deoarece Ministerul Administraţiei şi Internelor are calitatea de ordonator principal de credite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul a fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 1987-2009. Începând cu luna octombrie 2005 şi până în luna martie 2009, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, reclamantul a fost angajat al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Odată cu cererea de pensionare anticipată reclamantul a solicitat pârâtei Direcţia Generală anticorupţie şi plata drepturilor compensatorii conform art. 27 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Potrivit dispoziţiilorart. 27 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 „la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, poliţiştii beneficiază pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi în structurile militare ale Ministerului Justiţiei, de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:
- între 20-25 de ani, un ajutor egal cu 12 salarii;
Poliţiştii, la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie de serviciu şi care încheie activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de reglementările în vigoare, mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Baza de calcul a salariului de bază net o constituie salariul de bază brut din ultima lună de activitate, din care se scade suma corespunzătoare impozitului pe salariu, calculat conform prevederilor în vigoare.
Pârâta, în urma calculului făcut, a stabilit că reclamantului i se cuvine suma de 73.301 RON, sumă din care i-a achitat 32.252 RON la data de 22 februarie 2010 şi 10.262 RON la data de 29 aprilie 2010 astfel cum rezultă din adresa din 8 septembrie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Deoarece, de la data pensionării reclamantului şi până în prezent a trecut mai mult de un an, iar pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie refuză plata drepturilor băneşti restante, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 30.787 RON, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
De asemenea, Înalta Curte constată că nici critica potrivit căruia fondurile bugetare au fost insuficiente nu este întemeiată şi nu poate fi primită, deoarece pârâţii sunt ordonatori de credite, iar executarea obligaţiilor stabilite prin sentinţă implică alocarea de resurse financiare pentru plata drepturilor cuvenite reclamantului-intimat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie, împotriva sentinţei civile nr. 295 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3554/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3561/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
