ICCJ. Decizia nr. 4654/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4654/2011
Dosar nr. 1198/42/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanţii D.S., D.G., D.I.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea deciziei din 17 iunie 2010 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 3.190.100 RON emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, comunicată la data de 29 octombrie 2010; invalidarea raportului de evaluare efectuat de evaluatorul C.P. în Dosarul nr. 16924/CC şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie în baza primului raport de evaluare efectuat de evaluatorul H.F.A. în Dosarul nr. 16924/CC, reprezentând titlu de despăgubire în cuantum de 8.855.124 RON.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, în baza unui raport de evaluare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, efectuat de instanţă, care să analizeze care dintre cele două rapoarte de evaluare întocmite în cauză respectă dispoziţiile legale. Reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Apărările pârâtei
Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, deoarece decizia din 17 iunie 2010 emisă de Comisia Centrală a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în conformitate cu actele aflate la dosarul de despăgubire aferent dispoziţiei din 29 septembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Ploieşti.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 19 din 20 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, B-dul R., reprezentat de terenul în suprafaţă de 2196 mp şi construcţie de 1092,66 mp, care numai poate fi restituit în natură, imobil preluat în baza Legii nr. 10/2001 de la autorii reclamanţilor.
Prima instanţă a constatat că dosarul aferent dispoziţiei menţionată anterior a fost înregistrat la Comisia Centrală, fiind demarată procedura de obţinere a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi de Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.
S-a constatat că s-a întocmit un prim raport de evaluare de către un expert A.N.E.V.A.R., care a stabilit valoarea despăgubirilor la 8.855.124 RON, însă, ca urmare a obiecţiunilor Comisiei Centrale, s-a desemnat un alt evaluator, care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 3.190.100 RON, după ce s-a deplasat în teritoriu, la locul unde a fost situat imobilul, luând legătura cu părţile din proces, expertul răspunzând favorabil obiecţiunilor reclamanţilor şi corectând eroarea de calcul a suprafeţei de teren pentru care s-au solicitat despăgubiri, din primul raport de evaluare depus în sinteză la dosar fond.
Prima instanţă a apreciat că cea de a doua expertiză este corectă, primul raport de expertiză stabilind o valoare de piaţă a terenului nerealistă, de 800 euro/m2, care nu se regăsea nici în ofertele anului 2009, considerându-se că ultimul raport de expertiză s-a întocmit cu respectarea normelor de procedură şi cu aplicarea standardelor internaţionale de evaluare, iar reclamanţii nu au solicitat alte probe, astfel că acţiunea acestora a fost respinsă ca neîntemeiată, cum s-a arătat anterior.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamanţilor
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii cu care a fost investită.
Astfel, s-a învederat că în baza dispoziţiei din 29 septembrie 2008 a Primăriei Ploieşti s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul situat în Ploieşti B-dul R.
Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a declanşat procedura de acordare a despăgubirilor, recurenţii arătând că dosarul lor, conţinând dispoziţia menţionată anterior a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale, întocmindu-se un prim raport de expertiză de către evaluatorul A.N.E.V.A.R. H.F.A., care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 2.072.392 euro, echivalentul a 8.855.124 RON, după care s-a desemnat un nou expert, la solicitarea Comisiei Centrale, în persoana expertului C.P., acesta constatând că valoarea despăgubirilor este de 3.190.100 RON.
Recurenţii au arătat că în mod greşit prima instanţă le-a respins acţiunea, cu motivarea că nu au solicitat probe (înscrisuri, expertiză de specialitate) din moment ce unul din capetele de cerere din acţiunea introductivă viza obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire în baza „unui raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, efectuat în faţa instanţei de judecată” proba cu expertiză fiind solicitată şi în finalul acţiunii.
Recurenţii au concluzionat că în cauză există două expertize extrajudiciare întocmite de experţi desemnaţi de intimată, cu evaluări mult diferite ca valoare, fiind necesar să se dispună efectuarea unei expertize judiciare, care să stabilească valoarea corectă a despăgubirilor, această cerere nefiind analizată de instanţa de fond.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în drept invocându-se dispoziţiile art. 112-art. 115, art 129, art. 299 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 247/2005.
2. Apărările intimatei
Intimata, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu a trimis reprezentant în instanţă.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Deşi recurenta nu a indicat temeiul legal al recursului, se constată că criticile acesteia pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că dosarul cu ispoziţia din 2008 emisă de Primăria Ploieşti, prin care s-a respins cererea recurenţilor de restituire în natură a imobilului situat în Ploieşti, B-dul R., compus din teren în suprafaţă de 2196 mp şi construcţii în suprafaţă de 109466 mp, propunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Intimata a început procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru indemnizarea persoanelor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv şi în conformitate cu art. 3 lit. d), lit. e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a desemnat evaluator iniţial expertul H.F.A., iar ulterior expertul C.P., întrucât primul expert nu a respectat Standardele Internaţionale de Evaluare.
Între despăgubirile stabilite de cei doi experţi este o diferenţă substanţială, primul expert stabilind valoarea despăgubirilor la 8.855.124 RON, în timp ce al doilea expert le-a evaluat la 3.190.000 RON, ceea ce i-a nemulţumit pe recurenţi, întrucât nu au avut posibilitatea să afle ce standarde nu a respectat primul expert şi care au fost luate în considerare de al doilea evaluator, lor comunicându-li-se o sinteză a raportului de expertiză, care nu le permitea să examineze modalitatea concretă de calcul a despăgubirilor.
Prima instanţă a analizat minuţios respectarea procedurii de desemnare, schimbare a expertului de către intimată, modalitatea în care s-au soluţionat obiecţiunile recurenţilor privind cel de-al doilea raport de expertiză, însă nu s-a preocupat să examineze capătul de cerere subsidiar al recurenţilor-reclamanţi din acţiunea introductivă, privind obligarea intimatei la „emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în baza unui raport de evaluare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare efectuat în faţa instanţei de judecată, care să analizeze care dintre cele două rapoarte de evaluare făcute în cauză respectă dispoziţiile legale”.
Această probă a fost solicitată de reclamanţi şi în finalul acţiunii, unde au indicat expres la rubrica „probe”, o „expertiză de specialitate”.
Instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor această probă expres solicitată pentru rezolvarea capătului de cerere subsidiar din acţiune, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei dedus judecăţii, care îi lipseşte pe recurenţi de accesul efectiv la instanţă şi de garanţiile unui proces echitabil, în condiţiile în care nu li s-a dat posibilitatea verificării, de către un expert tehnic judiciar, a evaluărilor din rapoartele de expertiză extrajudiciare efectuate de experţi A.N.E.V.A.R., ce le-au fost transmise într-o formă sintetizată, prescurtată, astfel că în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, urmează a se pune în discuţia părţilor proba solicitată cu recurenţii-reclamanţi, iar dacă se va ajunge la necesitatea administrării acesteia, expertul urmează a verifica şi a evalua imobilul pentru care recurenţii sunt îndreptăţiţi la despăgubire, ţinând cont de Standardele Internaţionale de Evaluare, conform dispoziţiilor speciale ale art. 3 lit. d) şi lit. e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, urmând a se explica discrepanţa de valoare a imobilului din cele două rapoarte de expertiză efectuate de evaluatori A.N.E.V.A.R., pentru a se asigura obiectivitatea şi imparţialitatea evaluării, părţile putând folosi mijloacele procedurale specifice pentru a-şi apăra interesele, inclusiv prin desemnarea unui expert consilier.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.S., D.G. şi D.I.I., împotriva sentinţei civile nr. 19 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3626/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
