ICCJ. Decizia nr. 3725/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3725/2011
Dosar nr. 2559/1/2011
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primă instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ş.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea dosarului politic, secret şi clasificat din 1979 şi recunoaşterea perioadei cât a fost îndepărtat din armată pe motive politice ca activitate continuă în armată.
Prin sentinţa civilă nr. 3602 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, a admis excepţia de necompetenţă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La 2 iunie 2009, reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a solicitat anularea Ordinului 639 din 15 octombrie 1979 şi a anexelor la acest ordin, a consecinţelor trecute, prezente şi viitoare, recunoaşterea perioadei 15 octombrie 1979-19 septembrie 1991 ca activitate continuă în armată, precum şi obligarea la plata de daune materiale şi morale.
2. Hotărârea primei instanţe
prin sentinţa civilă nr. 631 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului Ş.I. ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a formulat o cerere de anulare a unui ordin de trecere în rezervă emis în anul 1979, neputându-se reţine că nu a cunoscut măsura luată împotriva sa.
Legea contenciosului administrativ sancţionează atitudinea pasivă a reclamantului, or, în cazul de faţă, deşi reclamantul cunoştea măsura încă din anul 1979, timp de mai bine de 20 de ani nu a contestat-o.
3. Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia civilă nr. 5702 din 17 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de Ş.I. împotriva sentinţei civile nr. 631 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a apreciat că instanţa de fond a reţinut corect că acţiunea reclamantului, prin care se solicita anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. nr. 639 din 15 octombrie 1979 de trecere în rezervă a recurentului-reclamant, este supusă termenelor de prescripţie şi de decădere prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi că reclamantul a cunoscut existenţa ordinului, chiar dacă acesta nu i-a fost comunicat în materialitatea sa.
A arătat Curtea că nu este de conceput ca un act administrativ să fie atacat în contencios subiectiv la aproape 30 de ani după ce a fost emis şi şi-a produs efectele. Or, în speţă, după cum a reţinut şi prima instanţă, reclamantul a rămas într-o stare de pasivitate şi nu a contestat ordinul, deşi în noul context istoric creat după 1990 a reintrat în cadrele active ale armatei.
Înalta Curte a mai reţinut că, în ipoteza în care se consideră victima unor persecuţii de natură politică, recurentul-reclamant avea la îndemână alte remedii procesuale, reglementate prin Decret Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, O.U.G. nr. 214/1991 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, sau Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, acte normative care creează cadrul acordării unor reparaţii pentru persoanele care se încadrează în câmpul lor de reglementare, fără a implica, în mod necesar, anularea actului administrativ considerat abuziv.
A arătat însă instanţa de control judiciar că în cadrul prezentului litigiu nu poate fi reţinută incidenţa Legii nr. 221/2009, aşa cum a solicitat recurentul-reclamant prin precizările formulate în recurs, pentru că, potrivit art. 294 alin. (1), coroborat cu art. 316 C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula cereri noi.
4. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurentul Ş.I., cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ..
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, ulterior, pronunţării deciziei contestate, a intrat în posesia copiei Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. nr. 639 şi al unui Dosar DCI/1979 arhivat la UM Piteşti, în lipsa căruia nu şi-a putut face o apărare adecvată.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. şi prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Revizuentul a indicat motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. potrivit căruia „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Prima condiţie impusă de textul legal menţionat priveşte, aşadar, hotărârea supusă revizuirii care, în situaţia în care este pronunţată de o instanţă de recurs, trebuie să evoce fondul.
Decizia nr. 5702 din 17 decembrie 2010 îndeplineşte această cerinţă, pentru că, deşi a respins recursul ca nefondat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat o proprie apreciere asupra situaţiei de fapt şi a prevederilor legale incidente pricinii.
Cât priveşte înscrisul nou invocat în revizuire, acesta trebuie să aibă forţă probantă prin el însuşi, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii supuse revizuirii, să fie determinant şi să nu fi putut fi înfăţişat în proces pentru că a fost reţinut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Or, înscrisurile invocate de către revizuent nu îndeplinesc această condiţie.
Astfel, Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.C. nr. 639 din 15 octombrie 1979 a făcut deja obiectul unor acţiuni ale revizuentului prin care se solicita anularea acestuia, iar celelalte înscrisuri depuse nu sunt de natură a fi determinante pentru soluţia criticată prin prezenta cerere de revizuire.
Faţă de cele reţinute se apreciază că nu sunt întrunite prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 326 alin. (3) din acelaşi act normativ se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de către Ş.I. împotriva deciziei civile nr. 5702 din 17 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4660/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4661/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
