ICCJ. Decizia nr. 4660/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4660/2011
Dosar nr. 542/54/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin încheierea din data de 23 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia civilă în Dosarul nr. 8778/311/2010, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiilor de nelegalitate a Ordinului nr. 2628/1999 şi respectiv a adresei din 16 iunie 2009 emise de Ministerul Justiţiei, invocate de reclamanta O.F.
Prin sentinţa civilă nr. 279 din 24 mai 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamanta O.F. în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâţii Banca T., Sucursala Slatina şi Ministerul Justiţiei şi totodată a respins excepţiile de nelegalitate, invocate, ca neîntemeiată, şi respectiv ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea din 5 iunie 2009, Banca T. a solicitat Ministerului Justiţiei înregistrarea în evidenţa specială a executorilor bancari a domnului S.A.
Faţă de actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a apreciat că excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a adresei din 2009 este întemeiată.
Excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 2628/1999 fost apreciată ca neîntemeiată, în condiţiile în care s-a reţinut că prin respectivul ordin, emis de Ministerul Justiţiei, atacat cu excepţia de nelegalitate în prezenta cauză, s-a aprobat Statutul Corpului Executorilor Bancari. S-a arătat că acest ordin a fost emis în temeiul H.G. nr. 65/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi pentru executarea dispoziţiilor art. 88 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 58/1998, devenit art. 173 alin. (2) şi alin. (3), ca urmare a republicării legii.
Şi după abrogarea Legii nr. 58/1998 au fost menţinute dispoziţiile sus indicate şi mai mult decât atât s-a prevăzut la art. 418 alin. (3) din O.U.G. nr. 99/2006 că „activitatea acestuia (a corpului executorilor bancari) se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile în materie din dreptul comun”, adică ale C. proc. civ.
Potrivit art. 2 alin. (2) şi art. 22 din Ordinul nr. 2628/1999, activitatea executorilor bancari se desfăşoară cu respectarea strictă a dispoziţiilor C. proc. civ. şi a reglementărilor din materia executării silite şi actele îndeplinite de aceştia sunt supuse controlului judecătoresc.
Susţinerile reclamantei, în sensul că abrogarea Legii nr. 58/1998 lipseşte de efecte juridice ordinul emis în executarea acesteia, nu au fost reţinute de prima instanţă, atâta vreme cât reglementările anterioare ale Legii nr. 58/1998 privind constituirea şi funcţionarea corpului propriu, de executare pentru bănci, instituţii de credit au fost preluate întocmai de O.U.G. nr. 99/2006, asigurând în continuare acelaşi regim juridic în materie.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta O.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de suspendare a judecăţii, întrucât în cauză sunt pe deplin îndeplinite prevederile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., dovezile ataşate la dosar demonstrând că dezlegarea acestei cauze depinde de soluţia ce se va da într-un alt dosar menţionat, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, şi cu atât mai mult cu cât respingerea nici nu a fost motivată.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta a susţinut că prima instanţă a respins nelegal şi fără justificare excepţia de nelegalitate a adresei din 16 iunie 2009, pe motiv că aceasta nu ar avea caracter administrativ, după cum nelegal a apreciat şi asupra nelegalităţii invocate cu privire la Ordinul nr. 2628/1999.
În susţinerea acestei critici recurenta a arătat că în conformitate cu art. 418 din O.U.G. nr. 93/2006, cu modificările şi completările ulterioare, băncile pot să-şi constituie propriul corp de executori bancari care ar urma să-şi desfăşoare activitatea, conform art. 3 din respectiva normă imperativă, potrivit unui statut aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care însă, până în prezent, nu a fost emis, mai cu seamă că Legea bancară nr. 58/1998, potrivit art. 422 din O.U.G. nr. 99/2006, a fost abrogată în totalitate.
3. Întâmpinările formulate în cauză de intimaţii Banca T., Sucursala Slatina şi Ministerul Justiţiei
Prin întâmpinările depuse la dosar, atât Ministerul Justiţiei cât şi Banca T., Sucursala Slatina, au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta O.F., apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi corectă atât sub aspectul respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei cât şi în ceea ce priveşte soluţia dată cu referire la excepţia de nelegalitate invocată, fiind în esenţă reiterate apărările înfăţişate şi cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate şi faţă de prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii primei instanţe, conform art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.
Legal sesizată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2628/1999 ca şi a adresei din 16 iunie 2009, emisă de Ministerul Justiţiei la data de 23 februarie 2011, invocată de recurenta-reclamantă într-o cauză aflată în recurs pe rolul Tribunalului Olt şi având ca obiect contestaţia la executare silită bancară, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în opinia Înaltei Curţi, în mod corect prin sentinţa recurată a respins cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.
Argumentul reţinut de instanţă în sensul că motivul de suspendare invocat de petentă, derivând din existenţa unei acţiuni în anularea Ordinului nr. 2628/1999, înregistrată ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi primit întrucât este menit să conducă doar la tergiversarea cauzei, este justificat şi concordă de altfel cu natura juridică a excepţiei de nelegalitate.
Sunt neîntemeiate criticile recurentei pe acest aspect în condiţiile în care excepţia de nelegalitate, ca mijloc de apărare, este o formă procedurală incidentală, cu efecte numai inter partes litigantes, ce se poate derula numai în cadrul unui alt proces şi ca atare se impune a fi exercitată cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, astfel cum se prevede în art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
Or, demararea ulterior invocării excepţiei de nelegalitate a unei acţiuni separate, îndreptată împotriva aceluiaşi act administrativ, de astă dată pe calea acţiunii directe în anulare, numai în scopul de a genera aşa zisa legătură prevăzută în art. 244 alin. (1) C. proc. civ., a fost în mod judicios apreciată de prima instanţă ca fiind realizată cu scopul prelungirii şi tergiversării soluţionării acţiunii iniţiale în cadrul căreia a fost invocată excepţia şi care a generat şi prezentul litigiu.
Nefondat este şi motivul de recurs vizând calificarea dată de prima instanţă adresei din 16 iunie 2009, apreciată ca nefiind un act administrativ.
Premisa legală a invocării excepţiei de nelegalitate o reprezintă existenţa unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În cauză, în acord cu cele reţinute şi de prima instanţă, Înalta Curte constată că adresa invocată, prin care se comunică Băncii T. de către Ministerul Justiţiei, efectuarea înregistrării unui executor bancar în temeiul art. 9 alin. (1) din Ordinul nr. 2628/1999, nu are decât caracterul unei corespondenţe de natură informativă ce nu este susceptibilă, prin ea însăşi, să dea naştere că modifice sau să stingă raporturi juridice.
Drept urmare, în mod corect excepţia de nelegalitate invocată şi cu privire la această adresă a fost respinsă ca inadmisibilă.
În fine, nefondate sunt şi criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 2628/1999, privind aprobarea Statutului Corpului Executorilor Bancari, emis în temeiul Legii nr. 58/1998, care în prezent este abrogată prin O.U.G. nr. 99/2006.
În completarea argumentelor înfăţişate de prima instanţă, evidenţiate în expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, apreciate ca pertinente, Înalta Curte reafirmă că în cadrul soluţionării unei excepţii de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată instanţa de contencios administrativ are de verificat concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi executarea cărora a fost emis.
Din această perspectivă evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalităţii ci asupra aplicării, respectiv a momentului până la care actul normativ care face obiectul verificării pe calea excepţiei de nelegalitate rămâne în vigoare şi produce efecte juridice.
Totodată, lămurirea problemei aplicării în timp a legii, cu efect asupra identificării normelor juridice incidente raportului de drept dedus judecăţii este un atribut al instanţei învestite cu fondul acţiunii respectiv cel având ca obiect contestaţia la executarea silită.
În fine, nu lipsită de relevanţă este şi împrejurarea că Înalta Curte, anterior învestită cu verificarea legalităţii aceluiaşi ordin, chiar dacă criticat sub alt aspecte, a hotărât în sensul legalităţii actului supus verificării pe această cale (a se vedea în acest sens decizia nr. 4494 din 21 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.F. împotriva sentinţei civile nr. 279 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3723/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3725/2011. Contencios → |
|---|
