ICCJ. Decizia nr. 4634/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4634/2011
Dosar nr. 1130/42/2010/a1
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanţii A.I., D.M., P.E., T.F., F.H., V.C., G.H., C.M., S.P., J.I. şi E.G., toţi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la reclamanta A.I., cu domiciliul în T., judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminări, în baza art. 1 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, în termen legal au formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se admită acţiunea şi să se anuleze H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 528/29.07.2010;
Prin aceeaşi acţiune reclamanţii la termenul din data de 18 noiembrie 2011 au solicitat şi suspendarea executării actului normativ susmenţionat, cerere soluţionată de instanţă prin încheierea pronunţată în data de 18 noiembrie 2010.
În motivarea acţiunii în anulare reclamanţii au arătat că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 113/2010 prin care s-a dispus anularea pensiei lor de serviciu stabilită prin deciziile de pensionare.
Susţin prin acţiunea formulată nelegalitatea hotărârii de Guvern, întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituţia România, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens susţin că, în primul rând, H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condiţiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Este adevărat că norma juridică nouă nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest fapt nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăşi naturii obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004.
Faptul că prin Decizia nr. 873/2010 Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 113/2010 nu poate conduce la o altă concluzie, în primul rând, trebuie subliniat că, potrivit art. 147 din Constituţie, numai deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi produc efecte în plan juridic. O decizie prin care se constată constituţionalitatea unei norme juridice nu produce niciun efect.
Mai arată că, H.G. nr. 737/2010 contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie, întrucât le impune o privare de proprietate discriminatorie şi lipsită de proporţionalitate.
La termenul din data de 18 noiembrie 2011, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamanţii A.I., D.M., P.E. ş.a. prin care se solicită anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
La acelaşi termen de judecată din data de 18 noiembrie 2010 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, iar la termenul din data de 9 decembrie 2010 s-a admis de asemenea şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de D.M. faţă de care s-a luat măsura suspendării executării H.G. nr. 737/2010.
Ulterior la data de 10 ianuarie 2011, numiţii G.G., S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., F.M., I.C. au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, luându-se act de către instanţă că cererile au fost legal timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de câte 4 RON şi timbre judiciare de 0,15 RON fiecare, solicitând admiterea cererilor lor de intervenţiei în interes propriu, având în vedere că, au renunţat la judecata cererilor lor în cauzele în care s-au adresat iniţial instanţei în calitate de reclamanţi, respectiv în Dosarele nr. 1043/42/2010 şi nr. 1044/42/2010, care aveau acelaşi obiect, instanţa luând act de această solicitare aşa cum reiese din încheierile pe care le-au depus la dosar.
La data de 4 februarie 2011 intervenientul în interesul Guvernului României Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat întâmpinare la cererile de intervenţie în nume propriu formulate de numiţii de mai sus, solicitând respingerea lor, deoarece aceştia au calitate de reclamanţi în alte două procese aflate deja pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, respectiv Dosarul nr. 1044/42/2010 şi Dosarul nr. 1043/42/2010, iar prin admiterea cererilor lor apreciind că soluţionarea cererii principale ar fi întârziată.
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 10 martie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a a dmis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; a respins acţiunea şi cererile de intervenţie faţă de acesta, ca fiind introduse împotriva unei părţi lipsită de calitate procesual pasivă, a respins excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor şi intervenienţilor, formulate de Guvernul României şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ca neîntemeiate; a respins ca neîntemeiată acţiunea în anularea H.G. nr. 737/2010 formulată de reclamanţii A.I., D.M., P.E., T.F., F.E., V.C., G.H., C.M., S.P., J.I. şi E.G., şi intervenienta D.M., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, intervenientul în interesul pârâtului Guvernul României Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi intervenienta în nume propriu D.M.; a respins ca neîntemeiate cererile de intervenţie în interes propriu formulate de D.M., G.G., S.E., M.R., B.V., N.E., P.G., P.V., R.R., I.C. şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de F.M.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatând că în prezenta cauză această instituţie nu are calitate fiind abilitată în materia discriminării, iar vizavi de obiectul unei asemenea speţe nu poate emite decât un punct de vedere ce nu poate naşte efecte juridice pentru părţile din prezenta cauză, în acest sens acţiunea şi cererile de intervenţie faţă de această parte apar ca fiind introduse împotriva unei părţi lipsită de calitate procesual pasivă.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanţii au îndeplinit procedura prealabilă administrativă obligatorie, astfel după cum reiese din copia cererii şi dovada de transmitere a acesteia.
Raţiunea legiferării obligativităţii formulării plângerii prealabile anterior sesizării instanţei rezidă în împrejurarea că emitentul actului are posibilitatea revocării acestuia, situaţie în care o acţiune în justiţie ar apărea ca lipsită de interes, emitentul actului nu a procedat la revocarea actului în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, instanţa a reţinut că dispoziţiile H.G. nr. 737/2010 reglementează atât metodologia de recalculare, cât şi modalitatea de acordare a pensiei în urma recalculării, în mod evident reclamanţii îşi justifică, în cauză, calitatea procesuală şi interesul formulării acţiunii, decurgând din plata pensiei în urma recalculării. Astfel, reclamanţii invocă o valoare patrimonială cu valenţa unui drept câştigat, anterior recunoscut şi executat de stat, în temeiul unei legi speciale, Legea nr. 567/2004. Or, prin recalcularea pensiilor, după cum reiese din deciziile depuse la dosar, cuantumul pensiilor este mult diminuat, afectând în mod semnificativ patrimoniul reclamanţilor.
Totodată, instanţa de fond a constatat că interesul, definit ca folosul practic, imediat urmărit de reclamanţi, este legitim, născut şi actual, personal şi direct, îndeplinind toate cerinţele legale pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată.
Susţinerile pârâtului în sens contrar apar ca neîntemeiate, neputând fi reţinut că prezenta cerere este ilicită; aspectele ce ţin de temeinicia cererii de chemare în judecată urmează a fi examinate de instanţă în funcţie de ansamblul probator administrat. Pe de altă parte, instanţa nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, ci are obligaţia de a da corecta încadrare juridică, în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil.
Pentru toate aceste motive instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocate de pârât şi intervenientul în interesul acestuia ca neîntemeiate.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind inadmisibilă şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de F.M., care potrivit susţinerilor sale, nu a îndeplinit procedura prealabilă, prevăzută de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte cererea privind anularea H.G. nr. 737/2010, instanţa de fond a constatat că acest act administrativ normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la art. 1 stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 871/2010 a constatat că legea este constituţională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare.
Instanţa de fond a mai reţinut că apărarea reclamanţilor potrivit căreia prin H.G. nr. 737/2010 se încalcă dispoziţiile Legii nr. 94/1992 cum a fost modificată prin Legea nr. 217/2008, ce nu a fost abrogată nu are nicio relevanţă, întrucât pensiile de serviciu pentru personalul Curţii de Conturi au fost prevăzute de art. 49 alin. (4) şi art. 51 alin. (2) din legea privind organizarea Curţii de Conturi, texte de lege ce sunt în prezent abrogate conform Legii nr. 263/2010, chiar dacă aceste dispoziţii legale nu ar fi fost abrogate expres, hotărârea de guvern nu este în contradicţie cu prevederile actelor normative precizate, în condiţiile în care prin Legea nr. 119/2010, s-a statuat că de la data intrării în vigoare a actului normativ, pensiile stabilite în baza legislaţiei speciale devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000, iar principiul dreptului câştigat nu are aplicabilitate în condiţiile în care legiuitorul are dreptul de a dispune asupra acordării pensiilor de serviciu, a cuantumului şi condiţiilor de acordare, singurul drept câştigat fiind reprezentat doar de prestaţiile deja realizate până la data intrării în vigoare a actului normativ nou.
Nici susţinerea reclamanţilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia României, a art. 473, art. 474 şi art. 484 C. civ. referitoare la garantarea dreptului de proprietate, dreptul la pensie fiind asimilat acestuia, nu a fost primită de către instanţă, în condiţiile în care art. 47 alin. (2) din Constituţie reglementează distinct dreptul la pensie, care deşi poate fi asimilat unui drept de proprietate, natura specială a pensiei de serviciu presupune două componente, contributivă şi necontributivă, această din urmă componentă fiind supusă condiţiei ca statul să dispună de resurse financiare pentru a o putea acorda, iar în situaţia în care astfel de resurse nu există sau sunt diminuate, legiuitorul poate să dispună măsuri asupra cuantumului pensiei şi a condiţiilor de acordare, cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 871/2010.
De asemenea, a fost înlăturată şi apărarea aceloraşi reclamanţi potrivit căruia restrângerea exerciţiului unui drept sau unei libertăţi are caracter excepţional şi temporar nefiind incidente dispoziţiile art. 53 din Constituţie, întrucât dreptul la pensie garantat de Constituţie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând în legea fundamentală, o astfel de garanţie pentru pensia specială, în care este inclus suplimentul financiar acordat de stat, prin măsura recalculării nefiind restrâns dreptul la pensie, ci doar cuantumul acesteia.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 din Constituţie, Curtea de apel a constatat că prin H.G. nr. 737/2010, se respectă acest principiu, întrucât actul normativ se aplică doar pentru viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor speciale, celelalte condiţii privind acordarea acestora, stagiul efectiv de activitate şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de actul administrativ normativ, iar măsura recalculării nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute.
Având în vedere că H.G. nr. 737/2010 nu încalcă dispoziţiile precizate de către reclamanţi, din legi organice sau din Constituţie, instanţa de fond a constatat că actul administrativ normativ a fost elaborat cu respectarea prevederile Legii nr. 24/2000, astfel că nu se impune anularea sa, cererea urmând a fi respinsă.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect menţinerea în plată a pensiilor de serviciu ale reclamanţilor, instanţa de fond a constatat că nu este întemeiat, întrucât prin Legea nr. 119/2010, aceste pensii au devenit pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, iar art. 49 alin. (4) şi art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 au fost abrogate, astfel că cererea a fost respinsă, o atare măsură neputând fi dispusă decât după anularea sau desfiinţarea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Împotriva hotărârii instanţei de fond recurenţii A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E., V.C., C.M., S.P., S.E., I.C. şi D.M.A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare recurenţii au arătat că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010, cum greşit a motivat prima instanţă, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost abrogată, astfel că modificarea definitivă a pensiilor aflate în plată prin H.G. nr. 737/2010 şi Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii şi drepturile câştigate de personalul auxiliar din instanţe, beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii.
S-a susţinut că aplicarea retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condiţiile derogatorii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât actul normativ încalcă cerinţa legalităţii, a scopului legitim, precum şi principiul proporţionalităţii.
Recurenţii au mai arătat că Legea nr. 119/2010 generează o situaţie discriminatorie, deoarece instituie pentru militari, poliţişti şi personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor la pensie, a cărui finalitate este menţinerea pensiei de serviciu, pentru aceste categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcţie de data naşterii şi oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalţi pensionari care nu intră sub incidenţa Legii nr. 119/2000.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Argumentele prezentate de recurenţi în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, despre care au arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior, Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii, a drepturilor câştigate de beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii, a art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a principiului proporţionalităţii şi nediscriminării.
Or dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia nr. 871/2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 20 din Constituţie, prin raportare la Primul Protocol adiţional Convenţai Europeană a Drepturilor Omului (art. 1), Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1), Carta Drepturilor Fundamentale UE [art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)].
De asemenea, prin Decizia nr. 873/2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), lit. b), lit. d)-lit. i) şi art. 2-art. 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, constatându-se în schimb neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraţilor, asistenţi ai Curţii Constituţionale).
În cuprinsul acestor decizii instanţa constituţională a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept naţional şi comunitar invocate de recurentă, astfel că ţinând cont de ierarhia şi atribuţiile instanţelor de judecată, aşa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin. (4) din Constituţie, Legea nr. 47/1992 şi Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui şi nu poate pronunţa soluţii contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătoreşti de către Curtea Constituţională.
Prin urmare, se observă că instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
Curtea Constituţională a constatat că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
În Decizia nr. 873/2010 instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate” precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel şi aşa cum a arătat şi în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Muller contra Austriei, 1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Nu se poate reţine nici încălcarea principiului proporţionalităţii, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menţinerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, în condiţiile adâncirii crizei economice în 2010 (situaţii expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) şi interesul particular, reprezentat de menţinerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 şi H.G. nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii, Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privinţa suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcţie de condiţiile economico-sociale şi politica fiscală de la un moment dat.
Legea nr. 119/2010 a prevăzut două modalităţi de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare sau de serviciu, art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalităţi diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu priveşte categorii profesionale identice sau similare.
Ca urmare a schimbării politicii statului în domeniul sistemului de pensii şi a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situaţii comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt adecvate şi necesare, în sensul excepţiei instituite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010 şi H.G. nr. 737/2010.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.I., E.G., G.G., M.R., R.R., N.E., P.V., B.V., F.M., D.M., P.E., V.C., C.M., S.P., S.E., I.C. şi D.M.A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, ca nefondate.
Respinge recursul declarat de A.I. împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca nefondat.
Respinge celelalte recursuri privind suspendarea H.G. nr. 737/2010, ca tardiv formulate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3572/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3574/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
