ICCJ. Decizia nr. 4639/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4639/2011
Dosar nr. 254/42/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantei
Prin acţiunea formulată, reclamanta N.I.D. a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1262/2008, prin care imobilul ce formează obiectul dosarului respectiv a trecut în domeniul public al comunei B. şi în administrarea Consiliului Local al comunei B., judeţul Prahova.
În motivarea excepţiei de nelegalitate invocată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, M.I.R.A., Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi Comuna B., judeţul Prahova, prin Primar, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, faţă de împrejurarea că acest act administrativ individual va fi invocat de pârâtă în dovedirea dreptului său de proprietate. Hotărârea care formează obiectul excepţiei de nelegalitate este nelegală, fiind contrară: art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, Constituţiei, art. 44 Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001, pentru următoarele motive: în art. 1 din hotărâre se menţionează scopul luării măsurii de trecere a imobilului în domeniul public al comunei B. şi anume „în vederea amenajării unor spaţii verzi, a unei zone de agrement şi a unor săli de reuniune”.
S-a susţinut că destinaţiile imobilului sunt menţionate generic şi nu în concret, pentru a împiedica cercetarea dispoziţiile legale privind bunurile care pot forma obiectul domeniului public al comunelor, dar chiar şi aşa, faţă de caracteristicile tehnice ale bunurilor menţionate la coloana 4 din anexa la hotărâre, cât şi în raport de art. 136 din Constituţia României şi anexa la Legea nr. 213/1998, se poate observa ca trecerea imobilului în domeniul public al comunei nu este justificată de vreuna dintre afectaţiunile legale ale bunurilor din domeniul public.
2. Apărările pârâţilor
Pârâţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi Guvernul României au depus la dosar întâmpinare, iar pârâta comuna B. prin Primar a depus la dosar concluzii scrise, însoţite de înscrisuri, prin care au solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii respinse de instanţă în şedinţa publică din 6 iunie 2011, iar Guvernul României a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, arătând în esenţă că la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Şi pârâta comuna B. prin Primar a solicitat respingerea excepţiei, întrucât au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii acesteia cu privire la trecerea unui bun din patrimoniul public al statului în patrimoniul public al pârâtei comuna B.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 6 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1262/2008, formulată de reclamanta N.I.D., în contradictoriu cu pârâţii comuna B. prin Primar, Guvernul României şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin H.G. nr. 1262/2008 privind transmiterea unui imobil, monument istoric, din domeniul public al statului şi din administrarea M.I.R.A., Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în domeniul public al comunei B. şi în administrarea Consiliului Local al comunei B., judeţul Prahova s-a aprobat transmiterea respectivului imobil prevăzut în anexa nr. 1, în vederea amenajării unor spaţii verzi, a unei zone de agrement şi a unor săli de reuniune, în condiţiile legii, în temeiul art. 108 din Constituţia României, al art. 9 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică.
Conform anexei hotărârii, imobilul respectiv este situat în judeţul Prahova, comuna B., satul B.S., cu o suprafaţă de teren de 105.000 mp şi suprafaţa construită de 1918,37 mp având pavilion principal, „C.N.”, pavilion administrativ, corp de gardă, centrală termică, grup alimentar, grajd, depozit combustibil, padocuri porci, siloz, cabină poartă.
Instanţa a constatat că, motivele de nelegalitate a hotărârii respective invocate de reclamantă şi anume că „spaţiile verzi” nu pot fi asimilate cu „parcuri publice”, iar noţiunea de zonă de agrement este mult prea generală, iar sălile de reuniune nu se regăsesc în anexa Legii nr. 213/1998, sunt neîntemeiate.
S-a mai reţinut că, din hotărâre rezultă cu claritate că imobilul s-a preluat pentru amenajarea de spaţii verzi, zone de agrement, săli de reuniune, spaţiul verde nu poate excede amenajarea unui parc, iar o sală de reuniune nu poate fi asimilată cu un restaurant sau cazinou, astfel că destinaţia imobilului se regăseşte în dispoziţiile Legii nr. 213/1998, neputându-se aprecia că hotărârea respectivă nu a respectat prevederile acestei legi.
S-a mai constatat că imobilul „C.N.” este monument istoric, face parte din domeniul public al statului şi s-a dat în administrarea unei instituţii publice, respectându-se dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta N.I.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că în mod greşit prima instanţă i-a respins acţiunea privind constatarea nelegalităţii parţiale a H.G. nr. 1262/2008, scoaterea din domeniul public al comunei B. a unicului imobil menţionat în hotărâre şi stabilirea acestuia în domeniul privat al localităţi, pentru soluţionarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate încă din 1996 de autorul recurentei, B.F.D., succesor al lui N.V.N.
Recurenta a prezentat detaliat demersurile întreprinse pentru redobândirea imobilului situat în extravilanul comunei B. compus din teren şi construcţie/conac şi a arătat că Primarul comunei B. a refuzat constant să-i soluţioneze favorabil cererile de restituire a imobilului, nu a adus la cunoştinţă faptul că imobilul este revendicat, şi nu a solicitat Guvernului României trecerea imobilului din proprietate publică în proprietate privată, în scopul restituirii acesteia celor îndreptăţiţi, încălcându-se astfel art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi art. 20 şi art. 148 din Constituţia României privind aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitar, invocându-se în acest sens decizia nr. 832/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a susţinut că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate invocată de ea perpetuează înfrângerea dreptului său de proprietate garantat de art. 44 din Constituţia României şi dă credit unui act normativ esenţial nelegal, adoptat tocmai în scopul împiedicării restituirii imobilului către singura persoană îndreptăţită.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.
2. Apărările intimaţilor
Intimaţii prin întâmpinările depuse la dosar în temeiul art. 3082 C. proc. civ., iar comuna B. şi prin apărător au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Prin H.G. nr. 1262/ 2008 publicată în M. Of. nr. 703/16.10.2008 s-a aprobat transmiterea unui imobil monument istoric situat în comuna B., judeţul Prahova, identificat în anexa hotărârii, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului de Interne, respectiv a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în domeniul public al comunei B. „în vederea amenajării unor spaţii verzi, a unei zone de agrement şi a unor săli de reuniune, în condiţiile legii”.
Din nota de fundamentare a H.G. nr. 1262/2008 rezultă că măsura s-a dispus în scopul restaurării şi punerii în valoare a „C.N.”, monument istoric, situat într-o zonă căreia i se va da destinaţia de zonă de agrement, o sală polivalentă fiind în curs de edificare.
Recurenta pretinde că este persoană îndreptăţită la restituirea C.N. şi a terenului aferent acestuia, care a aparţinut antecesorilor săi, pentru care a formulat repetate cereri de restituire către autorităţile competente, inclusiv acţiune în revendicare, în cadrul căreia a invocat excepţia de nelegalitate.
Excepţia de nelegalitate, aşa cum este reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004 este un mijloc de apărare folosit în cadrul unui proces prin care se tinde la înlăturarea din acea cauză a efectelor unui act administrativ considerat nevalabil.
În speţă, însă, s-a respectat procedura de trecere a unui bun din domeniul public al statului din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice în privinţa monumentului istoric reprezentat de C.N.
Pe de altă parte nu s-a dovedit, de către recurenta-reclamantă că actul administrativ-normativ a cărui nelegalitate s-a invocat contravine unor norme juridice cu forţă superioară (art. 134 şi art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) în condiţiile în care imobilul respectiv a trecut din domeniul public al statului în domeniul public al comunei B. în scopul unei administrări şi exploatări eficiente.
4. Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 şi art. 201 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.I.D., împotriva sentinţei civile nr. 182 din 6 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3538/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
