ICCJ. Decizia nr. 4653/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4653/2011
Dosar nr. 1115/39/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele Cauzei.
1. Soluţia primei instanţe
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 1 noiembrie 2006 a fost trimis în judecată inculpatul T.G.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi alin. (3) C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi fals în declaraţii prevăzute de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a indus în eroare părţile vătămate cu privire la încheierea unui act de vânzare-cumpărare cu consecinţe de deposedare, precum şi menţinerea în eroare cu prilejul executării contractului. De asemenea, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, inculpatul a declarat că este proprietarul imobilului şi s-a folosit în acest sens de contractul de vânzare-cumpărare din 12 mai 2004, cunoscând că, în fapt, nu era proprietarul imobilului şi că actul notarial autentificat din 2004, era de fapt, un act simulat.
Numitul T.G.V. este ofiţer de poliţie cu gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, iar conform adresei din 26 aprilie 2005 este încadrat în structurile de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani din data de 1 mai 2003.
1.1. La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2007, în faţa Curţii e Apel Suceava, secţia penală, sesizată prin rechizitoriul sus arătat, T.G.V. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 617/2003, solicitând sesizarea instanţei de contencios administrativ pentru soluţionarea excepţiei în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea excepţiei petentul a arătat că ordinul ministrului este un act administrativ individual de numire a unui anumit poliţist în structurile poliţiei judiciare, iar prin această operaţiune de desemnare specifică se realizează şi distincţia dintre poliţia preventivă şi poliţia judiciară.
1.2. Reinvestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială,contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 39 din 23 ianuarie 2009 a respins-o ca nefondată, hotărârea devenind irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, nr. 2558 din 13 mai 2009, prin care recursul declarat de T.G.V. a fost respins ca nefondat.
1.3. Prin sentinţa civilă nr. 25 din 29 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 39 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Suceava, formulată de T.G.V. în contradictoriu cu intimaţii G.C. şi G.V.A., şi Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut:
Conform prevederilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ.,revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…)”.
În speţă s-a apreciat însă că Ordinul nr. 484/2005 nu a fost reţinut de partea potrivnică, ci pur şi simplu nu a fost publicat în M. Of. al României şi, ca atare, condiţia legală prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este întrunită.
Având în vedere şi că revizuientul nu a făcut dovada abrogării Ordinului nr. 617/2003, acest act normativ fiind analizat şi cu prilejul judecăţii în fond a cauzei, conform susţinerilor Ministerului Administraţiei şi Internelor din întâmpinarea depusă la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, prima instanţă a respins cererea de revizuire ca nefondată.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-revizuent
Împotriva hotărârii instanţei de fond revizuentul T.G.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, recurentul a susţinut că prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, contrar celor reţinute de prima instanţă, în condiţiile în care s-a făcut dovada că Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 617/2003, a cărui excepţie de nelegalitate a fost invocată, a fost înlocuit cu Ordinul nr. 484/2005, modificat şi completat prin Ordinul nr. 581/2005.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată raportat la prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prima instanţă cu deplin temei a respins cererea de revizuire cu a cărei soluţionare a fost învestită prin decizia nr. 5072/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prima instanţă, în mod judicios a reţinut, faţă de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. că nici una dintre cerinţele legale pe care acest text de lege le reclamă nu este întrunită în speţă.
Ordinul nr. 617/2003 privind desemnarea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, cu modificările ulterioare, emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor în cadrul prerogativelor legale conferite nu poate fi considerat, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. un „înscris descoperit după pronunţarea hotărârii” care să nu fi putut fi prezentat, fiind reţinut de partea potrivnică.
Ordinul respectiv, a cărui nelegalitate a fost invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicat şi irevocabil respinsă (Decizia nr. 2558/2009), este un act administrativ cu caracter normativ şi nicidecum „un înscris”, în sensul de instrumentum, avut în vedere de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., împrejurările invocate în ceea ce priveşte înlocuirea şi/sau modificarea lui prin alte ordine ulterioare nefiind de natură a schimba o atare interpretare şi calificare juridică.
Reţinând că revizuentul nu a formulat prin motivele de recurs critici pertinente raportat la soluţia şi argumentele primei instanţe, Înalta Curte va respinge aşadar recursul de faţă, ca nefondat, în temeiul art. 328 C. proc. civ. cu referire la art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G.V. împotriva sentinţei civile nr. 25 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3561/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3572/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
