ICCJ. Decizia nr. 4662/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4662/2011
Dosar nr. 2738/1/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia a cărei revizuire se solicită
Revizuentul T.C. a investit instanţele de judecată cu cererea de anulare a deciziei din 11 septembrie 2006 a Penitenciarului cu regim de maximă siguranţă R.L, prin care a fost eliberat din funcţia de inspector şef principal de penitenciare şi a deciziei din 11 septembrie 2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, solicitând reintegrarea, cu plata drepturilor băneşti cuvenite şi daune morale.
Prin sentinţa nr. 1700 din 17 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea, a anulat cele două decizii, a dispus reintegrarea petentului în funcţia publică deţinută anterior, cu plata drepturilor băneşti cuvenite, respingând capătul de cerere privind daune morale.
Prin decizia nr. 4057 din 1 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul petentului în privinţa daunelor morale şi a admis recursurile pârâţilor Penitenciarul Bucureşti R. şi al Ministerului Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a modificat sentinţa atacată şi a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei, instanţa de recurs a reţinut că prin adeverinţa din 25 aprilie 2006 petentul a atestat că deţinutul O.H. se află în evidenţa cabinetului medical cu diagnosticul neoplasm colon operat, metastaze, cu precizarea că s-a eliberat această adeverinţă pentru a-i servi la Curtea de Apel Bucureşti, consultaţia fiind trecută din 25 aprilie 2006 în registrul de consultaţii medicale, iar la diagnostic s-a menţionat neoplasm colon operat.
Instanţa de recurs a reţinut că măsura disciplinară a eliberării petentului din funcţia publică s-a dispus ca urmare a neglijenţei acestuia în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, constând în eliberarea unei adeverinţe medicale către deţinutul O.H., fără aprobarea conducerii penitenciarului, fără cererea scrisă a deţinutului, fără înregistrarea în registrul de consultaţii a diagnosticului stabilit, a scopului şi destinaţiei documentului eliberat.
S-a constatat că în acelaşi registru, la 26 aprilie 2006 s-a menţionat diagnosticul de status post neocolon, iar adeverinţa eliberată la această dată atestă în plus şi diagnosticul metastaze.
II. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei nr. 4057 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant T.C., în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Revizuentul a susţinut că deşi în decizia instanţei de recurs se menţionează două adeverinţe medicale, una din 25 aprilie 2004, iar cealaltă din 26 aprilie 2006 privindu-l pe deţinutul O.H., revizuentul nu a eliberat decât prima adeverinţă din 25 aprilie 2006, în urma unei adrese a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care i-a fost repartizată spre rezolvare de conducerea penitenciarului şi care nu a produs consecinţe juridice, întrucât a ajuns la dosarul instanţei pe 27 aprilie 2006, după punerea în libertate a deţinutului.
Revizuentul a învederat că nu l-a consultat pe deţinut decât la data de 25 aprilie 2006, în două etape, ca urmare a întreruperii consultaţiilor curente, cu cele acordate bolnavilor diabetici, că nu a eliberat nici o adeverinţă la data de 26 aprilie 2006 pe numele acestuia, adeverinţa din 25 aprilie 2006 care reflectă realitatea fiind dată de revizuent în scopul îndeplinirii obligaţiilor profesionale.
S-a mai arătat că prin decizia nr. 341 din 30 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a decis schimbarea temeiului juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, din art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. fapta nu există, instanţa de recurs nepreocupându-se de conduita procurorului de şedinţă, care a pus concluzii de punere în libertate a deţinutului, magistratul fiind sancţionat disciplinar de Consiliul Superior al Magistraturii.
A concluzionat revizuentul că instanţa de recurs nu a analizat întregul material probator, respectiv hotărârea penală menţionată anterior, şi decizia din 2007 a Colegiului Medicilor, că există o practică a instanţei supreme, în privinţa competenţei instanţei civile de a constata nerealitatea actului, invocând în acest sens decizia nr. 534/1992 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi decizia nr. 5606/2000, secţia comercială, solicitându-se admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
III. Apărările intimatului
În temeiul art. 326 alin. (2) C. proc. civ. intimatul Penitenciarul Bucureşti R. a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ enumerate de art. 322 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ.
IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. invocat de revizuent ca temei legal al cererii de revizuire, se poate solicita revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul (cum este decizia nr. 4057/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) „dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a declarat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză”, revizuientul prevalându-se de teza a II-a a acestui text.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată pentru îndreptarea unei erori de fapt necunoscută la data soluţionării cauzei, în scopul restabilirii adevărului, în concordanţă cu prevederile art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei.
Potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege.
Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul este singurul care are dreptul şi libertatea de a stabili căile ordinare şi extraordinare de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi actele juridice internaţionale la care România este parte.
Principiul siguranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive a impus legiuitorului să stabilească riguros, concret şi limitativ cazurile şi motivele pentru care poate fi exercitată calea de atac a revizuirii şi modul în care acestea pot fi probate.
Cererea de revizuire nu declanşează un noi litigiu, ci reprezintă o fază procesuală a aceleiaşi cauze, astfel că aspectele care au incidenţă asupra fondului, ce a fost supuse cercetării judecătoreşti, indiferent că au căpătat sau nu o dezlegare juridică, sau cele care ar fi fost putut fi prezentate la fond ori cu prilejul căilor ordinare de atac, însă nu au fost deduse judecăţii din omisiunea culpabilă a părţii interesate nu pot constitui motiv de revizuire.
Faţă de aceste consideraţii generale, Înalta Curte constată că motivele prezentate de revizuent nu se încadrează între cele care, potrivit art. 322 C. proc. civ. pot justifica promovarea unei cereri de revizuire.
Astfel, adeverinţa medicală din 26 aprilie 2006 privindu-l pe deţinutul O.H., despre care revizuentul susţine că nu a eliberat-o (acest înscris fiind menţionat în considerentele deciziei nr. 4057/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacată cu prezenta cerere de revizuire) nu a fost declarată falsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aşa cum prevede expres art. 322 alin. (4) C. proc. civ. pentru justificarea promovării unei cereri de revizuire pe acest temei.
Nici împrejurarea că reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, C.N. ar fi pus concluzii de eliberare a deţinutului O.H. şi ar fi fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru acest motiv, nu poate conduce la admiterea cererii de revizuire în baza art. 322 alin. (4) C. proc. civ., deoarece textul se referă la magistraţii care au pronunţat soluţia a cărei revizuire s-a solicitat, deci la unul sau toţi judecătorii, care s-au pronunţat în cauză şi care ar fi fost sancţionaţi pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.
Reprezentantul Parchetului este parte în proces, însă nu ia parte la deliberări şi nici la pronunţarea hotărârii.
Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., acesta nu are calitatea de „magistrat” deoarece prin dubla subordonare, faţă de Procurorul General dar şi faţă de Ministerul Justiţiei nu îndeplineşte condiţia de independenţă în raport cu puterea executivă, garanţie pe care o presupune noţiunea de „magistrat”, conform art. 5 alin. (3) din Convenţie (cauza Vasilescu c.României, hotărârea din 22 mai 1998, cauza Pantea c.României, hotărârea din 3 iunie 2003, Schiesser c. Elveţiei, hotărârea din 4 decembrie 1979) astfel că sancţionarea disciplinară a unui procuror nu poate atrage revizuirea unei hotărâri pronunţată cu participarea acestuia, în sensul art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
V. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Astfel fiind, în temeiul art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de T.C. împotriva deciziei nr. 4057 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de T.C., împotriva deciziei nr. 4057 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3745/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3748/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
