ICCJ. Decizia nr. 4663/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4663/2011
Dosar nr. 3460/1/2011
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Conţinutul deciziei atacate pe calea revizuirii
Prin decizia nr. 1652 din 18 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale împotriva sentinţei nr. 25 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC S.E.C. SA Dâmboviţa, ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în esenţă, următoarele consideraţiuni:
Societatea reclamantă este succesoarea SC S. SA care a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 45/1991 din fosta întreprindere de construcţii şi reparaţii echipamente de telecomunicaţii, prin urmare este o societate cu capital integral de stat, reorganizată în baza Legii nr. 15/1990 şi poate beneficia de prevederile H.G. nr. 834/1991 şi pentru a i se emite un certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Însă, pentru a se elibera acest certificat de atestare a dreptului de proprietate de către ministerul de resort trebuie depusă întreaga documentaţie prevăzută de Criteriile nr. 2662/2002.
După verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de aceste criterii s-a constatat că, într-adevăr, la dosar a fost depusă hotărârea adunării generale a acţionarilor prin care a fost aprobată documentaţia dar nu s-a precizat în ce a constat această documentaţie.
Analizând probele administrate, instanţa de control judiciar a reţinut că societatea nu prezintă un titlu în baza căruia deţine terenul pentru întreaga suprafaţă, în condiţiile în care Ordinul ministrului transporturilor şi telecomunicaţiilor nr. 1741/1985 se referă numai la suprafaţa de 1295 mp, iar reclamanta solicită o suprafaţă de 1747 mp.
Documentaţia întocmită trebuia recepţionată de o comisie dar nu s-a depus la dosar un proces-verbal de recepţie semnat de toţi membrii comisiei.
La dosar există un proces-verbal încheiat în 1993 şi semnat numai de reprezentanţii O.C.O.T. Bucureşti, dar care vizează imobilul din şoseaua O., sector 1 Bucureşti, imobil pentru care reclamanta a avut un alt litigiu pe rolul instanţelor, iar prin cel cu nr. X1/1993 este avizată documentaţia ce urma să fie prezentată Comisiei de recepţie, numai de către reprezentantul O.C.O.T.
Documentaţia nu a fost avizată de compartimentul de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, deşi acest aviz era obligatoriu.
Este adevărat că există o hotărâre judecătorească prin care Primăria municipiului Bucureşti a fost obligată la eliberarea avizului, dar nu s-a făcut dovada executării acestei sentinţe, iar apărătorul reclamantei a recunoscut că acest aviz nu a fost obţinut.
Toate acestea dovedesc în aprecierea instanţei de control judiciar că documentaţia depusă de reclamantă este incompletă şi nu se poate dispune, la acest moment, obligarea ministerului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul situat în şoseaua O., sector 1 Bucureşti, astfel că cererea reclamantei a fost prematur formulată.
Astfel fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin decizia arătată a fost admis recursul promovat, şi a fost modificată sentinţa primei instanţe în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca prematur formulată.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost respinsă ca nefondată.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei sale că, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre pârât şi cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
Obiectul de activitate al societăţii îl reprezintă repararea echipamentelor electrice, iar aceasta este continuatoarea unei întreprinderi de reparaţii echipamente în telecomunicaţii, potrivit H.G. nr. 834/1991, astfel că recurentul este ministerul de resort competent a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Întreaga corespondenţă avută cu acest minister dovedeşte faptul că acesta nu a invocat niciodată lipsa sa de competenţă în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
2. Motivele de revizuire înfăţişate
Împotriva deciziei nr. 1652 din 18 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie intimata reclamantă SC S.E.C. SA Dâmboviţa a formulat cerere de revizuire.
2.1. Printr-un prim motiv de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
În acest sens s-a arătat că în mod eronat instanţa de recurs a admis recursul promovat în cauză şi a considerat acţiunea ca prematur introdusă, chiar în condiţiile examinării hotărârii sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., întrucât la judecata în fond intimatul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a invocat o astfel de excepţie, care a fost respinsă şi asupra căreia nu s-a mai formulat recurs.
În opinia revizuentei instanţa de recurs nu putea evoca fondul decât în măsura în care prima instanţă nu ar fi soluţionat fondul cauzei ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, astfel că decizia nr. 1652/2011 a fost pronunţată cu încălcarea art. 322 alin. (2) C. proc. civ., asupra unor aspecte care nici nu au fost solicitate.
2.2. Printr-un al doilea motiv de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea acestui motiv având în vedere că există o altă hotărâre, între aceleaşi părţi, cu privire la aceeaşi cauză, chiar dacă cu un obiect diferit, respectiv decizia nr. 1038 din 22 februarie 2011, prin care a fost respins recursul declarat de aceeaşi autoritate intimată.
În fine, revizuenta a mai învederat că un alt litigiu identic cu cel din cauza de faţă, este acela în care Înalta Curte, prin decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 925/42/2009 a admis recursul şi a casat hotărârea primei instanţe, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pe motiv că reclamanta-revizuentă era îndreptăţită să solicite efectuarea unei expertize topografice care să identifice terenul aflat în folosinţa societăţii şi să stabilească dacă suprafaţa respectivă este necesară desfăşurării activităţii, conform obiectului său de activitate.
3. Soluţia şi considerentele instanţei asupra cererii de revizuire de faţă
Înalta Curte, examinând cererea de revizuire de faţă, potrivit art. 326 alin. (3), cu referire la art. 322 alin. (1) pct. 2 şi respectiv pct. 7 C. proc. civ., reţine că aceasta nu este întemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare, în considerarea celor în continuare arătate.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Decizia nr. 1652 din 18 martie 2011 ce formează obiectul cererii de revizuire de faţă, în raport de prevederile art. 326 alin. (2) cu referire la art. 322 alin. (1) C. proc. civ., poate constitui obiect al revizuirii în sensul că prin decizia pronunţată în recurs s-a admis recursul şi a fost modificată hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, cu alte cuvinte, faţă de exigenţa art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se reţine admisibilitatea promovării căii de atac de faţă.
Înalta Curte reţine însă că cererea de revizuire nu este întemeiată întrucât nici unul din temeiurile legale şi expres prevăzute, invocate de revizuentă nu este incident în cauză.
Primul motiv de revizuire invocat, prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., este o aplicare a principiului disponibilităţii şi vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a cerut şi ceea ce instanţa a pronunţat.
În acord cu cele reţinute în doctrina de specialitate dar şi faţă de jurisprudenţa dezvoltată în această materie, Înalta Curte, examinând considerentele şi soluţia cuprinse în decizia ce formează obiectul cererii de revizuire, reţine că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2, invocat pentru argumentele sus-arătate nu poate fi reţinut, câtă vreme, instanţa de control judiciar s-a pronunţat strict asupra motivelor de recurs invocate. Împrejurarea că instanţa de recurs a calificat şi a subsumat criticile recurentului vizând „documentaţia incompletă depusă”, aspectului de „prematuritate” a formulării cererii reclamantei, nu poate echivala cu o examinare şi soluţionare extra petita şi aceasta cu atât mai mult cu cât în cazul unor astfel de acţiuni, Înalta Curte are chiar obligaţia examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041C. proc. civ.
În fine, este de remarcat, în contextul obiectului cererii şi a modalităţii de examinare a motivelor de recurs prin decizia ce formează obiectul revizuirii, că prematuritatea reţinută de instanţa de control judiciar se priveşte nu atât ca o excepţie de fond, cum este calificată doctrinar, cât mai degrabă ca o chestiune de fapt, indisolubil legată de fondul cauzei, astfel cum se desprinde din analiza întregului material probator.
Nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de asemeni invocat de revizuentă nu este incident în cauză, în condiţiile în care, după cum chiar revizuenta a recunoscut, între decizia nr. 1652 din 18 martie 2011 şi decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
În plus nu este îndeplinită nici cerinţa desprinsă din chiar redactarea textului incident, în sensul ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond. În cauza de faţă însă, decizia nr. 107 din 12 ianuarie 2011 nu întruneşte o astfel de cerinţă, întrucât nu evocă fondul cererii în condiţiile în care hotărârea atacată cu recurs a fost casată şi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 326-art. 328 C. proc. civ. se va respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC S.E.C. SA Dâmboviţa, împotriva deciziei nr. 1652 din 18 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3748/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3749/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
